vineri, 1 februarie 2013
"Lola". Idealism şi decadenţă
Cronică cerebrală a idealismului donquijotesc eşuat în pragmatism şi compromis, Lola (1981), printre ultimele filme ale lui Rainer Werner Fassbinder, continuă demersul cineastului de demitizare a visului vest-german.
Boomul economic postbelic al
RFG s-a construit, în viziunea lui Fassbinder şi a co-scenariştilor săi, pe un
amestec de iluzii spulberate şi decadenţă morală. Principalul reprezentant
al tânărului cinema vest-german din anii '60 şi '70 nu este însă în niciun moment
moralizator. El se arată mai degrabă un exersat observator deopotrivă al
resurselor de măreţie şi al tarelor omeneşti.
Von Bohm,
idealistul inspector-şef în construcţii îndrăgostit, fără să-i cunoască
„meseria”, de o prostituată de lux (Lola) în relaţii libertine cu unii dintre
colegii bărbatului din administraţia unei localităţi neidentificate, se aseamănă, până
la un punct, cu visătorii din filmele lui Zanussi. Numai că, în timp ce personajele polonezului
nu se dezic până la capăt de convingerile lor, Von Bohm acceptă pactul cu cei
împotriva cărora luptase, după ce renunţă, convins de Lola, şi la tentativa de răzbunare.
Nu
există o morală a întregii poveşti, ci mai degrabă o credibilă şi realistă
asumare a ambiguităţilor sufleteşti. Fassbinder nu anticipează comportamente şi
reacţii. El construieşte diverse situaţii dramaturgice în care pare a-şi lăsa
personajele să se mişte liber, fără a le atribui o psihologie uşor
identificabilă şi evitând melodrama.
Culorile primare
reci şi ţipătoare folosite de Fassbinder în majoritatea cadrelor din acest film
de aproape două ore conturează un extrem de provocator comentariu auctorial
menit a deturna orice încercare a spectatorilor de a empatiza cu personajele.
Este, cumva, o atmosferă respingătoare, dar nu mai puţin pasionantă atunci când
o observi de la depărtarea fotoliului de cinematecă.
Ionuţ Mareş
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.