vineri, 9 noiembrie 2012

Rosturile şi riscurile cinemaului

Scena cheie din Amatorul (1979) lui Kieslowski, film care adună de altfel numeroase momente ce îndeamnă la reflecţii profunde cu privire la rostul cinematografiei, este cea în care Filip (Jerzy Stuhr) cumpără de la un chioşc, în acelaşi timp, revistele Film şi Politica. Cele câteva secunde rezumă interdependenţa inevitabilă dintre cinema şi atitudinea politică în Polonia acelor vremuri şi, extrapolând, în întregul fost bloc comunist. În regimurile totalitare, orice cadru de film devine, direct sau indirect, un manifest, pro sau anti-sistem. Se produce astfel un fenomen de dez-inocentare a imaginii şi de pervertire a ei cu sensuri dintre cele mai diverse.


Momentele nevinovate şi banale pe care Filip le înregistrează cu aparatul său de amator  - zborul porumbeilor, drumul unor oficiali spre toaletă sau munca unui pitic – devin în ochii şefului de fabrică (şi, implicit, ai oricărui lider din regimurile care ţin manifestările spiritului uman sub un control strict) posibile pericole – pentru că nu glorifică oficialitatea, pentru că sunt epurate de ideologie, pentru că prezintă firescul, pentru că focalizează pe acele „nimicuri” din care sunt făcute vieţile oamenilor. 



Însă Kieslowski nu se opreşte la contextul local şi temporal. El oferă totodată o coerentă viziune cinematografică - exprimată nu doar în Amatorul, ci în toate filmele sale poloneze (de la non-ficţiunile de la început până la Dekalog) -, care pune preţ pe omul simplu, cu pendulările sale între îndatoririle familiale, obligaţiile sociale şi dilemele morale. Pe raportul individ-destin.

Viziunea sa este de asemenea în contradicţie cu o întreagă tradiţie cinematografică ce preţuieşte manipularea facilă, tezismele, eroii şi gesturile lor glorioase, finalurile fericite, divertismentul, acţiunea, eliminând reflecţia şi meditaţia despre rostul omului în societate, sensul vieţii sau chiar riscurile fetişizării imaginii.

Deşi Amatorul reprezintă o declaraţie de dragoste adresată cinematografiei (în film apare însuşi cineastul Krzysztof Zanussi, în propriul rol, şi sunt oferite câteva fotografii din filme legendare ca Cenuşă şi diamant de Andrzej Wajda, Iubire de Karoly Makk sau Kes de Ken Loach), Kieslowski nu se fereşte să arate riscurile de a transforma pasiunea în obsesie (aproape maladivă). Filip devine -  din amator care îşi cumpără o cameră de filmat pentru a-şi imortaliza fiica nou-născută - o persoană cu valenţe de cineast dornic de a investiga şi înţelege lumea din jur prin forţa imaginii. Numai că o astfel de obsesie lasă urme: unul din colegi suferă profesional din cauza filmuleţelor curajoase ale lui Filip, iar soţia îşi ia fetiţa şi pleacă după ce a fost înşelată şi neglijată de un soţ transformat radical.

După ce şi-a îndreptat camera numai asupra celorlalţi, Filip are în final puterea de a se pune în faţa aparatului şi, prin mărturisire, de a transforma povestea declanşării iubirii sale pentru cinema în subiect de film – cel pe care tocmai l-am văzut (filmul ca terapie). Interesant artificiu regizoral al lui Kieslowski, care pune astfel o oglindă în faţa spectatorului, pentru ca acesta să iasă din convenţia construită până atunci şi să mediteze la ceea ce tocmai a văzut.



Amatorul dezvăluie exemplara calitate de creator de atmosferă a lui Kieslowski, manifestată în forma sa supremă în Dekalog. Cineastul îşi controlează filmul cu mână sigură, reuşind, în ciuda cadrelor scurte şi a numeroaselor tăieturi la care apelează, să lase timp de reflecţie, fără a-şi judeca personajele.

„Patosul analitic în investigarea condiţiei omului modern, identificarea concepţiei artistice cu atitudinea politică, curajul de a nu ignora posibila erupţie a tragicului chiar şi în cel mai tihnit cotidian, apetenţa pentru valorile morale constituie pilonii de rezistenţă ai filmului” (Eugenia Vodă, apud Cristina Corciovescu şi Bujor T. Râpeanu).

Amatorul a fost prezentat în cadrul Festivalului de Film Polonez de la Bucureşti.

Ionuţ Mareş


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu