vineri, 13 aprilie 2012

La source des femmes

IZVORUL FEMEILOR
rating: colectabil


Ştiți vechea poveste cu oamenii de cultură români care nu ajung faimoşi decât după ce părăsesc România? Ei bine, Radu Mihăileanu e un exemplu în carne şi oase. Născut în Bucureşti şi actor pentru scurtă vreme la Teatrul Evreiesc, el a zis bye-bye patriei în '80 şi a pornit spre ţări mai generoase. De câţiva ani buni deja face filme în Franţa, e nominalizat şi premiat la festivaluri din toată lumea.

Dacă aţi văzut Trenul vieţii şi/sau Concertul probabil v-aţi şi obişnuit cu stilul lui personal de a face tragicomedii pe tema sensibilă a antisemitismului. Fabuloase, haioase şi amare în acelaşi timp, filmele lui vorbesc despre soarta unor evrei care nu se lasă striviţi de societăţile antisemite în care trăiesc. Dar, dacă după ce le-aţi văzut aţi rămas cu impresia că Mihăileanu ştie să facă doar filme centrate pe personaje masculine şi doar fixate în spaţiul european, La source des femmes / Izvorul femeilor vă va demonstra contrariul.

Filmul care i-a adus o nominalizare la Palme d'Or lui Mihăileanu spune o poveste cu iz feminist, plasată într-una din zonele de pe glob în care patriarhatul e mai sfânt ca sfânta scriptură: lumea arabă, ”undeva între Africa de Nord şi Orientul Mijlociu”.


Dar na, nu vă gândiţi acum imediat la Simone de Beauvoir sau la alte tratamente intelectualiste ale inegalităţii dintre sexe. Treaba stă mult mai simplu în Izvorul femeilor. Toate nevestele şi bunicile şi mamele dintr-un sătuc izolat nu mai au niciun chef să care zilnic găleţi de apă, precum nişte măgari, de la un izvor îndepărtat. Și strigă sus şi tare că asta e treabă de bărbat. Iar apoi se lovesc de dezaprobarea soţilor lor, desigur. Cum se gândesc ele să-i convingă? Făcând ”greva iubirii”. Adică fiecare doarme pe partea lui de pat şi toate hainele rămân la locul lor. Întreaga noapte! Și următoarea, şi apoi încă una, şi tot aşa.

Mai mult basm decât poveste cu iz real, Izvorul femeilor nu reuşeşte tot timpul să se menţină pe linia credibilului. Serialele mexicane, la care femeile din film se uită cu evlavie şi suspine, par să-şi fi băgat puţin coada şi în scenariu. Dar, până la urmă, filmul nici nu prea are pretenţia de a fi ”inspirat din realitate”. Pare mai degrabă o filă din O mie şi una de nopţi, decât o secvenţă de documentar. Iar principalul motiv pentru care rămâne foarte fain e bogăţia decorurilor şi a culorilor în care evoluează femeile din satul oriental. Optimismul şi vitalitatea lor molipsitoare. Costumele, interioarele, dansurile şi cântecele povestesc mai multe despre spiritul oriental şi despre ce înseamnă să fii femeie în lumea arabă decât o bibliotecă cu cărţi de istorie. (Adina Baya)

10 comentarii:

  1. Un mic comentariu "masculin" :)

    Mihaileanu a mai abordat spatii extra-europene si orientale (chiar daca mai apropiate) in Va, vis et deviens. Acolo, decorul era Etiopia si Israel.

    Dar si asta, ca si Concertul, era tot asa, mai melo...

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu l-am vazut. Dar l-am pus pe lista :)

    RăspundețiȘtergere
  3. 1. Comparativ cu "Le concert" cat e de grosolan?

    2. Nu exista nominalizari la Palme d'Or. Puteti corecta.

    RăspundețiȘtergere
  4. "Dar, până la urmă, filmul nici nu prea are pretenţia de a fi ”inspirat din realitate”.
    La un Q&A in cadrul B-est, Radu Mihaileanu a spus ca povestea care l-a inspirat a fost una reala, petrecuta in Turcia :)

    RăspundețiȘtergere
  5. e poate cel mult fals feminist...abunda in pasaje menite sa sublinieze traditia locului, bla bla, dar parca e o traditie intuita, o stim si noi, deci unele secvente imi par de prisos, labartate, taraganate, n-am avut prea multa rabdare cu dansul, n-am avut rabdare sa-mi duc cobilita pana la izvor :))

    RăspundețiȘtergere
  6. cea mai mare problema a filmului e dorinta de a avea si transmite cat se poate de direct si neechivoc un mesaj, o teza. cand iti propui asta, o iei din start pe un drum gresit, care nu duce decat la superficialitate si plictis. poti sa accepti fara probleme conventia de basm (ajutata de o imagine corespunzatoare), poti sa admiri costumele, sa ti se para interesanta anecdota de la care porneste scenariul, sa privesti cu ceva interes unele scene de dans si cantat, dar pentru un spectator cu un oarecare bun simt cinematografic ar trebui sa para revoltator tezismul, indiferent ce forma ar lua el.

    dintr-un film se poate contura ulterior vizionarii, sa spunem, un "mesaj" (de exemplu plictisul unei anumite clase sociale in Aventura lui Antonioni), dar ceea ce ti se ofera ochilor trebuie sa tinda in primul rand spre supreme calitati cinematografice.

    in schimb, in filmul lui mihaileanu nu vedem decat conventionalism sterp, personaje cliseu (chiar si pentru un basm), corectitudine politica, telenoveala etc. de aceea, consider surprinzatoare nonimalizarea lui in competitia de la cannes de anul trecut, langa filme care vor ramane cu adevarat ca borne in istoria cinematografica a acestor ani.

    RăspundețiȘtergere
  7. @Supastaru: Filmul a fost inclus in competitia pentru Palme d'Or. Daca tu insisti sa nu numesti asta nominalizare, ok, nu o numi.

    @Diana: Ma refeream la aerul de basm al filmului. La faptul ca nu tine neaparat sa fie verosimil sau ”realist”, ci mai mult sa spuna o poveste care impresioneaza. Chiar daca, atunci cand o judeci cu mintea limpede, ea e cusuta cu ata alba.

    @Adina si @Ionut: De acord. Filmul e tezist, subliniaza mesajul cu markerul, porneste de la ideea ca privitorului trebuie sa i se bage degetul in ochi pentru a intelege ceva. Si da, e de un feminism de duzina. Iar secventele cu cantece si dansuri aduc mai degraba a Bollywood...DAR, aduce multe multe bucurii vizuale. Cum ziceam, costumele si conceptia cadrelor si culorile si expresiile au fost motive suficiente pentru ca vizionarea sa nu mi se para timp pierdut. E ca o colectie de fotografii foarte reusite, pana la urma. Chiar daca nelegate de un story plauzibil.

    RăspundețiȘtergere
  8. @ad
    Daca ar fi acceptabil sa numim filmele din competitia oficiala drept "nominalizari la Palme d'Or" atunci asa ar fi promovate peste tot aceste filme. Dar pe afisele lor ele au (doar) logo cu "selection officielle", deci nu e acceptabila varianta cu nominalizari.

    E un blog de cinema, e bine sa respectam proprietatea termenilor si sa pastram o oarecare rigoare civilizata.

    RăspundețiȘtergere
  9. guys, is this really necesary?

    1. lista oficiala le pune pe toate pe picior de egalitate oferindu-le o terminologie proprie: "selectat" in competie. Cred ca putem accepta ca si o nominalizare inseamna acelasi lucru doar ca pretinde o imparteala pe categorii.

    2. atata vreme cat imdb-ul foloseste termenul "nominated" cred ca putem renunta si noi la o asemenea rigoare privind etichetele.

    RăspundețiȘtergere
  10. Mie mi-a placut estetica filmului, nu morala lui. Pentru asta l-am urmarit si l-am apreciat.
    Nu e feminist, dar e dedicat femeilor.
    E bazat pe o poveste reala, din Turcia, chiar regizorul a spus asta.
    Din pacate pentru el, a fost eclipsat de Intouchables.
    Asta e.

    RăspundețiȘtergere