marți, 18 septembrie 2012

Bucuriile Filmului

PSEUDOKINEMATIKOS 2

Yeeeah! "Bucuriile Filmului", al doilea volum scris de Marian Rădulescu în seria Pseudokinematikos, a ajuns la Cărtureşti. M-am bucurat şi eu să scriu prefaţa...de mai jos:

  Marian Rădulescu, la Casa Filmelor


Canonul lui Marian
 
"Ochiul tău este lumina trupului tău.
Dacă ochiul tău este curat, tot trupul tău este plin de lumină;
dar când ochiul tău este rău, şi trupul tau e plin de întuneric.
Ia seama deci ca lumina care este în tine să nu fie întuneric."
(Luca 11, 34-35)

Noi, cinefilii, avem obiceiul năstruşnic de a face topuri şi liste. Liste cu filme care ne-au marcat şi influenţat. Sau pur şi simplu ne-au atins la un moment dat. Preferinţele fiecăruia sunt, desigur, subiective. De multe ori nici nu mai ştim de ce ne-a plăcut o peliculă. Poate povestea de pe ecran semăna cu a noastră. Poate am fost vrăjiţi de coloana sonoră. Sau de un actor... Un lucru e cert: lista noastră oferă indicii clare despre personalitatea noastră. Spune-mi ce filme vezi ca să-ţi spun cine eşti. "Lista" ne defineşte... aspiraţiile, preocupările şi plăcerile (vinovate sau nu). Suntem ceea ce vedem (dar mai ales, cum ne raportăm la ceea ce vedem). În Pseudokinematikos 2. Bucuriile filmului, Marian Rădulescu propune o listă proprie ("Dosarul vizionărilor"). Dar el reuşeşte un echilibru între favoritele personale şi lucrările esenţiale (deşi mai corect e să spunem că "favoritele" lui sunt totodată "lucrări esenţiale...").

Dacă în primul volum autorul a cartografiat popasurile obligatorii în cinematografia românească, aici măreşte scara şi schiţează o planisferă, o hartă a întregii lumi cinematografice. Lista lui Marian e de fapt un canon. Un îndreptar cu filmele de căpătâi, filme cruciale. Acest canon nu e rigid (ca un decalog) şi nu are pretenţia de a fi integral, dar e un bun început. "Let's start at the very beginning / A very good place to start / When you read you begin with ABC / When you sing you begin with Do-Re-Mi ("Să începem chiar cu începutul /Un foarte bun punct de plecare / Cînd citeşti, începi cu ABC/ Cînd cînţi, începi cu Do Re Mi") (din Sunetul muzicii, regia: Robert Wise, 1965). Repertoriul propus de Marian este ABC-ul care trebuie învăţat pentru a desluşi limbajul cinematografic şi pentru a-i însuşi gramatica (aici s-ar potrivi alt înţeles al cuvîntului "canon", acela de literă de tipar cu care se tipăreau cărţile canonice). Din aceasta perspectivă, cele aproape 100 de titluri selectate şi cercetate aici pot fi privite ca o Educaţie. O fundaţie. Filme-indicator, filme-far, borne de folos în aceasta fascinantă călătorie numită Cinema. Dacă le vezi, n-ai cum să te pierzi. N-ai cum să te rătăceşti în labirintul vizual care ne înconjoară. Ele sunt ca un fir din ghemul Ariadnei care se deşiră în carte, începând cu anul 1916 şi până în 2011.

În aceşti 95 de ani, cinema-ul a trecut prin schimbări majore, dar esenţa lui e aceeaşi. Cinematograful de artă rămâne un mod de înţelegere a vieţii, o Cale de a ajunge la ceea ce e profund uman. Această esenţă perpetuă, nemuritoare, se află în centrul atenţiei lui Marian Rădulescu. Autorul nu e doar un cinefil îndrăgostit de istoria filmului, este un iubitor de frumos şi adevăr. Iar când întîlneşte frumosul şi adevărul în sala de cinema, trăieşte bucuriile la care face referire în subtitlul cărţii. Dar aceste bucurii trebuie împărtăşite. Într-o zi de decembrie 2011, am ajuns la ultimul cinematograf de stat care a supravieţuit în Timişoara (din treisprezece cîte au fost odată) pentru a vedea Crulic (regia: Anca Damian, 2011). Lângă casa de bilete mai era un singur domn. Mă aştepta pe mine. Mă rog, aştepta încă un spectator. I se destăinuise plasatoarei că nu voia să vadă filmul de unul singur. Am înţeles atunci de ce mergem de fapt la cinema: vrem să simţim emoţia împărtăşită care face să vibreze aerul din sală. Marian trăieşte pentru această emoţie. De aceea mă sună de fiecare dată cînd descoperă ceva important de văzut. Ultima oară a fost un film polonez din 2010, Erratum (regia: Marek Lechki). Entuziasmul lui e molipsitor, chiar şi prin telefon: "Să vezi câtă fineţe, câtă delicateţe. Atâtea lucruri exprimă filmul ăsta prin fiecare milimetru de peliculă!... Să vezi ce înseamnă muzica în film, compoziţia plastică... Fiecare cadru e impecabil alcătuit, ca un tablou. Îţi vine să strigi '- Stooop! dă pe pauză, să văd cadrul ăsta mai bine!'. Am vrut să le spun să oprească proiecţia că mă sufocam de atâta frumuseţe."

Pseudokinematikos 2 este o colecţie de astfel de experienţe desăvârşite. Ele nu au nimic de a face cu predilecţia industriei de cinema actuale pentru stimulare, pentru excitarea globului ocular. Au de a face cu explorarea, cu trezirea ochiului lăuntric. Autorul nu face concesii filmelor-de-unică-folosinţă. El e interesat de filmele care merită (trebuie) revizionate. Indiferent de anul când sunt făcute, relevanţa lor nu poate expira. Adevăratele filme mustesc de sensuri. Ele trebuie văzute nu ca mijloace de recreere, ci ca mijloace de re-creare. Aşadar, volumul de faţă vorbeşte despre filmele care ne luminează dar, mai ales, despre cele care ne iluminează. Calea spre iluminare presupune însă un efort şi din partea noastră. Nu ajunge doar să fii "în Zonă". Totul depinde de noi. De atenţia, de reflecţia şi de reacţia noastră. Iluminarea nu e un rezultat al unor factori externi. Ea vine dinăuntru. În acest sens, Do-Re-Mi-ul propus de Marian este o iniţiere. Un prim pas pentru unii, o aducere aminte pentru alţii.

Cu această carte, Marian Rădulescu îşi întăreşte rolul de călăuză cinematografică, cu ajutor de la întâia sa "călăuză", Andrei Tarkovski (căruia îi dedică câteva eseuri luminoase în Addenda). Autorul adresează o nouă scrisoare de dragoste către Cinema dar şi o propunere-invitaţie pentru şlefuirea interioară prin "filmele de conştiinţă". Odată ce ţi-ai însuşit acest canon, ochiul nu va mai putea fi înceţoşat, păcălit, distras. Ochiul tău va fi curat. Şi va recunoaşte adevărata lumină.



2 comentarii:

  1. Daca Marian a scris o carte, Waka_x scrie un compendiu in 12 volume :)

    RăspundețiȘtergere
  2. anonim: eh draci. Marian chiar se poate aduna si stie sa scrie :) eu's histrionic. le pot povesti cu spume la gura si cam atat :)

    RăspundețiȘtergere