sâmbătă, 19 septembrie 2015

Un etaj mai jos. O cronică.


Se pare că deocamdată (sau de tot), la Timișoara UN ETAJ MAI JOS nu ajunge 'în cinematografe', iar singurele proiecții (17.30 și 20.00) pe un mare ecran ar putea fi cele de azi, de la sala Capitol (Filarmonică). Un motiv în plus să nu ratați această ocazie este și întâlnirea după film cu regizorul Radu Muntean, directorul de imagine Tudor Lucaciu și actorul Iulian Postelnicu. Pentru motive suplimentare citiți cronica lui Ionuț Mareș, pentru Ziarul Metropolis.



Radu Muntean împrumută şi îşi asumă deschis o parte din mărcile clasice ale filmelor de suspans, pe care le foloseşte într-o formă atenuată, pentru a-şi continua radiografia lucidă asupra mentalului clasei de mijloc urbane (o analiză incisivă şi pertinentă a acestui din urmă interes tematic al cineastului face Costi Rogozanu în recentul volum colectiv “Politicile filmului”, coordonat de Andrei Gorzo şi Andrei State la Editura Tact).

Perspectiva din care se dezvăluie firul narativ aparţine unui singur personaj, martor involuntar la o altercaţie transformată aparent în crimă într-un bloc obişnuit – Pătraşcu (interpretat cu o gamă largă de nuanţe şi subtilităţi de Teo Corban, la al doilea rol central important într-un singur an, după cel din “Aferim!”), bărbat de vârstă mijlocie, tată şi deţinător al unei mici afaceri, împreună cu soţia (Oxana Moravec).

Perspectiva unică a protagonistului asupra faptelor devine şi unghiul restrâns al spectatorului, care primeşte o cantitate limitată de informaţii, ceea ce-l pune într-o situaţie de vulnerabilitate, de nesiguranţă, de unde şi suspansul cvasipermanent. Un disconfort tot mai accentuat, pe măsură ce ciocnirile inevitabile ale lui Pătraşcu de vecinul pe care bănuim că îl suspectează de crimă devin tot mai tensionate.



Vecinul, interpretat sclipitor de Iulian Postelnicu, este unul dintre cele mai terifiant-malefice personaje ale filmelor Noului Cinema Românesc, din categoria celor consacrate de Vlad Ivanov, doar că mai puţin expansiv.

Este suficient ca personajul lui Postelnicu să-i adreseze protagonistului la momentul potrivit întrebarea de ce nu-l denunţă la poliţie, pentru ca întreg echilibrul lui Pătraşcu să se spulbere, într-un climax minuţios construit (de mâna sigură şi de experienţa coscenariştilor Răzvan Rădulescu şi Alex Baciu, colaboratorii constanţi ai lui Muntean).

“Un etaj mai jos” este despre cum demonul bănuielii subminează, ca o picătură chinezească, confortul psihologic aparent indestructibil al unui bărbat obişnuit cu a deţine controlul, cu descurcăreala, cu o anume comoditate mentală şi materială. Infiltrarea imprevizibilă a vecinului suspect în viaţa şi în mediul familial al lui Pătraşcu apropie filmul lui Muntean de un thriller în care un străin perturbă liniştea unei comunităţi, a unui grup sau doar a unei persoane.

Remarcabil este modul în care spectatorul e luat părtaş la teama, la frământarea tot mai pronunţată a protagonistului, fără ca Muntean să se folosească de cârje străine de cinemaul realist cu care ne-a obişnuit.

Totul este păstrat în limitele unei verosimilităţi familiare, în care tulburarea lui Pătraşcu şi ezitările sale se sprijină pe jocul complex al lui Teo Corban, prezent în fiecare cadru, cu camera mereu atentă la chipul său neliniştit, şi pe utilizarea – cu aproape imperceptibile nuanţe expresioniste – a luminii ca ecou al unor stări sufleteşti şi psihologice. (cronică de Ionuț Mareș)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu