joi, 25 noiembrie 2010
Lumea vazuta de Ion I. Ion
Rating: Colectabil

Cu aceste ganduri m-am indreptat spre Studio de pe Magheru. Mi-am dat seama ca am nimerit la premiera de gala* cand i-am recunoscut in fata cinematografului pe cativa politicieni din vechea garda. La intrare stateau regizorul (Calin Peter Netzer) si insusi Rebengiuc. Actorul parea usor incomodat. Atitudinea sa stinghera era aceeasi cu a personajului din film (cu deosebirea ca Victor Rebengiuc e tot ce nu este Ion I. Ion).
Un pensionar care nu a facut nimic semnificativ in viata primeste o "recunoastere" tarzie printr-o medalie comemorativa de la Cotroceni. Ion I. Ion se agata de acea tinichea ca si cum ar putea repara tot ce nu functiona in viata lui: relatia cu familia, cu vecinii si...reteaua de termoficare din bloc (suntem in 1995, dar in ciuda bancnotelor si poate a hainelor, atmosfera e cam aceeasi).

Eroii principali sunt cel mai bine descrisi in scena scurta a interactiunii cu postasul care le aduce pensia. Doamna - delicata si generoasa (ii lasa bacsisul traditional), Domnul - egocentric si indaratnic (nu vrea sa-i ofere nici macar maruntis). La fel din interactiunea cu administratorul blocului de pe "bulevardul Biruintei" jucat de Mircea Andreescu (fantastic, ca in rolul lui Piscoci din A fost sau n-a fost), care vroia sa puna un afis in scara cu indemnul: "Vecine, nu uita sa-ti platesti datoriile" impreuna cu poza veteranului de razboi pe post de model (desi Ion I. Ion era un restantier notoriu). Medalia de Onoare e presarata cu asemenea mici detalii, neimportante si suculente (cinste scenaristului Tudor Voican, care s-a remarcat prin fapte scriitoricesti deosebite si pentru California Dreamin' sau scurtmetajele regretatului Cristi Nemescu).

Medalia de Onoare arata si cum se fabrica/cosmetizeaza istoria (personala) pentru a face un esec mai suportabil. De la niste flacai in al doilea razboi mondial care au gasit intamplator un tun nemtesc si au tras cu el in joaca o salva "dupa hitleristi", dupa care au sters-o englezeste, se ajunge la versiunea oficiala: "am distrus comandamentul fascist , cu ce-am avut la indemana, cu tunul lor".
Am inregistrat insa, ca un minus, senzatia acuta de deja-vu pe care mi-au creat-o anumite scene. Parca le-am mai vazut in filmele romanesti de succes din ultima vreme. Nu spun ca sunt copiate. Dar e acolo un mod de a incadra personajele, de a tine camera, de a monta cadrele, ma rog, un aer cinematografic pe care l-am respirat si inainte. Un exemplu: cadrul final cu personajele in jurul mesei foloseste aceeasi perspectiva ca Mungiu in 432. Ca si cum Netzer ar fi urmat o reteta romaneasca "traditionala" care a avut succes pe dincolo in ultimii ani (a avut si el la Torino, Arras, Miami, Zagreb si Salonic).
Dar indiferent ce a facut regizorul, Medalia de Onoare ii apartine in mare masura lui Victor Rebengiuc, mai ales in conditiile in care personajul nu prea e simpatic (cel mult patetic). Maestrul a declarat ca este "cantecul sau de lebada". Un cantec care merita ascultat si reascultat.

*N-am reusit sa intru la premiera de gala pentru ca, bineinteles, nu eram pe lista invitatilor (am vazut filmul a doua zi). Ce pot sa va spun e ca nici Nea Nelu n-a aparut in acea seara.
Categorii:
Film Romanesc
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.