miercuri, 29 martie 2017

Distributia alternativa de documentar (Partea I)

In 9 - 10 martie am participat la conferinta East Doc Platform 2017 despre "distributia alternativa a documentarelor creative", organizata de Institute of Documentary Film din Praga si KineDok. Una din concluzii era ca "documentarele nu sunt pentru toti oamenii". Nici acest text nu e. Va fi citit in intregime de, cel mult, cateva zeci de persoane. Mai important e ca ideile cu care am ramas dupa workshop sa fie de folos tinerilor autori care nu stiu mare lucru despre distributie. Asa, ca mine.



CE TREABA AM CU DISTRIBUTIA

E primul gand care mi-a trecut prin cap cand am primit propunerea de la Andreea Burdujanu (KineDok Romania).

Dupa care am cugetat un pic. La Ceau, Cinema! chiar asta facem: distributie alternativa. Apoi eram direct interesat sa aflu strategii de distributie pentru Superhombre (documentarul la care lucrez impreuna cu Mircea Gherase), atunci cand va fi gata. Si-apoi, cum sa refuzi 3 zile la Praga?

In fine, Asociatia Marele Ecran a aparut tocmai din cauza problemelor de distributie. La Timisoara, cu rare exceptii, nu puteai vedea film european sau romanesc. Pana in 1989, orasul avea 13 cinematografe. Azi mai exista unul. Muribund. Intre timp a venit multiplexul, unde stiti cat de usor intra filmele de autor si documentarele.

Asadar, am pornit asociatia in 2011 de la aceasta problema personala. Doream sa vedem film european pe un ecran mai mare decat cel de laptop. De atunci, facem cu regularitate proiectii in spatii..."alternative": sali studio, aule, hale industriale. Treptat s-a creat o comunitate. Si promovam ideea unui cinema de arta la Timisoara.

In 2014 am inteles ca un festival va aduce filmele spre un public mai numeros si ne-ar da o voce mai puternica. Asa a aparut Ceau, Cinema! la Timisoara si Gottlob - o comuna renumita pentru lubenita si pentru un cinema reconditionat. Pe care Timisoara, viitoare Capitala Culturala Europeana, nu il are. 




CATE CEVA DESPRE DISTRIBUTIE LA NOI

Dar ajunge cu vorbitul despre noi. Situatia este, cu mici diferente, similara in intreaga tara. Jana Ripplova, organizatoarea workshopului din Cehia m-a rugat sa prezint pe scurt situatiei distributiei de film din Romania. Iata ce am zis (dupa ce i-am consultat pe Alexandru Solomon, Ilinca Belciu si Monica Felea):

RADEF, regia de stat care detine cinematografele, mai avea 400 de sali in anul 2000. Astazi mai sunt 20 sunt in uz. Avem sub 100 de ecrane la nivel national si o mana de cinemateci. Iar in orasele mici, desi se mai fac proiectii in centre si camine culturale, conditiile tehnice nu sunt grozave.

Cinema City are 80 % din piata si nu prea programeaza film european. Iar documentarele intra si mai greu. Spre deloc.

Si chiar in cazul fericit ca filmul e distribuit la multiplex, esti inca departe de succes. Trebuie sa platesti o taxa per ecran (de 600-700 euro pentru fiecare copie a filmului), situatie unica in partea asta de Europa. Nici programarea nu ajuta filmele europene. Cu cate o proiectie pe zi, e greu ca filmul tau sa devina rentabil sau macar sustenabil. 

Un distribuitor mic e dezavantajat in comparatie cu distribuitorii mari, de film american: plateste costuri mai mari si primeste procent mai mic din incasari, 

Apropo, bugetul de marketing al unui film de Holywood e in medie de doua ori mai mare decat tot bugetul de productie al unui documentar. Nu poti spera la public, fara un buget substantial de promovare. Inca din partea de trailering distribuitorii de film european sunt nedreptatiti, pentru ca cinematografele programeaza trailerele (reclamele dinaintea filmelor) in functie de cate titluri distribui, iar RoImage, de exemplu, au si cate doua lansari pe saptamana. Mai adauga la costurile de promovare si cele pentru DCP (in unele cazuri, acestea sunt acoperite prin subventii de la CNC).

"FUN-FACT": La Timisoara am pierdut filme pentru simplul motiv ca nu puteam proiecta in format DCP. Cazul cel mai dureros a fost cu Junun, documentarul lui P.T. Anderson. L-am primit gratuit cu conditia sa-l proiectam in format DCP, ceea ce doar Cinema City putea. Ne-au refuzat, pentru ca aveau lansare la ultimul Bond. 

"Ca sa duci filmul in multiplexuri (in cazul fericit in care ti-l primesc), costurile se dubleaza, tripleaza si asa mai departe, in functie de cate copii vrei sa ai. 2-3 copii echivaleaza cu costul filmului. Apoi, trebuie sa investesti in promovare. De la PR la afise, campanie online (astea sunt argumentele minime). Din acest motiv ele raman in cinematografe mici, de arta, care nu presupun aceste costuri. Exista fonduri media pt distributie de film european, daca indeplinesti anumite conditii. De asta rezista acesti distribuitori. Acum depinde de fiecare daca prefera sa tina fondurile astea pentru ei sau sa le foloseasca pentru film." (Monica Felea)

Asa cum zice Monica (si cum a aratat de curand si Iulia Blaga), sunt distribuitori care “omoara” unele filme europene din portofoliu. Primesc granturi prin programe gen Creative Europe si nu se mai agita sa promoveze filmele, sa le poarte in cinematografe si festivaluri. Cazul unui documentar ca Fuocoammare, castigator anul trecut la Berlinala.


Am aflat de la ceilalti participanti la conferinta ca unele probleme sunt comune pentru majoritatea tarilor reprezentate la Praga (Bulgaria, Rusia, Moldova, Ucraina, Croatia, Macedonia, Albania):

Critica de cinema e cvasi-inexistenta. Nu prea se poate vorbi de o cultura cinematografica. Au inceput timid cateva programe nationale in scoli, dar cele mai multe depind de curatori locali entuziasti sau dascali luminati. Pe hartie, programele ating 63 % din elevi, doar ca nu prea ii vedem in sali. Legat de critica de film, mi-a placut acest comentariu la o discutie despre distributie initiata pe facebook:

"…dacă lipsa publicului de la proiectiile astea e o problemă pe care o discutati, unde sunt oamenii care au chiar menirea asta, să aducă la filme care nu au parte de promovare scumpă sau la filme necomerciale care nu beneficiază de nume vandabile?  Noi avem punditi (nu-mi vine un sinonim în română) sau oameni care scriu sau vorbesc carismatic despre filme ca să atragă oameni în sală? Să construiască o narațiune atrăgătoare în jurul filmului, să ofere subiecte la discuții în jurul lor, ca să păcălești cumva hipsterul semiintelectual (adică pe mine) că are ce să vorbească după aia cu amicii la o bere în centrul vechi, are ce să zică și el deștept la o tânără, o doamnă? Impresia pe care multe articole despre filme mi-o lasă mie este că sunt scrise pentru unii deja culți (nu eu) și na, e greu să umpli săli cu ăștia. Nici nu știu pe unde tot umblă culții, că la cinema nu prea vin...La seminarii, colocvii, de astea?"

Nu e nicio surpriza cand zic ca pirateria e un fenomen raspandit (68 % din romani recunosc ca downlodeaza, 58 % fac streaming pe site-uri free, dupa studii din 2014), deci romanii nu dau bani pe platforme pay per view sau VOD. Dar nu e numai in Romania, cum aveam sa aflu de la Christopher Hird de la Dartmouth Films, descris ca un pionier al distributiei "alternative". 

FUN-FACT. In 2 zile de la difuzarea la tv, documentarul The coming war on China a avut 250.000 de descarcari. Cele mai multe, probabil, din China. In UK au firme care se ocupa cu depistatul si curatatul torentilor.

La noi nu exista star-system. Cu rare exceptii, lumea nu va veni pentru un anumit actor. Producatorii si distribuitorii trebuie sa inventeze evenimente ca sa-si promoveze filmul. Sa mearga in caravane, donkey cinema, cu echipa. Nu toti regizorii sunt dispusi sa faca asta. In plus nici nu e rentabil. Stiu cazuri la Timisoara cand, la premiera de gala, mai multi bani a costat inchirierea salii si a aparaturii decat ce s-a strans pe bilete. 

In general, asa cum remarca Steven Hadley, un alt vorbitor la workshop: suntem (prea) dependenti de evenimentele pe facebook. Dar despre ce am mai aflat interesant la conferinta KineDok, scriu in partea doua.


KINEDOK este o platfoma alternativa de distributie a filmelor documentare. A treia editie KineDok va prezenta 16 doc-uri creative noi in peste 200 de spatii din tarile participante: Bulgaria, Croatia, Cehia, Ungaria, Norvegia, Polonia, Romania si Slovacia).

Participare posibila cu ajutorul Institutului de Film Documentar din Praga si KineDok.
Dekuji: Janna Ripplova, Kristyna Genttnerova, Petra Kucerova
Multumiri: Andreea Burdujanu, Ilinca Belciu, Alexandru Solomon

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu