duminică, 31 mai 2015
NoTIFFe (Ziua Doi)
"Nimeni nu si-a imaginat ca sfarsitul lumii va veni in felul acesta". Cele 10 porunci ale Tijuanei pentru restul lumii. NAVAZAJO e ca un scuipat in fata, din partea ultimilor 'lowlifes' (prostituate, junkies, Cartel boys etc) pentru care banii sunt drogul cel mai greu de obtinut. Infernul e deja aici. Mântuirea e posibila doar daca avem curajul sa-i privim in ochi pe cei care ne-au scuipat. O experienta cu totul inconfortabila.
Despre inoportunitatea deschiderii vechilor rani vorbesc mai multe personaje (fie criminali, fie victime) din CUM ARATA TACEREA (The Look of Silence), sequel-ul" lui Joshua Oppenheimer la The Act of Killing (doc-ul despre genocidul din Indonezia). "Trecutul e trecut', "sa uitam, ca sa mergem inainte", "sa-i judece Dumnezeu" sau chiar amenintari ( "nu mai zgandariti lucrurile, ca se vor repeta"). Dar cum poti uita cand traiesti laolalta cu criminalii fiului/fratelui tau. Si nu accepta raspunderea pentru crimele lor. Ba mai mult, se falesc cu ele.
Un batran care are peste 100 de ani e intrebat in mai multe randuri daca isi aminteste de fiul sau, Ramli, ucis de comando-urile mortii. "Care fiu?" repeta intrebarea batranul senil. Cand istoria e scrisa doar de invingatori si predata asa la scoala, istoria devine amnezica. Un popor se simte in tara sa ca acel batran (orb si senil): ca intr-o casa straina. Asa arata tacerea. Doar ca unii nu mai pot tacea. Daca prima oară i-a pus pe făptași fata in fata cu crimele lor, acum ii pune fata in fata cu urmașii victimelor lor. M-a rupt cu partea a doua a campaniei lui impotriva uitarii.
1001 DE GRAME e varianta norvegiana pentru "o comedie romantica". Rece, masurat, filosofic. Reperele si etaloanele sunt importante in viata omului. Dar cat exact cantareste o viata? Ce ramane dupa ea? Regizorul Bent Hamer (care are parte de o scurta retrospectiva in festival) a spus ca i s-a parut o oportunitate de aur de a face un film despre o femeie aflata pe in drum cu "dead end". Angajata la Institutul Norvegian pentru Masuratori "ea incearca sa de tina de repere. Dar evident ca viata e mai mult de atat". Macar cu un gram.
Tag-line: "Cea mai mare greutate e sa nu duci nicio greutate".
Despre repere si faptul ca nu poti trai tinindu-te rigid de ele a fost ultimul film al zilei 2 pentru mine. LECTIA (Bulgaria) e primul titlu pe care l-am prins din competitie (regia Kristina Grozeva, Petar Valchanov). Am o oarecare retinere fata de filmele la care iti dai seama incă de la jumatate incotro vor sa ajunga, care e "mesajul" lor. Care e "morala" cu care trebuie sa pleci de la film. Iar cand pleci de la asta nu are cum sa nu afecteze restul constructiei, sa nu para artificiala. Nadia e profesoara de engleza si descopera ca in clasa ei s-a produs un furt si promite o Apoi afla ca sotul ei nu a platit ratele la banca, ceea ce de transforma intr-o cursa contracronometru pentru a nu pierde casa si, in acelasi timp, sa-si pastreze demnitatea. Mi-a amintit, nu stiu de ce, de Marion Cotillard in filmul fratilor Dardenne sau, pana la un punct, de Sandra Bullock in Gravity (pentru toate obstacolele care trebuie depasite). Dar noi stim deja, incă de la jumatate, pentru cine e de fapt "lectia". Altfel protagonista Margita Gosheva face un rol foarte bun. Iar orasele mici ale Bulgariei ofera un cadru familiar spectatorului roman.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.