sâmbătă, 7 noiembrie 2015
Tristesse Club
Încă trei filme bune și azi. Titlurile lor puse laolaltă alcătuiesc parcă un haiku straniu.
Respire
/ Respiră
Program: sâmbătă, 7 noiembrie, ora 16 è film în competiţie
Un film de: Mélanie Laurent
Cu: Joséphine Japy, Lou de Laage, Isabelle Carre,
Claire Keim, Rasha Bukvic
Dramă – Franța (2014) – 1h32
Sinopsis:
Charlie, o tânără la 17 ani. Vârsta prieteniilor, a
emoţiilor, a convingerilor şi a pasiunilor. Sarah, este nou venită. Frumoasă,
îndrăzneaţă, un parcus, un temperament. Pe scurt, un star imediat. Sarah o alege pe Charlie.
Distincţii: Premiul presei internaţionale My French Film
Festival 2015, Swann d’Or de la Révélation féminine la Festivalul de Film
Cabourg 2015, Selecţii: Cannes 2014 (Semaine de la Critique), Toronto 2014,
César 2015
Tristesse
club / Tristețe
Program: sâmbătă, 7 noiembrie, ora 18 è film în competiţie
Un film de: Vincent Mariette
Cu: Ludivine Sagnier, Laurent Lafitte, Vincent
Macaigne, Noémie Lvovsky
Comedie – Franța (2014) – 1h36
Sinopsis:
Doi fraţi îndepărtaţi, Léon şi Bruno, se regăsesc la
înmormântarea tatălui lor. În momentul în care apare o soră de nicăieri, totul
se complică.
Primul lungmetraj al regizorului „Double Mixte” şi „Les
Lézards”.
L’Homme
qu’on aimait trop / Omul pe care îl iubeam mult
Program: sâmbătă, 7 noiembrie, ora 20
Un film de: André Téchiné
Cu: Guillaume Canet, Adele Haenel, Catherine Deneuve
Dramă – Franța (2014) – 1h56
Sinopsis:
1976. După eşecul căsătoriei sale, Agnes Le Roux se
întoarce din Africa şi o găseşte pe mama sa, Renée, proprietara unui cazinoului
din Nice. Tânăra fată se îndrăgosteşte de Maurice Agnelet, un avocat cu zece
ani mai în vârstă decât ea. În urma sfaturilor acestuia și a noului anturaj nefast,
ea încearcă să-și ruineze mama. Agnes dispare în 1977. 30 de ani mai târziu,
Maurice Agnelet rămâne încă suspectul unei crime fără probe şi fără cadavru.
vineri, 6 noiembrie 2015
7EVEN
ISTORIA EVOLUȚIEI NOASTRE
Acum exact un an treceam prin Piața Victoriei din Timișoara împreună cu Richard. Era aniversarea blogului Marele Ecran și ne miram unde am ajuns față de punctul din care am plecat. Opt luni mai târziu treceam grăbiți prin aceeași piață, în aceeași formulă, în drum spre hotelul de unde trebuia să o luăm pe Irina Margareta Nistor pentru a se întâlni cu publicul ce urmărea deja, la Grădina de Vară, Chuck Norris vs. Comunism.
Astăzi, Marele Ecran împlinește 7 ani de la prima postare și încă suntem surprinși de evoluția acestei idei. Nu ne-am fi închipuit în noiembrie 2008, că vom ajunge să dăm noi, 'în premieră pe țară', filme gen Chuck Norris...sau că vom găzdui Casa Filmelor la Plai sau, și mai mult, că vom face (împreună cu Pelicula Culturală) un festival de film cu peste 2500 de spectatori sau că vom fi sold-out cu titluri ca AMY sau că vom proiecta Palme d'Or-ul de anul ăsta la două zile după lansare (și foarte aproape să dăm în exclusivitate ultimul film de P.T. Anderson).
Privim cu umilință aceste realizări și suntem conștienți că ele nu s-ar fi întâmplat dacă, la visele și îndrăznelile noastre, nu ar fi percutat o mulțime de oameni din centre culturale, profesioniști din lumea filmului, critici, susținători de acasă și de dincolo, peste 10 voluntari sau simpli entuziaști ai cinematografului, așa ca noi. Sunt prea mulți ca să-i numim pe toți, de frică să nu uităm pe cineva.
Am început ca și comentatori de film (fără pretenții de critici, că nu era cazul). 7 ani și 4 colaboratori mai târziu (Adina Baya, Felix Petrescu, Ionuț Mareș, Răzvan Băloi, care apropo sunt toți implicați și în Ceau, Cinema!) blogul arată la fel (spre disperarea prietenilor noștri care lucrează în IT și care s-au oferit să ne schimbe gratuit fața prăfuită a blogului, numai fiindcă nu mai suportau să arate atât de 2008 :).
Între timp, am scris tot mai puține cronici de film (după cum poate ați observat), pe măsură ce am făcut tot mai multe evenimente. Așa că blogul a fost deturnat și devorat, ca în Alien, de propriul copil: Asociația Marele Ecran. Și a devenit un soi de agendă a evenimentelor proprii și, în general, de cinema (din oraș și din țară).
Am selectat 7 articole publicate de-a lungul anilor, în ton cu vremurile revoluționare pe care le trăim, și care ilustrează oarecum evoluția Marele Ecran de la un blog de film la o mini-platformă de activism local cinematografic. Vor urma în zilele următoare și alte retrospective, pentru că în 7 ani s-a strâns ceva material.
În continuare credem în cinema și în magia lui. Poate și mai și.
2009
"Se doreşte distrugerea cinematografelor de undeva de sus. Clientela politică face presiuni. Ce să mai... e mafie pe faţă." Maria Bikfalvi afirmă că s-a dictat politic execuţia lentă şi sigură a reţelei de cinematografe (pînă la urmă, ale noastre, ale tuturor). "Totul este blocat din cauza politicului. Totul se năruie. Fiecare partid care a fost pe la guvernare a rupt din patrimoniul nostru. De patru ani, numai într-un interimat o ţinem."
(Cinematograful: o afacere imobiliară)
2011 (anul înființării Asociației Marele Ecran)
'Acest film mi-a schimbat viata. Nu stiu daca o va schimba si pe a voastra. Dar sunt sigur ca va va schimba perceptia despre caracterul nostru national, atat de hulit zilele astea. Fiecare vede ce vrea in acest film, dar pentru mine e o indreptare, o restituire (mai mult decat reconstituire). E o recunoastere ca "eroii luptei zadarnice" nu au luptat in zadar. Daca vom retine in urma filmului ca Fagarasii au fost si inca sunt coloana vertebrala a Romaniei, tot e ceva. In esenta, marele mesaj al filmului si raspunsul la intrebarile mazgalite de mine in timpul vizionarii (PENTRU CINE MAI LUPTA, DE CE N-AU RENUNTAT?) e un citat din Eliade: "Nu sunt pierdute decat acele batalii pe care nu le incepi niciodata".
(Portretul Luptătorului la Tinerețe, 2010, de Constantin Popescu)
2012
2014
“50 de ani în care n-a existat libertatea de exprimare, în care coeziunea la nivelul cel mai simplu a fost zdrobită din cauza fricii. Nu se știa cine poate să spună despre tine ce gîndești sau ce ai spus la un moment dat. Toată însingurarea asta a făcut ca partea bună a societății românești să nu poată fi coalizată decît foarte greu. Oamenii nu mai au reacție. S-au învățat să nu se mai împotrivească la nimic. Mințile noastre nu s-au putut schimba peste noapte. Și trăim într-o societate scindată, în care oamenii nu au învățat că democrația nu este un dat. E un lucru pe care trebuie să-l dobîndești și să-l aperi. Să ai reacție cînd vezi cele mai mici elemente care duc la pierderea ei."
(Ioana Arnăuțoiu, În spatele cortinei)
2015
Oameni buni, ne mobilizăm și noi un pic?
(#Timișoara vrea cinema, nu fântână)
Acum exact un an treceam prin Piața Victoriei din Timișoara împreună cu Richard. Era aniversarea blogului Marele Ecran și ne miram unde am ajuns față de punctul din care am plecat. Opt luni mai târziu treceam grăbiți prin aceeași piață, în aceeași formulă, în drum spre hotelul de unde trebuia să o luăm pe Irina Margareta Nistor pentru a se întâlni cu publicul ce urmărea deja, la Grădina de Vară, Chuck Norris vs. Comunism.
Astăzi, Marele Ecran împlinește 7 ani de la prima postare și încă suntem surprinși de evoluția acestei idei. Nu ne-am fi închipuit în noiembrie 2008, că vom ajunge să dăm noi, 'în premieră pe țară', filme gen Chuck Norris...sau că vom găzdui Casa Filmelor la Plai sau, și mai mult, că vom face (împreună cu Pelicula Culturală) un festival de film cu peste 2500 de spectatori sau că vom fi sold-out cu titluri ca AMY sau că vom proiecta Palme d'Or-ul de anul ăsta la două zile după lansare (și foarte aproape să dăm în exclusivitate ultimul film de P.T. Anderson).
Privim cu umilință aceste realizări și suntem conștienți că ele nu s-ar fi întâmplat dacă, la visele și îndrăznelile noastre, nu ar fi percutat o mulțime de oameni din centre culturale, profesioniști din lumea filmului, critici, susținători de acasă și de dincolo, peste 10 voluntari sau simpli entuziaști ai cinematografului, așa ca noi. Sunt prea mulți ca să-i numim pe toți, de frică să nu uităm pe cineva.
Am început ca și comentatori de film (fără pretenții de critici, că nu era cazul). 7 ani și 4 colaboratori mai târziu (Adina Baya, Felix Petrescu, Ionuț Mareș, Răzvan Băloi, care apropo sunt toți implicați și în Ceau, Cinema!) blogul arată la fel (spre disperarea prietenilor noștri care lucrează în IT și care s-au oferit să ne schimbe gratuit fața prăfuită a blogului, numai fiindcă nu mai suportau să arate atât de 2008 :).
Între timp, am scris tot mai puține cronici de film (după cum poate ați observat), pe măsură ce am făcut tot mai multe evenimente. Așa că blogul a fost deturnat și devorat, ca în Alien, de propriul copil: Asociația Marele Ecran. Și a devenit un soi de agendă a evenimentelor proprii și, în general, de cinema (din oraș și din țară).
Am selectat 7 articole publicate de-a lungul anilor, în ton cu vremurile revoluționare pe care le trăim, și care ilustrează oarecum evoluția Marele Ecran de la un blog de film la o mini-platformă de activism local cinematografic. Vor urma în zilele următoare și alte retrospective, pentru că în 7 ani s-a strâns ceva material.
În continuare credem în cinema și în magia lui. Poate și mai și.
2009
"Se doreşte distrugerea cinematografelor de undeva de sus. Clientela politică face presiuni. Ce să mai... e mafie pe faţă." Maria Bikfalvi afirmă că s-a dictat politic execuţia lentă şi sigură a reţelei de cinematografe (pînă la urmă, ale noastre, ale tuturor). "Totul este blocat din cauza politicului. Totul se năruie. Fiecare partid care a fost pe la guvernare a rupt din patrimoniul nostru. De patru ani, numai într-un interimat o ţinem."
(Cinematograful: o afacere imobiliară)
2011 (anul înființării Asociației Marele Ecran)
'Acest film mi-a schimbat viata. Nu stiu daca o va schimba si pe a voastra. Dar sunt sigur ca va va schimba perceptia despre caracterul nostru national, atat de hulit zilele astea. Fiecare vede ce vrea in acest film, dar pentru mine e o indreptare, o restituire (mai mult decat reconstituire). E o recunoastere ca "eroii luptei zadarnice" nu au luptat in zadar. Daca vom retine in urma filmului ca Fagarasii au fost si inca sunt coloana vertebrala a Romaniei, tot e ceva. In esenta, marele mesaj al filmului si raspunsul la intrebarile mazgalite de mine in timpul vizionarii (PENTRU CINE MAI LUPTA, DE CE N-AU RENUNTAT?) e un citat din Eliade: "Nu sunt pierdute decat acele batalii pe care nu le incepi niciodata".
(Portretul Luptătorului la Tinerețe, 2010, de Constantin Popescu)
2012
'Noi credem în emoţia împărtăşită
ce face să vibreze aerul din sala de cinema'
2013
-Alo! Buna ziua! Am inteles ca aveti un imobil de vanzare, fostul cinematograf Studio.
-Da! Ce anume va intereseaza?
-Cat costa?
-Da! Ce anume va intereseaza?
-Cat costa?
(...)
2013 bis (pentru că în 2010 nu îmi amintesc să fi făcut ceva revoluționar)
Proiect depus la Primărie pentru înființarea unei cinemateci
2014
“50 de ani în care n-a existat libertatea de exprimare, în care coeziunea la nivelul cel mai simplu a fost zdrobită din cauza fricii. Nu se știa cine poate să spună despre tine ce gîndești sau ce ai spus la un moment dat. Toată însingurarea asta a făcut ca partea bună a societății românești să nu poată fi coalizată decît foarte greu. Oamenii nu mai au reacție. S-au învățat să nu se mai împotrivească la nimic. Mințile noastre nu s-au putut schimba peste noapte. Și trăim într-o societate scindată, în care oamenii nu au învățat că democrația nu este un dat. E un lucru pe care trebuie să-l dobîndești și să-l aperi. Să ai reacție cînd vezi cele mai mici elemente care duc la pierderea ei."
(Ioana Arnăuțoiu, În spatele cortinei)
2015
Oameni buni, ne mobilizăm și noi un pic?
(#Timișoara vrea cinema, nu fântână)
Rendez-vous cu Cahiers du Cinema
...ȘI CRITICUL DE FILM
Dacă ați citit ultimul nostru răcnet a propos de situația jalnică a filmului de autor la Timișoara, veți observa că nu se putea potriveală mai bună cu temele conferinței propusă de Festivalul Filmului Francez (organizat de Institutul Cultural Francez Timișoara).
În fapt, o întâlnire informală cu Joachim Lepastier, unul dintre redactorii prestigioasei reviste franceze, Cahiers du Cinema (de la 18.30, la AMBASADA, sala mică).
Va vorbi despre filmul de autor şi publicul său, situaţia din prezent în Franţa şi în Europa, distribuţia acestui tip de film în rândul publicului larg, situaţia cinematografelor de artă din Franţa şi din lume, comparaţie cu situaţia de la Timişoara, viitorul cinematografului (va aparține el doar multiplexului și home-cinema-ului sau putem spera și la o alternativă?). Se asigură traducerea în română.
Ca o încălzire la întâlnirea de azi, aflați de ce scriem despre filme din articolul emoționant al lui Ionuț Mareș (care tocmai l-a intervievat la București pe Joachim Lepastier).
P.S. Alte trei filme franceze vă aşteaptă și azi în Aula Magna de la UVT începând cu ora 16.00 - Le challat de Tunis (r. Kaouther Ben Hania), povestea lui Jack Spintecătorul tunisian; ora 18.00, un debut regizorial multietnic a lui Marianne Tardieu, având-o în rol secundar pe Adèle Exarchopoulos (cunoscută pentru Blue in the Warmest Colour); iar de la ora 20.00 Geronimo (r. Tony Gatlif), o versiune a poveştii din Romeo and Julieta.
Dacă ați citit ultimul nostru răcnet a propos de situația jalnică a filmului de autor la Timișoara, veți observa că nu se putea potriveală mai bună cu temele conferinței propusă de Festivalul Filmului Francez (organizat de Institutul Cultural Francez Timișoara).
În fapt, o întâlnire informală cu Joachim Lepastier, unul dintre redactorii prestigioasei reviste franceze, Cahiers du Cinema (de la 18.30, la AMBASADA, sala mică).
Va vorbi despre filmul de autor şi publicul său, situaţia din prezent în Franţa şi în Europa, distribuţia acestui tip de film în rândul publicului larg, situaţia cinematografelor de artă din Franţa şi din lume, comparaţie cu situaţia de la Timişoara, viitorul cinematografului (va aparține el doar multiplexului și home-cinema-ului sau putem spera și la o alternativă?). Se asigură traducerea în română.
Ca o încălzire la întâlnirea de azi, aflați de ce scriem despre filme din articolul emoționant al lui Ionuț Mareș (care tocmai l-a intervievat la București pe Joachim Lepastier).
P.S. Alte trei filme franceze vă aşteaptă și azi în Aula Magna de la UVT începând cu ora 16.00 - Le challat de Tunis (r. Kaouther Ben Hania), povestea lui Jack Spintecătorul tunisian; ora 18.00, un debut regizorial multietnic a lui Marianne Tardieu, având-o în rol secundar pe Adèle Exarchopoulos (cunoscută pentru Blue in the Warmest Colour); iar de la ora 20.00 Geronimo (r. Tony Gatlif), o versiune a poveştii din Romeo and Julieta.
joi, 5 noiembrie 2015
Festivalul Filmului Francez: Ziua 2
Azi numai filme bune. Și regizori unul și unul.
Subtitrate în română. Aula Magna. Intrare liberă.
Ziua a doua a Festivalului Filmului Francez începe cu unul de actualitate:
Gaz de France / Gaz de France
Program: joi, 5 noiembrie, ora 16 è film în competiţie
Un film de: Benoît Forgera
Cu: Philippe Katerine, Olivier Rabourdin, Alka Balbir, Jean-Luc Vincent
Comedie – Franţa (2015) – 1h26
Sinopsis:
În Franța anilor 2020, Michel Battement, consilierul președintelui,
trebuie de urgență să restabilească cota popularității președintelui Bird,
înainte de a împiedica o cădere iminentă a regimului. În subsolurile aglomerate
de la Élysée, el organizează o întâlnire secretă în compania celor mai
inteligenți oameni din țară.
Distincţii: Selecție ACID Cannes 2015, Competiție Festivalul
internațional de Film Fantastic Neufchâtel 2015
Continuă cu un 'thriller erotic' de Amalric.
Chambre bleue / Camera albastră
Program: joi, 5 noiembrie, ora 18
în prezența lui Joachim Lepastier, redactor Cahiers du Cinéma /
Q&R
Un film de: Mathieu Amalric
Cu: Mathieu Amalric, Léa Drucker, Stéphanie Cléau, Laurent Poitrenaux
Polițist, thriller, dramă – Franța (2014) – 1h16
Sinopsis:
Julien Gahyde, arestat şi interogat în cadrul morţii suspecte a soţiei
sale Delphine, îşi descrie scurta sa relaţie extraconjugală cu Esther
Despierre, o prietenă din copilărie pe care a regăsit-o, o femeie căreia i-a
declarat dragostea şi perspectiva de a „trăi alături de ea”. „Viața este
diferită când o trăim și după, când o analizăm”.
Și ceremonia se încheie cu o legendă a cinematografului.
La Cérémonie / Ceremonia
Program: joi, 5 noiembrie, ora 20
Un film de: Claude Chabrol
Cu: Isabelle Huppert, Sandrine Bonnaire, Jacqueline Bisset, Jean-Pierre
Cassel
Comedie, dramă – Franța (1995) – 1h51
Sinopsis:
Când Catherine Lelievre o angajează pe taciturna și timida Sophie ca
menajeră, crede ca a dat peste o comoară. Dar Sophie nu le-a spus noilor ei
angajatori că este dislexică și curând începe să aibă probleme cu lucruri
aparent mărunte, cum ar fi listele de cumpărături.
Ea se împrietenește cu poștărița Jeanne, care o ajută din când în când
și îi spune tot felul de bârfe. Domnul Lelievre, care bănuiește că Jeanne le
deschide scrisorile, îi spune lui Sophie că Jeanne a fost acuzată de uciderea
fetiței ei de 4 ani și deși a fost achitată ulterior, el nu crede ca este
nevinovată.
miercuri, 4 noiembrie 2015
Festivalul Filmului Francez: Ziua 1
Programul de azi conține 2 filme în competiție. Toate trei sunt subtitrate în română.
Aula Magna (Vest), intrare liberă.
Voyage en Chine / Călătorie în China
Program: miercuri, 4 noiembrie, ora 16 è film în competiţie
Un film de: Zoltan Mayer
Cu: Yolande Moreau, Qu Jing Jing, Ling Dong Fu
Dramă – Franța (2015) – 1h36
Sinopsis:
Liliane pleacă în China pentru prima dată în viaţa sa pentru a repatria corpul fiului său, mort într-un accident. Ajunsă în această cultură atât de îndepărtată, călătoria marcată de doliu devine un adevărat drum iniţiatic.
Bande des filles / Gașca de fete
Program: miercuri, 4 noiembrie, ora 18
Un film de: Céline Sciamma
Cu: Karidja Toure, Assa Sylla, Linsday Karamoh, Mariétou Toure, Idrissa Diabate
Comedie dramă – Franţa (2014) – 1h52
Sinopsis:
Persecutată de familie, fără vreo perspectivă de viitor la şcoală şi supusă legii băieţilor din cartier, Marieme începe o viaţă nouă atunci când întâlneşte o gaşcă de trei fete mai deschise la minte. Îşi schimbă numele şi felul de a se îmbrăca, abandonează chiar și şcoala, numai pentru a fi acceptată în gaşcă, sperând că aceasta este calea spre libertate.
Fidelio, l’Odysee d’Alice / Fidelio, Odiseea lui Alice
Program: miercuri, 4 noiembrie, ora 20 è film în competiţie
Un film de: Lucie Borleteau
Cu: Ariane Labed, Melvil Poupaud, Anders Danielsen Lie
Comedie, dramă, romantic – Franţa (2014) – 1h37
Sinopsis:
Alice are 30 de ani și este marinar. Lăsându-și partenerul pe uscat, ea pornește în larg pe un cargobot vechi. După ce se vede la bord, ea ajunge să preia postul unui bărbat care tocmai murise și va afla că Gaël, prima ei iubire, este căpitanul navei. Distincţii: Festivalul Locarno 2014, premiul pentru interpretare feminină și premiul Europa Cinemas.
Aula Magna (Vest), intrare liberă.
Voyage en Chine / Călătorie în China
Program: miercuri, 4 noiembrie, ora 16 è film în competiţie
Un film de: Zoltan Mayer
Cu: Yolande Moreau, Qu Jing Jing, Ling Dong Fu
Dramă – Franța (2015) – 1h36
Sinopsis:
Liliane pleacă în China pentru prima dată în viaţa sa pentru a repatria corpul fiului său, mort într-un accident. Ajunsă în această cultură atât de îndepărtată, călătoria marcată de doliu devine un adevărat drum iniţiatic.
Bande des filles / Gașca de fete
Program: miercuri, 4 noiembrie, ora 18
Un film de: Céline Sciamma
Cu: Karidja Toure, Assa Sylla, Linsday Karamoh, Mariétou Toure, Idrissa Diabate
Comedie dramă – Franţa (2014) – 1h52
Sinopsis:
Persecutată de familie, fără vreo perspectivă de viitor la şcoală şi supusă legii băieţilor din cartier, Marieme începe o viaţă nouă atunci când întâlneşte o gaşcă de trei fete mai deschise la minte. Îşi schimbă numele şi felul de a se îmbrăca, abandonează chiar și şcoala, numai pentru a fi acceptată în gaşcă, sperând că aceasta este calea spre libertate.
Fidelio, l’Odysee d’Alice / Fidelio, Odiseea lui Alice
Program: miercuri, 4 noiembrie, ora 20 è film în competiţie
Un film de: Lucie Borleteau
Cu: Ariane Labed, Melvil Poupaud, Anders Danielsen Lie
Comedie, dramă, romantic – Franţa (2014) – 1h37
Sinopsis:
Alice are 30 de ani și este marinar. Lăsându-și partenerul pe uscat, ea pornește în larg pe un cargobot vechi. După ce se vede la bord, ea ajunge să preia postul unui bărbat care tocmai murise și va afla că Gaël, prima ei iubire, este căpitanul navei. Distincţii: Festivalul Locarno 2014, premiul pentru interpretare feminină și premiul Europa Cinemas.
marți, 3 noiembrie 2015
Alo, Timișoara? P.T. Anderson vrea să-ți facă un cadou. Primești?
-Alo, Cinema City?
Vă sun de la Asociația Marele Ecran.
Noi facem proiecții de film în Timișoara și suntem co-organizatori ai festivalului Ceau, Cinema!, poate ați auzit. Vrem să vă facem o propunere. MUBI, platforma online de vizionat filme, are timp de o lună drepturile pentru cel mai recent film al regizorului american Paul Thomas Anderson. Îl știți: The Master, Inherent Vice, There will be blood, Magnolia...Ultimul lui film, JUNUN se cheamă, e lansat exclusiv online, timp de o lună, pe MUBI. Ne-am gândit că ar fi minunat să-l putem vedea la Timișoara pe un ecran mare. MUBI și echipa lui P.T. Anderson au fost de acord să ne dea filmul pentru o proiecție specială. Numai că se poate doar pe DCP. Și numai dumneavoastră puteți proiecta DCP în acest oraș. Ce ziceți? În România nu a fost văzut până acum în proiecție cu public. Ar fi o premieră și un eveniment-special.
Rewind, o săptămână înainte.
Primisem o invitație în inbox de la Ioana Diaconu (MUBI) să vizionez JUNUN. L-am văzut pe laptop, acasă. A doua oară l-am văzut doar pentru muzică. Și de atunci l-am mai pus să ruleze de câteva ori, în căști. JUNUN nu e atât un film de autor, cât e un album extraordinar de world-music cu vizualuri trippy de P.T. Anderson, după cum am spus într-o cronică aici.
Ideea n-a venit din neant. Eram încurajat de prezența publicului la ultimele proiecții pe care Asociația Marele Ecran le-a organizat la Timișoara, grație colaborării cu Independența Film. Pe bilet! În luna octombrie am fost sold-out la AMBASADA (120 de locuri) în două rânduri, cu AMY, documentarul despre Amy Winehouse. Iar ediția a doua Ceau, Cinema! s-a bucurat de public, în ciuda unor zile infernal de călduroase.
Am zis că merită măcar să pun o întrebare.
Vreți să facem o proiecție JUNUN la Timișoara?
Spre bucuria mea, Ioana Diaconu a îmbrățișat ideea și în numai 3 zile a primit un acord de principiu de la echipa lui P.T. Anderson. Wow! Mi se părea aproape ireal. Aveam binecuvântarea lui P. T. A. (chiar și prin intermediar). Uneori, ajunge să îndrăznești să visezi și să încerci și alții ți se vor alatura dacă faci treabă bună - știam asta din experiența Ceau, Cinema!.
Dar trebuia să ne mișcăm repede. MUBI avea drepturile de difuzare numai o lună, adică până în 8 noiembrie (după care ar fi trebuit să discutăm în State și ar fi devenit totul mai complicat, dacă nu imposibil pentru resursele noastre). Desigur, MUBI avea tot interesul să se promoveze cu acest film, cât timp putea. Mai era o condiție de la realizatorii JUNUN - să proiectăm în format DCP, așa cum e practica de acum la cinematografele de afară.
Un pic de tehnică
Ce înseamnă DCP? Nici eu nu știam exact. Înainte să vorbesc la Cinema City am întrebat câțiva oameni din domeniu (printre care Silvian Țecu de la DeBoot, unul dintre cei mai activi operatori din zonă pe partea de închiriat și instalat echipamente pentru proiecții). DCP (adică Digital Cinema Package) este noul standard după care industria de la Hollywood livrează actualmente filme către cinematografe. În esență, e un hard-drive pe care e încriptat și comprimat filmul (are, în medie, dimensiuni de 200 de giga, comparativ cu 25-50 cât are un disc BluRay). DCP este motivul pentru care s-a trecut la proiectoarele digitale. E o versiune digitală a filmului, diferită de BluRay sau DVD, dar construită special pentru proiecțiile din cinematografe.
Iar Timișoara nu mai are cinematografe în afară de mall.
Un pic de istorie
În 1980, anul în care m-am născut, Timișoara avea 13 cinematografe. 20 de ani mai târziu funcționau, la parametri mult reduși, doar șapte săli. În 2015 mai există doar o sală, cinema Timiș, și aceea în regim de avarie, cîteva zile pe săptămână. În lunile de iarnă se mai și închide din cauza frigului. Acum, programul de la Timiș include numai reluări din anii trecuți (pe programul lunii octombrie, printre titlurile cele mai recente se număra Poziția Copilului sau Holy Motors, 2012). Sub presiunea multiplexurilor, filmele vin numai în format DCP. Iar Timiș proiectează tot pe peliculă. Practic, e condamnat la dispariție. Mai multe ONG-uri și personalități din Timișoara s-au unit într-o campanie demarată de Timishort pentru salvarea lui. Dar asta e deja altă poveste.
Înapoi la prima discuție...
...cea transcrisă mai sus, cu reprezentanții Cinema City Timișoara. Au fost amabili să-mi dea numărul de telefon al persoanei de la centru care se ocupă de evenimente. După cum probabil vă imaginați, toate deciziile se iau la București. Știam că Cinema City funcționează după reguli stricte de business, orientate spre profitabilitate și, în consecință, nu sunt mari iubitori de film de autor, decât în rarele ocazii cînd filmul de autor are potențial comercial (de exemplu, un Scorsese care are superstaruri pe afiș).
Am abordat deci Cinema City mai mult obligat de formatul filmului. Eram totuși încrezător pentru că, în 2012, am văzut acolo Le Gamin au Velo la inițiativa unei învățătoare din Timișoara, cu ocazia Săptămânii Altfel. Și chiar anul acesta am fost la o proiecție-specială Aferim!, înainte de premiera de la București. În plus, propunerea pe care le-o făceam mi se părea de nerefuzat.
Redau din e-mailul transmis către departamentul de marketing - traseul indicat de persoana mea de contact din partea Cinema City (nu dau nume, pentru că această relatare urmărește un studiu de caz, o stare de fapt, nu să arate degetul spre anumite persoane, care nu sunt oricum decidenți):
Asa cum am gandit evenimentul, ar fi vorba de o singura proiecție.
Preferabil in sala medie de 112 locuri.
Pentru a avea un impact cat mai mare in media si pentru ca e legat de specificul filmului
ne gandeam sa invitam în jur de 20-30 de muzicieni locali cunoscuti
(de partea asta s-ar ocupa Asociatia noastra, inclusiv promovare si comunicare de presa
de furnizarea DCP-ului se ocupa MUBI).
Restul locurilor s-ar ocupa pe bilet la pretul obisnuit, dar regizorul P.T. Anderson
doreste directionarea acestor incasari catre un ONG numit de dansul.
(...)
Daca nu se poate altfel, se poate plati chiria salii din incasarile de bilete
si in cazul in care ramane profit, sa fie donat.
si in cazul in care ramane profit, sa fie donat.
Credem ca este o ocazie rara, aceea de a proiecta un film-eveniment
si suntem convinsi ca ar aduce un castig de imagine si pentru Cinema City
tinand cont de renumele regizorului si a celorlalti implicati in proiect.
Junun ii urmareste pe Jonny Greenwood de la Radiohead si pe muzicianul, compozitorul si poetul israelian Shye Ben Tzur intr-o calatorie in Rajasthan, India, pentru a inregistra un album cu muzicienii locali.
Filmul a fost primit cu entuziasm de critica din The New Yorker și Variety. JUNUN was ‘A miniature miracle’ zice Little White Lies, în timp ce Tribeca l-a numit ‘ cel mai electric și revigorant film al lui Anderson, de până acum’
(...)
Am așteptat o zi...Am așteptat trei...
După trei zile nu primisem încă nici un semn. Nici măcar o confirmare de primire a propunerii. În plus, Ioana Diaconu trebuia să comande din timp aducerea unuia din DCP-urile care circula la Roma sau în alte locuri din Europa. Ioana mi-a sugerat să le trimitem filmul oamenilor de la Cinema City să se convingă si ei de oportunitatea proiecției.
Așa că vineri, 30 octombrie, am revenit telefonic cu această propunere, la același responsabil cu evenimentele de la Cinema City. Am intuit destul de repede care era răspunsul, deși nu era unul explicit. Redau parte din convorbire (mi-am notat ce s-a discutat):
Reprezentant Cinema City: Colegii mei de la 'booking' mi-au spus că programul e făcut deja pentru săptămâna viitoare. Sunt foarte multe cereri. Și ar trebui discutat cu toți distribuitorii, e complicat. În perioada asta, cei de la booking nu au timp. Sunt foarte ocupați cu biletele presale. Și nici colegii de la Timișoara nu au timp să se ocupe de eveniment. Avem o premieră importantă săptămâna viitoare...
Marele Ecran: Dar ce ar trebui să facă ei în afară de a pune la dispoziție o sală de 100 de locuri?
C.C. După cum v-am spus, programul a fost făcut deja pe săptămâna viitoare.
M.E. Dar e bătut în cuie și în week-end-ul 6-8? Proiecția se mai poate face până în 8 noiembrie.
C.C. Nu încă...dar nu e decizia mea. Suntem foarte aglomerați. Vinerea viitoare, pe 6, e premiera Spectre. S-au făcut deja rezervări. Oricum, veți primi un răspuns oficial.
M.E. Deci, ca să înțeleg: nu se poate găsi o sală la Timișoara, pentru o proiecție, timp de 54 de minute, în condițiile în care filmul vine gratis, de la un cunoscut regizor american?
C.C. V-am zis, nu e decizia mea. Veți primi un răspuns oficial.
Oficial
O săptămână mai târziu de la primul e-mail încă mai aștept un răspuns oficial. L-am căutat și în spam. Luni, 2 noiembrie, am declarat ideea 'oficial' moartă, împreună cu Ioana Diaconu, pentru că nu mai era timp fizic pentru MUBI să aducă DCP-ul. Într-un ultim SMS 'neoficial', persoana de legătură de la Cinema City mi-a scris: 'nu depinde de mine, o să trimit reminder către colega mea'.
Sigur că acum sunt lucruri mult mai grave în orașul meu, în țara mea, decât acest refuz. Și nici măcar nu acuz indiferența Cinema City față de propunere. În fond, ei își cunosc cel mai bine politica de business, strategia de evenimente și respect asta. Chiar și dacă ar fi avut loc în program și nu ar fi vrut să dea filmul (pentru că, să zicem, nu se potrivește cu publicul/profilul lor), aveau tot dreptul să ne refuze. Altceva mă deranjează în toată această istorie.
Triplu faliment
Condiția în care se găsește distribuția de film (de autor, independent, european) din România e marea bubă. 25 de ani de administrare dezastruoasă a RADEF-ului (proprietarul fostei rețele de cinematografe, care numai în Timiș număra odată 227 unități cinematografice) au lăsat acest oraș (și cam toate) fără al-ter-nativă.
Practic, suntem la mâna multiplexului (acolo unde există multiplex). Încet-încet și-au creat un monopol prin care dictează jocul. Așa o fi normal în capitalism, dar nu se poate să nu constați falimentul, cum (chirurgical) observă și Gabriel Kohn (Pragma) într-un filmuleț din campania Vrem ultimul cinema:
"E clar că situația cinematografelor din Timișoara e rezultatul unui faliment triplu: un faliment al administrației naționale, al RADEF-ului. Un faliment financiar și mai ales managerial, administrativ. O adevărată rușine. Este și un faliment al administrației locale, în ciuda intențiilor bune declarate și absolut onorabile din ultima vreme de a prelua aceste cinematografe sau cel puțin o parte din ele pentru a le reda o destinație culturală. Însă există și o dată de expirare și a intențiilor bune. (...) În al treilea rând, e un faliment chiar al antreprenorilor privați care au preluat administrarea acestor cinematografe, care nu au reușit să valorifice în nici un fel o locație atît de proeminentă din centru orașului precum Studio".
"Rușine" e un cuvânt pe care l-am auzit foarte des la cei intervievați în campania Timishort.
În centrul lucrurilor care au dus aici stă același cancer metastazat al corupției, cancerul care duce indirect la moartea tinerilor în cluburi. Acea corupție care, sub bagheta unor directori lacomi, a făcut din cinematografe afaceri imobiliare (am mai scris despre asta), a condus la situații aberante (persoane care stăteau în chirie în cămine de nefamiliști au ajuns proprietari de cinema - vezi cazul Studio, pomenit mai sus). Desigur, cu concursul substanțial al politicienilor incompetenți sau interesați (din ministere și regii) sau al băieților cu diverse grade de deșteptăciune.
Ce să-i zicem lui P.T. Anderson...
...(și echipei lui) după ce i-am bâzâit și i-am sucit timp de aproape 3 săptămâni?
Că sistemul putred din România e marele vinovat pentru acest refuz? Politica multiplexurilor o cunoaște și el (altfel nu își lansa documentarul online). Thanks a lot, P.T.A. but we can't. Timișoara vrea, dar nu poate.
Bine că poate Gottlob. O comună de 2000 de locuitori, la 50 de km de Timișoara, care are cinematograf renovat și digitalizat. Care cinematograf, îmi zice Vasi Bledea (unul dintre inițiatorii inimoși ai proiectului), poate proiecta și filme în 3D. Tocmai au introdus sistem securizat de acces în cabina de proiecție, după ce au instalat recent fotoliile de cinema (detalii aici și aici). Din păcate, cazul Gottlob e atât de rar că de 2 ani de zile, de când am auzit prima oară vestea, ne tot mirăm.
În loc de încheiere
Acest material nu este anti-Cinema City (o zice unul care merge la filme acolo, atunci când sunt FILME, nu adjuvante pentru popcorn). Înțeleg și că timpul a fost scurt și că sunt ocupați, desi poți să găsești un minut, măcar să scrii un "Nu, mulțumesc". Dacă vom primi un răspuns oficial din partea lor, îl vom publica imediat.
Nici nu vrem să ne zugrăvim în icoane de eroi care luptă împotriva multiplexului sau 'Sistemului putred' sau 'capitalismului crud'. Dimpotrivă, soluția credem că va veni tocmai ca o inițiativă privată, pentru că "statul e incompetent, asta o știm deja" (cum îmi zicea chiar chiar azi Livia Coloji, o artistă din Timișoara, când am vorbit despre chestiune). Public (mai) există, asta e singura veste bună din toată povestea.
Intenția acestui material este în primul rând de a-mi explica mie cum am ajuns, ca oraș, în situația de a refuza un cadou din partea unui mare regizor contemporan. Asociația Marele Ecran a pornit tot din motive egoiste. Acela de a viziona cinema nu doar pe laptopul de acasă, ci împreună cu alți semeni, pe un mare ecran, așa cum se cade să vezi un film. Dar, la Timișoara, nu vom vedea JUNUN. E oficial!
Săptămâna Cahiers du Cinema la Timișoara
Se vor discuta și teme care ne interesează de când a apărut acest blog. Despre filmul de autor şi publicul său, situaţia din prezent în Franţa şi în Europa, distribuţia acestui tip de film în rândul publicului larg, situaţia cinematografelor de artă din Franţa şi din lume, comparaţie cu situaţia de la Timişoara, viitorul cinematografului (va apartine el doar multiplexului și home-cinema-ului sau putem spera și la o alternativă?).
Joachim Lepastier ne va vorbi, de asemenea, și despre cele două filme prezentate la Timişoara în cadrul secțiunii "Saptamâna Cahiers du Cinéma”: La Cérémonie / Ceremonia şi La Chambre bleue / Camera albastră şi ne va împărtăşi din experienţa sa de lucru în cadrul faimoasei publicații. »
Joachim Lepastier ne va vorbi, de asemenea, și despre cele două filme prezentate la Timişoara în cadrul secțiunii "Saptamâna Cahiers du Cinéma”: La Cérémonie / Ceremonia şi La Chambre bleue / Camera albastră şi ne va împărtăşi din experienţa sa de lucru în cadrul faimoasei publicații. »
Abonați-vă la:
Postări (Atom)