marți, 11 ianuarie 2011

Rare Exports (2010)

A Twisted Christmas Tale is Revealed


rating: Brainwash colectabil de sezon

Dincolo de Cercul Polar, in Laponia Finlandeza (apropo, exista si una suedeza) langa granita cu Rusia, se gaseste muntele Korvatunturi, casa lui Mos Craciun (Father Christmas, nu Santa Claus-ul celor de la Coca Cola care locuieste la Polul Nord, teoretic). Acolo se trimit sutele de mii de scrisori anuale cu cereri de cadouri sau rugaminti de nepedepsire pentru obraznicie. Noi oamenii mari stim adevarul. Cei mici, daca vor fi lasati sa vada filmul Rare Exports (desi n-ar fi indicat intrucat e clasificat R si le va bantui noaptea magica mai rau decat Cosmarul de Craciun al lui Burton), urmeaza sa-l afle pe pielea lor.


Cine ar fi fost mai in masura sa faca un film despre mitologia lui Mos Craciun decat unii din cei mai prolifici exportatori ai lui Santa. Finlandezii insa sunt prin definitie europeni si prin localizare geografica oameni nordici, ceea ce indica doua lucruri: 1. nu va fi o chestie lacrimogena si 2. probabil n-o sa le intelegi umorul pentru ca probabil nu va exista unul. Cu alte cuvinte desi va fi parodiata la greu imaginea barbosului jovial, spectatorul se va simti mai degraba disconfortat decat amuzat de viziunea macabra a lui Jalmari Helander, cel care la 7 ani dupa scurtul Rare Exports Inc. abordeaza inca o data ideea originii Mosului si finalizeaza versiunea “lunga” a povestii. Rezultatul a fost caracterizat de Roger Ebert ca “an R-rated Santa Claus origin story crossed with The Thing? A iesit un horror neobisnuit, o bizarerie in care renii sunt “de mancare” iar coarnele le poarta Mosul, o aventura palpitanta si destul de artsy izolata in peisajul montan finlandez si un film-parodie care da cu tifla versiunilor moderne care-l iau pe Mos Craciun in barca facandu-l betiv, hot ori retardat. Adevaratul Mos e mult mai rau.



Povestea finladeza a Craciunului are niste americani in ea, si chiar dansii sunt de vina pentru haosul ce urmeaza. Cautand originea lui Santa in adancurile muntelui Korvanturi cercetatorii dau peste un bloc de gheata stravechi in care stramosii Laapi l-au inchis pe Mos Craciun, o creatura abominabila care obisnuia sa se desfate in biciuirea copiilor neascultatori si transformarea lor in tocana de Craciun. Suna exagerat? Probabil... dar nici existenta unui Mos prietenos si a unei sanii cu reni zburatori nu e o mostra de realitate zilnica. Oricum abordarea in tonuri reci si excentric-macabre a mitului permite niste twisturi memorabile in privinta renilor, elfilor, sacului de cadouri si a intregii recuzite de sezon. Eroii intamplarii sunt niste oameni simpli si aspri ai Laponiei, asupra carora se resimt efectele eliberarii din strafunduri a Mosului. Viata lor se cam schimba cand o figura dubioasa incepe sa dea tarcoale localitatii, devorand renii, sterpelind radiatoarele si sacii de cartofi pentru ca in final sa puna mana pe copii. Salvatorul se va ridica chiar din randul pustimii, caci micutul si curiosul Pietari, descoperind in biblioteca povestea vechiului Mos, va incerca sa-si convinga tatal si pe ceilalti oameni mari de gravitatea pericolului.


Rare Exports nu se dezminte in privinta titlului caci dupa ce bate epic campii cu misterul din adancuri si supralicitarea scenei cu mosul ostatic scos spre vanzare corporatistilor, finalul ne va descifra o inventiva explicatie a Mosilor de peste tot. In felul asta filmul reuseste sa provoace si zambete si grimase, fiind o combinatie reusita de gore si umor negru... (se naste un nou fel de umor, negru-rosu?). Regret ca nu l-am vazut in noaptea de Craciun, dupa ce s-au impartit cadourile. La anu poate... Pana atunci safety instructions pentru asigurarea cuminteniei voastre:

 Trailer

2 comentarii:

  1. P.S. A nu se uita fabulosul "Le Père Noël est une ordure".

    RăspundețiȘtergere
  2. genial filmul ! :D noroc ca l-am vazut dupa Craciun ca altfel s-ar fi dus toata magia Sarbatorilor. Si noroc cu finalul supertare, care spala oripilarea si celui mai calit spectator

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.