miercuri, 14 noiembrie 2012

Demistificări - Şcoala poloneză de film


            Şcoala poloneză de film din anii ’50 nu a reprezentat doar o ruptură semnificativă de convenţiile realismului socialist, profitând de contextul favorabil determinat de moartea lui Stalin în ’53 şi de istoricul discurs al lui Hruşciov din ’56. Mişcarea a fost şi o binevenită încercare de primenire a limbajului şi ideilor cinematografice de până atunci, cu rezultate remarcabile, din care s-au inspirat mai târziu cineaşti din întreaga lume. 

            Una din caracteristicile noii direcţii, manifestată puternic la cei doi regizori cu numele de Andrzej, Wajda şi Munk, a fost demistificarea trecutului recent, care a avut în centru cel de-al Doilea Război Mondial. În timp ce Wajda (cel mai cunoscut regizor polonez; extrem de prolific şi longeviv) se concentrează pe destine individuale tragice confruntate cu o istorie implacabilă, Munk (un cineast nedrept de puţin cunoscut; mort în 1961, într-un accident de maşină, la doar 40 de ani şi după numai cinci-şase lungmetraje) face apel la farsă, ironie, umor negru şi personaje comice puse în situaţii inevitabil dureroase. 

             Două exemple de filme care mizează pe demitizare sunt Lotna (1959), o producţie mai puţin cunoscută a lui Wajda, apărută imediat după celebra trilogie anti-război, şi Eroica (1958), format din două mediu-metraje pe teme aparent diferite şi considerat de unii capodopera lui Munk.

            Centrat pe un grup de cavalerişti polonezi care încearcă să facă faţă tancurilor germane şi care a intrat întâmplător în posesia unui splendid exemplar feminin de cal arab alb, Lotna nu este un film despre război, cât despre fantasme, caractere umane, problematizarea eroismului şi iubire în ”vreme de restrişte”. La fel ca şi Kanal, Lotna este cronica unei morţi anunţate. Disproporţia de forţă dintre cavaleria poloneză şi artileria grea a trupelor germane contribuie la destructurarea mitului privind eroismul şi forţa cavaleriştilor, aşa cum au fost construite de-a lungul istoriei. 

            Wajda a fost criticat la acea vreme pentru demistificarea sa, însă secvenţa plină de ritm şi marcată de un puternic naturalism a confruntării dintre cele două forţe, filmată exemplar de directorul de imagine Lerzy Lipman, este o bucată de cinema de cea mai bună calitate (lipsit de efectele speciale şi de melodrama de care va face uz, peste ani, Steven Spielberg în War Horse, un film, aşa cum îi spune şi titlul, despre un cal şi război).



 Exersat în arta de a construi cu minuţiozitate fiecare cadru, astfel încât detaliile să primească un rol dramaturgico-revelator cu nimic mai prejos decât centrele de interes, Wajda combină travellingurile prelungite, unde camera urmăreşte direcţia de mişcare a personajelor (şi câtă acţiune într-un film despre cavalerişti!), cu numeroase unghiuri fixe dintre cele mai neaşteptate şi inspirate.

 Wajda nu insistă pe ororile confruntărilor (la fel cum nu se opreşte prea mult nici asupra momentelor intime dintre cei doi îndrăgostiţi din film). El preferă fie elipsele, fie cadre revelatoare de câteva secunde, suficiente însă pentru a transmite fiorul din orice război (piciorul rup al unui cal, prins în roata unui car; ochii deschişi ai unui mort; un tanc care trece peste un cal în agonie; o suliţă înfiptă într-un trup). Ipostazele terifiante sunt însă mai degrabă sugerate printr-un artificiu încadrabil deopotrivă în registrul simbolic şi în cel al realismului scenografiei: statui desfigurate, asemenea unor trupuri neînsufleţite. 

Cavaleriştii lui Wajda şi ai coscenaristului Wojciech Zukrowski nu par atât preocupaţi de război, de la care însă nu se sustrag, cât manifestă o fascinanţie pentru perfecţiunea calului, atracţie asemănătoare cu cea faţă de misterul unei femei frumoase dar aducătoare de necazuri.

Tot o punere în discuţie a eroismului realizează şi Andrej Munk în Eroica. Personajul central al primei părţi a filmului este de fapt un antierou, care mai curând fuge de război şi de rezistenţa underground din Varşovia, ajungând să-şi sprijine compatrioţii din întâmplare (ajutor care, în final, se va dovedi inutil). Dorinţa sa de a continua să trăiască, când totul în jur pare marcat de moarte, este mai puternică decât orice sacrificiu eroic. 

Personajul, eternul inadecvat, este folosit de Munk, în tradiţia marilor realizatori de protagonişti comici, pentru a evidenţia absurdul unor evenimente tragice în manifestările lor. În afara extrem de probabilelor subtilităţi de limbaj (inaccesibile nevorbitorilor de poloneză) şi a felului în care evidenţiază o serie de trăsături deloc măgulitoare (beţia, infidelitatea), Munk dovedeşte în abordarea sa comică şi o bună stăpânire a gagurilor. 



            În doua parte a filmului, câţiva militari polonezi dintr-o tabără germană de prizoneri de război, reuniţi în aceeaşi încăpere, încearcă să facă faţă situaţiei deloc de invidiat în care se află. Izbucnesc conflicte, orgolii puerile ies la iveală, disperarea pândeşte la colţ. Singurul lucru care îi întăreşte pe mulţi dintre ei este istoria unui fost coleg evadat din mâinile germanilor şi ajuns în Occident, povestioară care învăluie însă în mister un fapt lipsit de eroism.   

Ionuţ Mareş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.