joi, 23 februarie 2012

Hugo (2012)

"Visati cu mine"

rating: Colectabil

Stim cu totii ce cariera extraordinara are Martin Scorsese si cate filme minunate ne-a oferit pana acum de-a lungul ei. Fara indoiala e unul din cei mai buni povestitori pe marele ecran, cautand in permanenta noi modalitati de a ne surprinde, un adevarat magician care a imprumutat atat de multe din lumea filmului si le-a integrat in filmele sale incat e absolut natural sa ofere un tribut fastuos cinema-ului sub forma celui mai recent film al sau, Hugo. Deghizat intr-un film de familie 3D bazat pe o povestire faimoasa de Brian Selznick (The Invention of Hugo Cabret), Hugo e in adancul sau tot un omagiu dedicat inceputurilor “fabricii de vise”, intocmai ca si concurentul european la Oscar, The Artist. Spre deosebire de filmul lui Haznavicious, care adopta tiparul si melodrama filmelor mute din anii ‘20 plusand referinte subtile la pilonii stilistici din decadele urmatoare, in Hugo, Martin face uz de toata tehnica disponibila la ora actuala pe niste platouri de filmare, oferind o imersiune superba intr-o lume care nu se mai regaseste in prezent: Parisul anilor ‘30. 




Desi cel putin in prima jumatate filmul ne pacaleste in a crede ca e povestea unui baietel orfan ce se imbarca intr-o aventura pentru a descoperi secretul unei inventii mostenite de la tatal sau, in realitate filmul il comemoreaza pe unul dintre pionierii cinema-ului, Georges Méliès. Iluzionist priceput la finalul secolului XIX, Melies a fost printre primii care au intutit potentialul de spectacol al inventiei fratilor Lumiere. In vreme ce alti entuziasti filmau naturalistic scene de viata mundena, Melies a construit primul studio in care a inceput sa-si puna pe pelicula fantasticele idei, abordand genuri variate si dezvoltand industria efectelor speciale si a recuzitei. Pana la 1900 facuse deja peste 150 de filme. Cel mai notoriu film al sau a fost Le voyage dans la lune (Calatorie pe Luna), considerat priml film SF din istoria cinema-ului, iar una din scenele iconice din el functioneaza ca pivot principal in filmul lui Scorsese.

Cum l-a integrat Martin pe maestrul Melies in filmul sau? E suficient sa spunem ca finalul carierei l-a bagat in faliment pe fostul magician, care, disparut din viata publica, ajunge un simplu vanzator de jucarii in gara pariziana Montparnasse. Acolo insa isi ducea traiul si tanarul Hugo Cabret, ceasornicar din tata-n fiu ramas insa orfan. Hugo (Asa Butterfield) avea grija de ceasurile din gara si in timp liber sterpelea piese de schimb de la magazinul lui Georges pentru a-si repara singurul lucru ramas de la tatal sau, un automaton misterios care, ca orice masinarie, pretindea un scop anume. Hugo spera ca scopul sa fie acela de a-i raspunde la intrebarea care-l macina de multa vreme, anume de ce a murit tatal sau.


Fiind un film de familie si unul de aventuri (desi nu din cale-afara de antrenant) Hugo beneficiaza si de la larga suita de personaje secundare. O descoperim pe indispensabila partenera de aventura, Isabelle (Chloe Moretz), o tanara desteapta si citita, un pic naiva dar foarte dornica de actiune specifica romanelor pe care le citeste. Isabelle e in acelasi timp nepoata lui Georges si cheia dezlegarii misteriousului automaton. Apare si obligatoriul villain in persoana inspectorului de statie (Sacha Baron Cohen), un erou de razboi obtuz si mediocru care-i vaneaza pe pustii rataciti prin gara si-i trimite la orfelinat. Tatal lui Hugo (Jude Law) apare si el in flashback-uri ca sa dea greutate suferintei pustiului, unchiul sau (Ray Winstone) joaca un individ ambiguu, aspru dar bine intentionat, iar bibliotecarul (Christopher Lee) si vanzatoarea de flori Lisette (Emily Mortimer) aduc o culoare placuta intregului tablou burghez.


Desi Hugo e un personajul masculin puternic in toata aceasta poveste, el joaca rol de narator, fiind cel ce impinge plotul mai departe, astfel ca batranul Geroges (Ben Kingsley admirabil) e cel care sufera adevarata transfigurare. Dezlegarea misterului - care nu mai e chiar un mister, tinand de recuperarea identitatii reale a lui Georges si redarea sa posteritatii - functioneaza insa in cazul ambilor protagonisti ca un factor eliberator, scapandu-l si pe Hugo de nefericire si dandu-i o familie care sa-l iubeasca si pe Georges de deziluzie, oferindu-i recunoasterea definitiva de creator de visuri pe celuloid. Ca si cand toata povestea nu era suficient de interesanta maniera in care e spusa e una de o finete remarcabila. Scorsese "manuieste" obiectivul ca un veritabil magician si face ceea ce viseaza toti sa faca: sa ofere plusul de savoare unui film deja elegant. Atentia pentru detalii, senzatia de autenticitate, muzica specifica perioadei interbelice, toata aglomeratia si aerul ala boem de cafenea literara, sunt piese fara de care mecanismul acestui film n-ar fi functionat cum trebuie. Desi ritmul sau e unul retinut, contemplativ, apreciez ca e doar pentru a ne da ragazul necesar pentru a privi tabloul epocii in deplinatatea lui.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu