joi, 4 noiembrie 2010
The Social Network (2010)
rating: Colectabil
N-a fost prea multa lume in sala la Reteaua de Socializare. Probabil erau acasa descarcandu-l de pe torrenti si impartasindu-si impresiile pe facebook. Dar asta nu conteaza intrucat filmul chiar e atat de bun incat sa-l impartasesti amicilor. David Fincher (Zodiac, Fight Club, Benjamin Button, Seven) a condensat in 2 ore un material de studiu ce ar putea fi bun de prezentat la una din conferintele astea de start-up, in care invata antreprenorii cum sa aibe succes in afaceri, dar n-a facut-o deloc in mod documentaristic si sec ci i-a dat o inima (sau chiar doua) si l-a imbracat in haina relatiilor inter-umane si a modului in care ele se transforma si ne transforma. Istoria facebook e asadar vazuta prin referiri succinte la momentele ei esentiale in cadrul procesului in care Mark Zuckerberg, CEO facebook, a fost chemat de co-fondatorul Eduardo Saverin si cativa colegi de la Harvard. Asa ca, rezumand in cateva cuvinte, The Social Network e tot o poveste universala despre prietenie, loialitate, lacomie si tradare, lucruri care le gasim atat in offline cat si in online.
Intr-o maniera parca cliseica lumii populate de geeks, totul se intampla din cauza unei fete. In iarna lui 2003, lui Mark Zuckerberg i se dau papucii si intr-un acces de furie mocnita si inlocuita de un sarcasm rautacios, tipul bloguieste niste 'mizerii' despre fosta si apoi, in 2 timpi si 3 miscari, fura pozele tuturor studentilor din caminele Harvard si scrie un site in care baietii s-o voteze pe cea mai fierbinte. Succes nebun, zeci de mii de hit-uri, la ora 4 dimineata pica reteaua universitatii si tanarul Mark ajunge in fata comisiei de disciplina. Gestul sau atrage atentia fratilor Winklevoss, studenti seniori cu pedigree nobiliar, care il coopteaza intr-un proiect de retea universitara care le-ar fi adus fetele in dormitoare. Mark insa avea un dinte impotriva selectilor membri ai cluburilor universitare si ii dribleaza genial realizand impreuna cu Saverin situl The Facebook, luand intreaga experienta sociala a vietii de faculta si punand-o online. De aici incolo filmul poate parea un studiu de caz asupra evolutiei unei idei cool: expansiunea in alte universitati, cooptarea lui Sean Parker (inventatorul Napster) si extinderea in Europa, atragerea de investitori, urcarea in liga superioara si, evident, indepartarea lui Saverin.
Dar The Social Network (bazat pe cartea The Accidental Billionaires a lui Ben Mezrich) nu este despre o retea de socializare ci despre niste oameni care si-au dorit sa iasa din anonimat. Despre niste personaje. Despre un duo amical sau in trio conjunctural in care fiecare incerca sa-si impuna propria viziune despre directia in care trebuie sa mearga. Jesse Eisenberg intrupeaza un Mark Zuckerberg arogant, frustrat, compulsiv, non-conformist, cinic si sarcastic dar foarte inteligent, chiar genial, aflat pe drumul la capatul caruia va ajunge cel mai tanar miliardar din istorie. Andrew Garfield (ati vazut Boy A) ofera un nou recital de actorie afisand un Eduardo Saverin deschis si prietenos, calm, de incredere si cu acea doza de umanitate care sa echilibreze lipsa aparenta de sentimente din tovarasul sau. Intre ei apare personajul lui Justin Timberlake (Sean Parker) care-l seduce la propriu pe Zuckerberg cu aspectul sau de om de scces care stie sa traiasca bine. Daca filmul e fidel realitatii concluzia ar fi ca Sean e cel care i-a "eliberat' mintea lui Mark, aratandu-i adevaratul potential al saitului.
Scenariul lui Aaron Sorkin e delicios in ce priveste dialogul, cam la fel cu cele scrise de Tarantino la modul de angajare a spectatorului. Replicile sunt aruncate in ritm mitraliat si nici macar n-ai timp de subtitrare. Personajele sunt bine conturate si poti sa le simti, atasandu-te de unele sau respingandu-le pe altele. O treaba buna a facut si Armie Hammer care i-a jucat destul de distinct pe cei doi frati, gemenii Winklevoss. Muzica lui Trent Reznor si Atticus Ros e si ea deosebita, atmosferica si electronica, bine adaptata la film si oarecum familiara celor care au vazut The Book of Eli (Atticus Ros a scorizat si acest film). Regia lui Fincher e completa, unind niste performante excelente, o imagine curata si aproape glossy, cu un scenariu dens, totul intr-un ritm sustinut de prezent/trecut care nu lasa loc de rataciri. Poate ca pare un pic artificial dar, hey, e un film despre efectele lumii artificiale asupra celei emotionale.
Trailer
Categorii:
Made in Hollywood
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Chiar azi am fost la cinema sa-l vad. Am fost 8 oameni in sala. Explicatia e probabil cea oferita de tine. Anyways, e un film care merita vazut. M-a captivat de la primul dialog si mi-a furnizat material pentru dezbateri intense.
RăspundețiȘtergereAm vazut o parte din el, din pacate nu tot, dar is nerabdatoare sa-l vad da capo al fine.
RăspundețiȘtergeremisto recenzie :) faina concluzie, fincher e jos jobenul
RăspundețiȘtergere@Adina: multam. asa e, fincher garanteaza intotdeauna ca la filmele lui te simti bine.
RăspundețiȘtergere@Richie: Fight Club nu te face sa te simti bine.
RăspundețiȘtergereBa dimpotriva as zice ca e usor inconfortabil :)
Cred ca intentionam sa spun "dupa". In ideea ca a fost un timp bine folosit.
RăspundețiȘtergeresă-nțeleg că filmul e bun. din câte am citit nu e prea fidel poveștii reale. nu că ar fi asta foarte important.
RăspundețiȘtergeremă așteptam să fie un alt film cu studenți. nu l-am văzut, dar din recenzia ta pare mai altfel decât veșnicele filme clișeu cu facultăți.
deci poate cât de curând :)
Da, filmul e bun. Nu e un film cu studenti ci unul despre afirmare, despre calea succesului, sacrificii si recompensa. Si eu cred ca e mai dramatic decat realitatea.. adica unele lucruri nu s-au intamplat chiar asa.. Tre sa asteptam biografia oficiala a fondatorului Facebook.
RăspundețiȘtergere