marți, 28 iulie 2015
Premiile Ceau, Cinema!
A doua ediţie a Festivalului Ceau,
Cinema! s-a încheiat oficial duminică seara, cu proiecţia filmului care a
câştigat marele trofeu: Îngerul atotputernic
(The Mighty Angel, 2014), în regia polonezului Wojciech Smarzowski. Desfăşurat
în perioada 22-26 iulie, Festivalul a însemnat 5 zile cu 19 lungmetraje
europene proiectate, dintre care 5 în premieră românească, 7 scurtmetraje şi 4
programe de animaţii şi mini-documentare, două ateliere deschise cinefililor,
şi 3 dezbateri despre cinema cu regizori şi cronicari de film. Evenimentele
s-au desfăşurat în 8 locaţii de proiecţie din Timişoara şi Gottlob, iar la ele
au participat peste 2000 de spectatori, dintre care jumătate doar la Grădina de
vară „Capitol”. Cifra este de 4 ori mai mare decât cea înregistrată la finalul
primei ediţii a Festivalului.
Juriul Ceau, Cinema!, format din actriţa Andreea Vasile, criticul de film Lucian
Maier şi Cinesseur, a acordat Trofeul Festivalului către filmul
polonez Îngerul atotputernic (The Mighty
Angel / Pod mocnym aniolem), pentru „interpretarea solidă pusă la bătaie de
întreaga distribuţie şi naturalismul reprezentării efectelor generate de adicţie”. Trofeul e în valoare de 1000 de euro şi e oferit de
compania Kathrein.
Premiul Publicului, acordat în urma votului exprimat de către spectatori după fiecare vizionare, a revenit filmului Afterlife (Utóélet), al regizorului maghiar Virag Zomboracz. Premiul publicului e în valoare de 500 de euro şi e oferit tot prin susţinerea companiei Kathrein. Trofeele, create de mâna experimentartistei Lia Rădoi ( după desenul lui Mircea Popescu) vor fi deci expediate în Polonia, respectiv Ungaria.
Vineri, 24 iulie, am mai acordat și alte Premii ale Publicului pentru spectatorii care au votat filmele din competiție:

Tonenchi Stephania - tricou (livrat)
Stojanovic Carmen - afis + lubeniță (livrate)
Au mai rămas neculese trei premii (revendicați-le să vedem cum ajung la voi)
Mitroi Cristina - traista
Trica Oriana - lubeniță
Mican Eliza - lubeniță
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.