marți, 4 septembrie 2012

Terraferma (2011)

rating: Brainwash

Daca tot se desfasoara zilele astea Festivalul de la Venetia poate ca ar fi un bun prilej sa acordam un pic de atentie castigatorului premiului special al juriului de anul trecut, Terraferma. Filmul lui Emanuele Crialese expune intr-un cadru idilic - Linosa, o insula vulcanica de pe langa Sicilia - o problema actuala in Italia, cea a imigrantilor africani esuati dupa modelul cubanez pe bombeul cizmei europene. E o tratare eleganta a unei zone turistice superbe intercalata cu franturi de realitate care sa ne dea impresia de poveste moralizatoare pe tema responsabilitatii. Din pacate substratul emotional e aproape inexistent ori n-am putut eu rezona cu partea dramatica a povestii, ramanand fascinat mai degraba de calitatile estetice ale peliculei italiene.

Terraferma se remarca insa prin niste scene memorabile si prima dintre ele functioneaza ca un carlig pescaresc. Intr-un film care trateaza in plan secundar pescuitul ca mod de viata scena nici ca se putea a fi mai nimerita. Privesti de jos, de pe fundul unei mari cristaline, o barca trecand pe deasupra-ti si un navod abia aruncat se lasa in jurul tau si te invaluie incet. Frumusetea si solemnitatea acelei scene sunt nu doar seducatoare ci si un indiciu ca ceea ce vei urmari acorda o atentie neobisnuita esteticului. Scenele subacvatice vor continua pe tot parcursul filmului.



Plotul il implica pe tanarul Filippo, pe mama sa Giuletta (Donatella Finocchiaro) si pe bunicul Ernesto (Mimmo Cuticchio), un pescar batran care se incapataneaza sa traiasca dupa vechea traditie a pescarilor sicilieni. Doar ca marea nu mai ofera peste ca altadata iar zona e invadata de turisti escapisti. Mama si fiul se apuca de turism, renovand casa si “pescuind” apoi turistii sositi de pe continent. Afacerea lor ia insa o turnura neasteptata cand in timpul unei iesiri pe mare Ernesto si Filippo observa o pluta tixita cu africani din care cativa se arunca in mare in directia lor pentru a fi salvati. Ernesto, respectand cu strictete legile marii, ii salveaza din apa ducandu-i pe uscat, in contraventie cu legile statului care interzic acest lucru. Mai mult, o imigranta este ascunsa in gospodaria lor unde da nastere unui copil, complicand si mai mult lucrurile.

In esenta, povestea il priveste pe tanarul Filippo, constand intr-un episod important din maturizarea sa. Baiatul e astfel prins intre doua stiluri de viata pe care trebuie sa le cantareasca bine. Mama sa ii doreste un viitor mai luminos, in care sa invete lucruri noi si sa cunoasca oameni noi - iar turista Maura e o perspectiva interesanta in directia asta - doar ca Fili are si o fidelitate traditionala fata de bunicul sau, vrand sa repare barca si sa continue pescuitul. In ambele cazuri trebuie sa-si ia viata in maini. Simtul responsabilitatii i se va activa insa abia dupa cateva intalniri dramatice cu imigrantii ilegali.



Tierraferma e fara indoiala interesant prin subiect dar cam superficial in felul in care sunt tratate personajele principale (exceptandu-l, poate, pe Filippo). Nu exista prea multa adancime iar numeroasele fire narative deschise nu sunt urmarite satisfacator. Cu toate astea are un anumit farmec care te face sa nu-l regreti, probabil oferit de scenele pitoresti de pe insula si de pe mare sau de contrastul pe care Crialese il sugereaza prin cele doua feluri de invazii: turistica si imigranta. Prin urmare, daca inca va e dor de mare, sau va face cu ochiul Sicilia, Terraferma merita vizionat.


Un comentariu: