luni, 10 noiembrie 2014

DE CE să vii la DE CE EU?




-pentru că un regizor român vrea să știe ce crezi despre ultimul său film (DE CE EU?) și îl aduce înaintea ta, sperînd să primească un feed-back direct. Tudor Giurgiu vine la Timișoara împreună cu interpretul rolului principal, Emilian Oprea.

"Sunt curios cum vi se pare, ce vă place sau ce nu v-a convins. Să discutam după film despre România anului 2002, despre ce trăim azi și ce va fi de-acum încolo. 
Despre sacrificii și speranță.
Nu vom da interviuri la presă, nu vrem mediatizare. Vrem doar să ne întîlnim cu o seamă de oameni și să discutăm liber despre film."
   (Tudor Giurgiu )


-pentru că, fiind o versiune de lucru (work-in-progress), părerea ta poate contribui la îmbunătățirea produsului final

-pentru că e un film de actualitate, a cărui temă ne preocupă (sau ar trebui să ne preocupe pe toți). L-a consumat și pe regizor: „M-a prins cu totul, m-a devorat, m-a absorbit. Un film despre un erou. Despre justiţie, politică şi multe altele”. Este inspirat de sinuciderea misterioasă a tânărului procuror Cristian Panait, cauzată (din cîte știm) de un dosar greu de corupție din 2002.

-pentru că e un film documentat, care re-descoperă multe afaceri interesante, unele uitate, altele îngropate cu buna știință ( vezi clipul "secvența pe stadion), care pătrunde în tenebrele justiției și politicii românești, "servicii", "acoperiți", "tunuri": "România e țara ștampilelor"

-pentru că Grimus are o piesă pe coloana sonoră




-pentru că Giurgiu nu s-a sfiit să facă filme de public (Legături bolnăvicioase, Despre oameni și melci) și știe cum să aducă oameni în sală (despre cum își distribuie/ promovează filmele a vorbit și la Les Films de Cannes a Bucarest)

-pentru că e un film despre care lumea a vorbit încă înainte să apară acest teaser

-pentru că a ținut morțiș ca Timișoara să fie între cele 4 orașe în care își va prezenta filmul în această săptămână (azi la București  -Muzeul Țăranului, mâine la Iași  -sala Cub a Teatrului Național și joi la Cluj  -cinema Victoria.

La Timișoara, filmul este proiectat miercuri, de la ora 20.00, la sala Capitol a Filarmonicii Banatul. Va fi o singură proiecție în fiecare oraș! (Inițial Tudor își dorea să proiecteze filmul cît mai aproape de studenți, dar nu s-a putut; poate totuși vor veni studenții către film)

-pentru că plătind bilet e cel mai direct mod de a susține filmul românesc și pe cineaști să mai facă: biletul costă 10 lei și se poate achiziționa în avans de la casieria Pro Philarmonia (în holul de intrare la Filarmonică, pe stînga)

-pentru că e un film de care cred că avem nevoie; face dreptate (chiar și tardiv) memoriei unei victime a sistemului, indiferent dacă o considerăm erou...

După zece ani, cred cu tărie că justiţia a început să aibă eroi, oameni integri, cu coloană vertebrală, care refuză compromisul. Cine nu vede schimbările în justiţie din ultimii ani e fie orb, fie rău intenţionat” (Tudor Giurgiu)

...sau martir:

"Justitia nu are eroi. Doar un martir, destul de mediatizat in epoca, dar uitat acum si probabil destui alti martiri acoperiti de uitare. Toti cei care incearca din interior sa lupte cu un sistem asfixiant sfarsesc inevitabil prin a fi inghititi, izolati si sfasiati in bucati."
(Proiectul Panait - blog in memoriam)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu