luni, 1 aprilie 2013

Trei tipi duri. De vârsta a treia.

”Sunt trei motive pentru care accept să joc într-un film: regizorul, textul și personajul”, povestea Al Pacino în cartea asta de interviuri autobiografice (foarte faină, de altfel). Ei bine, pun pariu că în cazul filmului Trei tipi duri (Stand Up Guys) a existat și un al patrulea motiv. Iar el se cheamă simplu: Christopher Walken. Alăturarea pe ecran a celor doi oameni de film legendari, trecuți binișor de vârsta a 3-a, asigură sarea și piperul într-un scenariu care, altfel, nu poți să zici că strălucește de istețime sau ingeniozitate.


Trei tipi duri e un gangster story destul de previzibil și cu tendințe de derapare spre neverosimil. Însă noroc că treburile astea intră în umbră în momentul în care pășesc în cadru Pacino și Walken (plus Alan Arkin, însă cu un rol mai mic). Foști ”interlopi” în tinerețe, cei doi se regăsesc după ieșirea personajului lui Pacino din închisoare. Și au de recuperat nu numai aventuri inducătoare de adrenalină (droguri, vizite la bordel, furturi de mașini etc.), ci și niște datorii vechi, dar cu bătaie lungă.


Filmul aruncă o privire ironic-detașată spre cum e să fii gangster la bătrânețe. Și oferă spațiu din plin celor doi actori principali să își scoată la vedere talentul deloc prăfuit. ”Old age is not for sissies”, spunea Bette Davis pe undeva. Iar cei doi dovedesc cu prisosință că nu intră în categoria vizată. Că deși au probleme cu artrita sau cu memoria, și-au păstrat spiritul justițiar intact.  

Chiar dacă nu se chinuie neapărat să fie amuzanți, cei doi reușesc - prin situații și scenariu - să pună la cale o comedie cu gangsteri OK, bună pentru o seară în care nu vrei să te complici cu un film greu, dar nici să te cobori la nivelul unui action movie de duzină. Hiperactivitatea consacrată a lui Pacino se completează fain cu spiritul placid și cool al lui Walken, iar asta face ca doi actori pe care nu prea i-ai mai văzut în comedii să pună la care o suită de faze funny. Și un grand finale pe care cred că ar fi gelos până și Sylvester Stallone.

3 comentarii:

  1. Christopher Walken is on fire!!!
    Aici e bun, dupa ce in Seven Psychopaths a fost fenomenal.

    RăspundețiȘtergere
  2. Imi pare rau ca tb s-o spun, dar ultimile filme in care a jucat Al Pacino sunt 'pure crap'. Nu zic ca e vina lui, omul isi face meseria cat poate de bine. Stand Up Guys e un alt film mediocru la finalul caruia iti spui 'i want my money back'.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E adevarat ca multe din filmele recente capitaliezeaza pe seama numelor unor staruri de calibru ca de Niro sau Pacino. Personal nu am ce sa le reprosez, oamenii sunt actori de meserie, isi fac treaba, isi iau cecul si-si traiesc viata. Spre deosebire de altii mai tineri, barbatii astia nu mai au nimic de dovedit. Iar in competitia de la Hollywood, scenariile bune sunt inhatate de lupii tineri, la fel de telentati dar si infometati de succes.. Mai mult de atat, Hollywood-ul are putine filme de studio in care rolurile centrale sa fie jucate de batranei simpatici.
      Pacino insa are un rol memorabil in drama HBO You Don't Know Jack.

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.