miercuri, 23 ianuarie 2013

Sushi girl (2012)

rating: Brainwash

O sub-specie aparte a filmului thriller o reprezinta thriller-ul restrictionat la o singura camera, asa numitele ‘contained thriller’, in care unul sau mai multe personaje se gasesc din proprie initiativa sau involuntar intr-un singur loc, de regula inchis, incercand sa rezolve o problema. De la elegantele mistere ale lui Hitchcock (Rope, Rear Window) pana la brutalele Cube si Saw, trecand prin diferite puzzle-uri corporatiste-matematice (Exam, El Metodo, Fermat’s Room) sau supranaturale (1408, Devil), thrillerele de-o camera au tinut cu dintii de final pana in ultima secunda. In fiecare caz in parte e un pariu cu spectatorul. Uneori recompensa finala platita intr-o revelatie cutremuratoare face toti banii, dar alteori felul in care esti condus la ea - adica plotul si personajele - reprezinta un castig aproape la fel de bun (cum se intampla in 44 Inch Chest).

Sushi Girl nu e chiar un thriller claustrat - ii lipseste tensiunea si o anumita urgenta temporala - insa e restrictionat la o singura incapare (fac exceptie cateva flashback-uri), are parte de niste personaje unidimensionale destul de picante si contine un “mister” care trebuie rezolvat. Cinci barbati se aduna asadar intr-un restaurant pentru o masa festiva pregatita ca in traditia yakuza, pe un platou uman. Cei cinci sunt niste fosti parteneri, condusi de un Don pedant numit Duke, care au ratat un jaf cu multi ani in urma iar acum s-au reintalnit cu ocazia eliberarii din puscarie a celui numit Fish. Dintr-o vorba intr-alta se ajunge sa se discute despre soarta prazii iar masa incepe sa para tot mai mult o “ultima cina”. Fata sushi e cel mult obiect de decor si desert sub cheie pana in final, insa titlul era absurd daca nu ar fi jucat un rol mai mult decat gastronomic. Totul e sa astepti sa se depene povestea si eventual sa-ti pastrezi apetitul intact intrucat scena va deveni destul de sangeroasa.



Filmul reprezinta debutul unui anume Kern Saxton care lasa impresia unui acolit artsy de-al lui Tarantino. Secventa titlu muzicala e incurajatoare, iar aspectul de low budget lustruit si dialogurile dau bine pe ecran. Filmul merita timpul alocat pentru prezenta lui Mark Hamill in rolul unui tortionar efeminat. Abia daca l-am putut recunoaste pe fostul Skywalker iar interpretatrea lui e incitanta. Twistul final e bun si are sens chiar daca intr-o masura poate fi intuit. Insa bonusul personal a fost Danny ‘Machete’ Trejo pentru 20 de secunde in chip de evreu numit Schlomo... believe it!

Trailer

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu