vineri, 23 noiembrie 2012

Scarlet Street (1945)

"How can a man be so dumb..."

rating: Colectabil

In bagajul meu de metafore filmice Scarlet Street devine sinonim cu Sunset Boulevard in definirea drumului autodistructiv pe care eroii filmelor noir par sa apuce cu atata zel incat s-ar zice c-au gasit calea spre Gradina Raiului si nu spre puturile Iadului. Calificat drept una din capodoperele minore ale lui Fritz Lang (Metropolis, M), Scarlet Street e un remake american al precedentei ecranizari a romanului La Chienne (Georges de la Foucharderie) de catre regizorul francez Jean Renoir. N-am vazut inca originalul francez insa bag mana in foc ca versiunea lui Lang e mai mult decat un remake, tratamentul oferit dialogurilor si constructia generala a filmului purtand un inconfundabil aer noir hollywoodian. Pentru a fixa si mai sigur pozitia acestui film se cuvine sa spunem ca e primul film produs la Hollywood in care criminalul scapa de justitie, moda care se va gasi apoi in numeroase alte filme de gen.

doctormacro.com

Subiectul e atat de schematic incat poate fi rezumat intr-o fraza: un tip naiv pica in mrejele unei femei fatale si fara scrupule care se iubeste cu un tip dubios alaturi de care pune la cale sa-l faca de bani pe ignorant. Insa la fel ca descrierea telefonica a unui tablou nici aceste cuvinte nu-ti spun nimic despre el. Abia dupa ce-l vezi descoperi frumusetea unei perspective de ansamblu, detaliile si straturile de “culoare” care alcatuiesc cele trei personaje extrem de vii. Fraierul e un tip obisnuit pe nume Criss, casier de banca cu vechime de 25 de ani care tocmai a fost laudat de sef pentru onestitatea sa. Criss e jucat aici de inegalabilul Edward G. Robinson, evreu roman nascut la Bucuresti si alungat din tara in 1903 de sentimentul antisemitic, ajuns apoi unul din cei mai emblematici actori americani din anii ‘30-’50. Femeia fatala e Kitty “Lazy Legs” (Joan Bennett), o dama de strada pe care “fraierul” Criss o scapa din palmele unui trecator fara a sti ca acela era iubitul ei iar cearta era doar un episod de ciorovaiala intre doi vechi tepari. Batausul Johnny Prince (Dan Duryea de un naturalism hipnotic) e un smecheras guraliv si increzut, intotdeauna gata sa traga o noua teapa.



Plotul e important doar pentru modul in care pune in lumina personajele. Asa cum era de asteptat intr-un film noir, Scarlet Street nu are nici un personaj “bun”. Chiar si naivul Criss, pe care cei doi il iau drept fraier incercand sa scoata bani de la el, e victima propriilor vise si a egoismului. Omul e plin de frustrari reprimate (insurat cu o nevasta cicalitoare care-l domina complet Criss e fortat sa-si exercite pasiunea pentru pictura in baie, amenintat non-stop de sotie ca-i va arunca tablourile) astfel ca in momentul in care da peste Kitty, gaseste solutia pentru a-si implini singurele vise: de a fi iubit de o femeie tanara si de a picta in liniste. Pentru asta va inchiria un apartament-studio cu bani sustrasi din banca si din asigurarea fostului barbat al nevestei sale. Nevasta-sa stim deja ca e o scorpie batrana iar seful sau e la fel de necinstit, inselandu-si nevasta cu femei mult mai tinere.

Paint me Criss... they'll be masterpieces!

Cele doua personaje negative, Kitty si Johnny, sunt un cuplu extrem de colorat: vampa si vagabondul. Prefacuti si certareti cei doi sunt dependenti unul de celalalt. Pentru a-si realiza visele egoiste cred ca tot ce le trebuie sunt niste bani insa n-ar face un efort respectabil pentru a-i castiga. Se rezuma la mici smecherii care le aduc scurte momente de euforie si placeri vinovate. Kitty se viseaza actrita dar cele mai bune scene le joaca mimand seductia in prezenta unui Criss orb la mastile pe care femeia le afiseaza. Johnny viseaza si el sa dea lovitura, gandind ca dinamica sa alunecoasa si papagalul ii vor fi suficiente. Amandoi viseaza cu ochii deschisi fara sa incerce cu adevarat, aruncand vina penrtu esec unul pe altul. Nicicare nu pare sa observe ca le lipseste ceva fundamental, caracterul. Cei doi actori, Joan Bennett si Dan Duryea, intra ca-ntr-o manusa in pielea si hainele acestor oameni detestabili.


Nu in ultimul rand, filmul lui Lang e centrat pe arta si felul in care e privita de diferiti oameni. Criss trateaza arta drept iubire romantica, ca pe-o expresie a formei pe care o imbraca sentimentele sale ramolite: “No one ever taught me how to draw, so I just put a line around what I feel when I look at things... Every painting, if it's any good, is a love affair.” Johnny si Kitty sunt mult mai interesati de cat valoreaza un tablou pe piata si de banii pe care-i pot face. Toti insa o vad ca un mijloc de evadare dintr-o realitate cenusie si de implinire a propriilor iluzii ceea ce-i determina sa faca lucruri care, intr-un final, ii vor conduce la pierzanie. Scarlet Street reuseste astfel foarte bine sa exploreze ideea “raului care corupe” Criss ajungand din casierul blazat dar linistit un criminal scapat insa vesnic torturat de chinurile tradarii.



Filmul poate fi vizionat gratuit aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.