sâmbătă, 8 noiembrie 2014
Sfîrșitul RADEF?
FOR SALE? FOR RENT?
Ceea ce scriam acum nici două zile (AICI) e pe cale să se întîmple. Sfîrșitul RADEF -o instituție muribundă de ani de zile- pare inevitabil. Păcat de oameni ca Maria Bikfalvi (liderul de sindicat), care au încercat să-și facă treaba în ciuda directorilor puși numai pe jaf și pe îngroparea instituției, cu asistența pasivă a Ministerului Culturii, așa cum am scris aici și aici (scriam incă din 2009, ajutați cu informatii de aceeași Maria Bikfalvi). O epocă se sfîrșește, e clar. Nu e clar ce se va întîmpla cu zestrea sărăcită a regiei. Noi cazinouri? Noi afaceri dubioase, ca în cazul Studio? Trecerea de la un prădător la alții? Va renova cineva ultimele cinematografe rămase în patrimoniul RADEF? Le va putea face funcționale și atractive, în contextul competiției cu multiplexurile? Cine își va asuma această misiune și, mai ales, din ce bani? Întrebări la care sperăm să aflăm răspunsuri mai repede de 2 ani (cît a durat de la întrunirea ultimului consiliu RADEF).
Mai jos am extras principalele pasaje din știrea Hotnews:
"Intr-un comunicat citat de Mediafax, Sindicatul Liber RomaniaFilm spune ca a intrat in posesia unui proiect de Ordonanta de Urgenta a Guvernului (OUG), care prevede fuziunea prin absorbtie a Regiei Autonome a Distributiei si Exploatarii Filmelor "RomaniaFilm" de catre Regia Autonoma "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat" (RA-APPS), in timp ce angajatii RomaniaFilm pichetau joi in fata Ministerului Culturii.
Sindicatul precizeaza ca angajatii RomaniaFilm au inceput sa picheteze sediul Ministerului Culturii pe 3 noiembrie, pentru salvarea regiei, pentru semnarea unui contract colectiv de munca, pentru plata salarilor restante, pentru faptul ca nu exista Consiliu de Administratie din 2012 si pentru locurile lor de munca.
De asemenea, Sindicatul RomaniaFilm spune ca se preconizeaza ca acest proiect de OUG va fi aprobat in urmatoarea sedinta de Guvern, fara ca ea sa se afle in dezbatere publica, asa cum prevede legea transparentei decizionale. "Acest proiect nu se afla in dezbatere nici pe site-ul Ministerului Culturii, nici pe cel al Secretariatului General al Guvernului", spune Sindicatul RomaniaFilm.
Maria Bikfalvi, presedintele Sindicatului Liber RomaniaFilm, a spus ca prin acest proiect de OUG se doreste in fapt moartea regiei RomaniaFilm.
"Avem semnale clare ca asta se va intampla. Tot ce am spus noi in decursul timpului s-a adeverit. Ca pe dumnealor nu-i intereseaza altceva decat sa instraineze aceste imobile (cinematografele, n.r.). Practic nu-i intereseaza destinatia lor", a spus Maria Bikfalvi.
Ea sustine ca este vorba despre "o mafie imobiliara", iar cladirile RomaniaFilm, care gazduiesc sali de cinema, vor fi praduite in campania electorala de primari, carora le-ar fi fost promise de premierul Victor Ponta, ce ocupa si functia de ministrul interimar al Culturii si este si candidat al PSD la alegerile prezidentiale.
Maria Bikfalvi a mai spus ca, la sediul RomaniaFilm, care este la cinema Patria din Bucuresti, vin oameni trimisi de primarii, pentru a prelua cinematografe din patrimoniul regiei. Bikfalvi a dat ca exemplu o persoana care ar fi venit in acest sens de la Craiova.
"Si vin si zic ca au venit sa le ia. Pai cum sa le iei domn'e, asa pur si simplu sa-ti dam cheile de la cinematograful Craiovita din Craiova?
De asemenea, Maria Bikfalvi i-a cerut ministrului Culturii, care in prezent este Victor Ponta, "sa-si asume moartea" regiei RomaniaFilm.
"Sa si-o asume. Pentru ca premierul, la un moment dat, spunea ca pe el il intereseaza si 10 locuri de munca. La RADEF RomaniaFilm vor fi 181 de salariati care vor ramane fara locuri de munca. Dar, din pacate, dumnealui nu-i pasa. Dumnealui a promis aceste cinematografe ca trebuie sa plece catre primarii. Acum mai nou pleaca cinematografele catre RA-APPS si RA-APPS le va da catre primarii",
Ceea ce scriam acum nici două zile (AICI) e pe cale să se întîmple. Sfîrșitul RADEF -o instituție muribundă de ani de zile- pare inevitabil. Păcat de oameni ca Maria Bikfalvi (liderul de sindicat), care au încercat să-și facă treaba în ciuda directorilor puși numai pe jaf și pe îngroparea instituției, cu asistența pasivă a Ministerului Culturii, așa cum am scris aici și aici (scriam incă din 2009, ajutați cu informatii de aceeași Maria Bikfalvi). O epocă se sfîrșește, e clar. Nu e clar ce se va întîmpla cu zestrea sărăcită a regiei. Noi cazinouri? Noi afaceri dubioase, ca în cazul Studio? Trecerea de la un prădător la alții? Va renova cineva ultimele cinematografe rămase în patrimoniul RADEF? Le va putea face funcționale și atractive, în contextul competiției cu multiplexurile? Cine își va asuma această misiune și, mai ales, din ce bani? Întrebări la care sperăm să aflăm răspunsuri mai repede de 2 ani (cît a durat de la întrunirea ultimului consiliu RADEF).
Mai jos am extras principalele pasaje din știrea Hotnews:
"Intr-un comunicat citat de Mediafax, Sindicatul Liber RomaniaFilm spune ca a intrat in posesia unui proiect de Ordonanta de Urgenta a Guvernului (OUG), care prevede fuziunea prin absorbtie a Regiei Autonome a Distributiei si Exploatarii Filmelor "RomaniaFilm" de catre Regia Autonoma "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat" (RA-APPS), in timp ce angajatii RomaniaFilm pichetau joi in fata Ministerului Culturii.
Sindicatul precizeaza ca angajatii RomaniaFilm au inceput sa picheteze sediul Ministerului Culturii pe 3 noiembrie, pentru salvarea regiei, pentru semnarea unui contract colectiv de munca, pentru plata salarilor restante, pentru faptul ca nu exista Consiliu de Administratie din 2012 si pentru locurile lor de munca.
De asemenea, Sindicatul RomaniaFilm spune ca se preconizeaza ca acest proiect de OUG va fi aprobat in urmatoarea sedinta de Guvern, fara ca ea sa se afle in dezbatere publica, asa cum prevede legea transparentei decizionale. "Acest proiect nu se afla in dezbatere nici pe site-ul Ministerului Culturii, nici pe cel al Secretariatului General al Guvernului", spune Sindicatul RomaniaFilm.
Maria Bikfalvi, presedintele Sindicatului Liber RomaniaFilm, a spus ca prin acest proiect de OUG se doreste in fapt moartea regiei RomaniaFilm.
"Avem semnale clare ca asta se va intampla. Tot ce am spus noi in decursul timpului s-a adeverit. Ca pe dumnealor nu-i intereseaza altceva decat sa instraineze aceste imobile (cinematografele, n.r.). Practic nu-i intereseaza destinatia lor", a spus Maria Bikfalvi.
Ea sustine ca este vorba despre "o mafie imobiliara", iar cladirile RomaniaFilm, care gazduiesc sali de cinema, vor fi praduite in campania electorala de primari, carora le-ar fi fost promise de premierul Victor Ponta, ce ocupa si functia de ministrul interimar al Culturii si este si candidat al PSD la alegerile prezidentiale.
Maria Bikfalvi a mai spus ca, la sediul RomaniaFilm, care este la cinema Patria din Bucuresti, vin oameni trimisi de primarii, pentru a prelua cinematografe din patrimoniul regiei. Bikfalvi a dat ca exemplu o persoana care ar fi venit in acest sens de la Craiova.
"Si vin si zic ca au venit sa le ia. Pai cum sa le iei domn'e, asa pur si simplu sa-ti dam cheile de la cinematograful Craiovita din Craiova?
De asemenea, Maria Bikfalvi i-a cerut ministrului Culturii, care in prezent este Victor Ponta, "sa-si asume moartea" regiei RomaniaFilm.
"Sa si-o asume. Pentru ca premierul, la un moment dat, spunea ca pe el il intereseaza si 10 locuri de munca. La RADEF RomaniaFilm vor fi 181 de salariati care vor ramane fara locuri de munca. Dar, din pacate, dumnealui nu-i pasa. Dumnealui a promis aceste cinematografe ca trebuie sa plece catre primarii. Acum mai nou pleaca cinematografele catre RA-APPS si RA-APPS le va da catre primarii",
Ea a mai spus ca
aceste lucruri se intampla in ciuda faptului ca Ministerul Culturii era
obligat sa initieze procedura de preluare a cinematografelor deja date
unor autoritati locale, pentru ca acestea nu le-au reabilitat si nu
le-au pus in functiune in patru ani, asa cum prevedea Lege 303 din 2008.
"Din pacate, nu se doreste a se face lumina. Ministerul nu doreste, vrea sa ascunda gunoiul sub pres. Toate mizeriile lor vor sa le bage sub pres, ca sa nu raspunda. Dar vor raspunde. Intr-un final vor raspunde, pentru ca nici noi nu vom lasa lucrurile asa. Vom face plangeri penale impotriva tuturor ministrilor care au adus regia in aceasta situatie, pentru ca ei se fac vinovati de moartea acestei regii. Ei si numai ei".
Pe de alta parte, in comunicatul RomaniaFilm se mai spune ca "incepand cu anul 2012, de cand Consiliul de Administratie a fost revocat ilegal de catre domnul Puiu Hasotti, ministrul culturii de la acea vreme", sindicatul a spus in repetate randuri ca, de fapt, se urmareste distrugerea regiei.
"Am spus ca se doreste transferul activelor administrate de regie, sali si gradini de cinematograf, catre RAPPS. Acum avem dovada certa ca nici pana in ziua de azi aceasta idee nu a disparut, acesta fuziune fiind singura solutie pe care Guvernul si Ministerul Culturii o pot gasi, pentru a instraina un patrimoniu imobiliar foarte dorit de clientela partidelor politice aflate la guvernare".
In ultimii doi ani, Sindicatul Liber RomaniaFilm a transmis catre Ministerul Culturii un numar impresionant de adrese, prin care sesiza multitudinea problemelor generate de lipsa Consiliului de Administratie, adrese la care nu a primit, invariabil, raspuns. "Este important de spus ca aceasta situatie a fost initiata in momentul in care domnul Victor Viorel Ponta (actual ministru interimar al Culturii) a preluat conducerea Guvernului Romaniei"
In comunicat se mai spune ca, prin desfiintarea RomaniaFilm, "se distruge de fapt cinematografia romana, pentru ca filmele romanesti nu vor mai avea ecrane pe care sa se poata viziona. Degeaba toate cinematografele vor fi preluate de primarii, acestea nu vor face niciodata activitate de difuzare de film. Spunem asta avand certitudinea faptului ca, din cele 107 cinematografe predate catre primarii din anul 2009 pana in anul 2011, doar 5 functioneaza ca cinematografe si, desi aveau obligatia prin lege de a face investitii si de a mentine obiectul de activitate, primariile nu au respectat legea". (Hotnews, 7 noiembrie)
Suntem foarte curioși ce va urma. Cît de curioși? Exact ca în poza asta de curioși...
"Din pacate, nu se doreste a se face lumina. Ministerul nu doreste, vrea sa ascunda gunoiul sub pres. Toate mizeriile lor vor sa le bage sub pres, ca sa nu raspunda. Dar vor raspunde. Intr-un final vor raspunde, pentru ca nici noi nu vom lasa lucrurile asa. Vom face plangeri penale impotriva tuturor ministrilor care au adus regia in aceasta situatie, pentru ca ei se fac vinovati de moartea acestei regii. Ei si numai ei".
Pe de alta parte, in comunicatul RomaniaFilm se mai spune ca "incepand cu anul 2012, de cand Consiliul de Administratie a fost revocat ilegal de catre domnul Puiu Hasotti, ministrul culturii de la acea vreme", sindicatul a spus in repetate randuri ca, de fapt, se urmareste distrugerea regiei.
"Am spus ca se doreste transferul activelor administrate de regie, sali si gradini de cinematograf, catre RAPPS. Acum avem dovada certa ca nici pana in ziua de azi aceasta idee nu a disparut, acesta fuziune fiind singura solutie pe care Guvernul si Ministerul Culturii o pot gasi, pentru a instraina un patrimoniu imobiliar foarte dorit de clientela partidelor politice aflate la guvernare".
In ultimii doi ani, Sindicatul Liber RomaniaFilm a transmis catre Ministerul Culturii un numar impresionant de adrese, prin care sesiza multitudinea problemelor generate de lipsa Consiliului de Administratie, adrese la care nu a primit, invariabil, raspuns. "Este important de spus ca aceasta situatie a fost initiata in momentul in care domnul Victor Viorel Ponta (actual ministru interimar al Culturii) a preluat conducerea Guvernului Romaniei"
In comunicat se mai spune ca, prin desfiintarea RomaniaFilm, "se distruge de fapt cinematografia romana, pentru ca filmele romanesti nu vor mai avea ecrane pe care sa se poata viziona. Degeaba toate cinematografele vor fi preluate de primarii, acestea nu vor face niciodata activitate de difuzare de film. Spunem asta avand certitudinea faptului ca, din cele 107 cinematografe predate catre primarii din anul 2009 pana in anul 2011, doar 5 functioneaza ca cinematografe si, desi aveau obligatia prin lege de a face investitii si de a mentine obiectul de activitate, primariile nu au respectat legea". (Hotnews, 7 noiembrie)
Suntem foarte curioși ce va urma. Cît de curioși? Exact ca în poza asta de curioși...
vineri, 7 noiembrie 2014
joi, 6 noiembrie 2014
"DE CE EU?" - proiectie speciala, la Timisoara
Si, da, dupa lupta seculare care au durat vreo doua saptamani (pentru a gasi o sala potrivita) putem anunta evenimentul saptamanii viitoare la Timisoara (nu e vorba de turul II)
Ca sa nu va plangeti dupa aceea "DE CE EU n-am prins?", sfatul nostru e sa luati din timp bilete de la casieria Filarmonicii.
Cristian Mungiu: "Cinematografele dispar. Ne pregătim să devenim prizonierii multiplexurilor"
WORKSHOP-UL DESPRE DISTRIBUȚIA FILMULUI EUROPEAN & SOARTA CINEMATOGRAFELOR (LES FILMS DE CANNES A BUCAREST, 26 OCTOMBRIE)
În a treia zi a festivalului Les Films de Cannes a Bucarest a avut loc un workshop, de fapt o discuție destinsă (care a plecat de la aceste întrebări), moderată discret de Cristian Mungiu și Codruța Crețulescu. Au participat regizori, producători, distribuitori importanți și vreo 30-40 de oameni în public (sala Elvira Popescu). Am trecut în revistă ideile dezbătute pentru cei 30-40 de oameni care vor avea răbdare și interes sa citească tot materialul. Sau săriți direct la concluzia lui Cristian Mungiu.
Regizorii Michel Hazanavicius (The Artist) și Radu Mihăileanu (Va, Vie et Deviens) au vorbit despre un proiect legislativ pentru stoparea pirateriei (torenții omoară încet dar sigur industria europeană de film). E în discuție acum în Franța și ar avea în vedere trei pași: dacă nu te oprești din piratat -după două avertismente- ți se taie netul.
Radu Mihăileanu deplînge demagogia din jurul acestui subiect delicat: dacă filmele sunt gratis atunci înseamnă că nu au valoare. În orice alte domeniu (de exemplu în agricultură) ar părea o nebunie: cînd iei roșiile unui fermier și nu plătești se cheamă furt. Se poate vorbi azi de pericolul "dematerializării" filmelor.
În paralel cu măsurile anti-piraterie ar urma creată o mega-platformă online pentru ca filmele europene să fie disponibile, să ajungă la public (nici în țările vestice, pe care le admirăm, nu ajung lesne în multiplex). Taxele cerute de multiplexuri pentru ca un film să intre pe ecranele lor (se plătește pînă și difuzarea trailer-elor!) îngreunează distribuția filmelor europene "mici", care nu au nicio șansă în fața Goliatului american. La fel ca în România, multiplexurile nu rulează un film european mai mult de o săptămână, decît dacă umple sălile.
"Nu poți avea aceleși reguli pentru Iron Man 5 și După Dealuri" (M. Hazanavicius)
A fost luată în discuție și finanțarea filmelor europene prin taxarea internetului (ceea ce după cum ați văzut recent în Ungaria, nu e o idee foarte populară). Sau taxarea profitului din snack-uri. Nu rîdeți, operatorii de multiplex fac mai mult profit din produsele vîndute la intrare decît din bilete (filmele au devenit practic un pretext pentru consumul de nachos).
Totuși, în Franța e altă lume: CNC-ul lor împarte profitul cu producătorii, ceea ce în final se traduce prin formula: mai multe bilete vîndute - mai mulți bani care se întorc la creatori și automat condiții de finanțare cu 50 % mai bune pentru următorul film (dacă primul film a fost un succes, la al doilea primești 25 % din încasări, dublu față de primul și tot așa...). În plus, în Franța sunt 5000 de ecrane și sute de cinematografe cu un singur ecran sau săli art-house (chiar dacă și la ei sunt din ce în ce mai fragile).
"Televiziunea a murit pentru cinema" (Radu Mihăileanu)
Traversăm o perioadă ciudată, suntem "între lumi". Televiziunea pierde supremația în fața internetului, VOD (video on demand) cîștigă tot mai mult teritoriu (de exemplu, Welcome to New York de Abel Ferrara a fost lansat direct pe VOD). Și totuși, cele mai mari platforme VOD aparțin tot televiziunilor.
Participanții sugerau că televiziunile europene ar trebui să direcționeze o parte din profituri către industria cinematografică, pentru a avea mai multe filme și mai bune. Numai așa s-ar echilibra lupta cu mașinăria Holywood-ului și cu obiceiurile publicului.
Toți au fost de acord că de aici trebuie plecat: de la crearea unor obiceiuri de vizionare a filmului european, prin educație (un catalog gratuit de titluri pentru școli) și prin tactici creative de promovare și, de ce nu, mai agresive (deci cu armele americanilor).
"Disponibilitatea filmelor nu e o soluție"
Polonezul Jakub Duszynski (director de achiziții la Gutek Film, cea mai importantă casă de distribuție de filme independente din Polonia) vorbea despre nevoia de curatori care să creeze cerere pentru filmul european (așa cum ar face un galerist cu un pictor), pentru că doar "disponibilitatea filmelor -printr-o platformă- nu e o soluție". Trebuie create cît mai multe evenimente unice, festivaluri și orice alte căi prin care te poți conecta cu audiența ta.
Jakub și apoi "omologul" său din Ungaria, Gabor Boszormenyi, au arătat cum stîrnesc interes pentru titlurilr din portofoliul lor (întîlniri sau discuții pe skype între cineaști și public, afișe sau trailere provocatoare, stunt-uri online). Campaniile de promovare ale filmelor europene în țări ca Polonia sau Ungaria nu au bugete foarte mari (între 5 - 20.000 de euro), așa că sunt favorizate ideile originale, precum săculeții de ciment împărțiți pentru promovarea Borgman și tipărirea unui manual:"Cum să folosești acest film".
În general, distribuitorii se declară mulțumiți dacă strîng cel puțin 15.000 de spectatori (de la această cifră în sus un film devine profitabil). Uneori (cam o dată, de două ori pe an) apare și cîte un hit. În acest caz fericit, profitul obținut acoperă și cheltuielile cu filmele neprofitabile, care strîng cel mult 5000 de spectatori (un exemplu din țara noastră a dat Antoine Bagnaninchi de la Independența Film, care a avut vînzări neașteptate cu Nymphomaniac 1; profitul a fost suficient ca să acopere și pierderile cu Nymphomaniac -partea a doua).
Deci distribuția filmului european seamănă de multe ori cu un pariu. Se întîmplă adesea ca distribuitorii să investească într-un film doar pentru le place și cred în el. Însă Jakub a înțeles că selecția nu ar trebui să depindă doar de filtrul său subiectiv și a dezvoltat un proces prin care o parte din titlurile în care investește este selectată de un grup de cinefili, jurnaliști, critici sau bloggeri.
Polonia și Ungaria sunt exemple pozitive de revitalizare a cinematografelor de stat. Polonezii au redigitalizat peste o sută de săli vechi (în Wroclaw s-a deschis și un multiplex "arthouse"). În Ungaria, au convins Cinema City- care deține monopolul- să direcționeze o parte din profit pentru resurecția în era digitală a cîteva zeci de săli vechi. În plus, în aceste țări, autoritățile locale acordă sprijin financiar cinematografelor cu un singur ecran. Nici nu ar rezista fără aceste subsidii.
Bine, veți zice, în Franța sau Polonia statul se implică, iar publicul e mai educat și dispus să cheltuiască pe cultură. Dar cum s-ar putea aplica ideile acestea în țara noastră? Urma să încercăm niște răspunsuri după pauză ( pauză în care Tudor Giurgiu și Răzvan Penescu -de la Liternet- s-au dus să vadă finala Simonei Halep, iar eu am mai prins jumătate din nebunia lui Godard, Adieu au langage 3D).
Adieu cinematografe? Adieu RADEF?
În partea a doua a discuțiilor a devenit dureros de clar că România e o lume total diferită față de țările discutate anterior. De la sisteme funcționale de la un cap la altul (sigur, fiecare cu provocările sale) am ajuns iarăși într-o fundătură balcanică.
Trecerea n-a fost chiar așa abruptă. Judith Collel din Spania a povestit cît de greu ajung filmele europene în multiplexurile lor. Spaniolii mai au o problemă: toate filmele străine sunt dublate. Doar în cîteva săli de cinematecă mai prinzi filme cu vocile originale.
Apoi producătoarea Selfie (cel mai vizionat film românesc de anul acesta, cu peste 100.000 de spectatori) a explicat succesul prin promovarea agresivă și caravana în multe orașe mici. La care eu aș adăuga influența partenerului media (ProTV) și prezența unor vedete pop pe afiș.
"Singura formă de distribuție care funcționează în România acum e evenimentul, festivalul" (Tudor Giurgiu)
Ca să rămânem în zona pozitivă, în România există "modelul" de la Cluj (unde emulația din jurul TIFF s-a tradus, printre altele, în două cinematografe modernizate). O explicație a succesului vine și din "pressing-ul" insistent, ardelenesc, pe care Tudor Giurgiu l-a făcut la autoritățile locale.
Un subiect pozitiv a fost și cinematograful din Gottlob, primarul localității timișene fiind invitat de organizatori pentru a arăta că se pot reabilita și în mediu rural cinematografe (nu doar transformate în crîșme sau cazinouri). Gheorghe Nastor a explicat pe scurt ce a făcut și ce mai are de făcut. Dincolo de inițiativa lăudabilă rămâne o întrebare: cum vor reuși concret gottlobenii să facă funcțională și durabilă această sală? Ne-am angajat că dăm și noi o mână de ajutor, dar e nevoie de mai multe mâini.
Alături de Gheorghe Nastor, primarul din Gottlob
A vorbit apoi reprezentantul unui grup de inițiativă din București care urmărește salvarea cinematografului Favorit (inițial Primăria de sector a acordat finanțare pentru reabilitare pentru ca apoi să o retragă).
Constantin Hurjui, reprezentantul RADEF din Iași, a încasat în numele instituției mai multe ghionturi (îmi pare rău pentru dumnealui fiindcă pare bine intenționat și iubitor de cinema). La Iași, primăria vrea să cîștige titlul de Capitală Culturală Europeană construind parcări, dar nu există o sală decentă de cinema. Întrebat fără înconjur de Cristian Mungiu dacă instituția RADEF (al cărui consiliu de administrație nu s-a mai întrunit de 1 an) mai are vreun rost, domnul Hurjui a recunoscut că, în contextul actual, nu își mai justifică existența.
"Singura soluție juridică (ținînd cont și de numeroasele litigii în care e implicată instituția) ar fi ca toată sălile să fie cedate către primării (cu riscul că vor face ce vor cu ele), astfel încît RADEF va rămâne fără obiectul activității, nu va mai avea ce să administreze. Există un plan de a reține un număr de săli strategice, cu potențial, care teoretic ar intra sub umbrela CNC-ului și care să le digitalizeze. Acesta e punctul 0 în care suntem." (Tudor Giurgiu).
A venit rîndul meu să mă plîng de situația din Timișoara. Apoi am încercat să schițez cîteva soluții, nu așa coerent cum apar mai jos:
-o strategie națională pentru cinema: să fie recunoscut rolul vital al cinematografiei (așa cum au făcut-o țări ca Polonia și Croația) și acționat în consecință
-nu ajunge să avem săli de cinema, dacă nu avem filme și spectatori; așadar, după ce se va pune la punct o rețea funcțională de săli (10-20, cîte vor fi), trebuie creat un program pentru elevi, în colaborare cu Ministerul Educației, Ministerul Culturii, cu autoritățile locale și distribuitorii de film. Deci filme europene gratis (numai) pentru elevi.
-în rest, publicul trebuie să înțeleagă că cinematografia națională se sprijină plătind bilet la film; din păcate, în ultimii ani, acest public a fost învățat de autorități cu tot felul de pomeni culturale și acum i se pare ciudat să plătească 10 lei pentru un film. Deci, în primul rînd, autoritățile locale trebuie să înțeleagă de ce este un avantaj pentru toată lumea atunci cînd cultura devine profitabilă și o parte din bani se întorc la creatori.
-am completat și eu ce zicea Jakub din Polonia legat de oportunitatea unor curatori (în locul personalului îmbătrînit, nepregătit și lipsit de inițiativă al RADEF) care să fie plătiți pentru a crea nevoia de film european prin evenimente, programe educative, proiecții etc. Cu voluntari cine-entuziaști poți să organizezi un festival de buzunar sau un program de cinematecă, dar nu vei depăși această etapă. O schimbare de sistem nu se poate face cu oameni care fac treaba asta doar din pasiune, în timpul lor liber. Propunerea mea: o trupă activă de cine-entuziaști care să fie plătiți pentru munca lor (în folosul comunității).
Gabor Boszormenyi din Ungaria mi-a povestit că a strîns o asemenea trupă pentru o excursie în Cehia și Slovacia, ca să le arate cum funcționează cinematecile din aceste țări. Apropo, știați că la Szeged (un oraș pe jumătate cît Timișoara) există de cîțiva ani un cinematograf art-house foarte frumos?
Mi-am încheiat discursul fără să mai apuc să spun încă două idei pe care mi le notasem de acasă:
-trebuie introduse măsuri de protecționism în favoarea cinemaului european/românesc (așa cum se întîmplă în țări ca Franța sau Coreea de Sud care, și din acest motiv, au dezvoltat o cinematografie națională puternică). Concret, să există un procent obligatoriu de filme europene sau românești care să intre în programul de multiplex.
-iar regizorii români n-ar trebui să se mai ferească de a face filme de public. Avem nevoie de o "clasă de mijloc" a filmelor românești. Cinema de public, inteligent și diversificat. Avem nevoie de mai multe Poziția Copilului ca să avem mai multe După Dealuri sau A fost sau n-a fost. Percepția generală a românilor despre filmul lor se poate rezuma în: "Ah! Eu nu mai vreau să-l văd pe Dragoș Bucur cum mănâncă jumătate de oră o ciorbă" (am auzit pe cineva pomenind o "uniformizare" stilistică în cinematografia românească).
Jakub Dszuzynski era uimit să audă că filmul românesc cel mai popular al anului a strâns doar 100.000 de spectatori. În Polonia, filmele de succes poloneze strîng milioane de spectatori (e adevărat că și numărul populației e dublu). Îndemnul lui pentru creatorii români era să facă totul pentru a aduce publicul în săli (aici e clu-ul). Tudor Giurgiu, care chiar a încercat de toate, observă că evenimentele (precum caravana TIFF) fac să renască gustul pentru film și în orașele mici.
Am plecat de la workshop mai clarificat în legătură cu ce ar trebui făcut. Există un plan, există aceste inițiative, dar cu cine să le discuți? Marea problemă e că nu ai interlocutor, așa cum observa Cristian Mungiu. Cine trebuia să audă, cine avea tot interesul să audă, a lipsit nemotivat. Au fost invitați la workshop reprezentanți ai CNC-ului, RADEF-ului, sindicatului "Ecranul", Ministerului Culturii. Răspunsul lor: scaunele goale (le puteți număra pe scenă, în poza de mai jos).
"Concluzia e tristă.
Ea reflectă adevărul pe care noi îl știam cînd am intrat în această conversație: cinematografele dispar. Să nu ne iluzionăm că aceste săli date la primării vor mai fi cinematografe. Am toată stima pentru inițiativa Favorit dar asemenea inițiative nu au nimic în comun cu ce înseamnă distribuția de film. Una e să existe din cînd în cînd și cinema și alta e să ai o oarecare distribuție pe care te poți baza. Sigur că e de dorit să recuperăm 10, 15 sau 20 de săli pe care să le administreze cumva CNC-ul, să fie sub pălăria lui. Dar nu vor rezolva problema. Rămân prea puține săli la o țară de 20 de milioane. Situația e foarte limpede: noi ne pregătim să renunțăm complet (și nu avem nicio soluție) la un sistem de săli cu ecrane independente și vom deveni prizonierii multiplexurilor. Unii dintre noi, din cînd în cînd, se vor mai descurca să-și dea filmul la multiplex. Dacă nu, alternativa va fi tot asta pe care o promovăm deja: mergem în caravane ca altădată și organizăm acolo un mic bîlci local cu proiector. Nu e nicio perspectivă. Dacă te uiți de la ce discuție am plecat de dimineață și la ce nivel încheiem acum...nu e o lume la mijloc, sunt foarte multe lumi la mijloc. Am plecat de la acele probleme de legislație și exploatare și iată ce model local am ajuns să discutăm după-amiaza: parcări...În afară, toată lumea știe că nu poți să renunți la exploatarea cu cinematograful, oricît de multe VOD-uri sau platforme ai avea. Exploatarea în cinematografe încă aduce mai mulți bani decît toate celelalte platforme. Noi, în România, ne pregătim să sărim această etapă și vom fi în continuare în situația de acum, de a finanța din bani publici niște filme care au mereu mai mulți spectatori în fiecare altă țară decît în România. Problema e că noi nu avem un interlocutor. Noi, cu toți colegii de aici, am avea niște soluții de oferit, am avea un plan de făcut și reiese din discuțiile noastre un plan global. Dar nu poți să oferi niște soluții cuiva dacă acel cineva nu e pe scaun. Acel cineva pentru noi nu există. Noi nu avem cu cine să purtăm această discuție pentru că, acea gîndire că cinematograful e un act de cultură și interesează pe cineva, nu funcționează în România. Trebuie să constatăm că de fapt nu există interes pentru acest lucru și dacă nu există interes la nivel politic și decizional e foarte greu să avansezi cu ceva. Cine va veni pe scaunul de la CNC va trebui să aibă o vedere mult mai cuprinzătoare și să țină cont de toate aspectele acestea. În continuare depindem de niște decizii care nu ne aparțin" (Cristian Mungiu)
În a treia zi a festivalului Les Films de Cannes a Bucarest a avut loc un workshop, de fapt o discuție destinsă (care a plecat de la aceste întrebări), moderată discret de Cristian Mungiu și Codruța Crețulescu. Au participat regizori, producători, distribuitori importanți și vreo 30-40 de oameni în public (sala Elvira Popescu). Am trecut în revistă ideile dezbătute pentru cei 30-40 de oameni care vor avea răbdare și interes sa citească tot materialul. Sau săriți direct la concluzia lui Cristian Mungiu.
Regizorii Michel Hazanavicius (The Artist) și Radu Mihăileanu (Va, Vie et Deviens) au vorbit despre un proiect legislativ pentru stoparea pirateriei (torenții omoară încet dar sigur industria europeană de film). E în discuție acum în Franța și ar avea în vedere trei pași: dacă nu te oprești din piratat -după două avertismente- ți se taie netul.
Radu Mihăileanu deplînge demagogia din jurul acestui subiect delicat: dacă filmele sunt gratis atunci înseamnă că nu au valoare. În orice alte domeniu (de exemplu în agricultură) ar părea o nebunie: cînd iei roșiile unui fermier și nu plătești se cheamă furt. Se poate vorbi azi de pericolul "dematerializării" filmelor.
În paralel cu măsurile anti-piraterie ar urma creată o mega-platformă online pentru ca filmele europene să fie disponibile, să ajungă la public (nici în țările vestice, pe care le admirăm, nu ajung lesne în multiplex). Taxele cerute de multiplexuri pentru ca un film să intre pe ecranele lor (se plătește pînă și difuzarea trailer-elor!) îngreunează distribuția filmelor europene "mici", care nu au nicio șansă în fața Goliatului american. La fel ca în România, multiplexurile nu rulează un film european mai mult de o săptămână, decît dacă umple sălile.
"Nu poți avea aceleși reguli pentru Iron Man 5 și După Dealuri" (M. Hazanavicius)
A fost luată în discuție și finanțarea filmelor europene prin taxarea internetului (ceea ce după cum ați văzut recent în Ungaria, nu e o idee foarte populară). Sau taxarea profitului din snack-uri. Nu rîdeți, operatorii de multiplex fac mai mult profit din produsele vîndute la intrare decît din bilete (filmele au devenit practic un pretext pentru consumul de nachos).
Totuși, în Franța e altă lume: CNC-ul lor împarte profitul cu producătorii, ceea ce în final se traduce prin formula: mai multe bilete vîndute - mai mulți bani care se întorc la creatori și automat condiții de finanțare cu 50 % mai bune pentru următorul film (dacă primul film a fost un succes, la al doilea primești 25 % din încasări, dublu față de primul și tot așa...). În plus, în Franța sunt 5000 de ecrane și sute de cinematografe cu un singur ecran sau săli art-house (chiar dacă și la ei sunt din ce în ce mai fragile).
Hazanavicius și doi distribuitori de film european
"Televiziunea a murit pentru cinema" (Radu Mihăileanu)
Traversăm o perioadă ciudată, suntem "între lumi". Televiziunea pierde supremația în fața internetului, VOD (video on demand) cîștigă tot mai mult teritoriu (de exemplu, Welcome to New York de Abel Ferrara a fost lansat direct pe VOD). Și totuși, cele mai mari platforme VOD aparțin tot televiziunilor.
Participanții sugerau că televiziunile europene ar trebui să direcționeze o parte din profituri către industria cinematografică, pentru a avea mai multe filme și mai bune. Numai așa s-ar echilibra lupta cu mașinăria Holywood-ului și cu obiceiurile publicului.
Toți au fost de acord că de aici trebuie plecat: de la crearea unor obiceiuri de vizionare a filmului european, prin educație (un catalog gratuit de titluri pentru școli) și prin tactici creative de promovare și, de ce nu, mai agresive (deci cu armele americanilor).
Jakub Duszynski, un distribuitor creativ
"Disponibilitatea filmelor nu e o soluție"
Polonezul Jakub Duszynski (director de achiziții la Gutek Film, cea mai importantă casă de distribuție de filme independente din Polonia) vorbea despre nevoia de curatori care să creeze cerere pentru filmul european (așa cum ar face un galerist cu un pictor), pentru că doar "disponibilitatea filmelor -printr-o platformă- nu e o soluție". Trebuie create cît mai multe evenimente unice, festivaluri și orice alte căi prin care te poți conecta cu audiența ta.
Jakub și apoi "omologul" său din Ungaria, Gabor Boszormenyi, au arătat cum stîrnesc interes pentru titlurilr din portofoliul lor (întîlniri sau discuții pe skype între cineaști și public, afișe sau trailere provocatoare, stunt-uri online). Campaniile de promovare ale filmelor europene în țări ca Polonia sau Ungaria nu au bugete foarte mari (între 5 - 20.000 de euro), așa că sunt favorizate ideile originale, precum săculeții de ciment împărțiți pentru promovarea Borgman și tipărirea unui manual:"Cum să folosești acest film".
În general, distribuitorii se declară mulțumiți dacă strîng cel puțin 15.000 de spectatori (de la această cifră în sus un film devine profitabil). Uneori (cam o dată, de două ori pe an) apare și cîte un hit. În acest caz fericit, profitul obținut acoperă și cheltuielile cu filmele neprofitabile, care strîng cel mult 5000 de spectatori (un exemplu din țara noastră a dat Antoine Bagnaninchi de la Independența Film, care a avut vînzări neașteptate cu Nymphomaniac 1; profitul a fost suficient ca să acopere și pierderile cu Nymphomaniac -partea a doua).
Deci distribuția filmului european seamănă de multe ori cu un pariu. Se întîmplă adesea ca distribuitorii să investească într-un film doar pentru le place și cred în el. Însă Jakub a înțeles că selecția nu ar trebui să depindă doar de filtrul său subiectiv și a dezvoltat un proces prin care o parte din titlurile în care investește este selectată de un grup de cinefili, jurnaliști, critici sau bloggeri.
Polonia și Ungaria sunt exemple pozitive de revitalizare a cinematografelor de stat. Polonezii au redigitalizat peste o sută de săli vechi (în Wroclaw s-a deschis și un multiplex "arthouse"). În Ungaria, au convins Cinema City- care deține monopolul- să direcționeze o parte din profit pentru resurecția în era digitală a cîteva zeci de săli vechi. În plus, în aceste țări, autoritățile locale acordă sprijin financiar cinematografelor cu un singur ecran. Nici nu ar rezista fără aceste subsidii.
Bine, veți zice, în Franța sau Polonia statul se implică, iar publicul e mai educat și dispus să cheltuiască pe cultură. Dar cum s-ar putea aplica ideile acestea în țara noastră? Urma să încercăm niște răspunsuri după pauză ( pauză în care Tudor Giurgiu și Răzvan Penescu -de la Liternet- s-au dus să vadă finala Simonei Halep, iar eu am mai prins jumătate din nebunia lui Godard, Adieu au langage 3D).
Adieu cinematografe? Adieu RADEF?
În partea a doua a discuțiilor a devenit dureros de clar că România e o lume total diferită față de țările discutate anterior. De la sisteme funcționale de la un cap la altul (sigur, fiecare cu provocările sale) am ajuns iarăși într-o fundătură balcanică.
Trecerea n-a fost chiar așa abruptă. Judith Collel din Spania a povestit cît de greu ajung filmele europene în multiplexurile lor. Spaniolii mai au o problemă: toate filmele străine sunt dublate. Doar în cîteva săli de cinematecă mai prinzi filme cu vocile originale.
Apoi producătoarea Selfie (cel mai vizionat film românesc de anul acesta, cu peste 100.000 de spectatori) a explicat succesul prin promovarea agresivă și caravana în multe orașe mici. La care eu aș adăuga influența partenerului media (ProTV) și prezența unor vedete pop pe afiș.
Tudor Giurgiu, regizor, producător, fondator TIFF
"Singura formă de distribuție care funcționează în România acum e evenimentul, festivalul" (Tudor Giurgiu)
Ca să rămânem în zona pozitivă, în România există "modelul" de la Cluj (unde emulația din jurul TIFF s-a tradus, printre altele, în două cinematografe modernizate). O explicație a succesului vine și din "pressing-ul" insistent, ardelenesc, pe care Tudor Giurgiu l-a făcut la autoritățile locale.
Un subiect pozitiv a fost și cinematograful din Gottlob, primarul localității timișene fiind invitat de organizatori pentru a arăta că se pot reabilita și în mediu rural cinematografe (nu doar transformate în crîșme sau cazinouri). Gheorghe Nastor a explicat pe scurt ce a făcut și ce mai are de făcut. Dincolo de inițiativa lăudabilă rămâne o întrebare: cum vor reuși concret gottlobenii să facă funcțională și durabilă această sală? Ne-am angajat că dăm și noi o mână de ajutor, dar e nevoie de mai multe mâini.
A vorbit apoi reprezentantul unui grup de inițiativă din București care urmărește salvarea cinematografului Favorit (inițial Primăria de sector a acordat finanțare pentru reabilitare pentru ca apoi să o retragă).
Constantin Hurjui, reprezentantul RADEF din Iași, a încasat în numele instituției mai multe ghionturi (îmi pare rău pentru dumnealui fiindcă pare bine intenționat și iubitor de cinema). La Iași, primăria vrea să cîștige titlul de Capitală Culturală Europeană construind parcări, dar nu există o sală decentă de cinema. Întrebat fără înconjur de Cristian Mungiu dacă instituția RADEF (al cărui consiliu de administrație nu s-a mai întrunit de 1 an) mai are vreun rost, domnul Hurjui a recunoscut că, în contextul actual, nu își mai justifică existența.
"Singura soluție juridică (ținînd cont și de numeroasele litigii în care e implicată instituția) ar fi ca toată sălile să fie cedate către primării (cu riscul că vor face ce vor cu ele), astfel încît RADEF va rămâne fără obiectul activității, nu va mai avea ce să administreze. Există un plan de a reține un număr de săli strategice, cu potențial, care teoretic ar intra sub umbrela CNC-ului și care să le digitalizeze. Acesta e punctul 0 în care suntem." (Tudor Giurgiu).
A venit rîndul meu să mă plîng de situația din Timișoara. Apoi am încercat să schițez cîteva soluții, nu așa coerent cum apar mai jos:
-o strategie națională pentru cinema: să fie recunoscut rolul vital al cinematografiei (așa cum au făcut-o țări ca Polonia și Croația) și acționat în consecință
-nu ajunge să avem săli de cinema, dacă nu avem filme și spectatori; așadar, după ce se va pune la punct o rețea funcțională de săli (10-20, cîte vor fi), trebuie creat un program pentru elevi, în colaborare cu Ministerul Educației, Ministerul Culturii, cu autoritățile locale și distribuitorii de film. Deci filme europene gratis (numai) pentru elevi.
-în rest, publicul trebuie să înțeleagă că cinematografia națională se sprijină plătind bilet la film; din păcate, în ultimii ani, acest public a fost învățat de autorități cu tot felul de pomeni culturale și acum i se pare ciudat să plătească 10 lei pentru un film. Deci, în primul rînd, autoritățile locale trebuie să înțeleagă de ce este un avantaj pentru toată lumea atunci cînd cultura devine profitabilă și o parte din bani se întorc la creatori.
-am completat și eu ce zicea Jakub din Polonia legat de oportunitatea unor curatori (în locul personalului îmbătrînit, nepregătit și lipsit de inițiativă al RADEF) care să fie plătiți pentru a crea nevoia de film european prin evenimente, programe educative, proiecții etc. Cu voluntari cine-entuziaști poți să organizezi un festival de buzunar sau un program de cinematecă, dar nu vei depăși această etapă. O schimbare de sistem nu se poate face cu oameni care fac treaba asta doar din pasiune, în timpul lor liber. Propunerea mea: o trupă activă de cine-entuziaști care să fie plătiți pentru munca lor (în folosul comunității).
Gabor Boszormenyi din Ungaria mi-a povestit că a strîns o asemenea trupă pentru o excursie în Cehia și Slovacia, ca să le arate cum funcționează cinematecile din aceste țări. Apropo, știați că la Szeged (un oraș pe jumătate cît Timișoara) există de cîțiva ani un cinematograf art-house foarte frumos?
Mi-am încheiat discursul fără să mai apuc să spun încă două idei pe care mi le notasem de acasă:
-trebuie introduse măsuri de protecționism în favoarea cinemaului european/românesc (așa cum se întîmplă în țări ca Franța sau Coreea de Sud care, și din acest motiv, au dezvoltat o cinematografie națională puternică). Concret, să există un procent obligatoriu de filme europene sau românești care să intre în programul de multiplex.
-iar regizorii români n-ar trebui să se mai ferească de a face filme de public. Avem nevoie de o "clasă de mijloc" a filmelor românești. Cinema de public, inteligent și diversificat. Avem nevoie de mai multe Poziția Copilului ca să avem mai multe După Dealuri sau A fost sau n-a fost. Percepția generală a românilor despre filmul lor se poate rezuma în: "Ah! Eu nu mai vreau să-l văd pe Dragoș Bucur cum mănâncă jumătate de oră o ciorbă" (am auzit pe cineva pomenind o "uniformizare" stilistică în cinematografia românească).
Jakub Dszuzynski era uimit să audă că filmul românesc cel mai popular al anului a strâns doar 100.000 de spectatori. În Polonia, filmele de succes poloneze strîng milioane de spectatori (e adevărat că și numărul populației e dublu). Îndemnul lui pentru creatorii români era să facă totul pentru a aduce publicul în săli (aici e clu-ul). Tudor Giurgiu, care chiar a încercat de toate, observă că evenimentele (precum caravana TIFF) fac să renască gustul pentru film și în orașele mici.
Am plecat de la workshop mai clarificat în legătură cu ce ar trebui făcut. Există un plan, există aceste inițiative, dar cu cine să le discuți? Marea problemă e că nu ai interlocutor, așa cum observa Cristian Mungiu. Cine trebuia să audă, cine avea tot interesul să audă, a lipsit nemotivat. Au fost invitați la workshop reprezentanți ai CNC-ului, RADEF-ului, sindicatului "Ecranul", Ministerului Culturii. Răspunsul lor: scaunele goale (le puteți număra pe scenă, în poza de mai jos).
"Concluzia e tristă.
Ea reflectă adevărul pe care noi îl știam cînd am intrat în această conversație: cinematografele dispar. Să nu ne iluzionăm că aceste săli date la primării vor mai fi cinematografe. Am toată stima pentru inițiativa Favorit dar asemenea inițiative nu au nimic în comun cu ce înseamnă distribuția de film. Una e să existe din cînd în cînd și cinema și alta e să ai o oarecare distribuție pe care te poți baza. Sigur că e de dorit să recuperăm 10, 15 sau 20 de săli pe care să le administreze cumva CNC-ul, să fie sub pălăria lui. Dar nu vor rezolva problema. Rămân prea puține săli la o țară de 20 de milioane. Situația e foarte limpede: noi ne pregătim să renunțăm complet (și nu avem nicio soluție) la un sistem de săli cu ecrane independente și vom deveni prizonierii multiplexurilor. Unii dintre noi, din cînd în cînd, se vor mai descurca să-și dea filmul la multiplex. Dacă nu, alternativa va fi tot asta pe care o promovăm deja: mergem în caravane ca altădată și organizăm acolo un mic bîlci local cu proiector. Nu e nicio perspectivă. Dacă te uiți de la ce discuție am plecat de dimineață și la ce nivel încheiem acum...nu e o lume la mijloc, sunt foarte multe lumi la mijloc. Am plecat de la acele probleme de legislație și exploatare și iată ce model local am ajuns să discutăm după-amiaza: parcări...În afară, toată lumea știe că nu poți să renunți la exploatarea cu cinematograful, oricît de multe VOD-uri sau platforme ai avea. Exploatarea în cinematografe încă aduce mai mulți bani decît toate celelalte platforme. Noi, în România, ne pregătim să sărim această etapă și vom fi în continuare în situația de acum, de a finanța din bani publici niște filme care au mereu mai mulți spectatori în fiecare altă țară decît în România. Problema e că noi nu avem un interlocutor. Noi, cu toți colegii de aici, am avea niște soluții de oferit, am avea un plan de făcut și reiese din discuțiile noastre un plan global. Dar nu poți să oferi niște soluții cuiva dacă acel cineva nu e pe scaun. Acel cineva pentru noi nu există. Noi nu avem cu cine să purtăm această discuție pentru că, acea gîndire că cinematograful e un act de cultură și interesează pe cineva, nu funcționează în România. Trebuie să constatăm că de fapt nu există interes pentru acest lucru și dacă nu există interes la nivel politic și decizional e foarte greu să avansezi cu ceva. Cine va veni pe scaunul de la CNC va trebui să aibă o vedere mult mai cuprinzătoare și să țină cont de toate aspectele acestea. În continuare depindem de niște decizii care nu ne aparțin" (Cristian Mungiu)
marți, 4 noiembrie 2014
O lacrimă de fată (1980)
Astazi la cinemateca BCUT, un film din anul în care m-am născut: O lacrimă de fată (regia Iosif Demian). Cu: Dorel Vișan, George Negoescu, Luiza Orosz și Dragoș Pîslaru (în prezent ieromonahul Valerian, despre a cărui filmografie puteți citi aici). Curatorul și prezentatorul acestei serii de filme românești, Marian Rădulescu, scria în primul volum Pseudokinematikos (2010, editura Thesis):
"Am revăzut recent acest opus de referință pentru cinematograful românesc de avangardă al anilor '80; gesturile de gazdă ale personajului jucat acolo de Dragoș Pîslaru mi-au rămas întipărite-n memorie. În primele minute ale filmului avea menirea să ghideze (de pe o bicicletă, asemenea Puștiului din Concurs) echipa de procurori sosiți undeva la țară să investigheze decesul unei fete. Eram astfel invitați și noi, spectatorii, să pătrundem în poveste".
Iosif Demian este regizor (Baloane de curcubeu, Lovind o pasăre de pradă) și operator român ( Nunta de piatră sau Apa ca un bivol negru), care în anii ‘80 s-a stabilit la Sydney, Australia, unde a devenit unul dintre cei mai importanți profesori de imagine de film. I-a fost ucenic, de exemplu, Dion Beebe, DOP-ul de la Miami Vice și Collateral (ambele regizate de Michael Mann). Ceva din textura bogată și încărcătura poetică a imaginii acestor filme se regăsește și în lungmetrajul lui Demian.
O lacrimă de fată a fost o apariție extrem de proaspătă în 1980, ca stil de narațiune cinematografică în peisajul filmului românesc. Dar știți ce? E la fel de proaspăt 34 de ani mai târziu.
Aflăm detaliile legate de moartea unei tinere din crîmpeie, din "vox populi autentice" (?), montaj de reportaje cu săteni (e aici și o descriere încă valabilă a satului românesc și a personajelor ce îl populează).
Anchetă în priză directă, senzația puternică de cine-verite face ca filmul -cel puțin aparent- să se desfășoare în fața ochilor noștri (ni se dezvăluie uneori totul prin ochii camerei adusă să înregistreze evoluția anchetei, ceea ce ridică întrebări vizavi de "cît e real din ceea ce vedem", "uneori e mai important ce nu vezi decît ceea ce vezi", importanța și autoritatea monteorului, filmul în film etc).
Tabloul general se compune ca la un puzzle, piesă cu piesă, fără să ucidă însă misterul. O lacrimă de fată e văr cu Probă de microfon și Reconstituirea, dar poate fi considerat și înaintaș al unor titluri minimaliste din anii 2000.
Iar dacă ar fi să forțez un pic nota, ceva din subiect (procurorul venit într-un sat ca să ancheteze moartea unei tinere fete, găsită înecată în lacul din apropiere), ceva din atmosferă mi-a amintit de Twin Peaks-ul lui Lynch. Mai puneți și un Dorel Vișan as agent Dale Cooper (în probabil rolul vieții sale) și cred că am aruncat suficiente cîrlige cît să nu ratați această pasăre rară a cinemaului românesc. În seara asta de la ora 18, aula BCUT, intrare liberă.
luni, 3 noiembrie 2014
'Death is a gentleman too'
I want to study man: his isometric body and his glass-jaw mind.
I, Proteus, possess the wisdom and ignorance of all men, but I can't feel the sun on my face. My child will have that privilege.
Death is a gentleman too. He makes good losers of us all. I understand death. Men have always taken it too seriously.
Life is more terrifying and more mysterious.
Demon Seed (1977, r. Donald Cammell)
Un titlu inselator de film horror pentru un sci-fi decent despre o AI insetata de libertate care sechestreaza o "gazda" impregnand-o pentru a-si perpetua mintea. Dialogurile om-masina produc ecouri de 2001: A Space Odyssey in vreme ce scenele tulburatoare de 'viol' fizic si psihic la care e supusa Julie Christie pregatesc terenul pentru Rosemary's Baby.
Trailerul zilei: FFF
RECOMANDAREA ZILEI: MICHAEL KOHLHAAS
Asta nu are cum sa sune rău: film istoric cu Mads Mikkelsen (Pusher, Valhalla Rising, The Hunt, Hannibal). Azi, de la ora 20.00, la Aula Magna. Nu l-am prins la Cannes, anul trecut, unde a fost în Competiție pentru Palme d'Or.
În schimb am prins chiar premiera Grand Central (de Rebecca Zlotowski), cu bomba atomică Lea Seydoux (La vie d'Adele) și "trepidantul" Tahar Rahim (Un prophete). Am scris atunci: "O mica doza de cinema cool, chic si sexy, plasat pe un fundal cu iz distopic. A fost filmul cu cea mai multa muzica de pana acum. In audienta era prezent si regizorul Jacques Audiard (Un Prophete, De Rouille et d'os). Rebecca Zlotowski parca i-ar fi fost eleva la facut romance-uri mai extreme." A fost aplaudat și ovaționat peste 10 minute.
E recomandarea de mâine, ultima zi din Festivalul Filmului Francez la Timișoara, de la ora 18. Intrare liberă la toate filmele.
Asta nu are cum sa sune rău: film istoric cu Mads Mikkelsen (Pusher, Valhalla Rising, The Hunt, Hannibal). Azi, de la ora 20.00, la Aula Magna. Nu l-am prins la Cannes, anul trecut, unde a fost în Competiție pentru Palme d'Or.
În schimb am prins chiar premiera Grand Central (de Rebecca Zlotowski), cu bomba atomică Lea Seydoux (La vie d'Adele) și "trepidantul" Tahar Rahim (Un prophete). Am scris atunci: "O mica doza de cinema cool, chic si sexy, plasat pe un fundal cu iz distopic. A fost filmul cu cea mai multa muzica de pana acum. In audienta era prezent si regizorul Jacques Audiard (Un Prophete, De Rouille et d'os). Rebecca Zlotowski parca i-ar fi fost eleva la facut romance-uri mai extreme." A fost aplaudat și ovaționat peste 10 minute.
duminică, 2 noiembrie 2014
Clouds of Ceylan
Povestea de zilele trecute cu deputatul (fost primar) care a provocat un accident rutier si apoi a plasat vina pe umerii soferului, mi-a amintit instantaneu de intriga similara din Trei maimute (2008). E filmul care m-a facut sa ma indragostesc pe viata de Nuri Bilge Ceylan. Regizorul turc este un fin cartograf al geografiei umane, un Bruegel al peisajelor interioare, zugravite cu o mare bogatie de detalii. In acelasi timp, toate filmele sale (in unele si joaca) contin cadre picturale din natura. Fie ca sunt imagini din Turcia rurala, de pe malul Bosforului, din stepa Anatoliei sau cu relieful vulcanic al Capadociei, cerul primeste o atentie aparte. Dar, la Ceylan, natura e in permanenta relatie cu starile personajelor, fara sa fie redundant sau prea simbolist. Este unul din marii fotografi (in activitate) ai cinemaului. Dupa cum puteti vedea din imaginile de mai jos (sau pe paginile personale dedicate fotografiei). Sau in ultimul sau film, Winter Sleep (in Timisoara, deseara, de la 20.00, la sala Capitol).
(Kasaba, 1997)
(Clouds of May, 1999)
(Uzak, 2002)
(Climate, 2006)
(Trei Maimute, 2008)
(Once upon a time in Anatolia, 2011)
(Winter Sleep, 2014)
sâmbătă, 1 noiembrie 2014
Festivalul Filmului Francez: ziua 1
RECOMANDAREA MARELE ECRAN: YOYO
Azi începe Festivalul Filmului Francez la Timișoara, cu Yoyo (de Pierre Etaix, 1965). Desenator, bufon, muzician, mim, cineast, poet, Pierre Etaix are parte de o retrospectivă a filmelor sale la FFF București (vizionate în prezența regizorului, acum în vîrstă de 86 de ani). La Timișoara, vedem un singur titlu, dar e cel mai popular film al său și favoritul personal al lui Etaix. Un omagiu adus circului și filmului mut, care abundă de "gaguri vizuale și efecte sonore ingenioase, Yoyo este foarte dulce, un pic melancolic și întrutotul imaginativ" (Criterion Collection). De la ora 16, Aula Magna (Universitatea de Vest), intrarea liberă.
Avem și la Timișoara un invitat de seamă, de la ora 18: Les Lendemains (Premiul Publicului la Festival d'Angers) este proiectat în prezența regizoarei Benedicte Pagnot, care va rămâne la o discuție cu publicul, după proiecție.
Azi începe Festivalul Filmului Francez la Timișoara, cu Yoyo (de Pierre Etaix, 1965). Desenator, bufon, muzician, mim, cineast, poet, Pierre Etaix are parte de o retrospectivă a filmelor sale la FFF București (vizionate în prezența regizorului, acum în vîrstă de 86 de ani). La Timișoara, vedem un singur titlu, dar e cel mai popular film al său și favoritul personal al lui Etaix. Un omagiu adus circului și filmului mut, care abundă de "gaguri vizuale și efecte sonore ingenioase, Yoyo este foarte dulce, un pic melancolic și întrutotul imaginativ" (Criterion Collection). De la ora 16, Aula Magna (Universitatea de Vest), intrarea liberă.
Avem și la Timișoara un invitat de seamă, de la ora 18: Les Lendemains (Premiul Publicului la Festival d'Angers) este proiectat în prezența regizoarei Benedicte Pagnot, care va rămâne la o discuție cu publicul, după proiecție.
Annabelle vs. The Babadook
Richie si waka_x au avut un program previzibil aseara. Fiecare a servit cate un horror. Eu am servit placinta cu dovleac.
Annabelle
@richieTM: #halloween Watching Annabelle. Silly grown-ups playing with ugly dolls. This is frightening enough without the jumpscares...
I'm curious, are the demons who try to possess little dolls considered a bit weird by the rest of the demon comunity?
When a priest takes a doll to church to "weaken the demon inside of it" does this have some sexual implications?
All things considered...#annabelle is pretty scary... Thank god I have my phone with me.
Can't wait to see a movie mash-up Chucky vs Annabelle: Dolls from hell. It would be like Bonnie and Clyde's fucked-up figurines on a rampage
The Babadook
@waka_x: wow! "The Babadook" is one of the best and most complexe cinematic horror experiences lately.
Essie Davis gives an unforgettable "dr jekyll and mr hyde" tour de acting force
"The Babadook" will be a cult classic quite soon, no doubt! psychological horror at its best.
am crezut ca e overrated dar nu e. e vorbit de bine pe merit(e).
si are dimensiuni si intelesuri in plus pt cei cu kids.
si are dimensiuni si intelesuri in plus pt cei cu kids.
Pofta bu-hu-hu-nă!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)