joi, 5 aprilie 2012
God on Trial (2008)
La recomandarea unui amic am aruncat un ochi asupra acestei drame TV realizate de BBC acum cativa ani pe marginea unui subiect deloc simplu de dezbatut si care cred ca ar merita atentia noastra. God on Trial e, dupa cum se identifica din titlu, un proces al lui Dumnezeu pus pe rol de cei mai inclinati sa se ia la cearta cu divinitatea, evreii. Natiunea israelita poarta sfada in chiar numele sau (Israel - “cel ce se cearta cu Dumnezeu”) iar de-a lungul istoriei au avut in calitatea lor de ‘popor ales’ destul de multe de patimit. Filmul propune o dezbatere teologica destul de accesibila prin prisma unui moment de cumpana in istoria evreilor, cand acest popor a ajuns destul de aproape de a fi exterminat. Intr-una din baracile de la Auschwitz, mai multi intelectuali evrei, confruntati cu perspectiva mortii, organizeaza ad-hoc un tribunal ecleziastic si-l pun pe Adonai in boxa acuzatilor. Blasfemie? Se prea poate, dar n-ar fi prima data... Avraam s-a targuit cu D-zeu, Iacob s-a luat la tranta cu ingerul. Avand in vedere circumstantele extraordinare ale “solutiei finale” impusa de nazisti, nu vad sa fi existat un alt moment mai potrivit in istoria evreilor in care sa ceara socoteala decat Holocaustul.
Ratiunea juridica a unui astfel de proces e “incalcarea unei obligatii contractuale”. Probabil unii stiu ca religia mozaica are la baza un legamant intre Avraam si D-zeul unic: el i se inchina doar Lui iar El il iubeste doar pe Avraam si urmasii sai. Vazandu-se pusi in fata exterminarii destul de multi evrei isi pun intrebarea daca nu cumva divinitatea si-a luat fata de la ei rupand contractul. Pentru indeplinirea cerintelor de forma ale procesului se aleg 3 judecatori in persoana lui Baumgarden (Stellan Skarsgard), profesor de drept penal, a lui Schmidt (Stephen Dillane), rabinul din curtea apararii si a procurorului de conjunctura Mordechai (Rupert Graves). Pentru validare mai este necesr un exemplar al Legii - Tora - substituit din necesitati practice cu un alt rabin, Akiba, “om sfant”, unul din cei 36 care poarta poporul pe umerii sai si care cunoaste Legea din scoarta-n scoarta.
Si uite-asa incepe procesul. Acuzele sunt clare: crima si colaborarea cu inamicul. Sau mai judicios: ruperea intelegerii. D-zeu a promis ca-i va stirpi pe toti dusmanii poporului sau si ca va face tronul lui David sa dureze la infinit. Mordechai e cel mai virulent acuzator. El s-a indepartat de Lege si nu vede nici un sens in a se mai ruga unui zeu atat de capricios. Tatal sau, Kuhn (Jack Shepherd), e un infocat aparator. “We are Jews. We suffer.” Amintiti-va istoria, le cere celorlalti: Egipt, Babylon, distrugerea Templului, Masada, Spania, Rusia. Un lung sir de suferinte. Baumgarden replica: deci D-zeu isi face o obisnuinta din incalcarea legamantului. Nu, e un test de credinta, il apara Kuhn. In loc sa-l judecam pe D-zeu ar trebui sa ne judecam pe noi insine...
Se contureaza una din primele teze: D-zeu e drept prin natura lui, deci noi (ei) am facut ceva gresit. Dar ce e drept in a pedepsi laolalta pe cei buni si pe cei rai, fara distinctie. Se discuta apoi sintagma evreu bun vs evreu rau. Se pun apoi intrebari de genul de ce trebuie sa piara si cei mai buni dintre ei, ajungand la o alta teza, cea a unui D-zeu chirugical si a unul act sacrificial care are rostul de a purifica natiunea. Fiecare din suferintele indurate in trecut a fost urmata de ceva pozitiv, poate ceva bun va iesi si din genocidul asta (statul Israel, anyone?). Deci Hitler e un fel de mana a Domnului? Ridicol. Si totusi... atat babilonienii lui Nabuchodonosor cat si romanii lui Titus au ras Templul din Ierusalim. Unde sunt ei acum?
Intrebarile se succed rapid iar raspunsurile vin fara intarziere. Prizonierii sunt oameni de categorii sociale diferite, de la simpli negustori la invatati priceputi, si au un mod propriu de a interpreta vointa Domnului. Se dezbate liberul arbitru si evolutia sistemelor religioase, de la politeism la un monoteism exclusivism pana la “monomania” unui “D-zeu sunt eu!” Nu dureaza mult pana chiar natura zeului este pusa in discutie: este D-zeu in esenta bun? Este just? Dar are vreo importanta natura lui cand e ultimul lucru pe care-l mai ai in acea gaura de iad?
Cand juriul e insa gata sa delibereze, chiar cu cateva minute inainte ca soldatii sa intre in baraci pentru selectia celor ce vor fi gazati in ziua respectiva, porneste pledoaria rabinului Akiba, “the living Tora”, cel care pana atunci statuse cufundat in rugaciune. Incet, metodic, acesta aminteste toate episoadele chestionabile din trecutul evreilor ceea ce le contureaza napastuitilor o imagine infioratoare: “That Adonai, our God, is not good. . . . He was not ever good. He was only on our side.”
E momentul final, e liniste, acuzarea tace, nu se mai dezbate. E timpul deliberarii. Doar Moche (Dominic Cooper), cel care prin dispretul sau autentic pentru orice forma de veneratie a declansat “procesul”, cade prada deznadejdii si intreaba pierdut: “Si acum?” "Acum ne rugam", ii raspund ceilalti.
Daca v-a placut The Sunset Limited e foarte probabil sa gustati si aceasta piesa de teatru devenita film. Desi restransa unei singure incaperi - afara de frame-ul contemporan al vizitei unor supravietuitori la Auschwitz si cele cateva iesiri la aer ale detinutilor - filmul beneficiaza de interpretari fara cusur si de niste dialoguri admirabile.
Filmul e disponibil si online (cu subtitrare).
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
S-ar mai fi ceva - se pleaca de la riesa unui evreu roman - Elie Wiesel.
RăspundețiȘtergere