joi, 12 noiembrie 2009
Pandorum (2009)
Somnul spatial naste monstri
rating: Brainwash din bucati colectable
Pandorum e genul ala de film sf/horror pe care eu il astept la fiecare 6 luni sa apara pentru a nu fi nevoit sa scot mapa cu dvd-uri si sa caut seria Alien, tenebrosul Event Horizon sau frumusetea de Sunshine, pentru a-mi satura pofta de "intuneric nemarginit". Ce mai, spatiul cosmic ma fascineaza de mic, asa ca nu pierd nici o ocazie de a urmari un film care presupune oameni imbarcati intr-o nava imensa si plecati intr-o misiune mai mult sau mai putin clara. Iar Pandorum e inca o realizare, "periculos" de buna as indrazni sa spun, care vine sa se alature grupului destul de select de filme care merg pe sloganul "in spatiu nimeni nu te aude strigand", tag-line pe care criticii il considera cam fumat. O fi, dar din partea mea, un film nu trebuie neaparat sa reinventeze un stil ci poate sa-i preia cateva idei de baza si plecand de la ele sa tese o noua poveste. Daca nu plictiseste sunt gata sa iert lipsa de originalitate.
In Pandorum se reia ideea navei imense cu oameni aflati celule de staza si dormind profun si in care o defectiune oarecare duce la trezirea succesiva a catorva dintre ei pentru a investiga. Primii doi treziti, Bower (Ben Foster) si Payton (Denis Quaid), se gasesc prinsi astfel intr-una din nenumaratele incaperi ale navei fantoma, fara acces la sistemele ei si cu niste amnezii dragute. Partea frumoasa a filmului e ca se dezvaluie spectatorului in acelasi ritm in care lucrurile capata forma pentru protagonisti. Nu-ti prea ramane timp sa speculezi asupra directiilor in care o vor apuca acestia intrucat nici ei nu stiu prea multe. Intr-un fel mi-a amintit de un alt horror sf de atmosfera, Eden Log. Totusi Pandorum are mult mai multa actiune. E un carusel de la inceput pana la sfarsit. Filmat intr-un stil alert si montat excelent pentru a intretine suspansul pe cote inalte, filmul reuseste sa ramana nedeslusit pana aproape de final chiar daca se explica singur inca din prima parte dezvaluind semnificatia titlului (Pandorum = o boala cronica care afecteaza persoanele care petrec mult timp in hiper-somn, manifestandu-se sub forma de paranoia, halucinatii etc).
Desi e un film de actiune in primul rand, regizorul Christain Alvart a pus la fel de mult accent pe atmosfera indusa spectatorului prin decorurile folosite si modul de filmare. Coridoare lungi si intunecate, gropi pline de resturi umane, lumini intermitente, zgomote sinistre si toate ingredientele filmelor horror de la Alien incoace. Camera miscata si taieturile bruste sustin ritmul de contra-cronomentru impus de scenariu. Desi nava Elysium, speranta rasei umane, e o ditamai magaoaie, oferindu-i caporalului Bower sansa de a cotrobai prin multe din compartimentele sale dupa raspunsuri, starea care se simte in film e de apasare, claustrofobie si ratacire psihica, datorata in principal felului in care sunt alternate momentele de realitate si halucinatie. Dizainul ei futurist si hitech se combina de minune cu aspectul grotesc, si uneori amuzant, al creaturilor care pandesc din launtrul ei, oferind satisfactia vizuala pe care o caut intr-un astfel de film. Efectele speciale sunt excelente, nu se abuzeaza nici de cgi nici de gore inutil. Stilul intunecat si apasator e suficient pentru fiori.
Pandorum e in consecinta o poveste despre supravietuire setata in niste circumstante improbabile dar oferind explicatii pseudo-stiintifice pentru cotiturile din scenariu avand insa si un twist final destul de neconvingator logic. Not bad, as zice, dar se putea si mai bine. De remarcat actrita nemtoaica Antje Traue care seamana izbitor cu Milla Jovovich si bate de rupe ca in Resident Evil (aceeasi producatori sunt si in spatele acestui film). Si ca un teaser din parte-mi, in cazul Pandorum chiar as vrea sa vad un sequell sau doua intrucat sfarsitul e foarte deschis.
Trailer.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.