marți, 25 martie 2014
A venit barza!
Camera 4 a montat o cameră deasupra unui cuib de berze albe (ciconia ciconia) la Carani. Pentru că, mai întîi, trebuie să cunoaștem ce protejăm. "Cuibul de barză albă" e proiectul- pilot a ceea ce va fi secțiunea LIVE a wildliferomania.com, finanțat deocamdată exclusiv de Cristian Ilea. "Adoptă și tu un cuib" dacă prețuiești viața sălbatică din România!
Sau măcar dă o geană să vezi ce are puiul astăzi la meniu: rîme sau șopîrle.
"N-aveti nimic de pierdut decat viitorul"
Marti seara, de la ora 19, cinemateca din Casa Artelor isi deschide din nou usa pentru cinefili. Pregatim o proiectie usor inedita, fiind vorba de primul film “strain”, dupa ce timp de 2 luni am mers pe oferta nationala de filme si documentare. Marcand debutul lui Stanley Kubrick (avea 24 de ani) in filmul de fictiune, alegoria anti-razboi 'Fear and Desire' e unul din filmele sale mai putin cunoscute (si vazute). Inclusiv autorul s-a distantat de aceasta realizare de inceput, pe care o considera un "exercitiu amatoricesc si confuz" dar in care spectatorii de azi pot depista cateva din preocuparile tematice si ideile de stil de mai tarziu.
Kubrick a facut chiar demersuri pentru a impiedica accesul publicului la film. De la zvonul ca cele mai multe copii au fost distruse intentionat pana la comunicatul de presa dat impreuna cu Warner Brothers, in 1994, in care avertiza lumea ca filmul e plicticos si pretentios, acuzand organizatorii unei proiectii de incalcarea drepturilor de copyright (pelicula e intrata in domeniul public, ceea ce ne bucura nespus), totul arata ca Fear and Desire reprezinta copilul renegat al tatalui sau. Insa tocmai aceasta dezicere de perioada sa de ucenic a adus exercitiul artistic al maestrului de mai tarziu in atentia publicului. Departe de talia unor filme ca Paths of Glory sau Dr. Strangelove, Fear and Desire reprezinta totusi un capitol important din cariera unui stralucit regizor a carui libertate artistica si viziune auctoriala raman in continuare greu de egalat.
Motivul pentru care proiectam o asemenea pelicula marcata de imperfectiuni de incepator, pretiozitati si bijbaieli exploratorii dar si probleme de productie, e simplu: gasirea, impreuna sau pe cont propriu, a acelor ‘urme de pensula’ dupa care identifici un pictor de-a lungul operei sale.
In ce priveste intriga filmului, Fear and Desire are drept protagonisti 4 soldati prabusiti in spatele liniilor inamice intr-un razboi neprecizat. Fara a puncta timpul sau locul de desfasurare, lupta pentru supravietuire devine un pretext pentru o explorare poetica asupra identitatii umane si a izolarii, cei 4 fiind nevoiti sa-si infrunte instinctele pentru a regasi calea spre civilizatie.
Proiectia se intampla la Sala Studio din Casa Artelor (Str. Augustin Pacha nr 8). Intrare libera. Capacitata 50 de locuri.
luni, 24 martie 2014
Afișul lunii: La Symphonie Fantastique
Mîine, la Timișoara, aveți ocazia să vedeți o bucățică din istoria filmului și a muzicii. Un film biografic despre Hector Berlioz, realizat în Franța aflată sub ocupație nazistă: La Symphonie Fantastique (1943, Christian Jacques).
Proiecția este precedată de o conferință muzicală susținută de Michel Cousteau. Dirijorul francez promite să destăinuie secretele compunerii unei opere legendare, "în același timp extravagantă și profund modernă". Umorul este inclus în prezentare.
Melomani și cinefili deopotrivă au șansa unui tete a tete cu un compozitor de geniu, văzut prin filtrul unui muzician contemporan. Institutul Francez (bl. C.D.Loga), de la ora 18.00, intrare liberă.
duminică, 23 martie 2014
Grand Budapest Hotel. Taxidermistul vesel
"AIR DE PANACHE"
Grand Budapest Hotel a ajuns la multiplex (se mai întîmplă și minuni). Dacă vă luați bilet trebuie să știți un lucru: nu veți primi un bilet la film. Veți primi acces, timp de 100 minute, în parcul de distracții/ parcul de aventură/ parcul tematic: AndersonLand.
Grand Budapest Hotel a ajuns la multiplex (se mai întîmplă și minuni). Dacă vă luați bilet trebuie să știți un lucru: nu veți primi un bilet la film. Veți primi acces, timp de 100 minute, în parcul de distracții/ parcul de aventură/ parcul tematic: AndersonLand.
Filmele lui Wes Anderson sunt exemplul cel mai bun că ne mai putem bucura de copilul din noi. Te simți ca atunci cînd te uitai la filme cu detectivi sau citeai romane polițiste în copilărie. Ex: Life Aquatic with Steve Zissou, The Darjeeling Limited, Fantastic Mr. Fox, Moonrise Kingdom etc.
În cazul de fata, Republica Zubrowka, țară fictivă din Mitteleuropa, combinație de Cehoslovacia cu Austria sau Polonia etc, cu capitala la Lutz, o țară în care Gogol Bordello s-ar simți acasă. Wes Anderson e un arhitect de lumi imaginare, unic în filmul contemporan
La G.B.H. am admirat construcțía minuțioasă a fiecărui cadru (poți să le înrămezi), de la tapetul hotelului din titlu ("o instituție"), la pata de pe obrazul lui Saoirse Ronan, de la cutiile de bomboane până la tatuajele deținutului Harvey Keitel, de la penele lui Ed Norton la cizmele lui Willem Dafoe (adevărate personaje). Grand Budapest Hotel este un film "de designer". Detaliile suculente și aproape invizibile sunt pilonii unei lumi imaginare credibile.
Dar ce e nou pe lângă această grijă obsesivă pentru detaliu (și pe lîngă Bill Murray, Owen Wilson, Tilda Swinton, Jason Schwartzman etc)?
Grand Budapest Hotel e un film despre Europa și istoria ei zbuciumată, o dioramă comică și nostalgică adusă unei lumi flamboaiante, apuse. Wes Anderson reușește să "împăieze" personaje și vremi. Face asta fără cea mai mică urmă de morbiditate. E un taxidermist vesel și jucăuș.
S-a inspirat din scrierile lui Stefan Zweig (mare oponent al regimului nazist), lucru care se reflectă în film. Miroase ca și cărțile scrise de Bohumil Hrabal și Jaroslav Hašek. Are gust de umor ceh si vechi comedii cehești (sau de Balul Vampirilor, spoof-ul simpatic al lui Polanski). Și sună la marele fix, pe muzica lui Alexandre Desplat și Osipov State Russian Folk Orchestra. Cel mai important: e o comedie pe toate gusturile.
Cu această ocazie am inventat "Wes next?", un joc în care trebuie să ghicești ce actor celebru va apărea în următoarea scenă. Distribuția e stelară, chiar și în cele mai mici roluri din film (ex: Lea Seydoux, Mathieu Amalric) și asta contribuie la veridicitatea lumii imaginare.
Grand Budapest Hotel are poate "prea mult "parfum", cum se spunea despre monsieur Gustave/Ralph Fiennes, maestru de ceremonii, sufletul/motorul poveștii, plin de grație și amator de parfumuri scumpe, ciocolată și femei țapene, de peste 80 de ani. Toată atmosfera e contaminată de air de panach (Anderson a comandat crearea unui parfum pentru premiera filmului, ca să vedeți pînă unde merge obsesia/nebunia pentru detaliu).
Parfumul acesta, tonic, înțepător, iute, îl simți în nări multă vreme după ce părăsești parcul de distracții. Mă rog, sala de cinema. (cronică scrisă la cald si la patru mâini, de Lucian Mircu și waka_x).
Wes Anderson e specia aceea rară de regizor care nu face un film, face o lume
În cazul lui, o lume bizară, excentrică, amuzantă, stilată, "cu panaș".În cazul de fata, Republica Zubrowka, țară fictivă din Mitteleuropa, combinație de Cehoslovacia cu Austria sau Polonia etc, cu capitala la Lutz, o țară în care Gogol Bordello s-ar simți acasă. Wes Anderson e un arhitect de lumi imaginare, unic în filmul contemporan
La G.B.H. am admirat construcțía minuțioasă a fiecărui cadru (poți să le înrămezi), de la tapetul hotelului din titlu ("o instituție"), la pata de pe obrazul lui Saoirse Ronan, de la cutiile de bomboane până la tatuajele deținutului Harvey Keitel, de la penele lui Ed Norton la cizmele lui Willem Dafoe (adevărate personaje). Grand Budapest Hotel este un film "de designer". Detaliile suculente și aproape invizibile sunt pilonii unei lumi imaginare credibile.
Dar ce e nou pe lângă această grijă obsesivă pentru detaliu (și pe lîngă Bill Murray, Owen Wilson, Tilda Swinton, Jason Schwartzman etc)?
Grand Budapest Hotel e un film despre Europa și istoria ei zbuciumată, o dioramă comică și nostalgică adusă unei lumi flamboaiante, apuse. Wes Anderson reușește să "împăieze" personaje și vremi. Face asta fără cea mai mică urmă de morbiditate. E un taxidermist vesel și jucăuș.
S-a inspirat din scrierile lui Stefan Zweig (mare oponent al regimului nazist), lucru care se reflectă în film. Miroase ca și cărțile scrise de Bohumil Hrabal și Jaroslav Hašek. Are gust de umor ceh si vechi comedii cehești (sau de Balul Vampirilor, spoof-ul simpatic al lui Polanski). Și sună la marele fix, pe muzica lui Alexandre Desplat și Osipov State Russian Folk Orchestra. Cel mai important: e o comedie pe toate gusturile.
Cu această ocazie am inventat "Wes next?", un joc în care trebuie să ghicești ce actor celebru va apărea în următoarea scenă. Distribuția e stelară, chiar și în cele mai mici roluri din film (ex: Lea Seydoux, Mathieu Amalric) și asta contribuie la veridicitatea lumii imaginare.
Grand Budapest Hotel are poate "prea mult "parfum", cum se spunea despre monsieur Gustave/Ralph Fiennes, maestru de ceremonii, sufletul/motorul poveștii, plin de grație și amator de parfumuri scumpe, ciocolată și femei țapene, de peste 80 de ani. Toată atmosfera e contaminată de air de panach (Anderson a comandat crearea unui parfum pentru premiera filmului, ca să vedeți pînă unde merge obsesia/nebunia pentru detaliu).
Parfumul acesta, tonic, înțepător, iute, îl simți în nări multă vreme după ce părăsești parcul de distracții. Mă rog, sala de cinema. (cronică scrisă la cald si la patru mâini, de Lucian Mircu și waka_x).
joi, 20 martie 2014
miercuri, 19 martie 2014
Zilele Filmului Francofon
Săptămâna viitoare suntem francofoni.
La Timișoara vor fi proiectate 6 filme, legate de tema familiei, a solidarității sociale, a responsabilității parentale și de alte teme contemporane. Zilele Filmului Francofon debutează cu coproducția româno-franco-rusă Marussia, de Eva Pervolovici (autoarea va fi prezentă). 26-28 martie, Aula Magna, intrarea liberă.
marți, 18 martie 2014
Nymphomaniac + Moebius =
"Desire is a knife
hidden under the statue of Buddha's head ."
hidden under the statue of Buddha's head ."
Am decis sa nu scriu multe momentan de Nymphomaniac - dar va pot spune ca mi-a placut, ca scandalul media a fost grotesc si inutil (nuditatea in acest film nu e nici grotesca si nici inutila), ca acest film incheie probabil trilogia lui von Trier definita ad-hoc de mine "amor si mor": Antichrist, Melancholia si Nymphomaniac. Il recomand fara retineri fanilor von Trier - e un film "120% von Trier", si il recomand cu mici retineri cinefililor pudici romani. Dar il recomand! Charlotte Gainsbourg si Stellan Skarsgård se pun in scena ca 2 personaje de neuitat: o Scheherazada si un Calif prinsi fara iesire in varianta ingrozitor de sincera a "1001 Nopti". Un film curajos, o oglinda limpede cu colturi taioase aruncata in marea de oglinzi mincinoase si distorsionate ale cinematografului comercial contemporan, puritan, isteric si ipocrit. Jos palaria, domnule von Trier! Pun palaria acum la loc pentru ca in paragraful urmator trebuie sa o dau iarasi jos, cu multa placere, si pentru Kim Ki-Duk.
Noul sau film "Moebius" merge bine ca un vrednic companion al "Nymphomaniac"-ului. "Moebius" nu e sci-fi, asa cum am crede la prima vedere. Titlul se refera la celebra "panglica lui Moebius", concept simplificat de mine pentru acest film la "what goes around comes around". Filmul e o comedie mai neagra ca fundul pamantului, o coborare fara parasuta in fantana nebuniei din sanul unei familii "normale" (familia utopica monogama) la momentul unei crize majore, nebunie privita cu alt focus si alte lentile in ultimii ani in cinema (vezi "Borgman", "Post Tenebras Lux, "Dogtooth" si altele). Kim renunta usor la dialog (si asa sarac in filmele lui anterioare) pentru acest film fara ca fluxul filmului sa aiba de suferit; explicatia/banuiala mea e ca dialogul in familie, dupa multi ani de "clocit impreuna", se poate distila la semnele/icoanele + interjectiile folosite sa ilustreze dialogul de banda desenata sau la limbajul corpului. O satira in care autorul nu se sfieste sa trateze subiecte tabu ca incestul, violul, violenta, castrarea. Cei care au intrat in lumea lui Kim Ki-Duk stiu foarte bine ca Kim e un adevarat cine-agent-provocateur, cu o sensibilitate aparte si filme pe care te grabesti sa le recomanzi prietenilor!
Scenic Route (2013)
Doi tipi calatoresc prin desert. La un moment dat masina li se strica. Vor scapa ei oare? Cu o premisa atat de clara e usor de captat interesul iar filmul fratilor Goetz (dupa un scenariu de Kyle Killen, autor al seriei TV Awake) ofera exact ceea ce promite: o mare de incertitudine privind soarta personajelor din prim plan. Scenic Route reprezinta exact opusul unui blockbuster, prin aceea ca e plasat majoritar pe marginea unei sosele pustii si axat pe conversatiile si caracterele celor doi protagonisti. Poate ca suna a plictiseala dar filmul e departe de asa ceva. E un road-movie expert filmat, care folseste din plin decorul natural, un thriller la foc mic, o comedie inteligent scrisa si o drama personala cu doi actori excelent distribuiti.
Josh Duhamel si Dan Fogler joaca doi prieteni din copilarie, Mitchell si Carter, care s-au cam distantat in prezent dar au acum ocazia sa se regaseasca facand un drum impreuna. Ca sa profite la maxim si sa recupereze timpul pierdut, Carter alege o ruta mai putin circulata, mai pitoreasca, sperand ca aibe parte de acele momente semnificative de tovarasie in care prietenii isi descarca sufletele si au parte de revelatii personale. Cand masina se strica insa, cei doi se vad in situatia de a ramane pe termen indefinit in pustiu, fara mancare sau apa, prizonieri ai propriilor resentimente pe care aerul desertic le dezgroapa fara mila. Atmosfera relaxata, comica, din debut face imediat loc unei tensiuni din ce in ce mai grele si mai apasatoare care va erupe intr-un final surprinzator, de fabula cu simbure moralizator.
Conflictul se naste inspirat de atitudinea critica pe care o are fiecare dintre protagonisti pentru modul de viata al celuilalt. Mitchell (Duhamel) e asezat la casa lui, cu nevasta, copil si job corporatist si-l vede pe Carter ca un ratat imatur care traieste in camioneta lui si pozeaza in scriitor aspirant dar muritor de foame. Carter (Fogler) a ramas fidel propriilor ambitii si-l acuza pe Mitchell ca si-a sacrificat aspiratiile de muzician pentru o existenta confortabila in care nevasta si copilul au rostul de a inlocui sentimentul de goliciune. Animozitatea dintre ei evolueaza curand in cearta violenta iar asta nu face decat sa le reduca sansele de scapare. Devine astfel clar ca Scenic Route e in esenta un film despre alegeri bune si alegeri gresite, despre cum unele te pot duce la izvor iar altele te pot ingropa de viu, despre amicitie, fidelitate si lucrurile care conteaza cu adevarat in viata. Filmul e prin urmare o experienta vizuala remarcabila si o calatorie existentiala care lasa urme de reflectii in minte, unele destul de personale si interesante. Muy recomendable!
Trailer
Intrebarea zilei: esti persoana preferata a cuiva?
In pauza dintre filmarile si montajul lung-metrajului sau de debut, Miranda July (Me and You and Everyone We Know) a folosit timpul pentru a scrie o scurta poveste pornind de la o intrebare cu semnificatii nebanuite. Regizat de Miguel Arteta, scurtul il prezinta pe John C. Reilly realizand un sondaj printre trecatori (unul din ei fiind chiar Miranda) si primind raspunsuri cu bataie lunga.
Are you the favorite person of anybody? from Lucilio Correia on Vimeo.
luni, 17 martie 2014
Istoria comunismului, povestită ca pentru copii
"Trebuie să ştim să ne acceptăm cu calm şi rănile şi incapacitatea de a fi conştienţi de iluzia în care trăim uneori".
Matei Vişniec spunea asta într-un interviu din 1992. Piesa lui, Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal, a zugrăvit tabloul teribil lăsat în urmă de "utopia cea mai generoasă concepută şi pusă în practică vreodată de oameni" (Drama Logue, Los Angeles).
Pusă în scenă de regizorul Victor Ioan Frunză în urmă cu vreo 10 ani la Teatrul Maghiar din Timişoara, Istoria Comunismului...a stîrnit controverse şi un scandal în viaţa culturală a oraşului (atîta cît era). Regizorul şi-a apărat (cu succes) opera în tribunal, după ce a fost retrasă din repertoriul teatrului fără explicaţii.
Acum, e rîndul unei alte istorii a comunismului să stîrnească unele controverse: documentarul În Spatele Cortinei de fier, dezvoltat de CSIC (Centrul de Studii în Istorie Contemporană). La dezbaterile de dupa prima proiecţie a filmului la Timişoara, spiritele s-au încins, cum a povestit aici jurnalistul Ștefan Both.
Între timp, In spatele cortinei de fier a fost atacat de la (extrema) dreapta la stînga (ceea ce e probabil o dovadă în plus a obiectivității sale). Filmul regizat de Bogdan Mustață (dupa un scenariu de Alin Muresan) poate fi criticat după criterii estetice, nu pentru partizanate. Dacă e să-i bag de vină, aș spune ca tratează pe repede-înainte un subiect mult prea vast și, astfel, unele aspecte sunt neglijate. Dar cum poți să povestești 50 de ani în 50 de minute?
Acest documentar nu și-a propus să epuizeze tema bolșevizării țării. Scopul sau e să familiarizeze generațiile tinere cu realitățile comunismului, pe care unii le cunosc numai din poveștile părinților și bunicilor. Așa se explică poate și stilul "glossy" al imaginii, dinamica și formatul de documentar de televiziune. E un început. Un început imperfect, dar onorabil al cercetarii "sine ira et studio" a acestei perioade care a marcat dramatic mai multe generații de români (cum am scris și aici).
Daca vreți să înțelegeti de ce minciuna și impostura guvernează țara, de ce suntem săraci spiritual, de ce suntem ușor de manipulat, de ce nu mai avem elita intelectuală din perioada interbelica, de ce spațiul public e al nimănui și al tuturor, de ce merge și asa, de ce își lasă vecinii galoșii în casa scării, de unde a apărut vigilența "oamenilor de bine" și de unde atîta neîncredere, de ce manele, de unde frica de a reacționa la abuzuri, de ce există derapaje și linsaje mediatice și nu prea mai există demnitate și solidaritate, de ce foști membri în aparatul de stat înca sunt "la butoane" și, în fine, cum s-a instalat comunismul într-o țară total străină de această ideologie, atunci vă invităm În spatele cortinei.
Marți seara, 18 martie, la Casa Artelor, de la ora 19.00 (intrare liberă). Veniți să vedeți Istoria instalării Comunismului în România, povestită ca pentru copii.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)