joi, 3 ianuarie 2013

Sergiu Nicolaescu, la ultimul eveniment cinematografic


În octombrie 2012, am asistat la, probabil, ultima apariţie publică a lui Sergiu Nicolaescu la un eveniment legat de cinema (fotografiile sunt de la acel moment). Regizorul fusese invitat în cadrul festivalului Filme de Cannes la Bucureşti să vorbească despre scurtmetrajul Memoria trandafirului (1962), unica sa realizare prezentă pe Croazetă. Cred că a fost singura dată când l-am văzut în carne şi oase pe cineastul-politician deopotrivă adulat de unii şi ironizat şi chiar urât de mulţi alţii.

În Sala Studio din Bucureşti, îmbrăcat într-un elegant costum gri, fără cravată, regizorul a reamintit, nu lipsit de patetism, povestea filmului,  în faţa unui public restrâns, de 20-30 de spectatori. Prezenţa mea acolo a fost determinată strict de dorinţa de a vedea, pentru prima dată, Memoria trandafirului, un film despre care doar citisem câteva lucruri, dintre care unele onorabile.



Las la o parte dezamăgirea produsă de nivelul de ideologie şi manipulare prezent într-un banal documentar de scurtmetraj despre flori şi mă opresc asupra câtorva din afirmaţiile lui Nicolaescu. Confirmând megalomania recunoscută, regizorul – inginer la momentul realizării filmului – a oferit o scurtă lecţie de protocronism, exersat în decenii de comunism: performanţele tehnice ale filmului său le depăşeau pe cele ale „ruşilor” din vremea respectivă (care, întâmplător, ar fi fost şi cele mai avansate), iar după proiecţia Memoriei trandafirului la Cannes, „americanii” au fost atât de impresionaţi, încât l-au şi chemat să realizeze o peliculă peste Ocean (proiect neconcretizat).

Povestea a continuat cu detalii tehnice despre cum au fost filmate florile astfel încât creşterea şi ofilirea lor să poată fi văzute în timp real, despre cum i-a cumpărat mamei sale un frigider din Franţa, despre cum a ieşit din ţară şi despre alte lucruri banale pe care memoria mea nu le-a mai înregistrat.


Lucrurile care m-au frapat au fost însă prezenţa eternă şi obositoare în discurs a unei grandomanii implicite şi lipsa unui simţ artistic autentic, a unui fior de mare cineast care să răzbată din vorbele spuse la acea întâlnire.

Am ocolit aproape toate peliculele sale din ultimii ani, însă îmi amintesc ceva de la proiecţia de la Union a filmului Carol I, din 2009, despre care am scris, fără concesii, aici. În sală eram vreo cinci spectatori, printre care şi un important critic de film din noua generaţie, care, însoţit de o prezenţă feminină, nu şi-a putut stăpâni râsul pe întreg parcursul proiecţiei.

Îmi amintesc doar că filmul era bombastic, fals de la un capăt la altul (Carol I era jucat, evident, de însuşi regizorul; paralelismul între rolul primului rege al României în destinul ţării şi importanţa lui Nicolaescu în istoria cinematografiei române era subînţeles, dar strident prin penibilul său), totul culminând cu scena în care Carol îşi aminteşte momente din Războiul de Independenţă, care nu erau decât imagini din filmele vechi ale lui... Sergiu Nicolaescu.



Ionuţ Mareş

10 comentarii:

  1. "Sergiu Nicolaescu, pe atunci rising an authoritarian director, i-a spus-o în faţă, direct: "Mă, Săucane, s-a terminat cu tine. Eşti scos din ring. Scurt. Ai luat K.O. după Meandre şi nu te vei mai ridica niciodată."

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Un citat deja celebru printre fanii lui Saucan si care spune destule despre Nicolaescu...

      Ștergere
  2. Mda, aceasta abordare a superstarului SN este foarte impopulara si o frecventeaza, vai, foarte putini. De ce? Pentru ca foarte putini au stiut sa lase in urma fascinatia pentru filmele Comisarului, Nemuritorului, Voievodului etc. Descoperind, evident, Cinematograful, Capodopera, Firescul. După 1990, filmele lui Nicolaescu au fost în repetate rânduri difuzate la TV, transpuse în format VHS, apoi DVD şi comercializate cu succes, în vreme ce - observă Iulia Blaga - "adevăraţii cineaşti care au făcut 4-5 filme chinuite [se gandea, in primul rand la Mircea Saucan, vezi intreg textul ei, din "Dilema Veche", in numarul consacrat "Vechiului nostru cinema" - M.R.] sînt în continuare de nişă; mai grav e că există chiar public tînăr care prizează filmele lui Sergiu Nicolaescu rupîndu-l de contextul epocii, luîndu-l ca pe un autor de filme populare, fără a sesiza manipularea ale cărei victime sînt, aşa cum au fost şi spectatorii din vremea respectivă. Dar chestia cu gusturile spectatorilor e deja altă discuţie". Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca. Intre scheletul lui, peste timp, si al oricarui alt cineast, artist, om prea multe diferente, oricum nu vor fi. Asta in vreme ce, de buna seama, sergiunicolaescumania, va ramane - in Romania - evergreen.

    RăspundețiȘtergere
  3. "Da’ de ce n-ai fost Tarkovsky, bă?"
    "Sergiu Nicolaescu a ştiut să facă filme cu succes de public şi cu asta basta."
    "De ce n-a făcut filme mai profunde? Pentru că a făcut alt gen de filme, de-aia. Ce rost are să-i reproşezi acum că nu s-a priceput la ce n-a vrut să facă niciodată şi să-l acuzi pentru ce ştia, şi încă bine?"
    http://www.petreanu.ro/2013/01/da-de-ce-n-ai-fost-tarkovsky-ba/
    Atata folosofie aiurea, atata ura comentarii negative fara sens.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu cred ca ce am scris mai sus exprima ura (sper sa nu fir nici folosofie aiurea). Sunt, cred si sper, departe de a uri pe cineva. Eu am scris despre ceva ce am vazut si trait (e posibil sa ma fi inselat), nu m-am referit la filomografia sa (pentru ca n-am vazut-o complet si aplicat) sau la viata sa, pe carfe nu o cunoscut decat pe bucatele. M-am referit la doua filme, Memoria trandafirului si Carol I (pe care, dacat le-ati vazut, putem discuta mai aplicat), si la o prezenta publica a sa. In rest, au scris si vorbit altii care se pricep cu adevarat mult mai bine. Nu cred ca cei care au scris impotriva sa i-au cerut sa fie tarkovi....

      Ștergere
  4. Un alt punct de vedere, aici: http://focuriinnoapte.blogspot.ca/2013/01/administratorii-de-posteritati.html

    RăspundețiȘtergere
  5. Se simte invidia din postare.
    Puteai sa astepti macar sa i se raceasca cenusa. Faptul ca oameni plini de venin si frustrari neaga cei 1.000.000.000 (UN MILIARD) de spectatori pe care le-au avut filmele lui SN, arata cat de jos pot cobori romanii.
    Cand va muri Cameron, lumea il va adula, chiar daca a facut si rele in viata. Chiar daca a folosit prea mult tehnica.
    La noi, oameni care lingeau pe unde trecea maestrul, il fac praf in ziua mortii.
    Asteptati pana duminica, dragii mei. Apoi puteti sa va napustiti pe el.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. milioane de fani au si manelele, sute de mii de cititori au si tabloidele, dar asta nu inseamna ca cineva e foarte jos daca ii critica pe autorii acestora... asta cu numarul de spectatori a o abordare sociologizanta, numerica, nu valorica.

      Ștergere
    2. Dorin: invidia cui fata de cine? cred ca ai gresit forumul. daca ajungem si aici la dusmani/invidie/avatar - inseamna ca boala/infectia e mai raspandita decat credeam. cat despre cenusa maestrului - eu recomand sa se vanda in doze mici, sa poata sa fie prizata cu entuziasm de fani, sa-i asigure nemurirea/continuitatea.

      Ștergere
  6. Cum stim sa taram in noroi totul . Popor roman jos ai mai ajuns .

    RăspundețiȘtergere