vineri, 15 noiembrie 2013
joi, 14 noiembrie 2013
Cinci ani pe Marele Ecran
Pe 14 noiembrie 2008 incepeam sa publicam primele cronicute naive pe Marele Ecran. Cinci ani mai tarziu inca scriem, poate mai putin naiv ca-n primii ani dar, speram noi, cu acelasi entuziasm. Scriem in continuare (despre) ce vedem si nu ezitam sa dam socoteala despre ceea ce scriem. Cand am pornit nu aveam insa vreo idee unde exact vom ajunge iar daca am invatat un lucru acela ar fi ca uneori ajunge sa visezi un inceput de vis si, daca e interesant, altii se vor alatura ajutandu-l sa se materializeze.
Azi blogul Marele Ecran implineste cinci ani de prezenta in online iar daca existenta lui a avut vreo insemnatate dincolo de implinirea orgoliilor personale ale celor care scriu pe el asta doar cei care-l citesc o pot aprecia. Noi am incercat sa ne facem treaba cat mai bine. Si vom continua sa incercam, macar inca cinci ani de-acum incolo. Fiti cu ochii pe noi!
Si pentru ca nu se poate aniversare fara cadouri, azi a venit si raspunsul Primariei la cererea noastra depusa luna trecuta:
"La ora actuala suntem in discutii foarte avansate pentru identificarea unui spatiu care sa reprezinte cat mai bine proiectul de cinemateca atat din punct de vedere al amplasamentului, al locatiei propriu zise, cat si din punct de vedere al sprijinului financiar pentru demararea unui asemenea proiect.
De asemenea, sustinerea de catre autoritatea publica locala a acestui proiect implica pe langa atragerea fondurilor europene, (...), si sustinerea financiara din bugetul local care ca fi cuprinsa in exercitiul bugetar al anului 2014.
Ma bucura initiativa civica si implicarea culturala a asociatiilor Marele Ecran, Pelicula Culturala si Camera 4, care prin redactarea proiectului cultural si a scrisorii de sustinere "Noi credem in cinema" au reusit sa constientizeze societatea civila, ONG-uri si institutii de necesitatea unei cinemateci in Timisoara." (Dan Diaconu, Viceprimar)
Moment publicitar cu Martin Scorsese si Wes Anderson
Daca televiziunile ne-ar 'deranja' doar cu pauze publicitare cinematice ma indoiesc ca lumea ar mai schimba programul. Mai jos Martin Scorsese evoca romantismul si lejeritatea anilor '50 in incantatorul New York filmat in alb-negru iar Wes Anderson inunda un tainic si obscur orasel de provincie italian cu stilul sau personal de a colora orice intamplare intr-o poveste, omagiind totodata un slapstick vechi de 50 de ani, Pantera Roz (1963).
"Street of Dreams" a Martin Scorsese picture - Director's cut
ad for Dolce & Gabbana The One
starring Scarlett Johansson and Matthew McConaughey
"Castello Cavalcanti" by Wes Anderson
ad for Prada
starring: Jason Schwartzman and Giada Colagrande
+ bonus: cea mai 'inaltatoare' şpagată pe care a putut s-o faca J. C. van Damme in intreaga sa cariera a oferit-o intr-o reclama la camioanele Volvo. Sa vezi si sa nu crezi.
Déjà Vu cu Dan Chişu
Este o aglomerare de filme produse aproape în totalitate fără bani de la CNC (excepţia o reprezintă Ursul), care denotă, probabil, o tentativă de recuperare a unui timp pierdut sau regretul unui start ratat. De aici, poate, şi inconştienţa şi, într-un fel, naivitatea (nu întotdeauna favorabile) cu care Dan Chişu se aruncă în proiectele sale cinematografice.
O bună dovadă în acest sens o reprezintă cel mai nou film al său, Déjà Vu, care va intra de vineri în cinematografe.
La intersecţia dintre film cu ambiţii de experiment şi exerciţiu de stil practicat în general de tineri la început de „carieră” regizorală, Déjà Vu este o experienţă care se salvează pe alocuri de pericolul banalităţii în special datorită distribuţiei – Ioana Flora, prezentă aproape în toate cadrele, şi, într-un rol mai mic dar percutant, Mirela Oprişor, două din cele mai bune tinere actriţe de film din România -, dar şi unei lejerităţi care testează pe alocuri farsa, cu rezultate surprinzătoare.
Déjà Vu este filmat exclusiv din perspectiva vizuală a protagonistului (POV), Mihai (interpretat de Dan Chişu), al cărui chip nu este arătat în niciun moment, dar a cărui voce este prezentă în dialogurile cu amanta sa, Tania (Ioana Flora).
Actriţa a avut o experienţă similară în Pescuit sportiv (acolo POV-ul încercat de directorul de imagine Adrian Silişteanu şi de regizorul-scenarist Adrian Sitaru trecea de la un personaj la altul), numai că Dan Chişu duce ideea la extrem şi nu foloseşe un operator – îşi dirijează singur camera, pe care o are ataşată într-o cască uriaşă pusă pe cap (informaţie dezvăluită la proiecţia de presă a filmului).
Este dimineaţa devreme, iar Mihai, a cărui profesie este doar sugerată, se află în luxoasa sa vilă din Bucureşti împreună cu Tania. Cei doi au o relaţie de aproape trei ani, pe care Mihai pare în sfârşit dispus să i-o dezvăluie soţiei sale, vedeta Valeria (Mirela Oprişor), spre a cărei locuinţă din apropiere de Bucureşti pornesc cei doi amanţi.
Cu o structură clasică şi împărţit în trei segmente bine delimitate – pregătirile de dimineaţă din prima casă, drumul cu maşina şi întâlnirea în trei din a doua locuinţă -, filmul se străduieşte să propună câteva idei despre nehotărârea masculină şi capriciile femine, despre apropierile şi respingerile dintr-un cuplu, despre imposibilitatea de a ieşi dintr-o anumită repetitivitate emoţională şi chiar despre cinema (mai degrabă la prima mână).
Numai că ideile nu sunt atât de original lansate încât să merite o atenţie sporită. Mai ofertantă este încercarea, pe alocuri reuşită, de a experimenta farsa, pe care Ioana Flora şi Mirela Oprişor par a o accepta cu o voluptate a jocului.
Déjà-vu-urile sunt redate rudimentar, în timp ce unele inadvertenţe tehnice şi scăpări scenaristice, dar şi improvizaţii vizibile trag în jos un film care pare mai mult o tentativă de a satisface un capriciu al regizorului-scenarist, decât de a se erija în discurs cinematografic demn de reţinut.
miercuri, 13 noiembrie 2013
Shortul zilei: ∞th floor
( disponibil in HD )
A short film by Alexandra Girbea
with: Alexandra Girbea, Laura Colomban, Razvan Rotaru
camera: Mihai Dragomir and Marieke Helmus
Sound: Makunouchi Bento, http://www.makunouchibento.bandcamp.com
with: Alexandra Girbea, Laura Colomban, Razvan Rotaru
camera: Mihai Dragomir and Marieke Helmus
Sound: Makunouchi Bento, http://www.makunouchibento.bandcamp.com
Astazi: Documentar si adevar
"Consider ca nu exista documentar adevarat. Chiar si la documentarul observational, realizatorul intra cu camera in spatiul personajului. Filmandu-l, ii schimbi viata intr-un anumit fel. Intrand in intimitatea personajului, acesta ajunge sa faca niste lucruri influentat de relatia pe care o are in acel moment cu operatorul si camera lui. Chiar daca uita la un moment dat ca tu esti acolo, de fapt, nu uita total. Personajul nu va fi influentat doar daca doarme, daca este handicapat si nu-si da seama sau nu stie ca este filmat, dar aceste situatii creaza mari probleme morale, pentru ca filmezi fara acordul celui in cauza. (...) Cand alegi un cadru, ai exclus ceva, cand alegi un fragment de realitate, ai exclus alte fragmente. La aceasta se adauga modul in care insirui aceste fragmente si comentariul pe care il pui. In permanenta alegi, iar prin alegerea mea, de fapt, eu manipulez. Realitatea are atatea fatete si este atat de complexa, incat prin simpla mea alegere eu ghidonez privitorul spre ceea ce vreau sa spun. E doar privirea mea, nu e o privire universal valabila, nu e privirea lui Dumnezeu. Nu poti sa privesti realitatea decat cu subiectivitate, chiar daca zici ca esti obiectiv".
(Anca Damian)
"Documentaristul are o mare problema, aceea ca trebuie sa se "vada" cat mai putin. Cand vrea sa fie "vazut", trece pe eseu, jucarie filmica; cand vrei sa te vezi, falsifici un pic si oamenii nu te cred, nu merg cu tine: asista la reprezentatie."
(Laurentiu Damian)
"In filmul romanesc actual se poate observa ceva foarte interesant: fictiunea este orientata spre realism accentuat si narativ, unde importante sunt povestea si jocul actorilor, iar in documentar isi face loc foarte puternic, in mod paradoxal, viziunea personala a autorului. Se pune intrebarea: cand si cat ai dreptul sa recreezi realitatea? Atunci cand vezi o scena, care este importanta pentru filmul tau si nu vrei sa o pierzi, mi se pare absolut firesc sa o recreezi identic pentru a-ti construi povestea. Astfel, documentarul devine fictiune, in care personajele isi joaca propriul rol."
(Adina Pintilie)
Pentru alte dialoguri pline de seva despre dilemele autorilor de film documentar, procesul de creatie si istorii inedite din lumea filmului, veniti diseara de la 18.30, la Carturesti (Mercy), pentru lansarea volumului Documentar si adevar de Lucian Ionica. 13 dialoguri cu cineasti importanti, 13 intalniri de exceptie, pe 13 noiembrie (hai ca mi-a iesit si o rima!). Cu aceasta ocazie va fi proiectat si filmul Adinei Pintilie, Nu te supara, dar... (2007, 50 min.)
Trailer-ul zilei: Stranger by the lake
L'inconnu du lac/ Stranger by the lake nu a ajuns la noi cu filmele de la Cannes. Bine ca a ajuns trailerul. Despre filmul lui Alain Guiraudie am scris, la cald, AICI.
marți, 12 noiembrie 2013
Lansare de carte: Documentar si adevar
"Sunt creatori care si-au trait cu energie, cu bucurie, cu talent si curaj profesiunea. Cred in ea. Sunt bine cunoscuti in lumea filmului. De fiecare data traim starea de umilinta: de ce n-am stiut mai mult despre aceste filme, despre acesti regizori extraordinari, despre creatiile lor. Lucian Ionica ne da sansa unor intalniri de exceptie." (Cornel Ungureanu)
Iar aceste intalniri sunt cu: Dan Alexe, Thomas Ciulei, Moscu Copel, Anca Damian, Laurentiu Damian, Stefan Fischer, Razvan Georgescu, Florin Gioroc, Florin Iepan, Adina Pintilie, Sabina Pop, Alexandru Solomon si Marian Voicu.
Cartea profesorului Lucian Ionica, Documentar si adevar - Filmul documentar in dialoguri (Editura Institutul European, 2013) "ofera o privire in interior: veti putea urmari procesul de creatie in intimitatea lui, avand drept ghizi pe cativa dintre cei mai importanti regizori de film documentar". Miercuri, 13 noiembrie, de la 18.30 se lanseaza la Carturesti (Mercy). Invitati: Viorel Marineasa, Constantin Parvulescu si Cornel Ungureanu. Cu aceasta ocazie se va proiecta filmul Adinei Pintilie, Nu te supara, dar...
Gasiti mai multe motive pentru a nu rata aceasta intalnire in recenzia lui Ionut Mares.
Un film de Palme d'Or la BCUT
Pe fundal de jazz, cei doi împart o țigară. Jane începe să dea din cap în ritmul melodiei, într-un gest instinctiv, necontrolat, aproape spasmodic.
Atunci David îi spune: ”Încet. Ascultă și nu te mișca. Împotriva ritmului”.
Este secvența care mi-a rămas cel mai puternic în minte după prima vizionare a filmului, în urmă cu câțiva ani (de atunci au mai urmat vreo două vizionări, printre care și una impecabilă într-o sală de cinematecă din Bruxelles).
Chiar și acum, secvența mi se pare una cheie. Este, dacă vreți, o ars poetica, atât a lui Thomas, protagonistul din acest film pornit de la o scriere a lui Cortazar, cât și a lui Antonioni însuși, care, prin filmele sale înaintea vremurilor, a fost împotriva curentului și în favoarea unui cinema contemplativ (să nu uităm că, în 1960, Aventura fusese huiduit, dar și premiat la Cannes).
Îndemnul la nemișcare, la rezistență împotriva ritmului îl definește pe Thomas, singurul capabil să vadă detaliile esențiale acolo unde ceilalți sunt prea anesteziați moral pentru a le mai sesiza.
Este vorba, în primul rând, de detaliul crimei surprinse întâmplător de aparatul de fotografiat. Detaliu care cântărește cât un tratat despre ce înseamnă să cauți dincolo de aparențe, despre tragicul din spatele lejerității vieții.
Mai este, apoi, mingea invizibilă din jocul de tenis al celor doi clovni, joc în care
Blow-Up (trailer) este proiectat marți, 12 noiembrie, de la ora 18.00, la BCUT, în cadrul miniseriei de filme italiene alese de Marian Rădulescu.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)