joi, 2 octombrie 2014

Ana, mon amour...

ȘI "NOTRE" CNC




“Ana, mon amour”, noul proiect de film al regizorului Calin Peter Netzer (Poziția Copilului), a fost clasat pe primul loc la sectiunea lung metraj fictiune a concursului de proiecte cinematografice, sesiunea iunie 2014, organizat de Centrul National al Cinematografiei.

Ana, mon amour este un film al situațiilor de criză dintr-un cuplu, al dependenţelor și al raporturilor de forțe dintre doi parteneri. Scenariul este o adaptare a romanului "Luminița, mon amour" de Cezar-Paul Bădescu și realizează o analiză detaliată a unei relații de cuplu disfuncționale, în care se reflectă indivizii cu problemele lor psihice, dar și societatea în care trăiesc, religia și mentalitățile colective. Scenariul este semnat de Cezar Paul Badescu si Calin Peter Netzer.

Filmarile vor fi realizate anul viitor si premiera este programata pentru anul 2016. Filmul va fi realizat in co-productie cu Germania si Franta, iar bugetul estimat este de 9 milioane lei. Avand in vedere suma solicitata de Parada Film la aceasta sesiune CNC, filmului ar fi trebuit sa i se acorde 2.970.000 de lei, dar in schimb i-a fost alocata finantarea de 1.590.000 de lei. 

Prin aceasta decizie, directorul interimar si majoritatea membrilor din comisia de administratie a Centrului National al Cinematografiei au incalcat legislatia, care impune ca primul clasat de la fiecare sectiune sa primeasca creditul solicitat (art. 43, alin. 2, lit a din Regulament, Ordonanta 2335/14 august 2006), si hotararea comisiei de administratie CNC (PV 09.05.2014 care stabileste plafonul maxim de 2.970.000 lei pentru casele de productie). Parada Film va transmite aceste nereguli Ministerului Culturii printr-o contestatie.

Co-producatorii filmului au depus aplicatii la fondurile din tarile lor in luna septembrie, pentru ca filmarile la proiectul “Ana, mon amour” sa poata incepe in 2015. Prin intarzierea anuntarii rezultatelor de catre CNC-ul romanesc si acordarea unei sume mai mici decat cea din planul financiar, sansele filmului de a primi finantarile internationale necesare scad. (comunicat transmis de PARADA Film)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.