marți, 3 noiembrie 2009
Der Letze Mann (1924)
Chiar nu aveam nici ce-am mai mica idee despre ce va fi vorba intr-un film mut din 1924 intitulat bombastic Ultimul Om (Der letzte Mann). Imi veneau in minte numai scenarii futuriste in genul lui I am Legend sau Planeta Maimutelor. A fost o reala surpriza sa urmaresc o poveste atat de molcoma si lipsita de importanta in marea schema a lumii dar care poseda o forta emotionala nebanuita in simplitatea ei. Pentru ca nedreptatea te atinge. "Ultimul om" e exact acel atribut vulgar pe care il oferi unei persoane care a cazut atat de jos in ochii tai incat valoarea lui e aproape de zero. In filmul prezentat la Filarmonica acel om a cunoscut prin slujba sa atat mandria de a fi respectat cat si duhoarea desconsiderarii. Si intrucat am fost multi la spectacolul vizual-auditiv va las in continuare cu parerile colegilor din randul 14, pentru o recenzie cat mai obiectiva:
"Am vizionat filmul mut Cel din urmă om, acompaniat de o coloană sonoră live, şi trebuie să recunosc că a fost o experientă frumoasă, în ciuda faptului că subiectul peliculei a fost unul dramatic, care mi-a cam umezit ochii, întrucât făceam aproape involuntar conexiuni cu realitatea şi cu oamenii care mă înconjoară. Am privit “ultimul om” cu milă şi compasiune, pentru felul în care a ales să îşi trăiască decăderea şi pentru faptul că, odată ce masca de om care impune respect i-a căzut, a devenit dintr-o dată ţinta răutăţiilor tuturor celorlalte personaje, cu câteva mici excepţii: fiica lui, paznicul de noapte şi cel care i-a luat ulterior locul." (Dora)
"Frumos film, frumoasa si muzica. Desi initial am avut impresia ca li s-a stricat celor de la Filarmonica instalatia de sunet, ca nu se auzea decat pianul, m-au lamurit cei cu care venisem ca filmul e mut. Si asa o ramas pana la capat. Deh, fiind copil de intelectuali, m-am bucurat de film si fara replici, ba s-o si luat, ramanand si eu mut de uimire pana la final." (Boghi)
"Trebuie să recunosc că mă aşteptam la unul din filmele alea pe care le vezi în alte filme sau desene animate, gen good guy - bad guy şi o don'şoară care invariabil ajunge legată pe liniile de tren, unde pianul cântă frenentic sau scoate sunete care implică râsul.[...]Nu a fost cazul, de unde dezamăgirea iniţială, pentru că "Der letzte Mann" (regia F.W. Murnau) e esenţialmente o dramă. Şi acompaniamentul pianistului Karol Beffa mi s-a părut, din nou, la început neinspirat, dar, pe măsură ce am intrat mai adânc în acţiunea filmului, totul s-a potrivit.[...]Am plecat de la film cu senzaţia că nu mai avem, datorită vitezei în care ne desfăşurăm existenţa, răbdarea să ne bucurăm de lentoarea de odinioară."(Andra)
"Filmul are multe scene deosebit de bine realizate, fiind unul dintre primele filme care au folosit camera mobilă (azi nu mai remarcăm lucrurile astea). Una din scenele mele favorite e când vine bătrânul la hotel de dimineață și se întâlnește în ușa rotitoare a hotelului cu noul portar.. unul intră și altul iese, dar nu se văd față în față. E ca în viață.. marile schimbări vin neanunțate. Fiind un film și despre ierahia în societate, sunt multe scene filmate prin ușă — contează pe ce ușă intri și pe ce ușă ieși așa cum haina te face respectat sau umil în fața celorlalți. Pelicula alb negru, cețoasă, m-a dus cu gândul la arta plastică, la compozițiile ciudat cadrate ale lui Degas sau la străzile lui Singer Sargent. Bătrânul portar mi-a amintit de poștașul Roulin al lui Van Gogh și de vibrația din tablourile sale."(SirG )
Categorii:
Cinema Paradiso,
de pe bloguri
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Comentariile citate de tine - elogioase, pertinente, mature - la unul din momentele de referinta ale cinematografului confirma o mai veche banuiala a mea. Anume, ca numai si numai lipsa unei retele de distributie paralele a filmelor de arta in regim de cinemateca (pe 'marele ecran', dar si - cu program, organizat - pe 'micul ecran') este pricina pentru care cinefilii de azi, rataciti printre atatea si atatea produse de consum de (pen)ultima ora, impart filmele in 'antichitati' si ... chiar, care e sintagma opusa?
RăspundețiȘtergereAltfel spus, intalnirea cu CAPODOPERA si cu filme care formeaza cultura cinematografica n-are cum sa nu fie o bucurie, sa nu risipeasca prejudecata ca filmele se impart in 'antice' si (post)'moderne'...Cu implicatia ca primele sunt prafuite, se adreseaza varstei a treia si necesita, vezi doamne, un efort de intelegere pe care cinefilii de azi nu il mai pot face. Iar celelalte sunt numaidecat cool, catchy, worth seeing.
Reactiile lor entuziaste (si ale altora, necitati), demonstreaza (daca mai era nevoie) ca o mare parte din vina o poarta lipsa alternativei la repretoriul actual (exclusiv de ultima ora, exclusiv made in USA, exclusiv filme-conserva - iar exceptiile, foarte putine, confirma regula). Altminteri, iata, nevoia de FRUMOS, de POEZIE, de VIATA prelucrata cinematografic o au si spectatorii inca tineri si foarte tineri ...
Hai noroc si la mai mare (la mai multe astfel de vizionari). Cum gheata s-a spart, poate ca abia ACUM incepe calatoria. De la acest film, la altele regizate de Murnau: FAUST, SUNRISE, TABU, la alte capodopere ale expresionismului german (METROPOLIS, CALIGARI ETC.), la nenumaratele si surprinzator de vii "antichitati" ante- si post-expresioniste, ce asteapta sa fie descoperite...
"Aurora"/"Sunrise" a fost mai... . Asadar, din cele 4 vazute, ala "din America", celelalte fiind clasicele facute in Germania este cel mai "la zi", in lipsa unui alt termen. Clasice or fi, da "Sunrise" este al mai... .Evident Subiectiv&Injust(probabil).
RăspundețiȘtergereP.S. O "cheie de lectura" alandala, da' in fond (si) asta e Cinema-ul.
RăspundețiȘtergere