joi, 24 ianuarie 2013
Maria: Proprietara unui rol
GUEST-POST: MARIA DRAGOMIRESCU
Marţi, 15 ianuarie, am reuşit să umplem din nou aula BCUT (mulţumim de găzduire). Ba chiar şi holul. Lumea a dat năvală la filmul de licenţă al tînărului Vlad Dragomirescu. Ţinînd cont de reacţiile şi de întrebările de după, se pare că nimeni n-a regretat. Văzusem deja Proprietara, dar la a doua vizionare am rîs mai mult (chiar dacă ştiam poantele). De ce? Pentru că rîsul e molipsitor (ştiam şi asta, dar cred că merită un mic studiu ştiinţific). S-a creat "efectul de cinema", ceea ce e fantastic (în condiţiile în care sunetul n-a fost strălucit). Atmosfera a impresionat-o şi pe Maria Dragomirescu, mama regizorului, protagonista filmului şi unul din îngerii evenimentului nostru de la Filarmonică. Maria nu numai că a inspirat rolul doamnei Gloria (un cunoscut i-a scris după proiecţie un SMS: "Felicitări doamna Gloria pentru felul în care aţi interpretat-o pe doamna Maria"), dar prin jocul impecabil (ţineţi cont, nu e actriţă) ţine toată construcţia pe umerii ei fragili. L-am rugat pe Vlad să facă în continuare film, măcar pentru plăcerea de a o mai vedea pe Maria jucînd. Amestecul de blîndeţe şi fermitate, asprime şi compasiune i-a ieşit ca unui profesionist. Aflată la "debutul în cinema", Maria a ţinut să mulţumească spectatorilor care au făcut "să vibreze aerul din sală" (cu guest.post-ul de mai jos). Veţi fi de acord că părerea unei mame despre opera fiului ei nu are cum să nu fie subiectivă. Dar în acest caz s-a văzut că o mamă şi un fiu pot face împreună un film.
Şarpanta lumii (încă) ţine
Odată cu cadrul final, „Întrebarea” năvăleşte în sală, tălăzuind la vremea sesiunii de q & a. După cele 30 de minute de proiecţie, echipa -ieşită la rampă- se afla în faţa unor subtilităţi de interpretare surprinzătoare chiar şi pentru autor (scenariu, regie, coloană sonoră, montaj, şi celelalte aparţin aceluiaşi).
echipa filmului
Marţi, 15 ianuarie, am reuşit să umplem din nou aula BCUT (mulţumim de găzduire). Ba chiar şi holul. Lumea a dat năvală la filmul de licenţă al tînărului Vlad Dragomirescu. Ţinînd cont de reacţiile şi de întrebările de după, se pare că nimeni n-a regretat. Văzusem deja Proprietara, dar la a doua vizionare am rîs mai mult (chiar dacă ştiam poantele). De ce? Pentru că rîsul e molipsitor (ştiam şi asta, dar cred că merită un mic studiu ştiinţific). S-a creat "efectul de cinema", ceea ce e fantastic (în condiţiile în care sunetul n-a fost strălucit). Atmosfera a impresionat-o şi pe Maria Dragomirescu, mama regizorului, protagonista filmului şi unul din îngerii evenimentului nostru de la Filarmonică. Maria nu numai că a inspirat rolul doamnei Gloria (un cunoscut i-a scris după proiecţie un SMS: "Felicitări doamna Gloria pentru felul în care aţi interpretat-o pe doamna Maria"), dar prin jocul impecabil (ţineţi cont, nu e actriţă) ţine toată construcţia pe umerii ei fragili. L-am rugat pe Vlad să facă în continuare film, măcar pentru plăcerea de a o mai vedea pe Maria jucînd. Amestecul de blîndeţe şi fermitate, asprime şi compasiune i-a ieşit ca unui profesionist. Aflată la "debutul în cinema", Maria a ţinut să mulţumească spectatorilor care au făcut "să vibreze aerul din sală" (cu guest.post-ul de mai jos). Veţi fi de acord că părerea unei mame despre opera fiului ei nu are cum să nu fie subiectivă. Dar în acest caz s-a văzut că o mamă şi un fiu pot face împreună un film.
Şarpanta lumii (încă) ţine
În seara zilei culturii române – zi pe care o începusem îndulcindu-mă
cu „scurtul acces de optimism” al domnului Andrei Pleşu (Dilema nr 185 /27.08.2007),
aveam să mă confrunt cu bucuria.
Aula Bibliotecii Centrale Universitare din Timişoara adunase
laolaltă ca la vreo 200 de cinefili – prieteni şi necunoscuţi. Căldură mare,
sală mică, scaune prea puţine.Care-va-să-zică mă...lansam pe Marele Ecran. Proprietara,
filmul „meu” de debut, filmul de licenţă al fiului meu – alcătuire la care au
contribuit alţi şapte tineri profesionişti - ieşea în lume.
Filmul este contextul, cadrul
ce înrămează o întrebare simplă; pretextul pentru a o formula imperativ
către cei care au nevoie să se măsoare cu ea! Întrebarea, fără context, este prea vulnerabilă la cotidian
şi se poate dizolva în derizoriu.
Tânăra echipă reuşeşte să articuleze un film-metaforă, fără
lâncezeală şi sentimentalism.Un film dinamic, ritmat, în care....nu se întâmplă nimic. În care povestea e spusă de fondul sonor şi de detaliul
ambiental, iar personajele se îmbie către un punct de inflexiune din care totul
trece dincolo de ecran.
Odată cu cadrul final, „Întrebarea” năvăleşte în sală, tălăzuind la vremea sesiunii de q & a. După cele 30 de minute de proiecţie, echipa -ieşită la rampă- se afla în faţa unor subtilităţi de interpretare surprinzătoare chiar şi pentru autor (scenariu, regie, coloană sonoră, montaj, şi celelalte aparţin aceluiaşi).
Din public veneau „întăriri” neaşteptate. Nivelul de identificare nădăjduit părea să fi fost atins. Intrebările - prietenoase şi oarecum complice – se pierdeau între
semnele – firesti, spontane, lipsite de emfază – că „Întrebarea” este acolo, că
era dinainte acolo, în cei mai mulţi, dacă nu în fiecare.
Personajul pe care l-am interpretat, proprietara-profesoară,
doamna Gloria, îşi dorea să poată spune acelor tineri că este legitim, îndestulător
şi...nobil să ai idealuri domestice („... S-avem pe deal o casă/ Să fiu cel mai
cuminte în sat/ şi tu cea mai frumoasă...”). Tinerii din sală păreau să ştie asta!
Ce bucurie să poţi proba acum cuvintele scrise cu ani în urmă
de domnul Pleşu:
„Nu se cere ca binele să fie majoritar, nici în fiinţa
colectivă a planetei, nici în viaţa individului izolat. Se cere doar ca binele
să existe, să fie identificabil, fie şi într-un dozaj minimal. Dacă e prezent,
lucrează homeopatic, ca drojdia în alcătuirea aluatului.”
de Maria Dragomirescu
echipa filmului
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.