marți, 28 octombrie 2014

Comedy Cluj: Interviu cu Diana Cavallioti si Iulia Verdeș

A trecut mai bine de o săptămână de când Comedy Cluj s-a încheiat însă n-am epuizat materialele pe acest subiect. Prins cu obligațiile de servici abia acum am găsit timpul necesar să transcriu și interviul pe care l-am făcut în penultima zi de festival, în fapt o discuție lejeră, la prânz, cu doua tinere actrițe din București, Diana Cavallioti și Iulia Verdeș, membre ale juriului competiției de scurt-metraje alături de Andreea Vasile, absentă însă din păcate în momentul interviului. Fetele au fost foarte drăguțe să mă invite la masa lor ca să prânzim împreună iar în pauza până la desert le-am adresat și câteva întrebări. A rezultat un interviu plin de umor și bună dispoziție în care am vorbit despre bucuria de a face filme și de a le vedea pe un mare ecran, ca și despre terapia prin râs sau regizori preferați.

foto: Comedy Cluj

ME: Cred că ați umblat deja pe la multe festivaluri de film. Ce face Comedy Cluj să fie special? Există ceva care-l individualizează față de alte evenimente de gen.

Iulia Verdeș: Comedia!

Diana Cavallioti: Nu, mie mi se pare că lumea e foarte relaxată aici. E un good vibe, așa.. Ok, în toate festivalurile există good vibe-ul doar că aici e … o euforie, ca să zic așa, și mie mi se pare foarte special!

I.V.: Păi se distinge prin filme în primul rând. Sunt numai comedii. Iar atmosfera am mai întâlnit-o și la alte festivaluri la fel de relaxate…

D.C.: Da, ea a fost la mai multe festivaluri..

I.V.: (râde) Nu asta vroiam să subliniez, draga mea Diana.. Îmi pare rău că nu există însă mai mult timp ca să putem vedea mai multe lucruri. Sunt foarte multe evenimente interesante. Eu am ajuns însă mai tarziu, am pierdut câteva. Însă per total e un festival foarte prietenos!

(A venit desertul)


I.V.: Poți să scrii și despre asta…

(ok, scriu: desertul consta într-o porție de mini-eclere umplute cu fericire, un răsfăț pentru toate gusturile)


ME: La conferința de presă s-a discutat despre caracterul personal al umorului și despre anumite bariere culturale între țări. În cazul scurt-metrajelor pe care le-ați jurizat cum ați navigat printre aceste bariere?


I.V.: Nu am avut preconcepții și așteptări înainte, am fost destul de liberă și cu mintea deschisă și am lăsat totul să decurgă normal și natural. Nu mi-am pus nici o barieră. În schimb am încercat să intru cât mai mult în atmosfera filmului și in ceea ce vroia să transmită ca să mă prindă. Am încercat să fiu "acolo".

D.C.: Mie mi s-a părut că am observat chiar chestia asta. Că fiecare țară are un anumit fel de a pune problema, de a privi lucrurile. Am simțit zeama aia.. a fiecărei țări.. mai ales când se repetau filme din aceeași țară.. era extraordinar. Simțeai cum le curge sângele prin vine, pur și simplu, care le e ritmul.


ME: Dar n-au fost situații în care să vă întrebați: “De ce e lucrul ăsta amuzant? Mie nu mi se pare amuzant.”

I.V.: Adică să nu rezonez la…

D.C.: Dacă a fost ceva ce nu mi s-a părut amuzant chiar nu mi-am pus problema “Oare la ei acasa cum e?”


ME: Urmăriți, cred, destul de multe filme și voi. A existat vreun personaj, vreun rol atât de interesant încît să doriți să-l fi jucat?


D.C.: La majoritatea filmelor care-mi plac sunt: Ah, ...

I.V.: ...și eu vreau să fac asta!

D.C.: Da, da, vrei să fii acolo.

I.V.: ...și nu la modul că aș fi putut face mai bine sau mai prost.. Se întamplă tot timpul..

D.C.: ...da, exact.

I.V.: Nu cu un film anume. Sau cu un rol anume, că sunt atât de multe...

D.C.: Eu nu am o treabă cu personajul, ci cu filmul. Aș fi vrut să fac parte din el, să traiesc experiența realizării lui.


ME: Diana, la conferința de presă spuneai că ai vrea să joci într-un film de Porumboiu. Există vreun regizor străin cu care ai dori să lucrezi îndeosebi?


D.C.: Chiar și dorința de a juca într-un film de Porumboiu nu e ceva ce mă caracterizează dar mi-a plăcut foarte mult ‘A fost sau n-a fost’ și exact cum spuneam mai devreme, mi-ar fi plăcut să fac parte din experiența aia. Să simți bucuria aia pe care cu siguranță ca au avut-o oamenii ăia. În momentul în care iese un film bun e o bucurie pe care cu siguranță că ai vrea s-o simți si tu. Dar nu am nici un regizor străin.


ME: Iulia, tu ai lucrat puțin cu Terry Gilliam (Teorema zero, 2013). Există vreun alt regizor, străin sau român, cu care ți-ai mai dori să lucrezi?


I.V.: Păi sunt, normal că sunt. Și foarte mulți. Dar am tot afirmat prin interviuri că aș vrea să lucrez cu Lars von Trier.

D.C.: Aoleo!

ME: Cel renumit pentru tratamentul pe care-l aplică actrițelor.

I.V.: Pot sa fac față.. cred. Nu știu, vreau să văd cum e pentru că toate producțiile sale m-au impresionat atât de mult și mi-au plăcut atăt de mult.

ME: Ultimul său film, Nymphomaniac a fost așa mai la limită …

I.V.: Eu l-am privit altfel, ca un film foarte deștept…

ME: Fără îndoială, dar eu vorbeam despre caracterul violent explicit.

I.V.: Da, dar pe asta se baza ca să observi anumite lucruri, să pricepi mesajul.. Dar nu am nici o teamă să lucrez cu el. Vreau să-l cunosc, să dau mâna măcar cu el…

ME: Poate face o comedie în viitor și-l invităm la Cluj..

I.V.: Se apucă de-un serial! M-am interesat și de asta.


ME: Când vizionați filme ce preferați: marele ecran sau home cinema?


I.V.: Sincer, chiar aseară la Comedy când am mers la film, pentru o secundă mi-am imaginat, am avut așa un gând cum ar fi ca sala asta de cinema să fie a mea și să-mi invit o dată pe săptămână toți prietenii la câte un film. Deci da aș prefera cinema.

ME: La tine acasă…

I.V.: Îmi place ecranul mare. Cumva intru mai bine în atmosferă. Sunt acolo. Așa când sunt acasă mai îmi aduc aminte că trebuie să dau un telefon, pun pe pauză, că trebuie să fac ceva.. Pierd timp.

D.C.: Cinema clar! Cinema cu cumpărat bilet, mers pe bulevard… Mie îmi place lipsa de intimitate dintr-o sală de cinematograf. Dacă aș fi acasă aș fi…(gesticulează amplu). La cinema totul e mai reținut, mult mai...condensat. Acasă m-aș exterioriza, la cinema las să se adune totul în mine și e un sentiment foarte mișto. Și mie îmi plac și sălile goale. La noi în București, în cinemaurile de pe bulevardul mare, când am fost erau maxim 10 spectatori. Și-mi place foarte mult chestia asta, să ai un rând doar al tău dar totuși să fie oameni în sală.

I.V.: Da, eu vreau cinemaul meu. Vă invit la mine acasă. Sau visez cum au londonezii pe acoperiș, cu proiector, și scot saltele și fac tot felul de instalații de sunet, lumini.

D.C.: Da, ești o visătoare full time… (râdem)


ME: Plângeți la filme?


I.V.: Da! Râd, plâng, mă enervez. Trec prin toate stările.

D.C.: Eu, de exemplu, când încep să plâng la un film și sunt într-o sală de cinematograf mă simt atât de prost. Dar când râd… și eu râd foaarte tare..

I.V.: Aseară a râs și la un moment dat râdeam de râsul ei…

D.C.: Dar râdeam cu atâta poftă...

I.V.: Și când i-am spus că are un râs frumos...

D.C.: Dar n-ai spus că-i frumos, ai spus că am un râs tare..

ME: Tare în sensul de fantastic?

I.V.: Da, și i-am zis-o ca un compliment.

D.C.: Îmi place să râd și să sharuiesc asta, dar de plâns…


ME: Ați folosit vreodată filmul ca pe-o terapie, când treceați printr-un moment mai neplăcut, știind că filmele descătușează de regulă emoții?


D.C.: Am folosit de regulă televizorul ca terapie de spălat creierul dar filmele nu. Am nevoie de minte curată înainte de film.

I.V.: Eu am nevoie de comedii romantice ca s-adorm.

D.C.: Vai, nu cred.. nu cred!

I.V.: Ba da, la alea foarte proaste. Îmi pun film special, dinăsta cu “Moa, moa, iubita mea, bla bla” cuvinte de-astea drăguțe și mă ia somnul așa frumos!

D.C.: Nu, eu nu (râde)...Eu sunt mai… Îmi pun muzică-n căști ca s-adorm.


ME: Iulia, tot la conferință spuneau fetele că tu ești cea mai inclinată spre tehnică. Ai ceva proiecte pe viitor pe regie sau altceva?

I.V.: Nu, n-am. Sunt actriță.

ME: Deocamdată? Sau sigur!

I.V.: Deocamdată și sigur! Dar nu m-am gândit incă serios. Hai să fiu deocamdată actriță cât mai pot și să mă bucur de asta și mai târziu vedem. Nu simt că am înclinații spre chestia asta, să fac regie, dar îmi place întotdeauna când sunt pe platou să-i întreb pe prietenii de la regie sau imagine “Ce ISO ai nevoie pentru lumina asta?” Sunt fascinată de apertură, focalizare, pentru că mi se par ca nu reprezinta o "chestie" a fetelor și cu atât mai mult îmi place să sap și să aflu. Să pot purta și eu o conversație. Dar nu cred că am veleități pentru așa ceva. Și nici nu mi-am pus problema.




După debutul în teatru cu rolul Gertrude în “Hamlet”-ul semnat de Laszlo Bocsardi, Diana Cavallioti a jucat pe majoritatea scenelor bucureștene alături de actori mari precum Maia Morgenstern, Emilia Popescu sau Mircea Rusu. În prezent, poate fi văzută pe scena teatrelor Național, Act, Godot Café, Metropolis dar și în celebrele teatre din provincie din Ploiești și Brăila. În materie de film, Diana a colaborat cu cei mai importanți regizori ai momentului precum Cristian Mungiu (“Amintiri din Epoca de Aur”), Cristi Puiu (“Aurora”) sau Anca Damian (“Întâlniri încrucișate”). În 2010 a fost nominalizată la Premiile Gopo pentru cel mai bun rol secundar și pentru premiul “Tânără Speranță”. Apariția în serialul difuzat de ProTV “O săptămânâ nebună” alături de Horațiu Mălăele, Tora Vasilescu și Mihai Constantin i-a adus succesul de public la nivel național.


La numai 18 ani, Iulia Verdeș debutează în cinema în rolul principal din lungmetrajul „Elevator” (regia George Dorobanțu), producție independentă premiată la Karlovy Vary Fresh Film Fest 2008 și la TIFF 2008 (cel mai bun debut). În timpul studiilor din cadrul UNATC, Iulia participă la cele mai importante workshop-uri de actorie de pe continentul american și nu numai, printre care: The Acting Corps (Hollywood), Sarajevo Talent Campus, Nisi Masa sau Generation Campus Moscova. Este cunoscută publicului larg pentru aparițiile în reclame dar și pentru rolurile din serialele TV „În derivă”, „Om bogat, om sărac”, „Pariu cu viața”. Experiența sa diversificată din teatru și televiziune îi oferă șansa de a fi remarcată de producătorii străini veniți în România. Colaborează cu celebrul Terry Gilliam pentru lungmetrajul „The Zero Theorem” și are apariții în producția daneză „KTO” semnată de Manyar Parwani, precum și în „A Good Man” regizat de Keoni Waxman și produs de Steven Seagal.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu