vineri, 22 iulie 2011

Harry Potter and The Deathly Hallows - Episode 2

It all ends here and now...

rating: Colectabil pentru fani

Expelliarmus colega! Sunt de acord cu ce spui in foarte inspiratul tau review: pentru a vedea un film, in general, nu e nevoie de un abreviar de termeni. Insa adaug ca in cazul seriei Potter, pentru a gusta la adevarata valoare bogatia povestii, e nevoie sa fii atent la orice mizilic. Un curs intensiv in vraji si potiuni, un pic de istoria Hogwarts si un background solid in privinta celor doi antagonisti principali - Harry si Voldemort - sunt mana vrajitoreasca. Pentru astea insa e nevoie de un maraton cinematic cu Harry Potter 1-7. Nici mai mult, dar nici mai putin. Prin urmare agreez decizia producatorilor de a-i lipsi pe nou-veniti de orice explicatie in legatura cu status-quo-ul din ultima parte - a opta - a seriei. Fara previously on... N-avem timp de asa ceva. Ar fi prea multe de spus iar Harry Potter and The Deathly Hallows part II ar trebui sa fie vazut nu pentru ca-i pe val, fiind vorba de lansarea ultimului capitol din cea mai de succes franciza din istoria cinema-ului, ci pentru ca ai un interes personal in aflarea concluziei unei povestiri pe care ai urmarit-o indeaproape. Bineinteles insa, interesul critic e alta poveste..

Imi manifestam acum jumatate de an, dupa ce vedeam Episode 1, dezamagirea si frustrarea ca nu puteam aprecia cum trebuie acel film intrucat era incomplet. Lipsea actul III al povestii, sub forma unui punct culminant si al unui deznodamant care sa dea un sens acelui esafodaj complex construit timp de peste 2 ore. Al doilea episod al celei de-a 7-a parti este exact acel act III care-mi lipsea, un deznodamant asteptat de 10 ani si care leaga si explica toata itele complicate ale destinului unui copil ce-a supravietuit doar ca sa-si infrunte moartea inca o data. Acum insa, pustiul timid cu ochelari pe care toti il luau peste picior a crescut intr-un barbat curajos (are si un pic de barba) si e gata sa-si asume rolul de sacrificiu. Toti acei ani de instruire si prieteniile legate-n timp i-au construit acel caracter nobil tipic eroului de basm. In fata sinistrului Lord Intunecat pe cale sa inrobeasca tot pamantul Harry Potter e singurul campion al sortii.

Filmul reia povestea chiar din finalul partii I, cu Harry, Ron si Hermione scapati din mainile acolitilor Stim-Noi-Cui iar acesta inzestrat cu bagheta magica a mortii (The Elderwand) pare invincibil. Mai doua talismane (deathly hallows) si Moartea isi poate lua vacanta. In timp ce Voldemort asteapta confruntarea directa, Harry si ai lui cauta ultimele Horcrux-uri (artefacte “imbunatatite” cu franturi din sufletul lui Voldemort) pentru a le distruge si a-l slabi. Cautarea ii conduce pe tinerii eroi inapoi la Hogwarts de unde ajutati de elevi si profesori il alunga pe infamul Snape, ucigasul lui Dumbledore, si decreteaza mobilizarea generala. Chiar si statuile prind viata pentru binele scolii de magie. Voldemort declanseaza atacul final insotit de cateva sute de Death Eaters (romanul Emil Hostina e si el un “mancator al mortii”), cativa trolli si vreo 2-3 tarantule-gigant, prapadind mare parte din scoala si din aparatorii ei. Marinimos, Lord V. le ofera apoi un armistitiu si solicita prezenta lui Harry pentru un duel in baghete magice. Harry insa are un as in maneca, ultimul Horcrux, care odata distrus ar insemna sfarsitul lui Voldemort. Si cu toate ca ne asteptam la triumful lui Harry, ultima parte e dominata tot de “ala rau”. Pentru prima oara il vedem in 3D - si nu ma refer la detaliul de filmare - ca un personaj puternic dar si cu oaresce slabiciuni, cu simpatii si antipatii, poate chiar si o ultima farama de umanitate (cand victorios le ofera elevilor sa-si aleaga partea in loc sa-i extermine) si, de ce nu, un simt al umorului macabru.

Finalul seriei e atat de dramatic si plin de gravitate incat greu iti vine sa crezi ca totul a inceput cu un film copilaresc si prostut ca Harry Potter si Piatra Filozofala. Intocmai ca o fiinta reala povestea s-a maturizat treptat pana s-a imbogatit cu o anume solemnitate specifica marilor confruntari dintre bine si rau (Ghilgames ar aprecia odiseea lui Potter). In final totul atarna de un singur fir de par, de o decizie pe care, asa cum se intampla in universul fantasy, unii au prevestit-o iar altii au avut grija sa se intample: Harry Potter trebuie sa se sacrifice pentru binele omenirii. Insa un lucru pe care filmul esueaza sa-l explice e invierea sa (asta suna deja biblic). Va luminez eu (spoiler!): cand Potter primeste blestemul mortal al lui Voldemort e protejat de faptul ca la intruparea celui din urma s-a folosit sangele pustiului (vezi The Goblet of Fire). Din acest motiv Harry are un tichet de invulnerabilitate (gata spoiler'). Mai mult, de fiecare data cand o rascruce in destinul lui Potter a parut mai misterioasa a existat o explicatie care ti-a fost insa ascunsa pana la final. No spoilers here!! Momentul de flashback revelator provine din parcurgerea amintirilor lui Snape de catre Harry, un fel de trecere in revista a punctelor esentiale din destinele celor doi. Providenta intotdeauna pare a conspira cu fortele binelui iar asta lasa loc de interpretare intr-o singura directie: cineva acolo sus te iubeste. Fie ca-i vorba de biroul directorului sau de oficiul superior.

E evident, sper, ca povestea asta nu se petrece intr-o lume obisnuita ci isi creeaza propriul univers cu propriile sale reguli. Asa ca nu are sens s-o judecam dupa standarde ‘lumesti’ ca fiind nerealista, exagerata sau patetica, cu personaje naive sau prostute. Toate povestile mari au o oarecare doza de inocenta, apeland mai degraba la copilul interior decat la intelectualul din tine. Numai sa ne amintim cat de “aiurita” e Neverending Story dar totusi pe cati nu i-a cucerit in copilarie. E incontestabil faptul ca Harry Potter e povestea unei generatii insa nu a unei generatii fixate intre anumite limite de varsta ci a acelei generatii care a rezonat cu ea, care a crescut cu eroii ei si s-a lasat atrasa intr-o asemenea aventura. Recunosc in schimb ca filmele pot fi mai mult sau mai putin apreciate. Asta depinde de asteptarile fiecaruia si de modul in care si-a imaginat povestea. In opinia mea si a altora ele sunt adaptari fidele conceptiei originale care au rezistat foarte bine tendintelor “corporatiei” de ieftineala si simplificare, de permutare a accentului de pe intriga pe rasfat vizual si atat. Cu fiecare ‘instalare’ povestea a devenit tot mai densa si mai greu de urmarit fara minimul de cunostinte anterior predate insa furnizand totusi suficienta distractie pentru ca nici un neofit sa nu se planga.

In concluzie, va place sau nu, seria Harry Potter a dat nastere celor mai bune filme cu vrajitori facute pana acum. Iar cand spun asta ma bazez pe 3 lucruri: complexitatea naratiunii bazata pe seria de romane a britanicei J.K. Rowling, distributia extraordinar alcatuita din actori britanici de mare prestanta (Maggie Smith, Helena Bonham Carter, Michael Gambon, Alan Rickman, Ralph Fiennes, Gary Oldman, John Hurt, Robbie Coltrane), care uneori s-au multumit cu un simplu cameo, si excelenta efectelor vizuale, de fapt, a intregii productii in sine. Nu poti nega amploarea acestor filme. In plus, dincolo de incantarea resimtita ca spectator la finalul fiecaruia din cele 8 filme a existat si satisfactia de a fi vazut un lucru facut fara compromisuri, cu implicare si daruire, inspiratie si mai ales respect fata de fani. 

Si daca tot vorbim de fani sa clarificam un lucru din start. Filmele cu Potter nu sunt obisnuitele blockbustere de vara care-ti flutura prin fata ochilor o gramada de ineptii digitale si a caror valoare nu depaseste pretul popcorn-ului rontait. Nici pe departe. Sunt povesti complexe nascute dintr-un anumit gen literar (temnite, dragoni si vrajitorie) si destinate unui anumit public care fac sa paleasca multe alte tentative cu pretentii de “minunatie” epica. In cazul lui Potter povestea iti cere un efort considerabil, acela de a sta cu rabdare in trenul magiei pana la destinatie. Nu se accepta calatori clandestini, nu se fac concesii celor care urca sau coboara in statiile intermediare. Daca nu-ti plac regulile esti in trenul gresit, asta-i tot. Finite Incantatum.

7 comentarii:

  1. M-ai uns la suflet, Richie, cu recenzia asta. :) +1.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cheia "invierii" e in titlu. Potter detine Talismanele Mortii si, prin urmare, are control asupra morţii şi vieţii lui. De aceea il si intreaba pe Dumbledore ce sa faca, daca sa ramana sau sa se intoarca. As simple as that:)

    RăspundețiȘtergere
  3. @anonim: hmm, e destul de probabila ipoteza.

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte tare aceasta recenzie.. Ai foarte mare dreptate cand spui ca aceasta serie, daca o urmaresti, trebuie sa o urmaresti cap-coada si indeaproape nu din doi in trei, nu doar "hai sa vad si eu filmul asta , acum, ca altul mai bun nu gasesc in program.." Eu ma pot declara cu mandrie fana Harry Potter :D, am crescut odata cu actorii principali .. cand aveam 11 ani am citit si prima carte din seria Harry Potter (Harry Potter si Piatra Filozofala).. mi-au placut super mult si cartile si filmele .. o poveste si o lume cu adevarat fantastica :X:X:X

    RăspundețiȘtergere
  5. ca sa vezi ce dependenta sunt de blogul vostru...am tot asteptam receniza ta(like "nu mai scrie odata?") :), sorry Luci, dar prefer parerea lui Richie in materie de Harry Potter...ah abia astept sa merg sa il vad...duminica, it all ends duminica

    RăspundețiȘtergere
  6. Ha, as putea fi suspectat ca vreau sa va duc la film cu cronici favorabile. totusi cred ca filmul asta merita vazut pe marele ecran cinematografic.

    RăspundețiȘtergere
  7. @adizzy: dar si eu prefer parerea lui Richie in materie de H.P. :)

    RăspundețiȘtergere