miercuri, 6 mai 2015

Pe val, cu actriţe mari alături: Matthias Schoenaerts

După ce Jacques Audiard i-a asigurat ieşirea din lumea strâmtă a cinemaului belgian prin rolul major din De rouile et d'os/Rust and Bone, unde joacă alături de Marion Cotillard, se vede cu ochiul liber că Matthias Schoenaerts se află pe val. Din 2012, de la premiera canneză a filmului lui Audiard, am început să îl vedem în producţii tot mai mari şi mai ambiţioase.


De la rolurile macho, de boxer-bodyguard, din Bullhead sau Rust and Bone, Schoenaerts a schimbat un pic registrul actoricesc jucând recent în două drame de epocă. Din nou alături de câte un co-star feminim de calibru.

În A Little Chaos (care e zilele astea la cinema, apropo) îl regăsim alături de Kate Winslet. Filmul e regizat de Alan Rickman, pe care îl ştiţi mai degrabă pe post de actor în rolul profesorului Severus Snape din seria Harry Potter decât pe post de regizor. Nu e o capodoperă, dar merită pentru revederea cu Kate.



În Far from the Madding Crowd, adaptarea lui Thomas Vinterberg după celebrul roman de Thomas Hardy, joacă alături de Carey Mulligan. Filmul se anunţă la fel de provocator ca precedentul regizat de Vinterberg, Jagten / The Hunt (care i-a adus lui Mads Mikkelsen premiul pentru cel mai bun actor la Cannes în 2012), deşi într-o manieră complet diferită. Până apare în cinema, ne mulţumim cu trailerul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu