miercuri, 10 septembrie 2014
Prim-plan cu o colecţie de cuţite.
Care e prima
chestie la care te gândeşti când vezi un cuţit filmat insistent în prim-plan, într-un
film american? E destul de clar, nu? Până la finalul filmului cineva va fi ciopârţit.
Sau cel puţin îi va fi ameninţată jugulara. Iar când apare o întreagă colecţie
de cuţite, ce să mai vorbim? Probabil avem de-a face cu un ucigaş în serie sau
un alt gen de maniac.
 |
| Scenă de debut în Bombon, El Perro (2004) |
Conform unei
logici similare, dacă personajul pleacă la pescuit de rechini, probabil va fi
atacat/mâncat de unul. Sau dacă avem un plan apropiat în care se văd colţii
unui câine, probabil cineva va fi muşcat/sfâşiat cât de curând în film.
Paranoia care se
imprimă subtil în minte din astfel de succesiuni de cadre e atât de
înrădăcinată în capul privitorului de filme mainstream că probabil nici n-o mai
conştientizezi.
De aceea filmele
lui Carlos Sorin, care contrazic detaşat multe dintre clişeele astea de tip
cauză-efect inventate de Hollywood (şi poate de Cehov înainte de a exista
Hollywood), sunt ca o briză de aer proaspăt. De exemplu, în Bombon, El Perro, personajul principal
meştereşte cuţite în timpul liber. Când începe filmul el e proaspăt şomer, deci
timpul liber e echivalent cu tot timpul. Le sculptează meticulos mânerele şi
apoi încearcă să le vândă pe unde apucă. Senzaţia de pericol iminent pe care o
ai, ca spectator, când îl vezi scoţând un morman de cuţite din geantă în faţa
unor muncitori necunoscuţi de pe un şantier, în scena de debut, e extrem de
limpede. Şi e elegant diluată de cursul ulterior al poveştii. Adică nu se
întâmplă nimic grav, nimeni nu atacă pe nimeni, nu se moare dramatic.
Carlos Sorin evită
asumat violenţa facilă în filmele sale şi aduce în prim-plan nu trucuri
narative ieftine menite să îţi atragă atenţia, ci un soi de umanitate profundă
a personajelor. O bunătate inerentă şi o dorinţă naturală de a oferi ajutor,
chiar şi unor necunoscuţi. Iar faptul că foloseşte de multe ori actori
neprofesionişti dă filmelor sale alura unei oglinzi puse firesc în faţa
realităţii, reflectând fără efort lumea aşa cum este ea.
În contradicţie
sistematică cu aşteptările pe care le ai ca spectator de filme mainstream,
Carlos Sorin surprinde mereu cu întorsături neaşteptate. De exemplu, Dias de pesca / Gone Fishing (thx, Waka!)
e un film despre pescuitul de rechini în care nimeni nu e desfigurat / mâncat
de vreun rechin şi nici nu apar cadre subacvatice cu corzi de violoncel
strunite fioros în fundal, a la Jaws.
Bombon, El Perro e un film despre un fabricant de cuţite
artizanale şi despre un câine aparent fioros, dar niciunul dintre cei doi nu agresează pe nimeni.
Historias minimas e despre un octogenar care face autostopul în
căutarea câinelui său, iar pe drum găseşte oameni care îi oferă câte un ajutor
neaşteptat.
Toate personajele
lui Sorin sunt, în esenţă, oameni de treabă care spun câteva o poveste aparent simplă, dar nu lipsită de greutate. Iar filmele lui au darul rarisim
de a-ţi reconfirma încrederea în umanitate. Dar nu la modul neverosimil şi umflat
cu minciuni al unui film de Hollywood cu happy end, ci în limitele binevenite
ale unui bun simţ ce am impresia / sper că reflectă destul de clar lumea în
care trăim. Aşa cum se vede cu ochiul liber, nu printr-un ecran.
Filmele lui Carlos Sorin funcţionează perfect ca medicament contra
supradozei de scenarii deprimante/paranoide livrate de mass-media mainstream, deci cred că nu strică să aveţi câte unul prin preajmă în folderul cu filme antidepresive ;).
marți, 9 septembrie 2014
Usturoi la Plai
CÎTEODATA, AI NEVOIE DE UN PIC DE AVENTURĂ
"Cel mai aclamat film românesc înainte de lansare"
(extras din prezentarea oficială Usturoi)
Poate vă sună a auto-laudă exagerată, dar scenaristul și producătorul Radu Băzăvan aka Groparu nu exagerează deloc. Proiectul lui indie a strîns o susținere entuziastă, în online, ziare, televiziune. Usturoi era pe buzele tuturor, încă înainte să publice vreun singur cadru din film.
A ajutat desigur și că Groparu e un blogger cunoscut. Și că în distribuție apar, pe lângă doi puști simpatici, și următorii:
Adi Hădean, chef! (proaspăt înnobilat ca Masterchef)
Gabriel Oană aka Gaben (regele vloggerilor)
Alina Crancău ( jumătate de Tvdece)
Răzvan Dragoș (cealaltă jumătate din Tvdece)
Plus un cameo de la Groparu himself.
Chiar și Marele Ecran a fost strîns legat de proiectul lui Groparu (finanțat 100 % din mijloace proprii). Am citit primul draft al scenariului. Apoi am dus Usturoiul pe covorul roșu de la Cannes, un mic stunt care a ajuns și în ziare. Tot în 2013 am dat în premieră primul cățel de Usturoi (un extended trailer) pe un mare ecran. Iar anul acesta, inevitabilul se va produce: Usturoi se lansează și pe Plai-urile din Timișoara cu surle, trîmbițe și rap țigănesc.
Da! Rapperul Villy cîntă în film hip-hop țigănesc în premieră galactică (dacă agreem că Connect-r nu a cîntat niciodată hip-hop). Apropo, are muzică originală (de la trupe din Olanda, DJ din SUA și pînă la ansambluri folclorice din Sălaj). Formația de dans care apare în film s-a nimerit să fie în locație și dansatorii au vrut și ei să "joace". Totul a fost improvizat.
Poate vreți totuși să știți ceva și despre subiect. Doi puști din Transilvania fug de acasă pentru a strînge banii de care fratele unuia dintre ei are nevoie pentru a se căsători cu aleasa inimii. Exact ca în Coehlo, e un road-movie (mai mult simpatic decât) inițiatic despre prietenie și maturizare. Și probabil unul din primele/puținele filme românești care se ia la trântă cu prejudecățile rasiale din România.
Povestea realizării Usturoi este o călătorie plină de obstacole, suișuri și coborîșuri, exact ca aventurile băieților din film. Povestea din film și povestea facerii filmului împart pînă și aceeași morală "dacă-ți dorești ceva cu adevărat și vei face tot, dar absolut TOT ce îți stă în putere, vei reuși'.
Pentru asta, Groparu a avut nevoie, la fel ca în film, de prieteni. Foarte mulți prieteni. Începând cu regizorul/monteurul Lucian Alexandrescu (un român care lucrează în State în lumea modei și cu nume importante din industria muzicală), care debutează cu această ocazie în lungmetraj. Lucian a adus cu el în crew și americani get-beget (cameramanul Derrick Doty). Apropo, filmul are o imagine foarte bună.
Talentații Sebastian Topan (12 ani la data filmării, în 2012) și Darius Stoica (10 ani) sunt protagoniștii odiseei româno-țigănești. Pe lîngă numeroși actori de ocazie, din distribuție fac parte și actrițe de profesie: Elena Ivanca și Ileana Negru.
Cum spuneam, Usturoi e deja o reușită. Lansat oficial în această vară la Casa TIFF unde a rupt, a umplut pînă la refuz săli din Zalău, București, la festivalul lui Dinescu de la Cetate . După Plai, călătoria continuă la Comedy Cluj și la două festivaluri din Statele Unite (!!!) unde a fost selectat (în curînd detalii pe blogul filmului).
Personal, cel mai mult îmi place originalitatea ideii lui Groparu și implicarea/încrederea totală în acest vis, deși nu știa bucătăria din spatele unui film. Tacticile și îndrăzneala lui Groparu ar putea să servească drept model și unor cineaști români "profesioniști", în condițiile în care o mulțime de pelicule cu finanțări babane de la CNC trec văzute de maximum 500 de spectatori (cît a avut Usturoi la o singură proiecție).
Despre cum a făcut toate astea și despre altele, puteți să-l întrebați și singuri pe Radu Băzăvan, vineri, 12 septembrie, după proiecția Usturoi (cu începere în jur de 12 noaptea, după concertele de la Scena Mare). Casa Filmelor, Plai.
"Cel mai aclamat film românesc înainte de lansare"
(extras din prezentarea oficială Usturoi)
Poate vă sună a auto-laudă exagerată, dar scenaristul și producătorul Radu Băzăvan aka Groparu nu exagerează deloc. Proiectul lui indie a strîns o susținere entuziastă, în online, ziare, televiziune. Usturoi era pe buzele tuturor, încă înainte să publice vreun singur cadru din film.
A ajutat desigur și că Groparu e un blogger cunoscut. Și că în distribuție apar, pe lângă doi puști simpatici, și următorii:
Adi Hădean, chef! (proaspăt înnobilat ca Masterchef)
Gabriel Oană aka Gaben (regele vloggerilor)
Alina Crancău ( jumătate de Tvdece)
Răzvan Dragoș (cealaltă jumătate din Tvdece)
Plus un cameo de la Groparu himself.
Chiar și Marele Ecran a fost strîns legat de proiectul lui Groparu (finanțat 100 % din mijloace proprii). Am citit primul draft al scenariului. Apoi am dus Usturoiul pe covorul roșu de la Cannes, un mic stunt care a ajuns și în ziare. Tot în 2013 am dat în premieră primul cățel de Usturoi (un extended trailer) pe un mare ecran. Iar anul acesta, inevitabilul se va produce: Usturoi se lansează și pe Plai-urile din Timișoara cu surle, trîmbițe și rap țigănesc.
Da! Rapperul Villy cîntă în film hip-hop țigănesc în premieră galactică (dacă agreem că Connect-r nu a cîntat niciodată hip-hop). Apropo, are muzică originală (de la trupe din Olanda, DJ din SUA și pînă la ansambluri folclorice din Sălaj). Formația de dans care apare în film s-a nimerit să fie în locație și dansatorii au vrut și ei să "joace". Totul a fost improvizat.
Poate vreți totuși să știți ceva și despre subiect. Doi puști din Transilvania fug de acasă pentru a strînge banii de care fratele unuia dintre ei are nevoie pentru a se căsători cu aleasa inimii. Exact ca în Coehlo, e un road-movie (mai mult simpatic decât) inițiatic despre prietenie și maturizare. Și probabil unul din primele/puținele filme românești care se ia la trântă cu prejudecățile rasiale din România.
Povestea realizării Usturoi este o călătorie plină de obstacole, suișuri și coborîșuri, exact ca aventurile băieților din film. Povestea din film și povestea facerii filmului împart pînă și aceeași morală "dacă-ți dorești ceva cu adevărat și vei face tot, dar absolut TOT ce îți stă în putere, vei reuși'.
Pentru asta, Groparu a avut nevoie, la fel ca în film, de prieteni. Foarte mulți prieteni. Începând cu regizorul/monteurul Lucian Alexandrescu (un român care lucrează în State în lumea modei și cu nume importante din industria muzicală), care debutează cu această ocazie în lungmetraj. Lucian a adus cu el în crew și americani get-beget (cameramanul Derrick Doty). Apropo, filmul are o imagine foarte bună.
Talentații Sebastian Topan (12 ani la data filmării, în 2012) și Darius Stoica (10 ani) sunt protagoniștii odiseei româno-țigănești. Pe lîngă numeroși actori de ocazie, din distribuție fac parte și actrițe de profesie: Elena Ivanca și Ileana Negru.
Cum spuneam, Usturoi e deja o reușită. Lansat oficial în această vară la Casa TIFF unde a rupt, a umplut pînă la refuz săli din Zalău, București, la festivalul lui Dinescu de la Cetate . După Plai, călătoria continuă la Comedy Cluj și la două festivaluri din Statele Unite (!!!) unde a fost selectat (în curînd detalii pe blogul filmului).
Personal, cel mai mult îmi place originalitatea ideii lui Groparu și implicarea/încrederea totală în acest vis, deși nu știa bucătăria din spatele unui film. Tacticile și îndrăzneala lui Groparu ar putea să servească drept model și unor cineaști români "profesioniști", în condițiile în care o mulțime de pelicule cu finanțări babane de la CNC trec văzute de maximum 500 de spectatori (cît a avut Usturoi la o singură proiecție).
Despre cum a făcut toate astea și despre altele, puteți să-l întrebați și singuri pe Radu Băzăvan, vineri, 12 septembrie, după proiecția Usturoi (cu începere în jur de 12 noaptea, după concertele de la Scena Mare). Casa Filmelor, Plai.
La Casa Filmelor va fi EPIC!
PROIECȚIA-SPECIALĂ 2014
Dacă ați parcurs programul Casei Filmelor ați observat poate că sâmbătă seară după concerte nu apare, în mod ciudat, nimic. Anii trecuti, acel interval de timp era rezervat momentului cel mai atractiv/inedit/de neratat din program (în opinia noastră, cel puțin). In 2012 am avut Aventurile Prințului Ahmed + rescoring Makunouchi Bento. În 2013, tot MaBento ne-a regalat cu un spațiu sonor și vizual: Science Night.
Și acum, doamnelor și domnilor, avem în sfîrșit confirmat filmul-eveniment de anul acesta. Un film care va încununa ziua dedicată muntelui la Casa Filmelor. O proiecție unică, din categoria "o dată-n viață", nu știu dacă auziți tobele, dar vă rog să vi le imaginați pe măsură ce ochii vi se îndreaptă către titlul filmului...tam-tadaam: The Epic of Everest (1924), varianta restaurată de BFI National Archive (Arhiva Națională a Institutului Britanic de Film).
Iată cîteva motive pentru care această "proiecție-specială" este atît de specială:
E filmarea oficială a legendarei expediții din 1924 a alpiniștilor George Mallory și Andrew Irvine (a treia expediție britanică pe Everest). În comunitatea alpiniștilor încă se mai dezbate dacă nu cumva sunt primii care au atins cel mai înalt vîrf al lumii, supranumit "al treilea Pol".
Putem vedea documentarul, în premieră pentru România, la fix 90 de ani de la data lansării sale. A fost un hit, a circulat de-a lungul și latul Europei și de 7 ori de pe o coastă a SUA pe cealaltă (era pentru prima oară când publicul larg făcea cunoștință cu măreția dar și condițiile brutale ale Himalayei). La premiera de la Londra, a fost adus un grup de lama tibetani pentru a acompania proiecția cu cîntece din cornurile lor și dansuri tradiționale.
Realizatorul, căpitanul John Noel, făcea și el pionierat în cinematografie, ținând cont de condițiile extreme de altitudine și temperatură în care a filmat. A avut cel mai avansat echipament al timpului. Lentilele telescopice au fost îmbunătățite pentru a obține imagini clare de la distanță mare. Astfel, Mallory și Irvine au fost filmați de la 3 km. depărtare, înainte să-i înghită ceața, la peste 8000 m. altitudine. Ulterior, echipa de căutare n-a mai găsit nicio urmă a celor doi. Corpul lui Mallory a fost descoperit 75 de ani mai tîrziu (fără ca aceasta să lămurească misterul dacă a ajuns sau nu pe vîrf ).
E unul dintre primele materiale filmate cu populațiile izolate din Tibet și Nepal și cultura lor. Are deci valoare antropologică și istorică (așa cum a fost cazul și cu Aventurile Prințului Ahmed, cea mai veche animație păstrată integral).
Dar filmul nu e interesant doar pentru pasionații de munte și de istoria filmului. Culorile fabuloase ale lumii de cleștar, senzația de solitudine și grandoare a întinderilor himalayene, apusul sângeriu -cu adevărat epic- deasupra vârfului, te trimit într-un spațiu oniric, ca din altă lume. E un veritabil trip audio-vizual (așa cum a fost anul trecut Science Night), după cum puteți deduce din trailer.
La starea cvasi-halucinogenă contribuie din plin și coloana sonoră a lui Simon Fisher Turner, la care a lucrat timp de un an de zile. A rezultat un omagiu evocativ adus munților și celor fascinați de ei, printr-un amețitor colaj de instrumente, muzicieni și sunete găsite în natură (vînturi aspre, clopote de iaci dar și înregistrări originale făcute de Noel cu călugării tibetani). Cu 3 ani înainte, Turner a compus muzica pentru un alt documentar al aventurilor eroice, recondiționat tot de BFI: The Great White Silence (filmarea oficială a expediției lui Scott la Polul Sud, care pare interesant de adus cu altă ocazie).
Pelicula (veche de aproape un secol) a fost restaurată după un an de eforturi laborioase, de către BFI National Archive cu ajutorul Sandrei Noel, fiica autorului. 20 de oameni au scanat digital 3000 metri de peliculă foarte fragilă. Plus că au reconstruit aproape de la zero toate intertitlurile din film (118 la număr).
Dacă ați parcurs programul Casei Filmelor ați observat poate că sâmbătă seară după concerte nu apare, în mod ciudat, nimic. Anii trecuti, acel interval de timp era rezervat momentului cel mai atractiv/inedit/de neratat din program (în opinia noastră, cel puțin). In 2012 am avut Aventurile Prințului Ahmed + rescoring Makunouchi Bento. În 2013, tot MaBento ne-a regalat cu un spațiu sonor și vizual: Science Night.
Și acum, doamnelor și domnilor, avem în sfîrșit confirmat filmul-eveniment de anul acesta. Un film care va încununa ziua dedicată muntelui la Casa Filmelor. O proiecție unică, din categoria "o dată-n viață", nu știu dacă auziți tobele, dar vă rog să vi le imaginați pe măsură ce ochii vi se îndreaptă către titlul filmului...tam-tadaam: The Epic of Everest (1924), varianta restaurată de BFI National Archive (Arhiva Națională a Institutului Britanic de Film).
Iată cîteva motive pentru care această "proiecție-specială" este atît de specială:
E filmarea oficială a legendarei expediții din 1924 a alpiniștilor George Mallory și Andrew Irvine (a treia expediție britanică pe Everest). În comunitatea alpiniștilor încă se mai dezbate dacă nu cumva sunt primii care au atins cel mai înalt vîrf al lumii, supranumit "al treilea Pol".
Putem vedea documentarul, în premieră pentru România, la fix 90 de ani de la data lansării sale. A fost un hit, a circulat de-a lungul și latul Europei și de 7 ori de pe o coastă a SUA pe cealaltă (era pentru prima oară când publicul larg făcea cunoștință cu măreția dar și condițiile brutale ale Himalayei). La premiera de la Londra, a fost adus un grup de lama tibetani pentru a acompania proiecția cu cîntece din cornurile lor și dansuri tradiționale.
Realizatorul, căpitanul John Noel, făcea și el pionierat în cinematografie, ținând cont de condițiile extreme de altitudine și temperatură în care a filmat. A avut cel mai avansat echipament al timpului. Lentilele telescopice au fost îmbunătățite pentru a obține imagini clare de la distanță mare. Astfel, Mallory și Irvine au fost filmați de la 3 km. depărtare, înainte să-i înghită ceața, la peste 8000 m. altitudine. Ulterior, echipa de căutare n-a mai găsit nicio urmă a celor doi. Corpul lui Mallory a fost descoperit 75 de ani mai tîrziu (fără ca aceasta să lămurească misterul dacă a ajuns sau nu pe vîrf ).
E unul dintre primele materiale filmate cu populațiile izolate din Tibet și Nepal și cultura lor. Are deci valoare antropologică și istorică (așa cum a fost cazul și cu Aventurile Prințului Ahmed, cea mai veche animație păstrată integral).
Dar filmul nu e interesant doar pentru pasionații de munte și de istoria filmului. Culorile fabuloase ale lumii de cleștar, senzația de solitudine și grandoare a întinderilor himalayene, apusul sângeriu -cu adevărat epic- deasupra vârfului, te trimit într-un spațiu oniric, ca din altă lume. E un veritabil trip audio-vizual (așa cum a fost anul trecut Science Night), după cum puteți deduce din trailer.
La starea cvasi-halucinogenă contribuie din plin și coloana sonoră a lui Simon Fisher Turner, la care a lucrat timp de un an de zile. A rezultat un omagiu evocativ adus munților și celor fascinați de ei, printr-un amețitor colaj de instrumente, muzicieni și sunete găsite în natură (vînturi aspre, clopote de iaci dar și înregistrări originale făcute de Noel cu călugării tibetani). Cu 3 ani înainte, Turner a compus muzica pentru un alt documentar al aventurilor eroice, recondiționat tot de BFI: The Great White Silence (filmarea oficială a expediției lui Scott la Polul Sud, care pare interesant de adus cu altă ocazie).
Pelicula (veche de aproape un secol) a fost restaurată după un an de eforturi laborioase, de către BFI National Archive cu ajutorul Sandrei Noel, fiica autorului. 20 de oameni au scanat digital 3000 metri de peliculă foarte fragilă. Plus că au reconstruit aproape de la zero toate intertitlurile din film (118 la număr).
Cei care ajung la Plai pot să vadă această proiecție (probabil unică) la mai puțin de un an de la lansarea în Marea Britanie (18 octombrie 2013), sîmbătă, 13 septembrie, după concertele de la Scena Mare.
Atunci când am citit articolul din The Guardian am visat să putem aduce filmul la Timișoara, dar nici nu speram să poată fi posibil atît de repede. Asta mulțumită prietenilor de la Plai (care suportă costul acestei proiecții) și deschiderii BFI.
Dacă totuși mai aveți nevoie de un motiv, alpinistul timișorean Horia Colibășanu va vorbi la Casa Filmelor, cu doar cîteva ore înainte de proiecție, despre Himalaya și, evident, Everest. În anul cu cele mai multe victime din istoria cățărării muntelui, a urcat și el pînă aproape de locurile unde Irvine și Mallory au fost văzuți/ filmați ultima oară.
Dacă totuși mai aveți nevoie de un motiv, alpinistul timișorean Horia Colibășanu va vorbi la Casa Filmelor, cu doar cîteva ore înainte de proiecție, despre Himalaya și, evident, Everest. În anul cu cele mai multe victime din istoria cățărării muntelui, a urcat și el pînă aproape de locurile unde Irvine și Mallory au fost văzuți/ filmați ultima oară.
sâmbătă, 6 septembrie 2014
Trailerul zilei: I Am Ali
In curand un portret intim si emotionant al omului din spatele legendei Muhammad Ali. I Am Ali e un documentar regizat de Clare Lewins si dezvoltat de producatorii lui Searching for Sugar Man si The Imposter care se va fixa pe inregistrarile convorbirilor cu familia sa facute de Ali timp de 20 de ani. Acesta e doar unul din documentarele care il au drept protagonist pe celebrul boxer, celelalte doua fiind inca in lucru si tintind problemele sale cu justitia americana (Ali a primit o sentinta de 5 ani pentru refuzul de a se inrola in Vietnam). Dupa cum arata trailerul cred ca avem in fata una din nominalizarile la Oscar 2015.
Filmul de Piatra, un festival ce musteste de "Volunteer Power"
Weekendul acesta are loc la Piatra Neamt a 7-a editie a festivalului de scurt-metraj Filmul de Piatra (5-7 septembrie), un eveniment care se anunta drept cel mai prietenos festival de muzica si film. Ne-am fi dorit cu siguranta sa verificam pe pielea noastra cele spuse de organizatori, mai ales ca programul e foarte smecher si atragator, dar cum nu ne ajunge nici noua timpul pentru tot ce punem la cale, impreuna cu organizatorii Plai am hotarat sa-l chemam in vizita aici pe Andrei Dascalescu, co-fondatorul festivalului, cu filme scurte si povesti cat mai lungi despre minunatia locurilor nemtene si puterea voluntarilor de la Piatra. Asadar peste o saptamana, in Casa Filmelor de la Plai Festival, va veti putea intalni cu Andrei si afla de la el cum se face un festival de succes.
Pana atunci insa iata ce se intampla zilele astea la Piatra Neamt: trei zile de proiectii cu filme romanesti (67 scurt-metraje din 205 inscrise + 3 lungmetraje bonus: un film de animație pentru copii, Closer to the Moon în regia lui Nae Caranfil, Kyra Kyralina în regia lui Dan Pița). Atractia principala a festivalului o reprezinta insa un super-eveniment cu filme și muzică pe vârful muntelui Cozia (650m altitudine) denumit SHORTS DAY, LONG NIGHT.
Publicul va urca pe munte cu telegondola, sambata la ora 19:00, și va fi întâmpinat de un concert unplugged în aer liber, pe o platformă de lemn cu o panoramă spectaculoasă din care nu lipsesc Valea Bistriței, Muntele Ceahlău, Dealul Petrodava, lacul Bâtca Doamnei și o parte din orașul Piatra Neamț. După ce soarele dispare în spatele munților încep proiecțiile de film: 11 scurtmetraje multipremiate într-o selectie "best-of" Shorts Up. După filme, într-o structură acoperită în formă de iglu, începe petrecerea, cu alte 3 trupe live: Les Elephants Bizarres, Pinholes și Fine It's Pink și 3 DJ seturi: Matze, Yoon, Adrian R. Petrecerea se termină după ora 6:40, ora răsăritului de soare.
Demn de retinut e ca incepand de anul trecut Filmul de Piatra a hotarat sa devina "un manifest de initiativa independenta si voluntariat", delimitandu-se de finantarile publice si inevitabilele compromisuri pe care le aduc. In consecinta editia de anul acesta e pusa la cale de o echipa impresionanta de 80 de voluntari, din toata tara, al caror curaj, energie si buna dispozitie au fost extrem de bine surprinse in promo-ul festivalului, un clip realizat cu buget zero de regizorul Andrei Dascalescu:
Pentru cei care, la fel ca noi, nu pot sa ajunga in Piatra Neamt e bine de stiut ca Filmul de Piatra pleaca in croaziera prin tara cu o selectie best of: la Piatra Fantanele (8-10 septembrie, in tabara de voluntariat Tasuleasa Social, despre care vom proiecta si noi ‘Un film fain’), la Cluj (11 septembrie, Atelier Cafe) si la Timisoara (14 septembrie, Plai Festival). Le uram bafta!
vineri, 5 septembrie 2014
joi, 4 septembrie 2014
U T O P I A
WHERE IS JESSICA HYDE?
Infecțios, molipsitor, dureros, rezilient, pandemic și puneți ce adjective mai doriți care să sugereze că UTOPIA e un virus. Nu e un virus care să te omoare, dar îți poate schimba viața sau măcar percepția asupra ei. În ultimii ani mi-a fost dat să descopăr cîte un serial-fenomen. 2014 e anul UTOPIA.
Infecțios, molipsitor, dureros, rezilient, pandemic și puneți ce adjective mai doriți care să sugereze că UTOPIA e un virus. Nu e un virus care să te omoare, dar îți poate schimba viața sau măcar percepția asupra ei. În ultimii ani mi-a fost dat să descopăr cîte un serial-fenomen. 2014 e anul UTOPIA.
“You
think all Rroma is from Romania? Is not. Gipsy, many places: Bulgaria, Poland,
Spain. Rroma language is very different from Romanian. Like welsh to english”. (Marius / Emil Hoștină)
Stereotipurile vehiculate recent în presa britanică
dar și fobiile din societatea românească se află în centrul unei conspirații
planetare. Un manuscris de bandă desenată e căutat cu fervoare de agenții
siniștri ai unui misterios “mister Rabbit”. Secretele ascunse în acele desene
ar putea să distrugă umanitatea. Sau…să o salveze.
UTOPIA, creat de Denis Kelly și produs de Channel 4 (UK), mixează inteligent servicii super-secrete (“The
Network”), companii farmaceutice, pandemii produse în laborator și o ceată
simpatică de proscriși accidentali. După UTOPIA vei privi lumea cu alți ochi.
De exemplu, panica recentă cu Ebola.
Atenție! UTOPIA este extrem de contagios. Genul
acela care te consumă, te îmbolnăvește timp de două sezoane (tocmai s-a
încheiat sez. II). Îndrăznesc să afirm că este un serial perfect, din categoria
Breaking Bad, True Detective sau Twin Peaks (unele personaje par desprinse din
lumea lui Lynch sau dintr-o carte de comics).
Are toate ingredientele care crează
dependență și consum compulsiv: imagine superbă, eroi atașanți sau înfricoșători, scenariu impecabil, tensiune cît încape și culorile, oh! culorile...
Violența grafica si umorul negru sunt în doze egale. Muzica lui Cristobal Tapia
De Veer îți ramîne în cap, la fel ca întrebarea repetată obsedant (“Where is Jessica
Hyde?”) de Neil Maskell (Kill List), actor capabil să dea replici numai prin respirație,
ca Darth Vader. UTOPIA este vaccinul tonic și alert care îți inoculează o doză
sănătoasă de cinism. Serialul momentului.
Doar priviți această scenă de început de episod din sezonul 2, ca să vă faceți o idee (nu e niciun spoiler, dar vă poate afecta emoțional):
miercuri, 3 septembrie 2014
Aiiiiiiiiiiiii!
ADICĂ USTUROI ÎN PREMIERĂ LA TIMIȘOARA
Winter is coming, se știe. Deci avem nevoie de usturoi. Mult Usturoi. Și îl vom avea. După ce anul trecut am primit doar un cățel, fiind primii care am dat trailer-ul oficial pe un ecran mare, anul acesta, tot la Plai, dăm filmul independent USTUROI, după care salivează o grămadă de lume de prin zonă'. Atîîît!
V-am zis că vine și Groparu? Nu v-am zis, da scrie pe afiș, ni!
Revenim cu detalii usturătoare (care implică și o știre mișto despre selecția filmului la un festival de peste ocean). Știu, Casa Filmelor va fi prea mică. O să ne auzim înjurături ca la ușa cortului (ceea ce în fond și este Casa Filmelor). Poate toate înjurăturile astea o să împingă până la urmă Usturoiul și în multiplex. Dă-i să pută, Gropare!
Winter is coming, se știe. Deci avem nevoie de usturoi. Mult Usturoi. Și îl vom avea. După ce anul trecut am primit doar un cățel, fiind primii care am dat trailer-ul oficial pe un ecran mare, anul acesta, tot la Plai, dăm filmul independent USTUROI, după care salivează o grămadă de lume de prin zonă'. Atîîît!
V-am zis că vine și Groparu? Nu v-am zis, da scrie pe afiș, ni!
Revenim cu detalii usturătoare (care implică și o știre mișto despre selecția filmului la un festival de peste ocean). Știu, Casa Filmelor va fi prea mică. O să ne auzim înjurături ca la ușa cortului (ceea ce în fond și este Casa Filmelor). Poate toate înjurăturile astea o să împingă până la urmă Usturoiul și în multiplex. Dă-i să pută, Gropare!
duminică, 31 august 2014
vineri, 29 august 2014
doua muze
Daca v-ati intors din concedii, azi de la ora 20.00, la Castelul (din Parcul Copiilor) Pelicula Culturala prezinta Ciresii Infloriti (in regia lui Doris Dorrie). Iar maine au program si pentru copii, de la ora 15.00. Nico si Betty sunt neobosite si ne inspira si pe noi sa ne re-apucam de treaba. Pentru inceput: Casa Filmelor (Plai).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)