duminică, 14 aprilie 2013

Juriul Timishort 2013




Timishort e cel mai important eveniment de cinema care se întîmplă în această parte de ţară. Şi singurul de gen (scurtmetraj) din România care pune accent pe filmele de artă şi de autor. Mă bucur cînd văd ce filme şi oameni interesanţi  reuşesc să aducă la fiecare ediţie.

Anul acesta (25 - 28 aprilie) vor veni Jacky Goldberg, critic (la prestigioasa Inrockuptibles) şi regizor francez (selectat de patru ori la Cannes), Cosmina Stratan (cea mai bună actriţă la Cannes pentru rolul din După Dealuri) şi Nuno Galopim, critic portughez. Cei trei fac parte din juriul Competiţiei Internaţionale.

În Competiţia Oficială se întrec pînă la 25 de scurtmetraje, prezentate în premieră românească la Timishort. Opt filme româneşti realizate în ultimul an concurează în Competiţia Naţională. Secţiunea Videorama promovează arta video şi filmul experimental.

Din cinci ediţii, n-am ratat niciuna. Ceea ce vă dorim şi dumneavoastră.
Apropo, încă puteţi să vă înscrieţi ca voluntari.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.