vineri, 8 februarie 2013

Despre rasism & sclavie: Lincoln vs. Django

În faimosul interviu în care Tarantino pare că e la un pas de a-l apuca pe reporter de beregată, regizorul subliniază la un moment dat (înainte de a-și ieși din pepeni) principala cheie de lectură a lui Django Unchained. Sau una dintre ele, mă rog. El spune că prin filmul ăsta încearcă să facă dreptate. Încearcă să ofere populației de culoare din State un erou în adevăratul sens al cuvântului. Eroul de western pe care nu l-a avut niciodată. Un fel de John Wayne negru, dacă vreți. Și mai spune că Django Unchained vorbește despre rasism într-un mod în care niciun alt film american nu a mai făcut-o. Că dezvăluie în detaliu și fără ascunzișuri sau pudibonderii holocaustul negrilor din America. Tortura și persecuția sistematică, tratarea lor ca sub-oameni.

Deși poate nu e evident de la bun început, Lincoln e centrat tot pe problema rasismului și a trecutului sclavagist în State. Doar că o tratează cu mănuși. Cu pedanteria și răceala inertă a unui manual de istorie. Sclavia, în toată magnitudinea ei îngrozitoare, apare doar schițată în câteva scene. Una e cea în care fiul lui Lincoln privește șocat diapozitivele cu sclavi negri, unde fiecărei persoane îi e atașat un preț de vânzare. Alta e cea în care menajera doamnei Lincoln (jucată cu discreție și prestanță de Gloria Reuben din ER) mărturisește în grabă, abia auzit, că a fost bătută cu vătraiul pe când era cu mult mai mică decât mezinul familiei Lincoln. Ambele scene fac ca rasismul să pară o chestiune de care toți oamenii din film sunt mai degrabă detașați. Ceva despre care știu de la distanță.


Iată de ce cred că, cu toată miștocăreala lui tipic tarantinescă, Django Unchained rămâne un film cu adevărat memorabil la capitolul celor despre rasism. Un film care chiar face un statement. Care nu privește sclavia ca pe un episod istoric mai degrabă măturabil sub covor, surprins rece în niște statistici. Ci se uită la ea drept în față. Îi vede cruzimea, murdăria, violența extremă. Măcar și numai pentru asta, eu îmi plec pălăria în fața lui Mr. Tarantino. Hai să vedem dacă și juriul de la Oscar va face la fel.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu