vineri, 11 iunie 2010

Exam (2009)

rating: Brainwash

Imi plac thriller-ele inteligente si filmele care presupun dezlegarea unor puzzle-uri de care depinde deznodamantul unei situatii tensionate. Sunt asemenea unor jocuri ce pun rationamentul la treaba si in care parca esti intr-o cursa cu personajele din film incercand sa dibuiesti inaintea lor mecanismul. Numai ca de multe ori esti tras pe sfoara de regizorul papusar care tine atat sforile personajelor cat si indiciile combinandu-le in asemenea mod incat tu sa n-ai o imagine prea clara, scopul lui fiind evident uimirea ta din final. Exam e un asemenea film, grupand o serie de personaje intr-o situatie comuna din care unul va trebui sa iasa invingator. Nu e o idee originala, am mai gasit-o in multe filme de gen, de la inteligentul Cube pana la toate clonele Saw. Cel mai aproape de britanicul Exam insa e spaniolul El Metodo, fiind si aici vorba de o metoda neortodoxa de selectie a celui mai potrivit candidat pentru un post intr-o mega-corporatie.

Examenul lui Stuart Hazeldine presupune o proba dubioasa de perspicacitate pe care trebuie s-o treaca cei 8 candidati inchis intr-o camera fara ferestre si paziti de un gardian inarmat. Supraveghetorul ii anunta in termeni fara echivoc conditiile de examen: au o foaie de hartie pe care sa treaca raspunsul la o singura intrebare. Timp de lucru 80 de minute. Se interzice sa i se adreseze lui sau gardianului, sa deterioreze foaia de examen sau sa paraseasca incaperea. Partea cu schepsis e ca in momentul in care intorc foaia nu gasesc nici o intrebare astfel ca restul timpului au de descifrat mai intai intrebarea si abia apoi raspunsul.

Cu un cadru de desfasurare atat de restrans si un timp de actiune real totul se reduce la personaje, ceea ce-i un lucru bun. Sunt 4 barbati si 4 femei, reprezentand indivizi de tipologii si rase diferite ce nu se cunosc si, mai mult, sunt in competitie pentru acelasi job. Modul in care ei evolueaza de la complet straini la factori de influentare in luarea unor decizii dificile in doar 80 de minute face ca filmul sa merite a fi vazut. Totusi e posibil ca intriga sa para incalcita si finalul deloc lamuritor dar pe durata unei ore si jumatate simturile va vor fi alerte si chiar flamande in descoperirea pieselor din puzzle. Si daca n-ati vazut El Metodo sau La Habitacion de Fermat va sfatuiesc sa va faceti temele ca nici nu banuiti ci bijuterii va scapa. Trailer.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.