sâmbătă, 6 iulie 2013
Lecturi obligatorii de vacanţă
Pentru vara asta s-au adunat o mulţime de titluri suplimentare şi activităţi extracuriculare pe care e obligatoriu să le parcurg, pentru a fi la zi cu programa. Mai jos e lista mea:
Playtime (de Jacques Tati, 1967)
Spring Breakers (Harmony Korine, 2013)
Winter Light (Ingmar Bergman, 1963)
Trance (Danny Boyle, 2013)
Heart of Glass (Werner Herzog, 1976)
Elefante Blanco (Pablo Trapero, 2012)
The Turin Horse (Bela Tarr, 2011)
Opening Night (John Cassavetes, 1977)
Rosemary's Baby (Roman Polanski, 1968)
The Tenant (Roman Polanski, 1976)
Neighbouring Sounds (Kleber Filho, 2012)
Post Tenebras Lux (Carlos Reygadas, 2012)
The Place Beyond The Pines ( Derek Cianfrance, 2012)
On the Road (Walter Salles, 2012)
Paradise: Faith (Ulrich Seidl, 2012)
WR: Mysteries of the Organism (Dusan Makavejev, 1971)
Compliance (Craig Zobel, 2012)
The Graduate (Mike Nichols, 1967)
Inside Llewyn Davis (Fraţii Coen, 2013)
Broken (Rufus Norris, 2012)
Tabu (Miguel Gomes, 2012)
L'amico di famiglia (Paolo Sorrentino, 2006)
Copacul Dorinţelor (Tengiz Abuladze, 1976)
Big boys gone bananas! (Fredrik Gerten, 2011)
The odd life of Timothy Green (Peter Hedges, 2012)
The Queen of Versailles (Lauren Greenfield, 2012)
Rashomon (Akira Kurosawa, 1950)
The Grey (Joe Carnahan, 2011)
The Trial (Orson Welles, 1962)
Maniac (Franck Khalfoun, 2012)
Point Blank (John Boorman, 1967)
Private Peaceful (Pat O'Connor, 2012)
The Paperboy (Lee Daniels, 2012)
John Dies at the End (Don Coscarelli, 2012)
Din zona crepusculară a producţiilor tv, aştept ultima doză de Breaking Bad. Ca substitut mi s-a recomandat The Wire şi The Killing. Pentru uciderea plictiselii o să iau o dată pe zi, după masă, Hustle şi o altă serie britanică, şi mai veche, Ripping Yarns cu/de Michael Palin şi Terry Jones (Monty Python).
Lista de mai sus suportă adăugiri şi sugestii.
vineri, 5 iulie 2013
Trei sho(r)t-uri cu Willem Dafoe
Dupa ce anul trecut au avut o chestiune similara cu actorul Kevin Spacey, producatorul de whiskey Jameson revine in 2013 cu o noua competitie First Shot adresata cineastilor cu idei. Practic a fost vorba de un brief care cerea idei de scurt-metraj de la oameni peste 25 de ani, prezentate intr-un scenariu de maxim 7 pagini pe una din urmatoarele teme: Legendary, Humorous sau Very Tall Tale. Participantii puteau fi insa doar din Africa de Sud, Rusia sau Statele Unite (mai putin California), subiectul nu putea face referire la actiuni de violenta, consum exagerat de alcool sau uz de droguri iar cele mai bune idei urmau a fi produse de compania lui Kevin Spacey (Trigger Street Productions) cu participarea actorului Willem Dafoe in rol principal. Un premiu mai mult decat satisfacator. Castigatorii sunt mai jos:
"The Smile Man"de Anton Lanshakov, Rusia - omagiu contemporan la 'The Man Who Laughs' despre un barbat (Dafoe) care in urma unui accident auto ramane blocat intr-un zambet perpetuu.
"Love's Routine"de Shirlyn Wong, US - o poanta semi-serioasa pe seama 'sotului supravietuitor' in care Dafoe intampina dificultati in a scapa de rutina de cuplu.
"Saving Norman" de Hanneke Schutte, Africa de Sud - o comedioara simpatica despre depresia unui fost jucator de ping-pong si a papagalului sau, Norman.
Paragina
Aseară am fost (mulţi timişoreni) la fosta Grădina de Vară de la Capitol. Ne-am uitat la (jumate de) film pe un ecran mediu spre mic, comparativ cu gigantul perete alb de altădată, astăzi în ruine. V-am povestit despre cimitirul de filme pe care l-am găsit în spatele scenei. Dar să nu credeţi că numai la noi s-a pus paragina pe cinematografe. Ia uitaţi-vă AICI cum au decăzut cîteva săli americane altădată superbe, adevărate bijuterii!
joi, 4 iulie 2013
Azi vom fi în TURNEU
...la Grădina de Vară (Capitol), ora 21.30. Tournee (de şi cu Mathieu Amalric). Premiul FIPRESCI şi premiul pentru Regie la Cannes 2010. Intrare liberă.
Iar dacă veniţi mai repede, de la ora 21.00, în piaţa Victoriei va fi un concert de operă şi jazz în cadrul Jazz (TM). În program, piese din repertoriul regretatului compozitor Richard Oschanitzky, dirijor: fratele său, Peter Oschanitzky. Născut la Timişoara în 1939, Richard a compus coloane sonore minunate pentru filme nu aşa minunate: Cu mîinile curate, Ultimul Cartuş, Un august în flăcări, Un comisar acuză, Ciprian Porumbescu. Dar a lucrat şi cu Anatol Vieru la muzica din 100 lei (de Mircea Săucan). Din păcate s-a stins repede, la doar 40 de ani. A lăsat un opus important de jazz cameral şi jazz simfonic, din care puteţi asculta diseară cîteva pasaje.
miercuri, 3 iulie 2013
Cineaste. Vara 2013
Sumarul este superatrăgător, ca la orice ediţie. Mai ales că am găsit texte despre filme dragi.
La rubrica interviuri, dăm peste o amplă discuţie cu regizorul mexican (devenit cult printre cinefili) Carlos Reygadas, al cărui Post Tenebras Lux (2012) a fost cea mai intensă experienţă cinematografică personală de anul trecut (despre care am şi dat seamă aici, pe Marele Ecran).
În plus, cineastul Joshua Oppenheimer vorbeşte despre documentarul său capodoperă The Act of Killing (semnalat şi de Marele Ecran aici), inclus deja în acest an în topurile mai multor publicaţii.
O descoperire personală va fi Sarah Polley, actriţă şi regizoare, care discută despre noul ei film, documentarul Stories We Tell.
La categoria Articles, adică eseuri substanţiale, abia aştept să citesc comentariul despre filmele lui Derek Jarman, dar şi opiniile de la un simpozion de critică despre "The Art and Craft of Film Biography".
Din cele şase filme cuprinse în secţiunea Film Reviews am ratat trei (dar promit să le recuperez): Ginger & Rosa (r. Sally Potter), Augustine (r. Alice Winocour), Spring Breakers (r. Harmony Korine) - film care se lăfăia acum 2-3 luni pe coperta revistei Sight & Sound şi care pare să fi devenit un must. Cele trei filme văzute, spectaculoase de altfel, sunt Reality (r. Matteo Garrone), documentarul The Gatekeepers (r. Dror Moreh) şi Shadow Dancer (r. Tom Bradby), ultimul fiind un thriller mişto, dar un exemplu perfect de manipulare unfair.
Printre alte lucruri care mi-au atras atenţia sunt recenzii la dvd-uri precum Rosemary's Baby, Ivan's Childhood sau On the Waterfront. Dar şi la cărţi despre evoluţia westernului american sau cineastul Jean-Luc Godard.
Pe site-ul revistei pot fi găsite, la liber, o cronică la Hors Satan, regizat de teribilul francez Bruno Dumont, precum şi opiniile unor reprezentanţi ai noii generaţii de critici despre... critica de film astăzi.
Revista e disponibilă prin librăriile Cărtureşti (cel puţin prin Bucureşti) şi costă 30 de lei.
OSS 117: Rio nu răspunde
Cine e mai tare ca 007? Agentul 117...
Toată lumea a auzit de augusta colaborare dintre Michel Hazanavicius şi Jean Dujardin, numită The Artist. Dar nu mulţi au auzit de celelalte două eforturi (mai bine zis, distracţii) comune: Cairo, cuib de spioni (2006) şi Rio nu răspunde (2009)? Ambele îl au în centru pe agentul 117 plin de el şi plin de gafe "incorecte politic" (Hubert Bonisseur de La Bath) şi sunt printre cele mai reuşite parodii ale filmelor de spionaj.
O explozie interminabilă de gaguri, carismaticul Dujardin în mare formă ("eu sunt o aventură"), o farsă lejeră şi tare amuzantă care îndeamnă la revizionări multiple, sunt numai cîteva motive să ieşiţi diseară la vechea Grădina de Vară (Capitol), de la 21.30. Rio nu răspunde e subtitrat în engleză, intrarea este liberă (trailer AICI).
Ca aperitiv, vă invit să serviţi momentul meu preferat din Cairo, cuib de spioni, în care agentul nostru (care părea să nu ştie o boabă arabă) s-a deghizat în instrumentist în orchestra unui club de noapte, pentru a asista la o întîlnire secretă. Brusc îşi dă seama că trebuie să cînte, pentru a nu-şi deconspira identitatea. Urmează o mostră a metodelor neobişnuite după care operează acest trubadur...foarte dur. BulBul...
Jean Dujardin - Bambino (OSS 117) from Mehmet SAYGILI on Vimeo.
marți, 2 iulie 2013
De ce e inutila mantia lui Superman (5 argumente)
PURURI TINAR INFASURAT IN MANTIA-I
Fanii eroului imi vor spune ca fara mantia rosie Kal-el Clark Kent ar fi incomplet. Ar fi ca Scufita Rosie fara scufita. In ciuda argumentelor sentimentale, biografice sau mitologice (ca asa era moda la el pe planeta, ca o poarta ca sa nu-l confundam cu Spiderman, ca e reminiscenta a mitului cavalerilor medievali), nu sunt convins de necesitatea accesoriului. Mantia lui Superman este inutila din motive de ordin practic si care tin, in mare, de legea gravitatiei:
1. I SE FALFAIE. In zbor, mantia ii flutura in aer. Si ca orice material care flutura este incontrolabil. Mai ales la zborul pe orizontala la viteza de croaziera, prin curenti puternici de aer. Nu cred ca vrei sa ti se lipeasca pe fata cand mergi cu Mach 2 prin spatiul aerian israelian. Venind din partea asa-zisului salvator al planetei, aceasta neglijenta mi se pare o dovada de iresponsabilitate. Si sa nu-mi spuneti ca poti controla miscarile unei pelerine, ca e superpelerina sau o pelerina "inteligenta". Poate ca kriptonianul e facut dintr-un aliaj special, dar o pelerina e o pelerina. Pericol de accident de munca.
2. AFECTEAZA VIZIBILITATEA. "Da, cateodata ma orbeste, da uite ce frumos atarna". Ratiunea paleste in fata factorului estetic. E usor sa ne imaginam ca Superman, cu vederea lui laser, poate sa vada daca ii vine ceva din spate, dar mantia mereu fluturanda ii reduce considerabil campul vizual. Ce faci, Superman, daca iti vine din unghiul mort un Wizzair sau, sa zicem, o barza? Nu te gandesti la fauna? Cu ce esti tu mai presus fata de beizadelele care intra cu bolidul pe plaja sa se dea mari? Pana la urma, si tu esti baiatu lu tata. Sa-ti fie rusine, Superman!
3. MAGNET PENTRU INSECTE. Ati mers vreodata vara cu bicicleta in viteza? Atunci sigur ati observat cum s-au lipit pe voi zeci de musculite. Imaginati-va cum trebuie sa arate capa lui Superman dupa o zi de munca. Ca o banda cu lipici pentru muste. Ceea ce sigur scade din prestanta eroului intr-o confruntare unu la unu. "Hey, Superman, vezi ca ai o buburuza pe tine! Mwuhahaha!"
4. TE STANJENESTE. Pe pamant, se poate impiedica oricand in ea, ca o mireasa intr-un voal prea lung. Orice instructor de lupte v-ar spune ca atunci cand faci miscare (iar omul de otel face miscare, nu gluma) un asemenea accesoriu te incetineste, te incurca. Dovada e chiar in film, cand in inclestarea finala cu Zod, generalul isi leapada capa lui neagra (o fi totusi portul popular de pe valea Kryptonului) si ramane intr-un splendid costum mulat de spandex. E ca si cum iti dai jos sacoul si iti sufleci manecile de la camasa inainte de o bataie in fata crasmei. Daca mantia ar fi doar pentru a face o prima impresie frumoasa, pentru o intrare spectaculoasa, pentru a da bine la jurnalistele cu apetit pentru senzational, as intelege. Dar cand incepe actiunea, trebuie lepadata, asa cum isi lasa Messi treningul la vestiare.
5. NU MAI E LA MODA. E datata din perspectiva fashion. In anii '70-'80 (cand a aparut Superman cu Christopher Reeves) se purtau chestiile evazate, largi, care atarnau. Am vazut ca restul costumului e adus la anul 2013. Fibre rezistente, sintetice, care arata bine. Genul de materiale pe care le vedeti la sportivii de performanta, de la F1 la maratonisti. Dar mantia arata tot ca o draperie improvizata dintr-o cortina mai veche de la teatrul din Barlad. Ca sa fie in ton cu vremurile, ar trebui micsorata si purtata ca o esarfa in jurul gatului. Nici nu stiu daca e mai bine pentru Kal-el sa arate ca un hipster sau ca un ratacit in timp.
Sunt doar cateva argumente in sprijinul ideii ca mantia e un deseu evolutionar. E ca o coada, un apendice sau o masea de minte. Ca sa evolueze, Superman trebuie sa scape de ea. Toate ideile astea mi-au venit in timp ce ma uitam la Man of Steel.
Am fost la film cu copilul. Cu copilul din mine. Superman 1978 a fost unul dintre primele filme pe care le-am vazut la cinematograf, la 6 ani. Mi-amintesc si acum socul pe care l-am trait atunci la cinema Parc (actualmente club Le Cinema). Superman m-a facut sa cred ca totul e posibil.
Superman 2013 ne-a dezamagit si pe copil si pe adult. Si nu e doar mantia aia. Nu e vorba nici de nostalgie, pentru ca nu mai tineam minte aproape nimic din primul (au trecut totusi 27 de ani). Filmul arata bine si are adancimea de 3D, dar in rest e plat si la fel de lipsit de gust ca un produs de fast-food. E pompos si deseori ridicol, ca atunci cand ClarKalel intra intr-o biserica si chiar deasupra lui, intr-un vitraliu, e Isus. Si el trimis de tatal sau sa ne salveze lumea. Ca metafora sa fie si mai evidenta, Isus din vitraliu are o...MANTIE rosie.
Intr-o discutie ulterioara cu Richie am inteles ce e de fapt Superman. O franciza exact ca McDonalds care se adapteaza la fiecare noua generatie. Man of Steel e de fapt un McPuishor in ambalaj nou. L-au tunat, l-au invesmantat cu o "mantie" vizuala si stilistica moderna, ca sa arate la fel de cool ca fratele Batman. E un update si atat.
luni, 1 iulie 2013
1, 2, 3, 4...
În vest, luna iulie debutează în forţă, contrazicîndu-i pe cei care cred că vara nu se mai întîmplă nimic în marile oraşe.
În 1 şi 2 iulie, timişoreanul Florin Iepan face AraDocs (Open Industry Session) la hotelul Continental Forum din Arad. Un eveniment dedicat producătorilor independenţi, care se deschide diseară cu proiecţia unui film nominalizat anul trecut la Oscar la categoria documentar: 5 Broken Cameras (regizat de un palestinian şi un evreu, da, chiar aşa!). Intrarea liberă.
Pe 3 şi 4 iulie, la Timişoara, putem ieşi in nou în Grădina de Vară. Zilele Filmului de Umor ni-l introduc pe agentul 117 al lui Jean Dujardin. OSS 117 Rio nu mai răspunde e un spof după filmele de spionaj, o parodie răcoritoare plasată într-un decor tropical (un film care se asortează perfect Timişoara, vara, mai ales că avem şi palmieri). Turneul lui Mathieu Amalric e unul din cele mai bune filme din 2010 (Marele Premiu pentru Regie şi Premiul criticii la Cannes) pe care nu l-am bifat încă. Mă bucur că o să-l văd în aer liber. Ambele proiecţii încep la 21.30, intrarea liberă.
Ultimul episod din Sopranos...
...a fost reimaginat de creatorul seriei, David Chase, in miscatorul discurs de la inmormantarea lui "Jimmy" Gandolfini. A fost ultima reuniune a distributiei si prilejul de a vedea ca si la ei exista "devoratori de doliu".
Intr-o alta nota, mai vesela, de ascultat o inregistrare din 2008 a unui poem pentru copii de Maurice Sendak, recitat cu vocea inconfundabila a "uriasului bonom" din New Jersey. Si Gandolfini era un copil, zicea David Chase: "...your talent is that you can take in the immensity of humankind and the universe, and shine it out to the rest of us like a huge bright light. And I believe that only a pure soul, like a child, can do that really well."
duminică, 30 iunie 2013
Check, Check...Community Check!
Atenţie! La întîlnirea noastră de deseară vine şi Toma Carnagiu, care tocmai a fost intervievat pentru ultimul număr din revista noastră românească preferată, Decît o Revistă. Adică vom servi porţia întreagă de Makunouchi Bento.
Dacă n-aveţi chef să vorbiţi despre cinema, veniţi măcar pentru DJ setul lui Waka_X. Aşa ceva n-aţi mai auzit (pentru că sunt numai noutăţi care n-au ajuns la radio, deşi ar trebui)!!! Sau veniţi pentru o limonadă în curte la Van Graph. Factorul "meteo" pare să fie şi el cu noi.
Le reamintesc celor curioşi că azi, duminică la ora 6, este prima întîlnire cu echipa Marele Ecran care nu implică un ecran. Decît să lenevim, să sporovăim, să ne cunoaştem mai bine...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)