Se afișează postările sortate după relevanță pentru interogarea The Tree of Life. Sortați după dată Afișați toate postările
Se afișează postările sortate după relevanță pentru interogarea The Tree of Life. Sortați după dată Afișați toate postările
joi, 26 ianuarie 2012
Concursul de previziuni Oscar 2012
Bine v-am regasit stimati cititori si prieteni ai Marelui Ecran la o noua editie a Concursului nostru traditional din perioada Oscarurilor. Suntem gata sa va testam priceperea si intuitia in a citi mintile americane care se pregatesc sa-si recompenseze industria de film pentru rezultatele sale din 2011. Vom fi sau nu de acord cu alegerile lor, acesta e un subiect pe care ne face placere sa-l dezbatem. Cu toate astea ne dorim sa-l abordam insa dupa ceremonia de decernare a Oscarurilor din 26 februarie. Pana atunci avem cu totii o luna la dispozitie sa urmarim cat mai multe din filmele selectate si sa descoperim ce-i cu toata vanzoleala asta. O parte din ele sunt sigur ca le-ati vazut deja, restul ori nu va intereseaza ori sunt prea proaspete ca sa le fi urmarit in conditii decente (cinema sau home cinema). Indiferent de asta contam pe participarea voastra la Concursul nostru ajuns, iata, la a 4-a editie.
Regulament
Dupa cum deja stiti, vom oferi 14 categorii la care sa va spuneti pronosticul, cel care le nimereste pe cele mai multe castigand marele premiu si stima noastra vesnica :). Normal ca avem si premii secundare, pentru ca altfel care-ar mai fi distractia. Astfel:- Marele Premiu inseamna 2 bilete la Cinema City + tratament VIP (crantzanele, suc si prezenta echipei Marele Ecran). La paritate premiul se imparte. Pentru participantii din alte orase vom lua in considerare o alternativa multumitoare.
- Premiul 2 consta in carti (una per castigator) oferite de partenerul nostru din acest an, libraria online Esotera. De regula avem mai multi castigatori asa ca am pus deoparte 3 carti.
- Premiul 3 va fi chiar o consolare asa incat ne-am gandit la DVD-uri cu Charlie Chaplin :).
Nu ne amagim insa ca aceste premii sunt motivul real pentru care lumea participa la concurs. Ele tin loc de felicitari. Adevarata miza e in verificarea intuitiei si in competitia cu ceilalti. Nu in ultimul rand e vorba de filme si de curiozitatea de a le viziona pe cele care fac atata valva in lume. Ca un sfat personal acordati o atentie speciala categoriilor film strain si documentar. Experienta imi spune ca acolo sunt niste filme extraordinare deseori ignorate. Deci vizionare placuta si va asteptam pronosticurile.
Categorii intrate in Concurs:
Cel mai bun actor in rol principal :
Demián Bichir, A Better Life
George Clooney, The Descendants
Jean Dujardin, The Artist
Gary Oldman, Tinker Tailor Soldier Spy
Brad Pitt, Moneyball
Cea mai buna actrita in rol principal :
Glenn Close, Albert Nobbs
Viola Davis, The Help
Rooney Mara, The Girl with the Dragon Tattoo
Meryl Streep, The Iron Lady
Michelle Williams, My Week with Marilyn
Cel mai bun actor in rol secundar :
Kenneth Branagh, My Week with Marilyn
Jonah Hill, Moneyball
Nick Nolte, Warrior
Christopher Plummer, Beginners
Max von Sydow, Extremely Loud and Incredibly Close
Cea mai buna actrita in rol secundar :
Bérénice Bejo, The Artist
Jessica Chastain, The Help
Melissa McCarthy, Bridesmaids
Janet McTeer, Albert Nobbs
Octavia Spencer, The Help
Cel mai bun scenariu adaptat :
The Descendants
Hugo
The Ides of March
Moneyball
Tinker Tailor Soldier Spy
Cel mai bun scenariu original :
The Artist
Bridesmaids
Margin Call
Midnight in Paris
A Separation
Cea mai buna animatie :
A Cat in Paris
Chico & Rita
Kung Fu Panda 2
Puss in Boots
Rango
Cel mai bun film strain :
Bullhead (Belgia)
Footnote (Israel)
In Darkness (Polonia)
Monsieur Lazhar (Canada)
A Separation (Iran)
Cea mai buna coloana sonora originala :
The Adventures of Tintin
The Artist
Hugo
Tinker Tailor Soldier Spy
War Horse
Cele mai bune costume :
Anonymous
The Artist
Hugo
Jane Eyre
W.E.
Cele mai bune efecte speciale :
Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 2
Hugo
Real Steel
Rise of the Planet of the Apes
Transformers: Dark of the Moon
Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 2
Hugo
Real Steel
Rise of the Planet of the Apes
Transformers: Dark of the Moon
Cel mai bun film documentar :
Hell and Back Again
If a Tree Falls: A Story of the Earth Liberation Front
Paradise Lost 3: Purgatory
Pina
Undefeated
Cel mai bun regizor :
Woody Allen, Midnight in Paris
Michel Hazanavicius, The Artist
Terrence Malick, The Tree of Life
Alexander Payne, The Descendants
Martin Scorses, Hugo
Hell and Back Again
If a Tree Falls: A Story of the Earth Liberation Front
Paradise Lost 3: Purgatory
Pina
Undefeated
Cel mai bun regizor :
Woody Allen, Midnight in Paris
Michel Hazanavicius, The Artist
Terrence Malick, The Tree of Life
Alexander Payne, The Descendants
Martin Scorses, Hugo
Cel mai bun film :
The Artist
The Descendants
Extremely Loud and Incredibly Close
The Help
Hugo
Midnight in Paris
Moneyball
The Tree of Life
War Horse
The Artist
The Descendants
Extremely Loud and Incredibly Close
The Help
Hugo
Midnight in Paris
Moneyball
The Tree of Life
War Horse
Acestea sunt filmele, urnele sunt deschise. Asteptam comentariile voastre. Aveti liber pana in 26 februarie ora 12 (amiaza). hai ora 23:59, sa aveti vreme. Bafta.
later edit: cu 10 zile inainte de eveniment anuntam ca ni s-a alaturat un al doilea partener, magazinul de gadg3tareala 3E.ro, ridicand miza cu cel putin 1 stick Patriot si 3 licente pentru jocul Deus Ex: Human Revolution.
later edit 2: imparteala si castigatorii.
later edit: cu 10 zile inainte de eveniment anuntam ca ni s-a alaturat un al doilea partener, magazinul de gadg3tareala 3E.ro, ridicand miza cu cel putin 1 stick Patriot si 3 licente pentru jocul Deus Ex: Human Revolution.
later edit 2: imparteala si castigatorii.
marți, 24 ianuarie 2012
Oscar 2012: Nominalizari
In urma cu o ora s-au anuntat nominalizarile la Oscarurile din acest an. Putem sta linistiti: n-au fost surprize mari. Am aflat de la festivitatile precedente (Globurile de Aur) ca unul dintre favoriti va fi The Artist, lucru confirmat de cele nu mai putin de 10 nominalizari, insa nu m-as fi asteptat ca Martin Scorsese sa-si inscrie odrasla la toate categoriile exceptand cele de interpretare (Hugo este campion cu 11 nominalizari). Moneyball arata inca o data ca baseball-ul e sportul rege in State (6 nominalizari) iar War Horse (tot 6) cat de sensibilosi devenim cand Spielberg face drame ample cu necuvantatoare in rol principal. The Descendants s-a calificat si el in 5 categorii (4 majore) la egalitate cu The girl with the Dragon Tattoo, versiunea David Fincher (5 nominalizari intre care una absolut meritorie pentru Rooney Mara, una pentru imagine si 2 pentru sunet).
La capitolul surprize neplacute cred ca cea mai neasteptata e absenta lui Ryan Gosling din orice categorie (a jucat in 3 filme in 2011) in vreme ce rasfatatul de la Cannes, Drive, a luat o singura nominalizare (montaj de sunet). La fel de absenti sunt si carismaticii J. Depp si Robert Downey Jr, insa ei nu s-a spetit prea tare in 2011. Leo di Caprio a tras cam degeaba insa in J. Edgar, caci nici el nici regizorul Eastwood n-au starnit reactii de aprobare in randul membrilor academiei. Nici pelicula coprodusa de Spielberg si P. Jackson - Tin Tin - nu se regaseste intre cele mai bune animatii, lucru cel putin bizar dar explicabil prin faptul ca filmul s-a lansat in State foarte tarziu. In sectiunea film strain semnalam prezenta iranianului A Separation iar in cea rezervata documentarelor de lung metraj ne bucuram pentru Pina lui Wim Wenders.
Sa vedem insa cele mai importante nominalizari:
Cel mai bun film :
The Artist (2011)
The Descendants (2011)
Extremely Loud and Incredibly Close (2011)
The Help (2011)
Hugo (2011)
Midnight in Paris (2011)
Moneyball (2011)
The Tree of Life (2011)
War Horse (2011)
Cel mai bun actor in rol principal :
Demián Bichir, A Better Life (2011)
George Clooney, The Descendants (2011)
Jean Dujardin, The Artist (2011)
Gary Oldman, Tinker Tailor Soldier Spy (2011)
Brad Pitt, Moneyball (2011)
Cea mai buna actrita in rol principal :
Glenn Close, Albert Nobbs (2011)
Viola Davis, The Help (2011)
Rooney Mara, The Girl with the Dragon Tattoo (2011)
Meryl Streep, The Iron Lady (2011)
Michelle Williams, My Week with Marilyn (2011)
Cel mai bun actor in rol secundar :
Kenneth Branagh, My Week with Marilyn (2011)
Jonah Hill, Moneyball (2011)
Nick Nolte, Warrior (2011)
Christopher Plummer, Beginners (2010)
Max von Sydow, Extremely Loud and Incredibly Close (2011)
Cea mai buna actrita in rol secundar :
Bérénice Bejo, The Artist (2011)
Jessica Chastain, The Help (2011)
Melissa McCarthy, Bridesmaids (2011)
Janet McTeer, Albert Nobbs (2011)
Octavia Spencer, The Help (2011)
Cel mai bun regizor :
Woody Allen, Midnight in Paris (2011)
Michel Hazanavicius, The Artist (2011)
Terrence Malick, The Tree of Life (2011)
Alexander Payne, The Descendants (2011)
Martin Scorses, Hugo (2011)
Cel mai bun scenariu original :
The Artist (2011): Michel Hazanavicius
Bridesmaids (2011): Kristen Wiig, Annie Mumolo
Margin Call (2011): J.C. Chandor
Midnight in Paris (2011): Woody Allen
A Separation (2011): Asghar Farhadi
Cel mai bun scenariu adaptat :
The Descendants (2011): Alexander Payne, Nat Faxon, Jim Rash
Hugo (2011): John Logan
The Ides of March (2011): George Clooney, Grant Heslov, Beau Willimon
Moneyball (2011): Steven Zaillian, Aaron Sorkin, Stan Chervin
Tinker Tailor Soldier Spy (2011): Bridget O’Connor, Peter Straughan
Cel mai bun film strain :
Bullhead (2011) (Belgia)
Footnote (2011) (Israel)
In Darkness (2011) (Polonia)
Monsieur Lazhar (2011) (Canada)
A Separation (2011) (Iran)
Cea mai buna animatie :
A Cat in Paris (2010)
Chico & Rita (2010)
Kung Fu Panda 2 (2011)
Puss in Boots (2011)
Rango (2011)
Cel mai bun film :
The Artist (2011)
The Descendants (2011)
Extremely Loud and Incredibly Close (2011)
The Help (2011)
Hugo (2011)
Midnight in Paris (2011)
Moneyball (2011)
The Tree of Life (2011)
War Horse (2011)
Cel mai bun actor in rol principal :
Demián Bichir, A Better Life (2011)
George Clooney, The Descendants (2011)
Jean Dujardin, The Artist (2011)
Gary Oldman, Tinker Tailor Soldier Spy (2011)
Brad Pitt, Moneyball (2011)
Cea mai buna actrita in rol principal :
Glenn Close, Albert Nobbs (2011)
Viola Davis, The Help (2011)
Rooney Mara, The Girl with the Dragon Tattoo (2011)
Meryl Streep, The Iron Lady (2011)
Michelle Williams, My Week with Marilyn (2011)
Cel mai bun actor in rol secundar :
Kenneth Branagh, My Week with Marilyn (2011)
Jonah Hill, Moneyball (2011)
Nick Nolte, Warrior (2011)
Christopher Plummer, Beginners (2010)
Max von Sydow, Extremely Loud and Incredibly Close (2011)
Cea mai buna actrita in rol secundar :
Bérénice Bejo, The Artist (2011)
Jessica Chastain, The Help (2011)
Melissa McCarthy, Bridesmaids (2011)
Janet McTeer, Albert Nobbs (2011)
Octavia Spencer, The Help (2011)
Cel mai bun regizor :
Woody Allen, Midnight in Paris (2011)
Michel Hazanavicius, The Artist (2011)
Terrence Malick, The Tree of Life (2011)
Alexander Payne, The Descendants (2011)
Martin Scorses, Hugo (2011)
Cel mai bun scenariu original :
The Artist (2011): Michel Hazanavicius
Bridesmaids (2011): Kristen Wiig, Annie Mumolo
Margin Call (2011): J.C. Chandor
Midnight in Paris (2011): Woody Allen
A Separation (2011): Asghar Farhadi
Cel mai bun scenariu adaptat :
The Descendants (2011): Alexander Payne, Nat Faxon, Jim Rash
Hugo (2011): John Logan
The Ides of March (2011): George Clooney, Grant Heslov, Beau Willimon
Moneyball (2011): Steven Zaillian, Aaron Sorkin, Stan Chervin
Tinker Tailor Soldier Spy (2011): Bridget O’Connor, Peter Straughan
Cel mai bun film strain :
Bullhead (2011) (Belgia)
Footnote (2011) (Israel)
In Darkness (2011) (Polonia)
Monsieur Lazhar (2011) (Canada)
A Separation (2011) (Iran)
Cea mai buna animatie :
A Cat in Paris (2010)
Chico & Rita (2010)
Kung Fu Panda 2 (2011)
Puss in Boots (2011)
Rango (2011)
Hell and Back Again (2011)
If a Tree Falls: A Story of the Earth Liberation Front (2011)
Paradise Lost 3: Purgatory (2011)
Pina (2011)
Undefeated (2011)
restul nominalizarilor aici.
Festivitatea de decernare a premiilor va avea loc pe 26 februarie iar pana atunci avem o multime de filme, zicem noi interesante, de vazut. Pana atunci nu uitati de concursul nostru traditional de previziuni care va fi curand lansat (imediat ce finalizam detaliile legate de premii si categorii). Asa ca ramaneti pe receptie si mergeti la filme. Sau faceti ce stiti ca sa vina ele la voi ;).
marți, 21 decembrie 2010
Trailerul zilei: The Tree of Life
Cine a vazut ravasitorul The Thin Red Line, frumosul Days of Heaven sau dramaticul The New World cunoaste stilul lui Terrence Malick: naratiuni extinse, dublate de expunere tip voice-over, meditatii nostalgice, teme existentiale si o mare dragoste pentru natura si filmarile in exterior. The Tree of Life inseamna cel mai proapat titlu al cineastului american si atat numele cat si atmosfera imi aminteste de The Fountain al lui Aronofski. Cu Sean Penn si Brad Pitt, The Tree of Life promite o sensibilitate masculina aparte (cunoastem potentialul celor doi). Subiectul, care se intinde peste diferite perioade temporale, il are in centru pe un baiat Jack (jucat la varsta adulta de Penn) si transformarea inocentei primilor ani in deziluzia maturitatii, punctata de o relatie dificila cu tatal sau (Pitt) si de cautarea raspunsurilor la cele mai ermetice intrebari existentiale: scopul vietii si sensul credintei. Odiseea unui suflet ratacit.
vineri, 23 septembrie 2011
The Tree of Life (2011)
rating: orgasmultiplu
Daca Terrence Malick ar predica intr-o biserica din apropierea mea n-as lipsi la nici o slujba. As fi cel mai devotat enorias. Singura conditie ar fi sa ne proiecteze in fiecare duminica parabola Pomului Vietii. Opus-ul vizual al lui Malick e unul din filmele acelea de o rara ambitie si atat de personale pe cat le permite regizorilor elanul lor creator si viziunea interioara. In clipa in care un asemenea regizor reuseste sa fie nu doar coerent in discursul sau artistic ci sa posede si acea profunzime sau sensibilitate umana care sa extinda ramurile credintei sale pana in adancurile fiintei noastre, facandu-ne sa ridicam aceleasi intrebari eterne pe care si el si le pune, atunci probabil ca ne aflam in prezenta unei capodopere. Una in care un tata si un fiu descopera calea spre iertare.
Despre ce este vorba in The Tree of Life? Despre tot, sau mai precis despre tot ce conteaza. Despre credinta in primul rand caci flacara ei deschide si inchide filmul, despre Dumnezeu, Univers, viata si moarte, natura si om, timp, familie, amintiri. Amintirile sunt cele care imping filmul inainte, cadru cu cadru, haotic, tulburator, de la Inceputuri pana la Sfarsit. Familia este elementul central si vorbesc nu doar de membrii ei ci de chiar institutia familiala, “celula” de baza, cercul de indivizi legati prin cea mai puternica legatura umana, iubirea neconditionata dintre parinte si copil. Dl. O’ Brien (Brad Pitt) e un Iov modern care-si pune increderea in D-zeu, respecta preceptele, isi iubeste cei 3 copii, munceste din greu si asteapta “sa-i vina randul”. Pare doar sa fi uitat ca Dumnezeu iti da dar tot Dumnezeu iti si ia. Intr-un moment priveste asupra ta pentru ca-n celalalt sa-si ia ochii de la tine. Intrebarile sale sunt dintre cele mai fara raspunsuri: De ce? Unde ai fost? Cum de Te-am pierdut? Ce insemnam noi pentru Tine?
Filmul debuteaza cu vestea mortii unui fiu (nu stii care) moment ce da frau unui suvoi de amintiri pentru fiul cel mare Jack (Sean Penn), pornind de la nasterea lui, trecand prin copilarie si chiar mai incolo, la Ziua Judecatii. Sunt abordate astfel doua mari chestiuni ale existentei, vastitatea spatiului si timpului si spiritualitatea. Un segment este dedicat numai Genezei, de la Big Bang si pana la aparitia vietii embrionare, acoperind intr-o maniera documentara de o finete poetica imensitatea materiala a lumii trecute. Un alt segment e dedicat Apocalipsei, cu Soarele inghitind planeta si-apoi stingandu-se solitar intr-un intuneric al tacerii. Intre cele doua momente cosmice Prezentul razbate asemeni vietii primordiale, din apa si din pantecul mamei, odata cu primul copil al familiei ce casca ochii la lume.
Geneza la scara macro si micro
Inca de la inceput sunt anuntate cele doua cai in viata: cea a naturii si cea a iertarii. Prima inseamna doar placerea proprie iar a doua presupune o intelegere si o acceptare a loviturilor vietii pentru ca prin suferinta si iertare atingi fericirea. Tatal calca apasat prima cale iar Mama se roaga sa nu se abata de pe a doua. Tatal e drastic iar Mama e permisiva. El e pragmatic, ea e visatoare. Amandoi insa isi iubesc odraslele. Copiii nu-si pun astfel de probleme existentiale si sunt ocupati cu bucuriile tineretii, baloane de sapun si umbre pe cearsafuri. Cu un efort de imaginatie poti metaforiza ca asa sunt si vietile oamenilor: baloane de sapun si umbre pe cearsaful cosmic. Sau o ramura din Pomul Vietii. Insa daca Dumnezeu e asemeni unui gradinar, Pomul trebuie din cand in cand plivit. Timpul macina totul si nimic nu ramane neschimbat. Pana in Ziua cea din urma.
Ziua cea din urma
Metafora a creatiei sau parabola a credintei, The Tree of Life trebuie privit mai mult decat cu mintea. Asa cum doar filmele extrem de intime o pot face - ori cele cu o profunda latura spirituala - filmul e oglinda mai mult decat ecran. Iti vorbeste pe limba ta numai daca limbajul e deja ascuns in tine. Mesajul e simplu: “Singura cale de a fi fericit este sa iubesti.” Asadar fii cumsecade, iubeste-ti aproapele si iarta-l. Filmul e deopotriva universal si personal, luand amintirile copilariei lui Malick (nascut in acelasi Waco, Texas, dintr-un tata petrolist si o mama catolic-irlandeza, avand la randul sau 2 frati) si transformandu-le intr-un cadru de referinta, intr-o cheie de descifrare a unei ordini universale a lucrurilor. Asociate cu imaginea fara cusur a lui Emmanuel Lubezki (un stil mareic de filmare, uneori intruziv, alteori panoramic, de parca obiectivul camerei ar pluti pe-o pala de vant sau pe un val), de efectele vizuale oldschool-no-cgi ale veteranului Douglas Trumbull (Odiseea Spatiala 2001) si de un playlist muzical in concerto, plin de ritmuri corale, arii, simfonii si recviemuri, memoriile copilaroase ale lui Malick se dezvaluie clare si nestingherit. O nostalgie si o meditatie plina de muzica si culoare.
sâmbătă, 31 decembrie 2011
Revel(ation) 20:11*
2011 a avut doza lui consistentă de reboot-uri (Rise of The Planet Of The Apes, Conan the Barbarian) şi de rebuturi (The Green Hornet, Immortals), de sequel-uri aka sechele (Hangover 2, The Human Centipede "please no!"2 ). Am văzut finaluri de francize împărţite în două bucăţi (Harry Potter şi Twilight) şi începutul unor posibile alte francize ( Sherlock Holmes: A Game of Shadows şi "sper că nu" The Three Musketeers).
Dar dincolo de această perioadă de căutări şi de vînzoleală a studiourilor, au existat şi cîteva creaţii care au răscolit apele, au spart barajele dintre genuri, au reaşezat mătcile şi uneori au inundat cinematografele cu spectatori. Sunt cele cîteva titluri, feţe şi imagini cu care rămîn eu din 2011.
O bună parte din ele s-au regăsit în play-list-ul festivalului de la Cannes. Monumental şi contemplativ, Tree of Life nu s-a dovedit pe măsura aşteptării sale, dar fără îndoială că multe imagini de acolo (capturate de Emmanuel Lubezky) ni se vor fi impregnat pe retină pentru o vreme (totuşi, ce-i cu dinozaurul ăla?). Aş fi preferat ca tainele filmului să nu fie "traduse" de vocea din off (la un moment dat devine supărătoare), procedeu folosit de Malick cu mai mult succes în cele două filme dinainte. Interesant e că regizorul, cunoscut pentru ritmul său "vijelios" (un film/deceniu), va termina două filme în 2012 (Lawless este unul din titluri, celălalt proiect e încă neintitulat).
Relatarea Genezei în The Tree of Life e egalată în grandoare (sau grandilocvenţă?) doar de viziunea lui Von Trier asupra Apocalipsei. Melancholia începe cu cea mai bizară nuntă (cum altfel cînd îl are ca wedding-planner pe Udo Kier, actorul fetiş al danezului). Ceremonia bifează elementele obişnuite (toasturi, dans, tăierea tortului) dar într-o notă schizofrenică (discursuri stînjenitoare, membrii familiei care se închid în toalete, şefi care îţi cer să lucrezi şi la propria nuntă). O atmosferă haotică şi apăsătoare, tipică pentru sfîrşitul lumii, pe care doar splendida mireasa (Kirsten Dunst) pare să-l presimtă. Pînă şi partida de amor din noaptea nunţii se întîmplă între mireasă şi primul nuntaş care i s-a aflat în cale (de fapt nu cred că am văzut vreodată la Trier vreo întîlnire amoroasă care să nu conţină ceva patologic sau "greşit"). Dacă la început zănateca Dunst suferă inexplicabil de rău (panică) neputîndu-se mişca fără ajutorul surorii sale, mai cu capul pe umeri (Charlotte Gainsbourg revine după rolul din Antichrist), spre final rolurile se inversează, pe măsură ce o planetă se apropie implacabil de Pământ. Dotată cu un extra-simţ (sugerat de ghicirea numărului exact al boabelor dintr-o sticlă) sau poate doar empatică, Kirsten simte sfîrşitul asemeni animalelor (caii sunt agitaţi, refuză să treacă puntea din pădure, imagine pe care am văzut-o şi în Antichrist). Dar tot asemeni lor, acceptă natural sfîrşitul, spre deosebire de sora ei din ce în ce mai isterică. Cu cîteva clipe înainte de impact, caii pasc liniştiţi pe o pajişte înverzită, iar Kirsten stă şi contemplă. Din tabloul Apocalipsei lui Von Trier lipsesc mulţimile de oameni, colapsul Statuii Libertăţii sau a Turnului Eiffel. E un sfîrşit intim. Dacă ţinem cont că fiecare film e -conform spuselor autorului veşnic depresiv- o încercare de auto-terapie, atunci Melancholia este expresia angoasei sale în faţa morţii inevitabile. Acceptarea cu ochii deschişi a morţii, golită de orice sens religios. Nu pot spune că am rămas cu mare lucru după vizionare, în afară de o devastatoare/bîntuitoare imagine a giganticei planete verzi în fracţiunea dinainte de impact. O imagine neliniştitoare care te loveşte în măruntaie fără să poţi explica de ce. Aş prefera să o şterg din memorie şi să o înlocuiesc cu imaginea lui Kirsten Dunst dezgolită în iarbă şi scăldată în lumina bolnăvicioasă a celor două luni pline.
La Cannes a fost prezentat şi Route Irish, ultimul film de Ken Loach şi candidat serios la titlul de cel mai bun film al anului. O anchetă detectivistică luată foarte personal şi o poveste nemuritoare despre prietenia fără de moarte şi răzbunarea fără de minte, totul pe fondul extrem de actual al celui mai nesigur loc din lume, Bagdad. Wrong place, wrong time!
Tot din Britannia trebuie reţinut Tyrannosaur, debutul regizoral al lui Paddy Considine. N-are nimic de-a face cu T-recşii din parcuri jurasice, în schimb are de-a face cu tirania domestică şi inadaptabilitatea dinozaurilor aka old farts ce populează pub-uri triste din cartiere muncitoreşti terorizate de criză, alienare şi pitbulli. Un film independent care începe şi se termină cu morţile violente a doi cîini. Dar, pînă la urmă, vom vedea că şi o viaţă de cîine poate avea ceva înălţător.
Ştiu că mă repet, dar revelaţia anului 2011 a fost pentru mine Drive. Despre această experienţa cinematografică am mai scris. Despre protagonistul ei mai sunt multe de spus. Ryan Gosling are ceva din statura arhetipală a actorului de la Hollywood care e foarte prezent, "arde ecranul", fără să facă -aparent- mare lucru. A intrat deci în clubul select al lui Humphrey Bogart, Steve McQueen sau, de ce nu, George Clooney. Sub masca lui de cool simţi totuşi o energie clocotitoare. Un samurai care devine kamikaze. Pe lîngă focusul /"drive-ul" său puternic, trebuie apreciată şi inteligenţa cu care şi-a ales proiectele, fie că sunt producţii ale studiourilor sau aventuri independente, filme de gen sau care desfinţează genurile. Gosling e actorul anului, dacă adăugăm şi rolurile din The Ides of March (un thriller politic despre pierderea inocenţei, care se joacă tocmai cu aşteptarea noastră a unei răsturnări de situaţie care nu se mai produce; la butoane, "întîmplător" regizorul Clooney) şi Crazy, Stupid, Love, una din cele mai spumoase comedii din 2011.
La tentativele de a reinventa din interior comedia romantică (romcom-ul) putem adăuga, cu unele reţineri, şi Friend with Benefits. În timp ce bromcom-ul Sherlock Holmes 2 e agreabil, dar cam atît, Hangover 2 e o mare durere de cap, exceptîndu-l aici pe Zach Galifianakis. Toată "gaşca de lupi" e umilită de replica feminină, Bridesmaids (o replică aproape mai puternică decît originalul). Am descoperit aici actriţa anului, Kristen Wiig (care e şi co-autoarea scenariului) dar şi varianta feminină a lui Galifianankis (Melissa McCarthy). Nici Horrible Bosses nu trebuie ocolit.
Totuşi, pentru mixul de duioşie şi umor, compasiune şi ireverenţă, am să acord titlul de comedia anului peliculei low-budget 50/50 (I'm with Cancer a fost titlul provizoriu). Seth Rogen îşi joacă propriul rol, de camarad al unui tip cu cancer (i s-a întîmplat pe bune prietenului său şi scenaristul filmului, Will Reiser - una din puţinele situaţii în care a ieşit ceva bun dintr-un cancer). Dacă e Rogen (aici şi producător) înseamnă că vor fi consumate -aţi ghicit- şi niscaiva substanţe, dar, bineînţeles, numai "în scopuri medicale". Vor fi şi cîteva scene mai emoţionante, dar dacă veţi plînge o veţi face rîzînd. Aici şade originalitatea filmului: în egală măsură catartic şi plăcut. 50/50 face multe "filme cu cancer" (categoria "Bucket list") să pară ridicole, forţate şi chiar jignitoare (în afară de Bobby Deerfield care la vremea lui era şi el o replică la filmele siropoase despre cancer). Cînd îi spune mamei sale (Anjelica Houston, excelentă) despre diagnostic, Jo Gordon-Levitt (care e bun-bun) o întreabă "Ai văzut Terms of Endearment?".
Tot din zodia cancerului şi a umorului negru vine revelaţia micului ecran: Breaking Bad. Filme româneşti am avut destul de puţine, iar alea care contează nu prea au evadat din festivaluri (Film pentru Prieteni de exemplu). Principii de Viaţă e solid, graţie lui Vlad Ivanov. Acelaşi actor dă vocea lui Crulic, o docu-animaţie originală, actuală şi răvăşitoare. Pentru Din Dragoste cu cele mai bune intenţii trebuie să aştept lansarea pe DVD din ianuarie, în tandem cu Loverboy care e aşa-şi-aşa.
Pentru la anu vă doresc cît mai multe motive să ajungeţi în faţa marelui ecran. Iar blogului îi doresc mai mulţi prieteni pe facebook: Richie a promis că dacă ajungem la 500 de friends va scrie şi el cu diacritice. Dacă a mai rămas ceva de zis despre 2011 sunt sigur că mă va completa, ca de obicei (încă aştept replica aia la Immortals, compadre :).
*titlul articolului conţine o mică "revelaţie", sper că nu e o profeţie
duminică, 26 februarie 2012
And the artists are...
La actori principali voturile sunt impartite cam egal, Clooney (52%) vs Dujardin (40%) si Meryl Streep(45%) vs Viola Davis(42,5%). Apoi 72,5% considera ca Rango e cea mai buna animatie iar Midnight in Paris cel mai originala poveste. Au ceva al lor, asta-i clar. 70% din voturi il dau pe The Artist ca fiind filmul cu cea mai buna muzica. Procentul e valabil si pentru cei care considera ca The Artist e de fapt filmul care va castiga trofeul suprem. 50% ati considerat ca daca reboot-ul Planetei Maimutelor a avut efecte speciale mai bune, Hugo a avut costume mai frumoase. Un pic mai multi (55%) ati vazut Pina si v-a fascinat. In incheiere, 62,5% din voi l-au considerat pe Hazanavicius un regizor mai probabil de a fi premiat decat Scorsese. Asa sa fie? Pana vom sti sigur daca ne putem increde in statistici va las mai jos opiniile mele pentru deseara.
(Richie zice ca..)
Cel mai bun actor in rol principal: Jean Dujardin, The Artist
Cea mai buna actrita in rol principal: Meryl Streep, The Iron Lady
Cel mai bun actor in rol secundar: Christopher Plummer, Beginners
Cea mai buna actrita in rol secundar: Octavia Spencer, The Help
Cel mai bun scenariu adaptat: The Descendants
Cel mai bun scenariu original: Midnight in Paris
Cea mai buna animatie: Rango
Cel mai bun film strain: A separation
Cea mai buna coloana sonora originala: The Artist
Cele mai bune costume: Hugo
Cele mai bune efecte speciale: Rise of the Planet of the Apes
Cel mai bun film documentar: Pina
Cel mai bun regizor: Terrence Malick, The Tree of Life
Cel mai bun film: The Artist
Luci, ai cuvantul... sper ca anul asta sa te bat...
Richie, pentru ca aveam deja cateva victorii avans, anul asta eram hotarat sa joc la surpriza. Dar vad ca ai facut-o tu deja. Nu stiu ce ar putea fi mai surprinzator decat alegerea lui Malick la regie. S-o dau castigatoare pe Melissa McCarthy? Pina as fi zis si eu. Meryl Streep la fel. Deci, pentru ca nu te mai pot surprinde, ma obligi sa-mi schimb strategia. O sa pariez pe cei cotati chiar mai jos decat "the underdogs". O sa joc kamikaze. O sa joc la dauna totala, ca si cascadorul Evil Knievel. "Like warrior poets, like Scotsmen. Playing outlawed tunes on outlawed pipes." Augh! Augh!
Cel mai bun actor in rol principal: George Clooney
Cea mai buna actrita in rol principal: Glenn Close
Cel mai bun actor in rol secundar: Kenneth Branagh (as fi zis Max von Sydow pentru simetrie, dar mi-a placut enorm irlandezul)
Cea mai buna actrita in rol secundar: Jessica Chastain
Cel mai bun scenariu adaptat: Moneyball
Cel mai bun scenariu original: The Artist
Cea mai buna animatie: Chico & Rita
Cel mai bun film strain: In darkness (desi stiu ca dupa obiceiul american, o sa premieze filmul din tara pe care urmeaza sa o bombardeze)
Cea mai buna coloana sonora originala: Tinker Tailor Soldier Spy (minunat Alberto Iglesias)
Cele mai bune costume: The Artist
Cele mai bune efecte speciale: Harry Potter (nici nu mi-a placut cinestiece :)
Cel mai bun film documentar: Hell and back again
Cel mai bun regizor: Martin Scorsese
Cel mai bun film: The Artist (asta ca sa ma asigur ca nu pierd la zero :)
Orice surpriza nimerita va echivala pentru mine cu o victorie. Asta daca nimeresc vreuna...(Lucian)
luni, 27 februarie 2012
Oscar 2012: Invingatori si invinsi
Deci, tehnic vorbind, daca Hugo ar fi fost realizat in alb-negru cu Jean Dujardin si Meryl Streep in rolul perechii de pustani aventurosi iar Christopher Plummer il juca pe maestrul Melies, ar fi maturat toate premiile Oscar. Mai putin cel de best documentary, intrucat, dupa cum stim, Hugo nu e despre fotbal american. Din fericire.
Ok prieteni, au fost Oscarurile, s-a incheiat drama covorului rosu, l-am mai vazut si pe Billy Crystal (ce-o imbatranit saracul) si putem spune cu mana pe inima ca a fost cea mai lipsita de surprize editie vazuta. De fapt, cel mai intens moment a fost spectacolul Cirque du Soleil. Invingatori au fost Hugo si The Artist, primul luand premiile tehnice iar al doilea cele artistice. Printre invinsi eu as nota Tree of Life (daca nu la regie macar la imagine), Pina si Drive (montaj de sunet). Poftim rezultatele:
Cel mai bun film :The Artist
Cel mai bun actor in rol principal :Jean Dujardin, The Artist
Cea mai buna actrita in rol principal :Meryl Streep, The Iron Lady
Cel mai bun actor in rol secundar :Christopher Plummer, Beginners
Cea mai buna actrita in rol secundar :Octavia Spencer, The Help
Cel mai bun regizor :Michel Hazanavicius, The Artist
Cel mai bun scenariu original :Midnight in Paris: Woody Allen
Cel mai bun scenariu adaptat :The Descendants : Alexander Payne, Nat Faxon, Jim Rash
Cel mai bun film strain :A Separation: Asghar Farhadi (Iran)
Cea mai buna animatie :Rango
Cea mai buna scenografie :Hugo: Robert Richardson
Cele mai bune costume :The Artist : Mark Bridges
Cea mai buna imagine :Hugo: Dante Ferretti, Francesca Lo Schiavo
Cel mai bun montaj :The Girl with the Dragon Tattoo : Angus Wall, Kirk Baxter
Cel mai bun machiaj :The Iron Lady
Cele mai bune efecte speciale :Hugo
Cea mai buna coloana sonora originala :The Artist: Ludovic Bource
Cel mai bun cantec de pe coloana sonoara a unui film :The Muppets: Bret McKenzie (“Man or Muppet”)
Cea mai buna editare de sunet:Hugo
Cel mai bun mixaj de sunet :Hugo
Cel mai bun film documentar :Undefeated
Cel mai bun scurt-metraj: The Shore,
Cel mai bun scurt-metraj documentar: Saving Face
Cel mai bun scurt-metraj animat: Fantastic Flying Book Of Mr Morris Lessmore.
La noi in ograda-concurs de pronosticuri am avut urmatoarele rezultate:
- nimeni n-a nimerit toate cele 14 categorii propuse in concurs.
- nimeni n-a avut o singura ratare si 13 inscrieri
- 4 oameni au bifat 12 categorii: Evita1313, Masaj pro, Andrei M. si Lili
- 11 oameni au bifat 11 categorii: bloo, alexandra, mira, emy, delia, teo, anda, florentin d, cristi, the projectionist si carmen.
Asteptam ca cei 4 sa ne contacteze pe mail (richie.tm@gmail.com) pentru a afla cine si de unde sunt si sa putem face un plan de distribuire cat mai echitabila a premiilor. Nici cei cu 11 raspunsuri nu vor fi uitati, urmand a face o tragere la sorti care sa ne scape si de ultimele griji ca n-am dat ce-am promis.
marți, 31 ianuarie 2012
Ce pastrez din 2011
Cu o "mica" intarziere las si eu pentru posteritate lista cu cele mai apreciate (si cateva mai putin apreciate) filme din 2011. Le-am inventat categorii fiecaruia din ele pentru ca sa nu fie discutii de natura competitiva. Mi-au placut aproape la fel de mult si nu le pun in vreo ordine anume pentru ca le-as revedea cu acelasi interes. Asa ca, cele mai reusite vizionari din 2011 sunt:
cel mai stilat film al anului
cel mai spiritual film al anului
La Piel que Habito
cel mai provocator film al anului
cel mai filozofic film al anului
filmul SF al anului
Melancholia
filmul psihologic al anului
animatia anului
filmul indie al anului
Tyrannosaur
filmul de familie al anului
filmul istoric al anului
The Artist
filmul-tribut al anului
Pina
documentarul anului
filmul politic al anului
filmul horror al anului
The Help
cel mai "incorect politic" film al anului
Tucker and Dale vs The Evil
parodia anului
comedia anului
cel mai violent film al anului
cel mai romantic film al anului
cel mai bizar film al anului
Principii de viata
cel mai romanesc film al anului
Principii de viata
cel mai romanesc film al anului
cel mai inselator film al anului/dezamagirea anului
luni, 5 august 2013
To the Wonder. Căutările lui Terrence Malick
În vârstă de aproape 70 de ani, misteriosul cineast american, pasionat de filosofie, a câştigat în 2011 Palme d`Or la Cannes cu mult aşteptatul The Tree of Life, în 2012 a participat în competiţie la Veneţia cu To the Wonder, iar IMDB îi anunţă încă două lungmetraje în faza de post-producţie, iar un altul în proces de filmare.
Avându-i în distribuţie pe Ben Affleck, Olga Kurilenko, Rachel McAdams şi Javier Bardem, To the Wonder este un poem vizual despre iubire. Sau, mai exact, despre diversele ei forme de manifestare, dar şi despre modul în care este ea căutată sau pierdută.
Prin stilul extrem de personal şi uşor de recunoscut, Malick ar putea fi considerat desuet, într-un peisaj al filmelor de festival construite cu o libertate mai mare sau mai mică fie pe calapodul minimalismului şi al cadrelor secvenţă, fie după tiparul unui cinema spectacular bine temperat.
În To the Wonder, Malick propune în schimb un cinema senzorial, polifonic, experimental într-o anumită măsură. Cineastul renunţă aproape complet la dialoguri, pe care le înlocuieşte, printr-un procedeu devenit marca sa înregistrată, cu voci care verbalizează gândurile, lumile interioare ale personajelor.
Este o simfonie a solilocviilor eterice, căutat poetico-filosofice, situate însă uneori la limita firavă între profunzime şi kitsch ideatic.
Camera de filmat este într-o mişcare neîntreruptă şi creează astfel un spaţiu fluid, dinamic, fără graniţe bine definite, servind astfel ideea instabilităţii sentimentelor umane (imaginea, care aminteşte de alocuri de Days of Heaven, aparţine lui Emmanuel Lubezki). Montajul, la care a lucrat o echipă de... cinci profesionişti, contribuie la senzaţia de suspendare în spaţiu, de epură a emoţiilor.
În ciuda unor fire narative care pot fi uşor rezumate, To the Wonder este în primul rând un film de stări. Personajele sunt într-o deplasare continuă, în special prin natură, care capătă, ca în toată filmografia lui Malick, o încărcătură specială.
Fiecare cadru din To the Wonder pare a diviniza lumea exterioară, concretă, dar şi frumuseţea oamenilor, capabili deopotrivă de cele mai măreţe gesturi şi de cele mai riscante josnicii.
duminică, 16 decembrie 2012
Documentare musai de vazut (III)
A trecut mai mult de un an de la ultimul “pachet” de documentare sugerat aici asa ca ar fi momentul sa trec in revista ce-am mai vazut in ultima vreme la sectiunea docu-drama. S-ar putea sa va mai usuram necazurile provocate de scandalul Discovery vs RCS-RDS, desi, fie vorba intre noi, documentarele lor nu mai erau demult top notch... Atentie, urmeaza un articol 'gras', pe sectiuni:
Zeitgeist
Gasland a aparut chiar in perioada cand se dezbatea si pe la noi oportunitatea explorarii gazelor naturale de mare adancime prin metoda fracturarii scoartei. Documentarul acopera insa problemele aparute in SUA, in special cele juridice - modificarea legislatiei de protejare a mediului in favoarea marilor corporatii pentru a le permite sa inceapa explorarile - si cele ecologice, identificate prin interviuri cu proprietari de terenuri din zonele respective. Un film nominalizat la Oscar in 2011 care scoate la iveala disperarea americanilor in legatura cu asigurarea de resurse naturale pentru viitor si scaderea dependentei lor de petrolul din Orientul Mijlociu.
vineri, 21 octombrie 2011
Citatul zilei:
E declaratia amicului Dave (care pe blogul personal se ocupa de muzica). True...
Mi-a placut si ce a scris Adina Baya, "omoloaga" mea de la revista Orizont. Ea vazuse filmul in premiera mondiala la...Cannes. Realizare care contrazice parerea preconceputa ca (visul meu de) a ajunge pe Croisette e o distractie exclusivista (din ce mi-a povestit, acreditarile nu sunt greu de obtinut si poti dormi cu 25 de euro la zece minute de inima festivalului).
Eu, in schimb, nu ma pot pronunta pana nu vad filmul la cinema. Pe ecranul de laptop, chiar si un film mare este mic (nici calitatea inferioara a sunetului nu ajuta). Ceva tot am de zis: o vreme m-a urmarit imaginea soarelui filtrata de ramurile copacilor sau de nori. Nu stiu daca imaginea asta cautata vrea sa spuna ca suntem "copiii soarelui" sau are vreo alta incarcatura simbolistica, mistica. Ce stiu e ca pe laitmotivul acesta scrie cu majuscule numele directorului de imagine Emmanuel Lubezky (The New World, Sleepy Hollow, Children of Men). Ultimul Malick e in foarte mare masura si filmul lui.
PS. curios, dar cand l-am intrebat pe Google (tree of life + imagini) mi-a dat si poza asta a cuplului stelar Jolie-Pitt, care respecta aceeasi gramatica vizuala
joi, 17 octombrie 2013
Gravity: praf (stelar) în ochi
N-am apucat să scriu cronica "back to back" cu Richie, deşi am văzut Gravity împreună. Îmi dau acum restanţa:
600 kilometri deasupra Pămîntului. În urma unui accident la o staţie spaţială, astronauta Randy (Sandra Bullock) pluteşte în vidul cosmic, cu rezerve limitate de oxigen. Camera o urmăreşte de la depărtare cum se scufundă lent în întunericul dezolant. Se roteşte necontrolat în linişte absolută (în spaţiu nu există sunet). Fragilitatea vieţii umane şi nepăsarea Universului, izolarea noastră în lume şi izolarea noastră ca indivizi unii faţă de alţii sunt cîteva teme sugerate de această scurtă scenă. Mă aşteptam ca tot filmul să păstreze sensibilitatea asta, CURIOZITATEA asta de a explora umanitatea.
Din păcate, restul filmului gravitează pe structura narativă a unui thriller obişnuit. Colegul Waka_x e mult mai dur: "cred ca filmul e scris de un tractorist din Mexic şi Cuaron a gasit scenariul în autobuz".
În cartea "Three uses of the knife" (Trei utilizări ale cuţitului), David Mamet (dramaturg, scenarist, regizor, teoretician) vorbeşte despre structurarea unui film ca un "meci perfect". "Ne dorim ca Echipa Noastră să ocupe terenul şi să spulbere opoziţia din Primul Moment? Nu. Ne dorim un meci luptat pe viaţă şi pe moarte, care conţine multe întorsături satisfăcătoare (...) Fiecare act al jocului recapitulează jocul întreg, urmînd această paradigmă: Da! Nu! Dar stai...!".
La fel, eroina noastră trebuie să depăşească o serie de
obstacole, pentru a-şi recăpăta elanul vital. "Sandra joacă rolul de Mr. Bean - nu numai că e urmarită de fatalitate
după fatalitate dar chiar mormăie ca Mr. Bean cîteodată" (Waka_x).
Nu m-a iritat atît faptul că urmează principiile dramei hollywoodiene. Ci metaforele alea vîrîte în ochi. Dezastrul din spaţiu e o metaforă
pentru dezastrul din viaţa ei. O metaforă pentru renaştere, atît de evidentă că
deranjează. Pătrundem în lume purtaţi într-o capsulă Soyuz (mamele noastre),
ieşim din apă şi trăim legaţi de varii cordoane ombilicale (în film, Sandra se prinde şi se desprinde de cordoanele staţiilor spaţiale).
Pînă la urmă,
Gravity e un 127 de ore în spaţiu.
Acţiunea putea fi la fel de bine plasată pe un vîrf de munte. Pentru că aici, spaţiul cosmic e doar un decor (ce-i drept unul foarte spectaculos). La finalul filmului, totul
este clar. Nu rămîne un rest de mister. Nimic nu te îndeamnă să contempli necunoscutul universului, aşa cum te-ai
aştepta după 90 de minute în care priveşti Pământul din altă perspectivă (de
sus). Nu aşteptam o nouă Odisee Spaţială. Dar măcar un Another Earth (film independent din 2011, care a costat probabil cît cateringul la Gravity, dar infinit mai profund şi mai aproape de ceea ce trebuie să fie un science-fiction).
Păcat de experienţa 3D (absolut onorabilă), efectul de “gravitaţie zero” (te întrebi mereu “cum au
făcut”), camera lui Emannuel Lubezki (mexican şi el, unul dintre cei mai buni d.o.p. ai momentului; a filmat The tree of life), imaginea unui răsărit de soare şi alte "giumbuşlucuri spaţiale" (Waka a promis că e ultimul film pe care îl vede la multiplex, pecetluind promisiunea cu guma găsită sub scaun). Îl înţeleg perfect, pentru că şi eu m-am săturat să ni se vîndă rahat ambalat în hîrtie sclipitoare.
Dacă Gravity
era făcut de un regizor american din industrie l-aş fi salutat ca pe o reuşită (oricum e superior junk-ului obişnuit de la mall).
Dar dezamăgirea e cu atît mai mare fiind scris şi
regizat de Alfonso Cuaron (Y tu mama tambien, Children of Men). Mi se pare trist că talentul enorm al celor mexicanului (şi ca el mulţi) orbitează acum planeta Haliud. Dincolo de efecte speciale e un mare vid...cosmic.
miercuri, 2 octombrie 2013
Trei lere
1. The Zero Theorem (in care joaca si un prieten de-al nostru). Bine ati venit in noul parc de distractii din imaginatia fabuloasa si nelimitata a lui Terry Gilliam!
2. Ultimul film de Cuaron, Gravity (in sfarsit ajunge ceva interesant si la un multiplex de langa dumneavoastra). Mai trebuie spus un nume aici: Emmanuel Lubezki (imagine Children of Men, The Tree of Life). Curiozitate: il mai cheama si Morgenstern. E mexican.
3. Si cadoul de Craciun pentru
Mai gasiti cateva aperitive aici si aici. Sa aruncam si doua nume pe langa trupa obisnuita: Shia La Beouf si Uma "The Bride" Thurman. Cred ca e cel mai bun lucru care i se putea intampla tanarului La Beouf, dupa cum "recunoaste" si el: "Von Trier e periculos. Ma sperie. Si de acum voi lucra numai cand sunt infricosat".
miercuri, 10 decembrie 2014
Boyhood (2014)
Mai ţineţi minte peruca uşor penibilă pe care Brad Pitt o poartă către finalul filmului The Curious Case of Benjamin Button pentru a reda un personaj care are cu câteva zeci de ani mai puţin decât el? Sau poate masca de riduri aplicată pe faţă la începutul filmului (care îl face să semene un pic cu Smeagol :))? Senzaţia de artificial pe care o dă uneori machiajul poate fi cu greu înlăturată.
Adevărul e că filmele care îşi propun să acopere o perioadă foarte lungă din viaţa unui personaj au din start o problemă majoră de realizare. Ele pot să utilizeze machiaj şi trucuri scenografice pentru a îmbătrâni/întineri personajul. Sau efecte CGI. Sau mai mulţi actori pentru a reda vârstele diferite. Însă în fiecare dintre aceste situaţii, persistă, aproape în mod inevitabil, o senzaţia de artificios, de nenatural. Iar asta te împiedică să te scufunzi, aşa cum ar trebui, în atmosfera poveştii, să te detaşezi de ideea că ceea ce vezi e "doar" un film.
Richard Linklater reuşeşte să depăşească această problemă într-un mod destul de neobişnuit, care contravine nevoii permanente de a cosmetiza şi retuşa, care apare în filmele de la Hollywood. El filmează timp de 12 ani aceeaşi echipă de actori şi, practic, înregistrează în timp real îmbătrânirea/maturizarea lor. Fără să mai fie necesară nicio intervenţie la capitolul machiaj sau recuzită, pentru că feţele şi corpurile actorilor vorbesc de la sine.
În Boyhood, Linklater alege ca personaj principal pe cineva la care 12 ani chiar lasă urme decisive asupra înfăţişării. Mason (Ellar Coltrane) e urmărit de pe la 6 până pe la 18 ani. Alături de el evoluează toate personajele care îi formează familia (Patricia Arquette, Ethan Hawke, Lorelei Linklater), iar pe chipurile lor se poate înregistra în mod natural trecerea timpului. Senzaţia de autentic şi de firesc pe care o oferă această manevră regizorală e greu de egalat în orice alt film care încearcă să simuleze trecerea timpului şi urmările ei, de la Benjamin Button la The Tree of Life. Chiar şi numai pentru asta, cred că Boyhood e un film care merită experimentat.
Alte motive ţin de amprenta regizorală a lui Linklater, cu care ne-a obişnuit deja în Before Sunrise sau Before Sunset - stilul lui de a reda cu candoare şi căldură o sumă de fineţuri emoţionale, de bucurii şi anxietăţi ale omului urban, de întrebări pe care trecerea timpului le impune. Pentru ce mă trezesc în fiecare dimineaţă? Care e sensul real al lucrurilor pe care le fac, al vieţii pe care o duc? Astfel de întrebări abstract-filozofice sunt integrate cu tact de Linklater in dialoguri complexe, dar digerabile, dificile, dar şi suficient de ironice/amuzante pentru a nu îţi cădea greu. Finalul are o uşurătate aparte şi răspândeşte un optimism contagios, făcându-te să observi acel "big picture" - viziunea panoramică asupra vieţii, pe care uneori o pierzi când te împotmoleşti în tot felul de hopuri cotidiene.
Adevărul e că filmele care îşi propun să acopere o perioadă foarte lungă din viaţa unui personaj au din start o problemă majoră de realizare. Ele pot să utilizeze machiaj şi trucuri scenografice pentru a îmbătrâni/întineri personajul. Sau efecte CGI. Sau mai mulţi actori pentru a reda vârstele diferite. Însă în fiecare dintre aceste situaţii, persistă, aproape în mod inevitabil, o senzaţia de artificios, de nenatural. Iar asta te împiedică să te scufunzi, aşa cum ar trebui, în atmosfera poveştii, să te detaşezi de ideea că ceea ce vezi e "doar" un film.
Richard Linklater reuşeşte să depăşească această problemă într-un mod destul de neobişnuit, care contravine nevoii permanente de a cosmetiza şi retuşa, care apare în filmele de la Hollywood. El filmează timp de 12 ani aceeaşi echipă de actori şi, practic, înregistrează în timp real îmbătrânirea/maturizarea lor. Fără să mai fie necesară nicio intervenţie la capitolul machiaj sau recuzită, pentru că feţele şi corpurile actorilor vorbesc de la sine.
În Boyhood, Linklater alege ca personaj principal pe cineva la care 12 ani chiar lasă urme decisive asupra înfăţişării. Mason (Ellar Coltrane) e urmărit de pe la 6 până pe la 18 ani. Alături de el evoluează toate personajele care îi formează familia (Patricia Arquette, Ethan Hawke, Lorelei Linklater), iar pe chipurile lor se poate înregistra în mod natural trecerea timpului. Senzaţia de autentic şi de firesc pe care o oferă această manevră regizorală e greu de egalat în orice alt film care încearcă să simuleze trecerea timpului şi urmările ei, de la Benjamin Button la The Tree of Life. Chiar şi numai pentru asta, cred că Boyhood e un film care merită experimentat.
Alte motive ţin de amprenta regizorală a lui Linklater, cu care ne-a obişnuit deja în Before Sunrise sau Before Sunset - stilul lui de a reda cu candoare şi căldură o sumă de fineţuri emoţionale, de bucurii şi anxietăţi ale omului urban, de întrebări pe care trecerea timpului le impune. Pentru ce mă trezesc în fiecare dimineaţă? Care e sensul real al lucrurilor pe care le fac, al vieţii pe care o duc? Astfel de întrebări abstract-filozofice sunt integrate cu tact de Linklater in dialoguri complexe, dar digerabile, dificile, dar şi suficient de ironice/amuzante pentru a nu îţi cădea greu. Finalul are o uşurătate aparte şi răspândeşte un optimism contagios, făcându-te să observi acel "big picture" - viziunea panoramică asupra vieţii, pe care uneori o pierzi când te împotmoleşti în tot felul de hopuri cotidiene.
joi, 20 decembrie 2012
Trailerul zilei: To The Wonder
Dupa o explorare a vietii si a mortii, in cat mai multe sensuri posibile (The Tree Of Life), Terrence Malick revine cu "o explorare a iubirii in toate formele ei" - To The Wonder. Neil (Ben Affleck), un american in Paris, porneste o legatura amoroasa cu o europeanca, Marina (Olga Kurylenko). Revenind in State, Neil si Marina se casatoresc - probabil femeia are nevoie de viza - dar curand relatia se raceste astfel ca barbatul reinnoada o relatie cu fosta iubire din tinerete (Rachel McAdams) iar Marina gaseste consolare intr-un preot expat (Javier Bardem) care are si el propriile indoieli privind chemarea sa. Premiera in februarie (UK) si aprilie (US). Trailer:
luni, 23 mai 2011
Cannes 2011: Winners
Palm d'Or: The Tree of Life, Terrence Malick
Best director: Nicholas Winding Refn cu Drive
Best Actress: Kirsten Dunst, Melancholia
La sectiunea Un Certain Regard premiul s-a impartit intre: Stopped on Track, Andreas Dresen si Arirang, Kim Ki duk.
sâmbătă, 25 februarie 2012
ACHTUNG: Premiile Bloggerilor Cinefili din România, ediția 1
lol, cu asta sigur luam fata Oscarurilor!!
Ok, oameni buni, o facuram si pe asta. Cativa bloggeri cinefili din tara asta (adica raluk.ro, filmsinopsis.ro, Adina, Jovi si Dan, filmetari.com, filmreporter.ro, cineblog.info si urban.ro) s-au saturat sa se tot oftice la premiile pe care le dau altii mai 'priceputi' si care, surpriza!, nu corespund cu doleantele, gusturile, calculele proprii, asa ca au pus STOP!Actele la control! industriei mondiale de film si-au chibzuit un pic. La capatul unei initiative propuse de Marin de la mymagicstar.com am stabilit niste categorii si niste reguli de bun simt (adica fara filme obscure culese de pe interneti si care n-au ajuns in vreun cinema din apropierea noastra) iar de la inceputul anului si pana acum am propus, votat si contabilizat cele mai cele filme din 2011. Rezultatele sunt mai jos... dezbateti!
Cel mai bun film Drive
Cel mai bun regizor Woody Allen
Cel mai bun actor Ryan Gosling
Cea mai bună actriță Kirsten Dunst
Cel mai bun actor în rol secundar Jonah Hill
Cea mai bună actriță în rol secundar Octavia Spencer
Cel mai bun film românesc Aurora
Cel mai bun film de comedie Midnight in Paris
Cel mai bun film de acțiune Drive
Cel mai bun film dramă Melancholia
Cel mai bun horror, SF sau fantastic Rise of the Planet of the Apes
Cel mai bun film de animație Rango
Cel mai bun film documentar Pina
Cel mai bun soundtrack Drive
Cel mai prost film al anului Naşa
Cel mai bun director de imagine Emmanuel Lubezki – Tree of Life
Ne vedem in 2013 la editia a 2-a, dac-o fi. Pana atunci, musai va vedeti Albert Nobbs si pe Glenn Close in el. Numa asa ca sa va fie ciuda daca ia Meryl Streep inca o statueta...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)