marți, 3 noiembrie 2015

Alo, Timișoara? P.T. Anderson vrea să-ți facă un cadou. Primești?



-Alo, Cinema City? 

Vă sun de la Asociația Marele Ecran. 
Noi facem proiecții de film în Timișoara și suntem co-organizatori ai festivalului Ceau, Cinema!, poate ați auzit. Vrem să vă facem o propunere. MUBI, platforma online de vizionat filme, are timp de o lună drepturile pentru cel mai recent film al regizorului american Paul Thomas Anderson. Îl știți: The Master, Inherent Vice, There will be blood, Magnolia...Ultimul lui film, JUNUN se cheamă, e lansat exclusiv online, timp de o lună, pe MUBI. Ne-am gândit că ar fi minunat să-l putem vedea la Timișoara pe un ecran mare. MUBI și echipa lui P.T. Anderson au fost de acord să ne dea filmul pentru o proiecție specială. Numai că se poate doar pe DCP. Și numai dumneavoastră puteți proiecta DCP în acest oraș. Ce ziceți? În România nu a fost văzut până acum în proiecție cu public. Ar fi o premieră și un eveniment-special. 

Rewind, o săptămână înainte.

Primisem o invitație în inbox de la Ioana Diaconu (MUBI) să vizionez JUNUN. L-am văzut pe laptop, acasă. A doua oară l-am văzut doar pentru muzică. Și de atunci l-am mai pus să ruleze de câteva ori, în căști. JUNUN nu e atât un film de autor, cât e un album extraordinar de world-music cu vizualuri trippy de P.T. Anderson, după cum am spus într-o cronică aici.

Ideea n-a venit din neant. Eram încurajat de prezența publicului la ultimele proiecții pe care Asociația Marele Ecran le-a organizat la Timișoara, grație colaborării cu Independența Film. Pe bilet! În luna octombrie am fost sold-out la AMBASADA (120 de locuri) în două rânduri, cu AMY, documentarul despre Amy Winehouse. Iar ediția a doua Ceau, Cinema! s-a bucurat de public, în ciuda unor zile infernal de călduroase.

Am zis că merită măcar să pun o întrebare.



Vreți să facem o proiecție JUNUN la Timișoara?

Spre bucuria mea, Ioana Diaconu a îmbrățișat ideea și în numai 3 zile a primit un acord de principiu de la echipa lui P.T. Anderson. Wow! Mi se părea aproape ireal. Aveam binecuvântarea lui P. T. A. (chiar și prin intermediar). Uneori, ajunge să îndrăznești să visezi și să încerci și alții ți se vor alatura dacă faci treabă bună - știam asta din experiența Ceau, Cinema!.

Dar trebuia să ne mișcăm repede. MUBI avea drepturile de difuzare numai o lună, adică până în 8 noiembrie (după care ar fi trebuit să discutăm în State și ar fi devenit totul mai complicat, dacă nu imposibil pentru resursele noastre). Desigur, MUBI avea tot interesul să se promoveze cu acest film, cât timp putea. Mai era o condiție de la realizatorii JUNUN - să proiectăm în format DCP, așa cum e practica de acum la cinematografele de afară.

Un pic de tehnică

Ce înseamnă DCP? Nici eu nu știam exact. Înainte să vorbesc la Cinema City am întrebat câțiva oameni din domeniu (printre care Silvian Țecu de la DeBoot, unul dintre cei mai activi operatori din zonă pe partea de închiriat și instalat echipamente pentru proiecții). DCP (adică Digital Cinema Package) este noul standard după care industria de la Hollywood livrează actualmente filme către cinematografe. În esență, e un hard-drive pe care e încriptat și comprimat filmul (are, în medie, dimensiuni de 200 de giga, comparativ cu 25-50 cât are un disc BluRay). DCP este motivul pentru care s-a trecut la proiectoarele digitale. E o versiune digitală a filmului, diferită de BluRay sau DVD, dar construită special pentru proiecțiile din cinematografe.

Iar Timișoara nu mai are cinematografe în afară de mall.

Un pic de istorie

În 1980, anul în care m-am născut, Timișoara avea 13 cinematografe. 20 de ani mai târziu funcționau, la parametri mult reduși, doar șapte săli. În 2015 mai există doar o sală, cinema Timiș, și aceea în regim de avarie, cîteva zile pe săptămână. În lunile de iarnă se mai și închide din cauza frigului. Acum, programul de la Timiș include numai reluări din anii trecuți (pe programul lunii octombrie, printre titlurile cele mai recente se număra Poziția Copilului sau Holy Motors, 2012). Sub presiunea multiplexurilor, filmele vin numai în format DCP.  Iar Timiș proiectează tot pe peliculă. Practic, e condamnat la dispariție. Mai multe ONG-uri și personalități din Timișoara s-au unit într-o campanie demarată de Timishort pentru salvarea lui. Dar asta e deja altă poveste.





Înapoi la prima discuție... 

...cea transcrisă mai sus, cu reprezentanții Cinema City Timișoara. Au fost amabili să-mi dea numărul de telefon al persoanei de la centru care se ocupă de evenimente. După cum probabil vă imaginați, toate deciziile se iau la București. Știam că Cinema City funcționează după reguli stricte de business, orientate spre profitabilitate și, în consecință, nu sunt mari iubitori de film de autor, decât în rarele ocazii cînd filmul de autor are potențial comercial (de exemplu, un Scorsese care are superstaruri pe afiș).

Am abordat deci Cinema City mai mult obligat de formatul filmului. Eram totuși încrezător pentru că, în 2012, am văzut acolo Le Gamin au Velo la inițiativa unei învățătoare din Timișoara, cu ocazia Săptămânii Altfel. Și chiar anul acesta am fost la o proiecție-specială Aferim!, înainte de premiera de la București. În plus, propunerea pe care le-o făceam mi se părea de nerefuzat.

Redau din e-mailul transmis către departamentul de marketing - traseul indicat de persoana mea de contact din partea Cinema City (nu dau nume, pentru că această relatare urmărește un studiu de caz, o stare de fapt, nu să arate degetul spre anumite persoane, care nu sunt oricum decidenți):

Asa cum am gandit evenimentul, ar fi vorba de o singura proiecție.
Preferabil in sala medie de 112 locuri.

Pentru a avea un impact cat mai mare in media si pentru ca e legat de specificul filmului
ne gandeam sa invitam în jur de 20-30 de muzicieni locali cunoscuti
(de partea asta s-ar ocupa Asociatia noastra, inclusiv promovare si comunicare de presa 
de furnizarea DCP-ului se ocupa MUBI).
Restul locurilor s-ar ocupa pe bilet la pretul obisnuit, dar regizorul P.T. Anderson
doreste directionarea acestor incasari catre un ONG numit de dansul.
(...)
Daca nu se poate altfel, se poate plati chiria salii din incasarile de bilete
si in cazul in care ramane profit, sa fie donat. 

Credem ca este o ocazie rara, aceea de a proiecta un film-eveniment
si suntem convinsi ca ar aduce un castig de imagine si pentru Cinema City
tinand cont de renumele regizorului si a celorlalti implicati in proiect.

Junun ii urmareste pe Jonny Greenwood de la Radiohead si pe muzicianul, compozitorul si poetul israelian Shye Ben Tzur intr-o calatorie in Rajasthan, India, pentru a inregistra un album cu muzicienii locali.

Filmul a fost primit cu entuziasm de critica din The New Yorker și Variety. JUNUN was ‘A miniature miracle’ zice Little White Lies, în timp ce Tribeca l-a numit ‘ cel mai electric și revigorant film al lui Anderson, de până acum’

(...) 

Mi se părea că e una din acele situații win-win-win-win. Toată lumea avea de câștigat: începând cu Marele Ecran, MUBI, Cinema City (în capital de imagine), dar și publicul din Timișoara interesat de film (nu mai zic de ONG-ul unde urma să direcționăm profitul). După ce am stabilit (marți, 27 octombrie) contactul cu centrul de comandă Cinema City, am așteptat cu speranță un răspuns pozitiv.

Am așteptat o zi...Am așteptat trei... 

După trei zile nu primisem încă nici un semn. Nici măcar o confirmare de primire a propunerii. În plus, Ioana Diaconu trebuia să comande din timp aducerea unuia din DCP-urile care circula la Roma sau în alte locuri din Europa. Ioana mi-a sugerat să le trimitem filmul oamenilor de la Cinema City să se convingă si ei de oportunitatea proiecției.

Așa că vineri, 30 octombrie, am revenit telefonic cu această propunere, la același responsabil cu evenimentele de la Cinema City. Am intuit destul de repede care era răspunsul, deși nu era unul explicit. Redau parte din convorbire (mi-am notat ce s-a discutat):

Reprezentant Cinema City: Colegii mei de la 'booking' mi-au spus că programul e făcut deja pentru săptămâna viitoare. Sunt foarte multe cereri. Și ar trebui discutat cu toți distribuitorii, e complicat. În perioada asta, cei de la booking nu au timp. Sunt foarte ocupați cu biletele presale. Și nici colegii de la Timișoara nu au timp să se ocupe de eveniment. Avem o premieră importantă săptămâna viitoare... 

Marele Ecran: Dar ce ar trebui să facă ei în afară de a pune la dispoziție o sală de 100 de locuri?

C.C. După cum v-am spus, programul a fost făcut deja pe săptămâna viitoare. 

M.E. Dar e bătut în cuie și în week-end-ul 6-8? Proiecția se mai poate face până în 8 noiembrie.

C.C. Nu încă...dar nu e decizia mea. Suntem foarte aglomerați. Vinerea viitoare, pe 6, e premiera Spectre. S-au făcut deja rezervări. Oricum, veți primi un răspuns oficial.

M.E. Deci, ca să înțeleg: nu se poate găsi o sală la Timișoara, pentru o proiecție, timp de 54 de minute, în condițiile în care filmul vine gratis, de la un cunoscut regizor american?

C.C.  V-am zis, nu e decizia mea. Veți primi un răspuns oficial.


Oficial

O săptămână mai târziu de la primul e-mail încă mai aștept un răspuns oficial. L-am căutat și în spam. Luni, 2 noiembrie, am declarat ideea 'oficial' moartă, împreună cu Ioana Diaconu, pentru că nu mai era timp fizic pentru MUBI să aducă DCP-ul. Într-un ultim SMS 'neoficial', persoana de legătură de la Cinema City mi-a scris: 'nu depinde de mine, o să trimit reminder către colega mea'.

Sigur că acum sunt lucruri mult mai grave în orașul meu, în țara mea, decât acest refuz. Și nici măcar nu acuz indiferența Cinema City față de propunere. În fond, ei își cunosc cel mai bine politica de business, strategia de evenimente și respect asta. Chiar și dacă ar fi avut loc în program și nu ar fi vrut să dea filmul (pentru că, să zicem, nu se potrivește cu publicul/profilul lor), aveau tot dreptul să ne refuze. Altceva mă deranjează în toată această istorie.


Triplu faliment

Condiția în care se găsește distribuția de film (de autor, independent, european) din România e marea bubă. 25 de ani de administrare dezastruoasă a RADEF-ului (proprietarul fostei rețele de cinematografe, care numai în Timiș număra odată 227 unități cinematografice) au lăsat acest oraș (și cam toate) fără al-ter-nativă.

Practic, suntem la mâna multiplexului (acolo unde există multiplex). Încet-încet și-au creat un monopol prin care dictează jocul. Așa o fi normal în capitalism, dar nu se poate să nu constați falimentul, cum (chirurgical) observă și Gabriel Kohn (Pragma) într-un filmuleț din campania Vrem ultimul cinema:

"E clar că situația cinematografelor din Timișoara e rezultatul unui faliment triplu: un faliment al administrației naționale, al RADEF-ului. Un faliment financiar și mai ales managerial, administrativ. O adevărată rușine. Este și un faliment al administrației locale, în ciuda intențiilor bune declarate și absolut onorabile din ultima vreme de a prelua aceste cinematografe sau cel puțin o parte din ele pentru a le reda o destinație culturală. Însă există și o dată de expirare și a intențiilor bune. (...) În al treilea rând, e un faliment chiar al antreprenorilor privați care au preluat administrarea acestor cinematografe, care nu au reușit să valorifice în nici un fel o locație atît de proeminentă din centru orașului precum Studio".

"Rușine" e un cuvânt pe care l-am auzit foarte des la cei intervievați în campania Timishort.

În centrul lucrurilor care au dus aici stă același cancer metastazat al corupției, cancerul care duce indirect la moartea tinerilor în cluburi. Acea corupție care, sub bagheta unor directori lacomi, a făcut din cinematografe afaceri imobiliare (am mai scris despre asta), a condus la situații aberante (persoane care stăteau în chirie în cămine de nefamiliști au ajuns proprietari de cinema - vezi cazul Studio, pomenit mai sus). Desigur, cu concursul substanțial al politicienilor incompetenți sau interesați (din ministere și regii) sau al băieților cu diverse grade de deșteptăciune.




Ce să-i zicem lui P.T. Anderson... 

...(și echipei lui) după ce i-am bâzâit și i-am sucit timp de aproape 3 săptămâni?

Că sistemul putred din România e marele vinovat pentru acest refuz? Politica multiplexurilor o cunoaște și el (altfel nu își lansa documentarul online). Thanks a lot, P.T.A. but we can't. Timișoara vrea, dar nu poate.

Bine că poate Gottlob. O comună de 2000 de locuitori, la 50 de km de Timișoara, care are cinematograf renovat și digitalizat. Care cinematograf, îmi zice Vasi Bledea (unul dintre inițiatorii inimoși ai proiectului), poate proiecta și filme în 3D. Tocmai au introdus sistem securizat de acces în cabina de proiecție, după ce au instalat recent fotoliile de cinema (detalii aici și aici). Din păcate, cazul Gottlob e atât de rar că de 2 ani de zile, de când am auzit prima oară vestea, ne tot mirăm.

În loc de încheiere

Acest material nu este anti-Cinema City (o zice unul care merge la filme acolo, atunci când sunt FILME, nu adjuvante pentru popcorn). Înțeleg și că timpul a fost scurt și că sunt ocupați, desi poți să găsești un minut, măcar să scrii un "Nu, mulțumesc". Dacă vom primi un răspuns oficial din partea lor, îl vom publica imediat.

Nici nu vrem să ne zugrăvim în icoane de eroi care luptă împotriva multiplexului sau 'Sistemului putred' sau 'capitalismului crud'. Dimpotrivă, soluția credem că va veni tocmai ca o inițiativă privată, pentru că "statul e incompetent, asta o știm deja" (cum îmi zicea chiar chiar azi Livia Coloji, o artistă din Timișoara, când am vorbit despre chestiune). Public (mai) există, asta e singura veste bună din toată povestea.

Intenția acestui material este în primul rând de a-mi explica mie cum am ajuns, ca oraș, în situația de a refuza un cadou din partea unui mare regizor contemporan. Asociația Marele Ecran a pornit tot din motive egoiste. Acela de a viziona cinema nu doar pe laptopul de acasă, ci împreună cu alți semeni, pe un mare ecran, așa cum se cade să vezi un film. Dar, la Timișoara, nu vom vedea JUNUN. E oficial!

7 comentarii:

  1. Să-mi fie cu iertare, dar am două remarci:
    1. Nu e foarte elevat să vorbeşti despre oricine folosind dînsul/dînsa, cu atît mai mult despre o personalitate. Formule corecte: Domnia sa, respectiv dumnealui/-ei.
    2. Citatul despre triplul faliment vine din partea lui Gabriel Kohn, nicidecum Cohn, iar aceasta este o greşeală de neiertat. Este imposibil să publici numele unor persoane în mod greşit, chiar dacă le pui într-o lumină pozitivă sau negativă. Acesta este un faux-pas. [An embarrassing or tactless act or remark in a social situation. Synonyms: mistake, blunder, gaffe, indiscretion, impropriety, solecism, barbarism etc.]

    RăspundețiȘtergere

  2. Multumesc de remarci:

    1. nu am gasit 'dansul/dansa' in articol.

    2. Am modificat. Aveti dreptate, e un faux-pas (stiu ce inseamna de la Seinfeld).
    Dar 'de neiertat'? Sa fim seriosi. Nu e New York Times. Am scris aceasta postare dintr-o suflare, in timpul liber, asa cum sunt toate activitatile voluntare pe care le facem pentru Marele Ecran. Daca mai apar greseli de scriere, din viteza, sa-mi fie cu iertare!

    M-as bucura sa primesc si comentarii de substanta la material si la situatia semnalata. Va multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  5. Da, din punctul meu de vedere este de neiertat ca într-un articol cu pretenţii să publici numele unor persoane greşit. Nu cred că acest jurnal cinefil este o jucărie sau un moft, ci am impresia că doriţi să impuneţi ceva valoros.

    Ştiu că totul este voluntar şi scris dintr-o inerţie energică, dar asta nu e nici o scuză. Şi chiar dacă nu e NYT, asta nu înseamnă că publicul cititor trebuie să accepte greşelile indiferent de ce natură.

    "Restul locurilor s-ar ocupa pe bilet la pretul obisnuit, dar regizorul P.T. Anderson doreste directionarea acestor incasari catre un ONG numit de dansul."

    Toate astea, fără să spun nimic de lipsa diacriticelor, care, tot din punctul meu de vedere, este de asemenea o lipsă de respect faţă de limba vorbită/scrisă. Reacţiile trebuie acceptate fie că sunt subtanţiale sau nu.

    Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
  6. DẤNSUL, DẤNSA, dânșii, dânsele, pron. pers., s. m., s. f. 1. Pron. pers. (Ca pronume de politețe) El, ea (Uneori e considerat ca o formă mai politicoasă decît « el », sau i se atribuie chiar valoarea lui « dumnealui»)

    Cu privire la celelalte scrise, este dreptul dumneavoastră la opinie.
    Recunosc că sunt totuși curios de înțelesul pe care îl dați formulării 'inerție energică'.
    Am pornit acest jurnal cinefil în urmă cu 7 ani. De 4 ani, echipa Marele Ecran organizează proiecții de film și un festival dedicat filmului european. Dacă asta este 'inerție', atunci sunt curios să aflu ce înseamnă 'energie'.

    Dacă invocați norme de conduită, poate că ar fi fair-play să vă dați și dumneavoastră numele adevărat, ca să vă asumați în întregime punctele de vedere.
    Eu îmi asum materialele, cu tot cu greșeli.

    Vă mulțumesc,
    Lucian Mircu


    RăspundețiȘtergere
  7. Nu cred că este cazul să ne motivăm cu definiţii din dicţionar, ţinînd cont cum este folosit în mod curent acest pronume. Aşa deci, "domnia sa" este, probabil, cea mai corectă formulă de adresare, cînd vine vorba de o personalitate precum cea a lui PTA.

    À propos de inerţia energică, "Am scris aceasta postare dintr-o suflare, in timpul liber, asa cum sunt toate activitatile voluntare pe care le facem pentru Marele Ecran."

    Mă găsesc la curent cu toate manifestările propuse şi organizate de ME. Prin urmare, şi această motivare a dvs. are o tentă de superioritate, ceea ce nu-şi are locul.

    Intervenţia mea nu avea nici un scop belicos, dar dvs. aţi înţeles-o astfel.

    Pentru satisfacţia tuturor,
    Dl. Hollywood

    RăspundețiȘtergere