marți, 20 noiembrie 2012

Cinema, doamnelor şi domnilor!

Cinemaul e vis. Dar dacă fiecare film pe care îl vedem este reprezentarea aceluiaşi vis, care i-a fascinat pe străbunicii, bunicii şi părinţii noştri şi îi va ţine lipiţi de fotolii pe copiii, nepoţii şi strănepoţii noştri? Dacă trăim doar iluzia unui timp unic şi original? Şi, în fond, ce ne atrage atât de mult la cinema încât să îi supunem fără rezistenţă şi de atâtea ori toate simţurile noastre? Să ne lăsăm seduşi de imagini în mişcare, cu senzaţia că intrăm în alte lumi, deopotrivă cunoscute şi nemaiîntâlnite?


„Viaţa bate filmul”, auzim spunându-se deseori. Dar dacă gesturile, trăirile sau gândurile noastre de fiecare zi sunt modelate de imaginile cărora ne-am închinat fără să ştim de nenumărate ori? Mai suntem originali sau am împrumutat inconştient „viaţa” personajelor de pe marele ecran, întruchipate de actori carismatici, nebuni şi fără de care cinemaul şi-ar pierde sensul? Dacă existenţa noastră este construită pe scheletul unui scenariu de film, unde începutul, mijlocul şi sfârşitul urmează exact această ordine sau, de ce nu, aleatoriul postulat de Godard?

Toate întrebările de mai sus au fost declanşate de vizionarea filmului care a deschis Săptămâna Filmului Maghiar la Bucureşti. Final Cut – Doamnelor şi Domnilor (2012), în regia lui György Pálfi, îi poate bucura atât pe exersaţii cât şi pe neofiţii într-ale cinemaului. Le poate reaprinde cinefililor dezabuzaţi încrederea în film şi poate stârni printre nepăsători dorinţa de a aprofunda arta fără de care existenţa noastră pare a nu mai putea fi concepută.



Povestea din film este cea clasică: un băiat şi o fată..., dar abordarea este absolut nouă şi inovatoare. Cunoscutul regizor maghiar György Pálfi a regizat un film montat din scene de câteva secunde selectate din peste 400 de filme clasice din cinematografia internaţională.

Fragmentul de prezentare de mai sus, extras din programul Săptămânii Filmului Maghiar, este doar punctul de pornire într-o incursiune de 80 de minute în imaginarul cinematografic al lumii. Bijuterie a artei montajului, Final Cut este dovada că, în pofida inovaţiilor tehnologice, FILMUL a rămas aceeaşi unică îmbinare de iubire, pasiune, speranţă, sex, neînţelegere, dezamăgire, teamă, încredere, violenţă, vis, fericire, viaţă, moarte.

György Pálfi şi colaboratorii săi (filmul, proiectat în acest an la Cannes Classics, are nu mai puţin de patru monteuri) identifică pattern-urile de care cinemaului s-a folosit de atâtea ori pentru a ajunge la inima şi mintea noastre şi le fructifică pentru a ne arăta că, în esenţă, întreaga nostră viaţă suntem spectatorii unuia şi aceluiaşi film.   

Final Cut este reîntâlnirea cu actorii frumoşi ai acestei lumi, cu scenele la care am plâns sau am râs de-a lungul manifestării noastre ca fiinţe neputincioase în faţa farmecelor cinemaului, cu poveştile pe care le-am trăit fără să ne dăm seama, cu spaimele sau bucuriile la care ne-au făcut părtaşi prestidigidatorii filmului, cu tot ceea ce ne-a împins să ne deschidem sufletul luminilor şi umbrelor mişcătoare proiectate pe un ecran.

Ionuţ Mareş
  

2 comentarii:

  1. mi-a placut tare ce-a facut György Pálfi si ce am reusit sa vad: Hukkle, Taxidermia, Nem vagyok a barátod si astept sa vad si Final Cut. dar aici in Timisoara nu se gandeste nimeni sa-l aduca. asa ca-l astept sa se scurga pe net si sa-l vad ... Timisoara - cu un BMW nu se face primavara cinematografica.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu stiu de ce, dar György Pálfi e un capitol necunoscut pentru mine. Pur şi simplu l-am ratat până acum. Nici măcar Taxidermia n-am văzut. Final Cut este primul meu contact cu ce reprezinta el ca regizor, desi e, poate, un contact nepotrivit, dat fiind faptul ca este vorba de un film in special de montaj.

      Mi-a placut mult faza cu BMW-ul si primavara. Nu se face primăvară cinematografică (mai ales in plin debut de iarnă), dar e un început :)

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.