vineri, 15 februarie 2013

"Păsările" lui Hitchcock. Opinia unui scriitor

În volumul "Pentru buna întrebuinţare a timpului. Jurnal 1971-1976", Radu Petrescu (1927-1982), scriitor apreciat în special pentru opera sa diaristică vastă, are câteva notaţii, în general scurte, şi despre unele din filmele pe care le vedea la cinematecă în respectiva perioadă. Din aceste observaţii am selectat pentru cititorii Marelui Ecran una singură, mai extinsă, care propune o interesantă perspectivă a unui prozator atent la detalii asupra unui clasic al cinematografiei, Păsările lui Alfred Hitchcock



 28 mai 1974

"(...) Apoi, amândoi (el şi soţia sa Adela - n.m., I.M), în interiorul cinematecii de lângă blocul Union, revedem Păsările (...) Filmul este, cum spune Tudor Ţopa (scriitor - n.m., I.M.), (...) prost. Actorii fac vizibile eforturi de a părea îngroziţi de atacul păsărilor şi nici nu au destul de mult de făcut. Hitchcock (aşa se scrie?) a lăsat să se bănuiască de la început o legătură obscură între sosirea domnişoarei Daniels la Bodega Bay şi atacul păsărilor. Actriţa poartă ostentativ, tot timpul, aceeaşi foarte curioasă pieptănătură, părul platinat acoperind cu două aripi urechile şi adunat la spate într-un coc lung, culcat pe cap ca un fus, ca un trunchi de pasăre, şi insistent arătat spectatorului, apoi după ce apare la început într-un deux-pieces negru corb, poartă pe drum o blană crem alburie şi la Bodega Bay (permanent, până la sfârşitul filmului) un deux-pieces verde exact ca verdele papagalilor "inseparabili" pe care i-a dus în dar avocatului.

Păsările "inseparabile" fac legătura între povestea de dragoste şi atacul corbilor şi pescăruşilor. Către jumătatea filmului, în scena incendierii staţiei de benzină, în restaurant mama în panică, străina cu doi copii, precizează bănuielile strigându-i: "Cine eşti? De unde ai venit? Tu ai declanşat războiul păsărilor". De aici încolo rămâne treaba privitorului cultivat să-şi dea seama că tot acest război al păsărilor este o metaforă a războiului dragostei.

De exemplu, mama avocatului descoperă cadavrul mutilat al fermierului din vecini în momentul în care domnişoara Daniels a rămas în sfârşit singură acasă, în cămaşă de noapte, cu avocatul. Crima păsărilor este de fapt actul sexual în care femeia, după luptă, sucombă. Că învăţătoarea (jucată de domnişoara Plechette) este şi ea omorâtă de corbi, înseamnă actul eliminării ei din viaţa bărbatului care iubeşte pe alta. Fermierul omorât furniza hrană pentru păsări. Iată o atât de neaşteptată ocazie de a face pe spectator să se gândească la Tasso şi la Baudelaire (Duellum), la Poussin.

Ei bine, filmul nu este prost. Este excelent!

O scenă memorabilă, copiii atacaţi de corbi în timp ce fugeau de la şcoală. Şcoala însăşi, cu marea ei uşă roşie, este o apariţie de vis.

Atmosfera de pe lac.

Magazinul de păsări.

Accept totuşi că filmul este prost, pentru a face economie de conversaţie (...)"

P.S. Volumul "Pentru buna întrebuinţare a timpului. Jurnal 1971-1976" a apărut în 2009 la editura Paralela 45


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.