joi, 28 mai 2009

The Sheltering Sky (1990)

Carte Vs. Film

rating: Colectable

Sunt rare ocaziile cand citesc o carte buna si apoi a doua zi am parte si de filmul ei. Mult mai rare sunt insa situatiile cand nu sunt dezamagit de nici una din ele. The Sheltering Sky a fost una din acele raritati in care dupa ce am citit cartea (Ceai in Sahara de Paul Bowles) am pus mana si pe filmul lui Bernardo Bertolucci din 1990, adaptare fidela a romanului. Si am fost absolut incantat. Atat cartea cat si filmul sunt concentrate pe ideea de calatorie, dar in vreme ce traducerea in romana a cartii m-a abatut de la sensul titlului, purtandu-mi gandul catre diferite partide de ceai (se bea mult ceai in fostele colonii) abia filmul "mi-a deschis ochii" punand in prim plan Cerul. Din aceast motiv consider ca cele doua nu sunt in competitie, si nu ma veti auzi niciodata spunad care din ele e mai buna, pentru ca filmul pur si simplu completeaza cartea. Merg impreuna folosind instrumente diferite ca sa spuna aceeasi poveste.


Povestea presupune o calatorie de regasire, o tentativa de a reaprinde pasiunea intr-un cuplu plictisit de normalitate. Port (John Malkovich) si Kit Moresby (Debra Winger), doi americani din New York, impreuna cu un amic, Tunner (Scott Campbell) calatoresc in Africa in scopul unei sederi prelungite. Merg din oras in oras afundandu-se tot mai tare in desert in cautarea unui loc cat mai deosebit. Ei nu sunt turisti, sunt calatori, cum le place sa-si spuna, explicand ca turistul se gandeste la intoarcere din prima clipa cand ajunge, in vreme ce calatorul poate sa nu se mai intoarca niciodata. Aceste vorbe concentreaza intreaga poveste prin fatalismul continut de ele.

Figura centrala atat in carte cat si in film este Kit, femeia, sotia, amanta, cea care tine trioul la un loc. Si-ar dori reuniunea cu Port dar nu e dispusa sa faca nimic pentru asta, "totul trebuie sa vina de la el", insa in acelasi timp e atrasa de tinereatea si jovialitatea amicului Tunner, neascunzandu-i acest fapt lui Port si starnind gelozia lui. In fapt, e o femeie duplicitara care traieste usuratic dar e in acelasi timp e tematoare sa-si asume riscurile unei confruntari sentimentale directe. E intr-o amanare perpetua si realizeaza acest fapt abia cand e prea tarziu.


Din cartea Ceai in Sahara (tr. rom) decoperi multe din reflectiile interioare personajelor ceea ce nu se regaseste decat firav in film. Ar fi fost si greu, caci, desi il avem pe Paul Bowles ca narator, el apare doar ca factor moralizator asupra intregii intamplari. Deci psihologia personajelor, explicatiile si motivatiile actiunilor lor, sunt mult mai clare in carte. La fel si visele lui Port, care sunt foarte amplu descrise in vreme ce in film sunt doar amintite. The Sheltering Sky insa pluseaza la capitolul imagine, ceea ce in carte iti lipseste, cititorul fiind lasat in bratele propriei imaginatii. Culorile desertului sunt absolut magnifice: albul orbitor si galbenul pal din vazduh, portocaliul nisipului, albastrul azuriu al cerului, roseata unui apus de soare desertic, toate sunt pitoresti de-a dreptul. Cinematografia lui Vittorio Storaro e superba. Un pustiu ademenitor, majestic si amenintator in acelasi timp, intins sub un cer ca o cupola protectoare care cheama tot mai adanc ascunzand faptul ca te apropie de punctul fara intoarcere. E locul in care civilizatia cum o stim noi se pierde, ingropata in nisipul vesniciei.

In ce-i priveste pe actori si interpretarea lor, John Malkovich nu poate fi decat extraordinar, chiar si atunci cand nu face nimic altceva decat sa bea ceai. Agonia sa din final e mult mai emotionala vizual decat o aveam descrisa in carte. Debra Winger e foarte sexy la cei 35 de ani cat avea in timpul filmarilor, iar asta in ciuda faptului ca Bertolucci e cuminte, rezumandu-se doar la cateva nuduri (comparativ cu The Dreamers). Muzica (onorata cu un Glob de Aur) este la randul ei de apreciat, potentand foarte bine imaginile cu ritmurile specifice lumii arabe si, in special, Africii.


Trailer.

Un comentariu:

  1. Eu am vazut intai fragmente din film fara sa stiu ca e ecranizarea unei carti,apoi am citit cartea si l-am revazut.mi se par din ce in ce mai rare astfel de ecranizari, care sa egaleze cartea.imi mai vine in minte si Painted Veil la categoria asta.Cat despre Bertolucci, Last tango in Paris mi s-a parut mai indraznet decat The Dreamers

    RăspundețiȘtergere