luni, 27 decembrie 2010
Bani europeni pentru filme romanesti
"Comisia Europeana a aprobat in temeiul normelor UE in materie de ajutoare de stat o schema de sprijinire a productiei cinematografice din Romania, in valoare de 80,68 milioane euro (347 milioane lei) pentru a sprijini dezvoltarea industriei cinematografice, a culturii si a educatiei cinematografice.
Comisia a aprobat o schema a autoritatilor romane de acordare a unor imprumuturi fara dobanda sau a unor granturi nerambursabile pentru productia de filme romanesti sau de filme realizate cu participare romaneasca.
In special, Comisia a constatat ca, in baza criteriilor culturale definite de catre autoritatile romane, ajutoarele vor fi directionate spre productii culturale. Mai mult, masura permite producatorilor sa cheltuiasca pana la 20% din bugetul filmului in cadrul Spatiului Economic European, nu numai in Romania. Autoritatile romane intentioneaza sa mentina schema pana la data de 31 decembrie 2014. "
via filme-carti
duminică, 26 decembrie 2010
Gulliver's Travels (2010)
rating: EROARE
Incep cu un mesaj pentru fanii neconditionati ai lui Jack Black: duceti-va la film, voua oricum va place orice ar face acest "dude", vesnic indragostit de muzica rock si de felul in care isi ia in balon burta (banuiesc ca intentionat isi pastreaza "burta de bere", pentru ca un Slim Jack Black are fi probabil de neconceput si de neangajat de catre studiouri).Pentru restul lumii, un mic avertisment: nu veti vedea nimic diferit din ce n-ati vazut in celelalte filme cu acest (mai mult sau mai putin) comic. De fapt, nu veti vedea nimic diferit din ce n-ati vazut in alte filme in general. Ar fi totusi ceva. O Emily Blunt atat de searbada (da, e o "foxy lady" delicioasa, dar vrem sa vedem si altceva in afara de cele doua "mode-uri" in care stie sa-si tuguie buzele: a imbufnare sau a pupic) si o Catherine Tate nula si neavenita.
Revenind la eroul principal, Gulliver e un tip care sorteaza corespondenta unei mari publicatii, (adica are un job de student, numai ca el are spre 40). N-are gagica, n-are tupeu, dar are noul iPhone (asa se strang banii pentru prostioarele astea). Adica este, ca sa folosesc o expresie din film, un "lame ass" si ma tem ca nu gasesc doua cuvinte mai bune pentru a descrie filmul. Gulliver e luzerul pe care il iubesti tocmai pentru ca nu esti asa luzer ca el. Spre norocul lui, ajunge sa se joace de-a uriasul in tara piticilor. Spre ghinionul spectatorilor, treaba asta tine cam mult. As fi lungit putinele scene cu adevarat amuzante, in care Gulliver e pe post de papusa in casuta de jucarie a unei fetite uriase.
3D-ul este fix "de prisos" (se vedea chiar mai clar fara ochelari) dupa cum a observat tovarasul Richie, pe care l-am tarat dupa mine de dragul povestii din copilarie. Nu pot spune ca a fost o seara ratata, dar as fi vrut sa rad mai mult. De Jack Black voi mai rade probabil doar la Kung Fu Panda 2 (excelent teaser, by the way).
Gulliver's Travels e din pacate o comedie mica. Micuta. Prapadita. Sfrijita. Liliputanaaa!
Gulliver's Travels e din pacate o comedie mica. Micuta. Prapadita. Sfrijita. Liliputanaaa!
You will meet a tall dark stranger (2010)
A tale of love and sound... told by fools
rating: Brainwash
Woodie Allen isi are desigur publicul sau, din care eu nu fac parte, dar asta nu ma impiedica sa apreciez un film atunci cand imi place cu adevarat. Spre exemplu, precedentul Vicky Cristina Barcelona, mi s-a parut o inutilitate totala, dar ultimul sau film, You Will Meet A Tall Dark Stranger, imi apare de departe mult mai reusit. Noua dramedie a lui Allen exceleaza in doua privinte: distributia actorilor si scenariul, mai exact dialogul. Desi filmul transpira a stil woodian din cap pana in coada: personaje cu probleme, intorsaturi amuzante, drama sociala si familiala si naratorul voice-over care stie finalul povestii, filmul asta a reusit sa-mi mentina atentia. Si asta cu atat mai mult cu cat e despre nimic sau, in general, despre viata, iubire si cautarea fericirii. A tale of sound and fury... Figurile din aceasta poveste sunt oameni obisnuiti marcati de griji si de nesiguranta, oameni nemultumiti de ce au sau convinsi ca pasarea de pe gard e mai de pret. E usor sa te raportezi la cel putin unul din ei.
Filmul circumscrie o familie de 4 personaje: parintii, fiica si sotul ei, dar implica secvential si alte personaje care intr-un fel oglindesc actiunile personajelor principale, ori mai clar, le inscriu intr-o "banalitate" deprimanta. Alfie (A. Hopkins) si Helena (Gemma Jones) sunt un cuplu care se desparte dupa 40 de ani de casnicie: Alfie trece prin criza barbatului de 60 de ani care-si cauta tineretea si libertatea (fitness, haine noi, apartament de burlac etc). Nevasta sa cade in depresie si intra pe mainile unei ghicitoare sarlatane, Crystal Delgiorno, care-i spune exact ce vrea sa auda: astrele converg, razele cosmice se rasfrang, strainul o asteapta la drum de seara, etc. Intrata pe cararea asta nu dureaza mult pana sa viseze la reincarnare (doar pentru ca asta ar insemna ca a fost mai fericita intr-o alta viata) si apoi sa renunte la ratiune. Nici fiica Sally (Naomi Watts) nu o duce mai bine. Secretara la o galerie de arta, doamna se destrama singura intre distanta profesionala fata de seful ei Greg (A. Banderas), care ii da/sau nu ii da semnale gresite, si raceala conjugala fata de sotul ei, Roy (James Brolin) scriitor de-un singur roman, esuat lamentabil in orice alta activitate. Atat Banderas cat si Brolin au niste roluri care mie imi par dintr-un registru diferit, Antonio fiind galant dar rezervat, iar Brolin excesiv de intelectual (nu intr-un sens rau). Amandoi sunt exemplari.
Patratul familial se rupe la colturi si fiecare incepe sa faca pui dramatici cu personaje din esalonul doi: Alfie isi face de cap si se insoara cu o actrita/prostituata care-i toaca banii, Helena intalneste strainul mic, chel si pasionat de ocult care i se potriveste, Sally divorteaza si incearca viata pe cont propriu iar Roy gaseste in sfarsit o muza in rosu (superba Freida Pinto din Slumdog Millionaire, acum majora) si, pentru ca nu-i era suficient, ca intr-o comedie neagra, fura romanul unul prieten decedat si da lovitura. Din nefericire filmul se termina cu 10 minute prea repede fara a oferi un deznodamant noilor situatii dar intuiesc ca, evident ca asta s-a dorit, sa fim serviti cu o felie de destin si sa ne cautam singuri desertul. Morala ar fi sa nu mai cautam deserturi in cofetariile de vis-a-vis ca probabil e unul destul de gustos si in frigiderul de acasa. Pofta buna...
sâmbătă, 25 decembrie 2010
Buried (2010)
Putem spune despre Buried de la bun inceput ca este un "one man movie". Il are in centru pe Ryan Reynolds si doar pe el, un barbat oarecare pus intr-o situatie extraordinara: se trezeste inchis intr-un cosciug si restul de 90 de minute se straduieste sa scape. Intr-adevar, ideea filmului nu e una inedita insa restrangerea actului filmic e una exceptionala. Am mai vazut filme cu oameni captivi intr-o celula, pestera, camera, apartament sau cladire. Am mai vazut filme de anvergura in care unul din personaje ajunge intr-un sicriu iar ceilalti trebuie sa-l scoata teafar. Dar n-am mai vazut un film in care protagonistul sa fie atat de izolat sau imobilizat si asta sa reprezinte intregul film. Rodrigo Cortez face un film cu un singur chip si mai multe voci reusind sa creeze un thriller deosebit de tensionat si de claustrofobic. Eu cel putin m-am simtit la fel de prins in capcana si fara libertate de miscare ca si personajul din film. Sa fii ingropat de viu e una din cele mai sinistre farse pe care le poate suferi cineva.
Paul Conroy se trezeste intr-un intuneric absolut inchis intr-o cutie de lemn, care din motive de regie e mai mare decat un sicriu obisnuit, dar al carei efect e acelasi: panica si claustrofobie. Cu ajutorul brichetei Zippo Paul isi lumineaza capcana. Descopera ca i-au fost lasate doar un pix, un cutitas, o plosca cu whiskey si un telefon cu meniu in limba araba. Din apelurile ulterioare (911, nevasta, serviciu, amabasada, FBI) aflam ca Paul e sofer pe camion in Irak iar convoiul sau a fost atacat de insurgenti el pierzandu-si cunostinta. Cere ajutor in disperare dar este tratat cu suspiciune de toti functionarii. Cum sa fii pus in asteptare cand tu esti ingropat de viu. Delirant. Frustrarea lui e frustrarea noastra. Nu stiu cati am fost in situatia de a incerca sa explicam o situatie exceptionala unor urechi plictisite dar nici nu cred ca suntem multi care ar vrea sa afle pe propria piele. Noua realitate in care se afla tipul isi face tot mai groaznic simtita prezenta si devine certitudine cand unul din numerele apelate se dovedeste a apartine rapitorilor. Reteta tipica: cerere de rascumparare si amenintari, casete video si ultimatum-uri.
Poate ca tocmai faptul ca filmul este spaniol (chit ca e vorbit in engleza) face ca intreaga constructie sa nu se prabuseasca... Ar fi putut rata, ar fi putut plictisi, ar fi putut exagera (iar la scena cu sarpele a si facut-o) dar, oricum l-as privi, calvarul tipului m-a prins iar la final ma angajase deja complet. Nu m-as fi asteptat la asa ceva din partea lui Reynolds, pe care il asociez cu roluri de super-erou sau muschi tari-minte putina. Rolul asta chiar m-a convins. Genul de thriller hitchcockian condensat in cativa metri patrati filmat din unghiuri inspirate si cu o lumina creepy e sadic si veninos. Te musca in mod repetat, cu fiecare secunda care ticaie in capcana mortii, si ucide lent orice speranta. Nu poti sa nu te intrebi ce au simtit adevaratele victime in cazuri similare. Ce ai face tu intr-o situatie similara si avand la dispozitie un cutit? Clar, de vazut. E tocmai ce le lipseste filmelor Saw.
Trailer
vineri, 24 decembrie 2010
Scarry Christmas, everybody!
Daca va gandeati ca cea mai horror imagine de Craciun e sacul nud al mosului, trebuie sa vedeti Rare Exports, (o altfel de) Poveste de Craciun. "Tim Burton eat your heart out" (Little White Lies).
joi, 23 decembrie 2010
Ce pastram si ce uitam din 2010
Aceasta retrospectiva e subiectiva in primul rand ca mult din ce am vazut in 2010 a fost facut in 2009 sau si mai inainte (din cauza delay-ului nostru stramosesc, care de ce sa nu recunoastem s-a mai micsorat, cel putin la blockbustere). Apoi are legatura cu preferintele mele si cu ce am reusit sa vad (ca am si scapari, desigur).
Daca ar fi sa pastrez ceva de anul asta as incepe cu Shutter Island (r. Martin Scorsese), o excursie ultra all inclusive in cotloanele mintii umane. Apoi ar fi cele doua calatorii in cautarea umanitatii dincolo de sfarsitul lumii (The Book of Eli si The Road). Tot despre sfarsitul lumii (unui cuplu) a fost si Marti, dupa Craciun. Apropo, 2010 e un an cu recolta bune pentru filmul romanesc. Incepand cu documentarul despre “baieti destepti” de tranzitie, Kapitalism – Reteta noastra secreta (r. Alecu Solomon) si continuind cu Eu cand vreau sa fluier, fluier sau Medalia de Onoare. Despre Portretul Luptatorului la Tinerete si Autobiografia lui Nicolae Ceausescu am auzit numai lucruri bune, dar n-am avut unde sa le vad. Decaderea totala a cinematografelor de stat a continuat, simultan cu consolidarea multiplexului.
A fost si anul omagiilor (reusite sau mai putin) aduse eroilor optzecisti (Expendables, Machete si RED). La capitolul filmelor adevarate "de actiune”, am retinut doua: Green Zone si The Town (regizorul Ben Affleck le da aici o replica desteapta detractorilor sai).
A fost si anul omagiilor (reusite sau mai putin) aduse eroilor optzecisti (Expendables, Machete si RED). La capitolul filmelor adevarate "de actiune”, am retinut doua: Green Zone si The Town (regizorul Ben Affleck le da aici o replica desteapta detractorilor sai).
La capitolul animatii, Despicable Me e fermecator prin felul in care face simpatice personaje super-antipatice (am inteles de la Richie ca Megamind e de acelasi calibru). La capitolul deceptii, Inception merita titlul suprem, tinand cont de asteptarile pe care le-a creat (altfel e agreabil). Flopuri ar mai fi Robin Hood, Legion, intoxicatia WebSite Story, Wall Street 2, The Nutcracker 3D si multe altele pe care nici nu vreau sa le amintesc, tocmai pentru ca ar trebui sa le uitam.Zona experimentala a stat intre halucinogenul Enter The Void si incalificabilul "stunt" al graffer-ului britanic Banksy feat. Thierry Guetta aka Mr. Brainwash, Exit Through the Gift Shop (sau cum sa creezi un nou pop art icon din aproape nimic).
Documentare din 2010 am vazut putine, asa ca nominalizarea lui Restrepo e oarecum conjuncturala. Filmul e in primul rand un act de curaj nebun al realizatorilor sai (Tim Hetherington si Sebastian Junger), care au urmat un pluton de GI's in cea mai periculoasa zona de conflict din Afganistan (Valea Korengal) si i-au filmat timp de un an, aproape un ciclu complet. Intereseaza mai putin ce se intampla (ca nu e "film comando" cu actori reali), ci expozitia de chipuri. O juxtapunere intre fetele obosite ale batranilor pastori afgani si fetele tot mai chinuite ale soldatilor americani "imbolnaviti" de razboi. Cred ca poti sa dai pe "mute" filmul asta si tot ai sa intelegi prin ce trec oamenii astia (tura asta ma abtin de la comentarii politice legate de neo-imperialismul american).Descoperirea anului (pentru mine) vine din 1953 – Vacantele domnului Hulot. O comedie si un autor (Jacques Tati) pe care vi-i recomand din inima, in caz ca nu stiti ce sa vedeti in vacanta. Si daca tot am terminat cu 2010 (fara sa zic nimic in plus despre The Social Network), sa va spun ce descoperiri am facut din alti ani.
Un Prophete te ia prizonier din primul minut pana la sfarsit. M-a trimis imediat sa caut tot ce a mai facut Jacques Audiard in afara de filmul cu "pianistul" Romain Duris si cu titlu foarte lung ( incercati va rog Sur mes levres, 2001). Mr. Nobody e frumos din punct de vedere vizual, dar nu stiu inca pe ce raft sa-l asez: la "placeri vinovate" ca pe The Fountain sau la "delicatese" ca pe A Single Man, din acelasi an 2009. De fapt, A Single Man e una din cele mai bune pelicule americane din deceniul care tocmai se incheie. O atmosfera de o eleganta vizuala rar intalnita (poate numai in cinematograful asiatic, gen In the mood for love), explicabila dealtfel prin numele regizorului (creatorul de moda Tom Ford).
Din spatiul european, avem un "urmas" al lui Tarkovski in persoana tanarului Nikolai Dreiden, care face un film (Pridel Angela/ Culoarul Ingerului, 2009) despre pocainta intre doua focuri de arma. Din acelasi spatiu slav, l-am redescoperit pe Andrzej Wajda si al sau diptic monumental (Omul de Marmura si Omul de Fier). De la noi, l-am redescoperit pe Alexandru Tatos si ale sale avangardiste Secvente (care merita tratate separat).In privinta serialelor tv, daca 2007 a fost anul Rome, 2008 mi i-a revelat pe Larry David (Curb your enthusiasm) si Ricky Gervais (The Office), 2009 pe Mad Man si Sopranos, atunci 2010 este anul descoperirii sitcom-ului Extras/Figuranti (extras tot din creierele neobosite ale lui Ricky Gervais si Stephen Merchant). Cam astea 44 de titluri mentionate mai sus mi-au facut anul, in linii mari. Daca am uitat ceva important sunt convins ca retrospectiva camaradului Richie va "repera onoarea" Marelui Ecran.
INSEPŢII* ŞI DECEPŢII IN 2010
*asa cum ne invata Nolan, inception (inseptia) inseamna acea idee care-ti patrunde in minte si de care nu mai poti scapa. unele filme de anul asta chiar sunt adevarate inseptii (n.a.)
Se duce prin clepsidra timpului si ultima luna din 2010 si nu ne-a mai ramas decat sa trecem in revista bunele si relele din acest an deosebit de plin. Luci a punctat deja mai sus ce a fost mai important pe Marele Ecran, astfel ca mie nu mi-a ramas mare lucru de adaugat decat, poate, niste preferinte personale si mai multe dezamagiri. Asadar DiCaprio a avut un an foarte bun, cu cele doua thrillere solide: Shutter Island si Inception. Atat Scorsese cat si Nolan pot da linistiti lectii de cinema insa cele doua pelicule nu sunt varful maiestriei lor. The Social Network e un mod sigur unul din cele mai bune filme din 2010, impreuna cu The Ghost Writer al lui Polanski si Enter the Void-ul lui Noe. Mr Nobody e surpriza anului, unul din cele mai complexe, romantice, dramatice, fantastice si totusi inteligibile filme din ultima vreme. Dar senzatia anului e deocamdata Black Swan-ul lui Aronofsky, pe care abia ce l-am vazut in conditii deloc onorabile insa caruia eu unul n-am ce sa-i reprosez. E perfect. Iar Natalie Portman face un rol nemaipomenit.
Mentiuni speciale pentru divertisment ar merita Machete si Expendables, Kick-Ass si Scott Pilgrim (astea doua intra intr-o categorie noua de cinema, live action comic book) si animatia 3D a lui Snyder, Legend of the Guardians. As revedea apoi cu placere The American pentru ca are niste calitati incontestabile (rafinat si filosofic), Predators pentru ca e un demn urmas al originalului si The Book of Eli pentru aspectul de SF arthouse. Cele doua blockbustere fantasy/mitologice - Prince of Persia si Clash of the Titans - intra la categoria se putea si mai bine dar nu-s de aruncat. Singurul regret ar fi conversia 3D a 'titanilor', absolut inutila ca si in cazul mai slabului The Last Airbender. Doua filme de televiziune as mai mentiona aici: You don't know Jack, cu un Dr. Kevorkian genial interpretat de Pacino, si The Special Relationship, un inside look asupra relatiei Tony Blair (Michael Sheen) - Clinton (Denis Quaid) care-ti da ceva claritate in privinta modului cum se face politica la varf.
E greu sa faci o retrospectiva consistenta fara sa mentionezi intreaga lista de "cronici" pentru ca noi aici ne-am propus sa nu vorbim de filme proaste decat daca-i musai si ne stau in gat asteptarile prea mari. Asa ca pentru curiozitatea voastra dati un search pe-acolo.
La capitolul deceptii intra:
- Splice.. premisa era atat de buna pentru un thriller horror SF dar Vincenzo Natali (The Cube) s-a pierdut in clisee de producator de duzina si a nascocit un alt Species.
- A Nightmare on Elm Street, remake-ul vestitului horror a intarit faptul ca afara de Rob Zombie nu mai poate resuscita nimeni o franciza veche de 30 de ani.
- Robin Hood-ul lui Scott, un prequell deghizat in remake care doar aminteste de grandoarea epopeilor istorice ale englezului.
- Wall Street 2 a lui Oliver Stone al carui scop principal il banui a fi scoaterea din criza a industriei de film. Singurul atu: intoarcerea lui M. Douglas.
- Iron Man 2, o bascalie scumpa de tip Transformers 2 pe care nici superstarurile n-au scapat-o de ridicol;
- Skyline care s-a dovedit un B movie cu pretentii de blockbuster, surprinde doar printr-un final de bun simt: nu poti impiedica cu adevarat o invazie extraterestra.
- 13, remake-ul prin care Babluani si-a macelarit propriul film si m-a facut sa-mi pun intrebari serioase in legatura cu prezenta unora din actorii de pe generic.
- Stone, cel mai prost film in care au putut juca De Niro si Edward Norton; nu pot sa le iert faptul ca mi-am pierdut 2 ore din viata cu el.
Dintre peliculele romanesti cele mai reusite din 2010 sunt fara indoiala Autobiografia lui N. Ceausescu, Medalia de Onoare si Portretul luptatorului la tinerete, toate trei insa vazute in niste sali de cinema inghetate, cu haine groase, ceai fierbinte si dureri de genunchi la final... La multi ani, mai buni.
miercuri, 22 decembrie 2010
Modern Times 2010
Temple Grandin (2010)
rating: Colectabil
Uite ca s-a dus si Ignatul, ce mai freamat, ce mai zbucium! Nu sunt impotriva obiceiului - animale se vor taia cat e lumea, sa manance si gura noastra ceva soric, jumari, carnati etc. Dar cand sunt macelarite pe trotuar, in plina strada, fara pic de suflet, mi se pare ca omu se poarta ca porcu'. "Natura e cruda, dar noi nu trebuie sa fim asa". Sunt vorbele lui Temple Grandin, femeia care a schimbat radical felul in care sunt tratate animalele destinare taierii in Statele Unite. A redesenat instalatiile din abatoare pentru a reduce stresul animalelor.
Si a facut toate astea autista fiind (sau poate tocmai de aceea). Cunoaste prea bine sentimentul de anxietate in legatura cu tot ceea ce o inconjoara, ceea ce i-a oferit un insight emotional in privinta comportamentului vitelor din cirezi (in ciuda dezinteresului ei pentru latura emotionala, un fel de dr. Spock). Hipersensivitatea lui Temple e descrisa cel mai bine tot de ea: "ca atunci cand esti legat de calea ferata si vine trenul".
Aceasta lupta de depasire a limitelor fizice merita deja un film. Dar ceea ce a facut povestea lui Temple (Claire Danes) si mai interesanta pentru HBO a fost particularitatea creierului sau de a gandi in imagini si de a apela la o memorie vizuala exceptionala. A beautiful mind. Daca va asteptati la o alta poveste sfasaietoare despre o persoana cu handicap, nu puteti gresi mai mult. Avem in biopicul asta o demonstratie plina de optimism ca pana si situatiile disperate pot fi infruntate cu dragoste si curaj neabatut.Temple Grandin e totusi un caz norocos: a avut o mama (Julia Ormond) care i-a insuflat cu hotarare mantra ca e "diferita, nu incompleta". DIFFERENT BUT NO LESS. Si a avut ea insasi curajul de a vedea fiecare moment din viata ca pe o "poarta care se deschide". Aceasta motivatie a facut-o sa inventeze o "masina de imbratisat" atunci cand stresul din jur o coplesea (desi, astazi prefera imbratisarile umane). Aceasta motivatie a facut-o sa lupte pentru ca animalele sa fie bine tratate, si nu maltratate. Filmul e povestea devenirii personajului de la un renegat social la un activist recunoscut in aceste doua cauze: autismul si protectia animalelor industrializate. E, in fine, povestea victorioasa a spiritului uman care, schimbandu-se pe el, schimba lumea.
Regizorul Mick Jackson reuseste sa fie empatic cu persoanele atinse de autism, fara sa devina lacrimogen (desi lacrimi vor curge). Daca ar fi sa aseman cu ceva acest tip de erou, ma pot gandi la Forrest Gump, desi acolo e tratat in cheie comica. Nu poti sa scrii despre Temple Grandin si sa nu vorbesti de Claire Danes. O alta partenera celebra a lui Leo Di Caprio, Kate Winslet, avea o replica (auto)ironica in serialul britanic Extras in care spunea, (inainte sa ia Oscarul) "ca numai un rol legat de Holocaust i-ar aduce statueta. A, sau un retard. Si astia merg bine". Performanta lui Danes e atat de bine dozata si controlata incat reuseste sa iasa din cliseele genului. Intotdeauna am avut o slabiciune pentru stilul ei discret si plin de tact. Acum, imi place si mai mult.
Prin subiectul sau, Temple Grandin ar putea sa fie plictisitor pentru cei dezinteresati de latura emotionala. Dar cei care vor sa vada alt film de familie decat Singur Acasa, au acum filmul perfect de Craciun. Un mini-film de televiziune cu inima mare.Trailer
marți, 21 decembrie 2010
Telefonez aripi
Trupa timisoareana Romantic Jurgen nu e neaparat "my cup of tea", dar ultimul lor clip (lansat oficial ieri) mi-a trezit interesul. Nu doar pentru ca sunt implicati in el cativa prieteni, ci si pentru ca e diferit de emanatiile curente ale industriei noastre muzicale. Productia e suta la suta timisoreana si suta la suta voluntara: amica noastra, Noemi Dumitrescu ( concept, regie, montaj) si Catalin Buda (camera si postprocesare imagine). Filmarile "super low-budget" au fost facute la Scart.
Printre altele, Noemi a vrut sa creeze atmosfera bruta de club undergound. Nu va spun mai multe, pentru ca vreau sa aflu reactiile voastre "brute".
Abonați-vă la:
Postări (Atom)