duminică, 29 noiembrie 2009
Scrisoare deschisa
* La fel ca pe marele ecran, si pe mica scena a teatrului vedem doar ce se petrece in fata noastra, lumea de dupa cortina ramanand inaccesibila spectatorului. Uneori insa lucrurile nedrepte nu pot sta ascunse astfel ca ne vedem din nou in situatia de a functiona ca o portavoce a artistului si a lansa in eter mesajul sau. Cine are ochi sa citeasca si sa ia aminte la scrisoarea dlui Boris Gaza, actor la Teatrul German din Timisoara şi meşteşugar independent (despre proiectele sale libere, aici ).
Scrisoarea unui actor către colegii săi de breaslă
Distinși colegi,
Numele meu este Boris Gaza, sunt actor de profesie.
Pornind de la o experiența profesională personală am reflectat asupra condiției mele de artist și simt nevoia să împărtășesc câteva dintre aceste gânduri.
Provin dintr-o familie de actori, am crescut în teatru și am învățat meserie din mamă în fiu. Sunt devotat meșteșugului meu, fiind mereu preocupat să-l perfecționez și să-l împart cu alții. Evoluez de mai bine de 10 ani pe scena teatrului în care lucrez. Timp în care am jucat mult și divers, în care am cunoscut multe bucurii, alături de blamarea pentru blazonul familial și pentru căutările mele profesionale.
La începutul acestui an am refuzat în timp util conducerii teatrului meu un rol într-un spectacol ce urma să fie pus în scenă în Germania - motivul fiind unul personal, însă esențial pentru mine: nu puteam lipsi din țară timp de două luni, cât ar fi durat repetițiile, fetița mea având la acel moment câteva luni. Îmi era peste putință să fiu departe de familia mea în acele clipe unice și în același timp deosebit de solicitante.
Rugămintea mea a fost ignorată, mai mult, directorul teatrului a recurs la un întreg arsenal de contraargumente: de la amenințări fățișe la urlete și încercări de a mă umili în fel și chip. M-am simțit în mod dureros discriminat pentru faptul că sunt părinte - încă îmi stăruie în minte cum zbiera la mine că e treaba mea dacă am copil și că acest fapt nu interesează pe nimeni. Punctul culminant al acestui demers directoral a fost sancționarea mea într-o anchetă disciplinară de felul celor din timpul comunismului, cu încălcarea normelor Codului muncii, și în lipsa unui Regulament de ordine interioară.
În urma contestației mele decizia de sancționare a fost anulată de către Tribunalul Timiș, reprezentantul apărării teatrului nefiind prezent la niciunul dintre termene iar cauza judecându-se în lipsa celor în culpă.
Mai este de spus că în urmă cu câțiva ani am preluat coordonarea personalului artistic al teatrului, având în acest fel alături de Consiliul Artistic menirea de a sfătui și ghida conducerea în chestiunile de ordin artistic. Directorul actual nefiind de specialitate și ca atare având in mod imperios nevoie de acești sfătuitori a intreprins după venirea sa următorii pași: nu a consultat mai niciodată Consiliul Artistic, iar activitatea mea de coordonare artistică s-a rezumat în mare la întocmiri de documente și drumuri la aeroport și gară pentru a întâmpina invitații instituției. Cu alte cuvinte, deciziile artistice au fost luate în totalitate după considerentele și priceperea dânsului. Toate incercările mele de dialog respectiv cele ale colegilor mei rămânând fără un răspuns adecvat. Ignorarea crasă, ultimatumurile, țipetele, amenințările și sancțiunile fiind formele agreate de răspuns.
Ironia face ca în calitatea mea de coordonator al artisticului, eu să-l fi sprijinit la primii săi pași, dânsul fiind deja la momentul preluării coducerii teatrului extrem de nepopular și fără considerația profesională din partea colegilor mei artiști. Era însă vital ca teatrul să-și mențină nivelul atins sub direcțiunea care tocmai se încheiase și am considerat că odată depășită această perioadă tampon, lucrurile se vor aranja și activitatea teatrului își va relua cursul normal.
Am greșit profund. Odată trecut de botez, domnul director a început o adevărată vendetă împotriva mea și a artisticului. Iertarea se acordă doar câtorva, obedienți și dispuși să informeze.
Dincolo de implicarea mea subiectiva scriu aceste rânduri și din conștiința faptului că mulți dintre noi se află în situații similare.
Recent, când un coleg actor, în urma unor umilințe suportate din partea unor organizatori anonimi de spectacole, s-a suit pe scenă și a protestat în mod public in fața acestor tratamente feudale și primitive, am realizat că este nevoie de o schimbare majoră în relaționarea breslașilor cu conducerile teatrelor sau cu organizatorii de evenimente teatrale care promovează în același mod acest gen de atitudine disprețuitoare și umilitoare față de artiști.
Acum că am trăit-o pe pielea mea, încă odată.
Atât.
Numai bine,
Boris GAZA
Categorii:
Guest Post
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Nu mi-aş fi închipuit niciodată că sunt astfel de probleme în instituţie.
RăspundețiȘtergereDar partea " adversa" ati ascultat-o? In care Teatru de stat ati mai auzit asemenea argumente de baby sitter ca sa nu-ti indeplinesti atributiile de serviciu ?
RăspundețiȘtergere