vineri, 22 mai 2015
Micul prinţ s-a făcut mare
A lua Micul prinţ de Antoine de Saint-Exupery şi a te gândi la o continuare a poveştii poate părea un
exerciţiu creativ deopotrivă îndrăzneţ şi incitant. Reuşeşte regizorul Mark
Osborne să îl ducă la bun sfârşit în animaţia prospăt lansată la Cannes?
Pentru început,
animaţia lui Osborne fixează un cadru contemporan în care să înceapă
dezvăluirea poveştii din carte. El arată cam aşa. O fetiţă de vreo 7-8 ani şi
mama ei divorţată îşi duc viaţa după reguli şi planuri extrem de clare –
concepute de mamă şi adoptate cu entuziasm de micuţă. Totul se schimbă când
cele două se mută într-un casă al cărei vecin are un avion în curte şi încearcă
să îl pornească. Un pic nebun şi un pic nonconformist, bătrânul din casa vecină
începe să o fascineze pe fetiţă şi să pună în pericol eforturilor mamei de a-şi
transforma copilul într-un mic adult responsabil.
Prin vocea lui Jeff Bridges,
bătrânul devine cel care o introduce pe micuţă în lumea Micului Prinţ.
Secvenţele generate
exclusiv pe computer, reprezentând rama contemporană a poveştii, alternează binevenit cu
cele în care pe post de personaje animate sunt nişte păpuşi din fetru şi
carton. Acestea din urmă urmează fidel linia estetică a desenelor lui Saint-Exupery
din cartea Micul prinţ şi construiesc un univers cu infinit mai multă candoare şi
expresivitate decât cel dominat de CGI. Păcat că astfel de secvenţe nu sunt
foarte multe. Şi păcat că scenariul derapează la final spre un fel de
action-movie în care fetiţa îl descoperă pe Micul Prinţ într-o nouă lume,
devenit adult. Secţiunile respective nu mai au nimic din spiritul şi atmosfera
textului, din profunzimea metaforelor expuse subtil de personajele lui Saint-Exupery.
Nu sunt foarte sigură că ce rezultă e un film pentru
copii. Nostalgia după starea de graţie pe care am avut-o cu toţii în copilărie
şi am uitat-o pur şi simplu pe parcurs mi se pare un subiect prea complex şi nu
neapărat interesant pentru copii. Aşadar, cred că Micul prinţ al lui Mark
Osborne va fi savurat în special de adulţi, cu precădere dacă nu-i deranjează
faptul că regizorul şi scenaristul renunţă aproape complet la subtilitatea
cărţii şi subliniază „mesajul” în culori fosforescente.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.