luni, 8 decembrie 2014

Documentare demne de vazut (V)

Si, pentru ca se apropie vremea aceea din an cand tragem linie si adunam cele vazute si cele nevazute de peste an, incepem cu articolul deja traditional care indexeaza documentarele cele mai interesante vazute de subsemnatul in ultimele 12 luni. Nu va sfiiti sa le incercati. Aveti 15 bucati, pe sectiuni ca de obicei. A se consuma cu moderatie, unele pot cauza supradoza.


Lumea, asa cum n-o stim


The Wildest Dream (2010) e un spectaculos documentar montan care readuce in atentie prima ascensiune (documentata) pe Everest, incheiata tragic in 1924 cu disparitia lui George Mallory si a partenerului sau de catarat, Andrew Irvine. Vazuti ultima oara la 250 de metri de varf cei doi au ramas vreme de 75 de ani subiectul unor speculatii. In 1999 o expeditie de cautare a descoperit ramasitele lui Mallory la altitudinea de 8157m iar documentarul de fata impleteste povestea temerarului alpinist care a inspirat generatii intragi de cataratori cu cea a lui Conrad Anker, cel care i-a descoperit locul de veci. Un film emotionant si vizual impresionant, narat de Liam Neeson, care reuseste sa-l faca cunoscut pe cutezatorul britanic atat prin descrierile celor care i-au calcat pe urme, a biografilor sai cat si prin corespondenta tinuta cu sotia Ruth (vocile apartin lui Ralph Fiennes si Natashei Richardson). Totodata documentarul reface traseul ultimei expeditii punctand in special conditiile in care s-a facut in 1924 si precaritatea echipamentului de acum un secol incercand sa raspunda intrebarii daca Mallory a atins sau nu varful.


Chasing Ice (2012) e cea mai recenta arma a activistilor de mediu in lupta lor cu contestatarii incalzirii globale si documentarul cu cele mai spectaculoase imagini vazut in 2013. Renumitul fotograf James Balog, initial sceptic si el in privinta schimbarilor de mediu, s-a angajat intr-o initiative ce presupunea fotografierea time-lapse a ghetarilor arctici pe o durata de aproape 4 ani pentru a lua act asupra transformarilor suferite. Rezultatul da frisoane si e mai mult decat lamuritor. Mai extraordinar decat dovezile incontestabile recuperate este insa efortul echipei de a ajunge in locuri greu accesibile si de a dezvolta o metoda fiabila de a captura aceste schimbari un timp indelungat si fara supraveghere.



The Square (2013), documentar multipremiat si nominalizat la Oscar, trece in revista evenimentele din februarie 2011 petrecute in Piata Tahrir si asa numita revolutie din Egipt care a dus la inlaturarea presedintelui-dictator Mubarak. Un film observational, din miezul intamplarilor si de la nivelul strazii, care surprinde nasterea idealurilor democratice si confiscarea lor imediata de noua putere instalata. Succesiunea de revolutii si contrarevolutii care au zguduit Cairo in acel an produc ecouri neplacut de familiare.


The Fog of War (2003) e o oprire obligatorie pentru cei pasionati de istorie si de razboaiele secolului XX. Protagonistul documentarului lui Errol Morris este Robert S. McNamara, echivalentul american al ministrului apararii in perioada ‘61-’68, administratie marcata de asasinarea lui Kennedy, criza cubaneza si inceputul razboiului din Vietnam. Filmul se remarca prin observatiile extrem de interesante asupra razboiului modern si a dificultatii luarii unor decizii critice in vreme de conflict. Docul lui Morris e structurat sub forma a 11 lectii care pot fi invatate urmarind viata lui McNamara. La liber pe tub. De vazut la pachet cu sequel-ul neoficial al lui Morris The Unknown Known (2013) despre viata si activitatea vicleanului Donald Rumsfeld, secretar al apararii in administratia Bush si arhitectul razboiului din Irak. In comparatie cu McNamara, care e deschis si gata sa-si asume esecurile politice, Rumsfeld e mult mai opac si mai camuflat.


The Human Scale (2012) e un documentar artistic-stiintific care porneste de la premisa ca 50% din populatie traieste in urban (cifra care va creste in viitor) astfel incat se impune luarea in considerare a felului in care arhitectura influenteaza stilul de viata al indivizilor. De la discutii cu arhitecti si responsabili in planificare urbana pana la studii de caz asupra catorva orase din lume care au trecut prin transformari importante in ultimii 20-25 de ani (New York, Copenhaga, Chongqing, Melbourne) documentarul lui Andreas Dalsgaard militeaza pentru nevoia de aplicare a “scarii umane” in planificarea mega-oraselor viitorului: infrastructura care sa nu sufoce individul ci sa optimizeze deplasarea cu mijloace alternative si nepoluante, spatii de viata sociala cat mai multe si ascultarea nevoilor comunitatii. De vazut la pachet cu Urbanized (2011), un demers similar care ofera opinii pertinente si inca cateva studii de caz (Bogota, Rio de Janeiro).


The Armstrong Lie (2013). Ca un impatimit al ciclismului si urmaritor al Turului Frantei nu puteam rata documentarul lui Alex Gibney despre minciuna “Lance Armstrong”. Fara a dezvalui lucruri incendiare filmul are meritul de a trece in revista episoadele care au marcat caderea lui Armstrong, facand ceva mai multa lumina in cariera sa controversata. Gibney a avut acces la sportiv vreme de patru ani, pornind sa documenteze intoarcerea sa in Turul Frantei dar sfarsind cu un epitaf si o confesiune pentru fostul campion. Fascinanta introspectie in mintea unui om bolnav de cultul personalitatii si cu un ego supradimensionat prins intr-un cerc vicios de minciuni, santaje si manipulari, autorul celei mai elaborate inselatorii sportive realizate pana acum.


Blackfish (2013). Documentarul regizat de Gabriela Cowperthwaite poate fi trecut cu usurinta pe lista celor mai bune thrillere din acest an si numai subiectul autentic si tragediile pe care le evoca ma impiedica sa-l consider “entertaining”. Tema tine de parcurile acvatice si ‘balenele ucigase’ tinute acolo in captivitate si dresate pentru spectacol, filmul scotand in fata cazul Tilikum, orca implicata in moartea a trei persoane angajate la SeaWorld. Realizatorii incearca sa demonstreze culpabilitatea companiei care prin neglijenta si musamalizare au cauzat o serie de decese ce puteau fi prevenite ca si legatura dintre conditiile de captivitate si agresivitatea orcilor.


The Internet’s Own Boy: The Story of Aaron Swartz (2013) reprezinta biografia tanarului programator american Aaron Swartz, creatorul tehnologiei RSS si co-fondator Reditt, devenit ulterior activist pentru libertatea informatiei. Prins intr-un conflict deschis cu justitia americana soldat cu sinuciderea la varsta de 26 de ani Swarz era invinuit ca ar fi descarcat ilegal si publicat un numar impresionant de lucrari stiintifice de pe serverele MIT, cercetari finantate de stat dar care erau comercializate, lucru nedrept in opinia lui Swarz. Desi pagubitii nu facusera plangere impotriva sa, media si justitia s-au coalizat sa-l arate drept un hacker periculos amenintandu-l cu 35 de ani de puscarie, lucru care l-a impins spre un gest extrem. Filmul merita vazut pentru ca reaprinde discutia despre proprietate intelectuala si copyright. Poate fi urmarit aici.


A 7-a arta


Cinema Komunisto (2010). Fanii filmului sarbesc se vor bucura sa vada documentarul lui Mira Turajlic despre o perioada extrem de prolifica a cinemaului yugoslav (1946-1991). Marirea si decaderea hollywood-ului din est, cum era alintata fabrica de filme a lui Tito, ale carui studiouri rivalizau cu cele din vest ne este revelata prin vizite pe fostele platouri acum cazute in ruina, discutiile cu proiectionistul personal al lui Tito si o trecere in revista a amplelor productii de propaganda care spuneau istoria agreata de iubitul conducator. Pana vom avea un documentar al nostru care sa demaste stransa relatie dintre regimul totalitar si cinematografie putem contempla comunismul de pe marele ecran al vecinilor nostri.


Jodorowsky’s Dune (2013) e fara doar si poate unul dintre cele mai interesante documentare vazute in acest an, o examinare detaliata a celui mai ambitios proiect cinematografic care nu s-a concretizat, ecranizarea faimosului roman al lui Frank Herbert, Dune, de catre unul din cei mai provocatori regizori ai anilor ‘70, Alejandro Jodorowsky. Regizorul, acum de 85 de ani, face astfel o excursie pe cararile memoriei si reaprinde focul pasiunilor de acum 40 de ani care-l animasera spre o atat de nebuneasca intreprindere. Beneficiind de suportul grafic al desenelor concept si schitelor produse pentru Dune de artisti fantastici ca H.R. Geiger, Chris Foss si Jean Giraud (Moebius), Jodo ne provoaca sa ne imaginam cat de uimitor ar fi fost filmul sau ce-i avea in distributie atat pe Orson Welles cat si pe Salvador Dali(!), pe Mick Jagger si David Carradine. Menit sa ofere halucinatii LSD fara LSD, Dune a ramas captiv in pre-productie datorita lipsei de finantare insa mostenirea creativa a celor implicati se poate depista in cateva din marile filme SF aparute ulterior.


Liv & Ingmar (2013) e tot un documentar biografic, insa unul care aduce in atentie doua nume grele ale cinemaului scandinav, Liv Ulmann si Ingmar Bergman, si cei 42 de ani de iubire si apreciere dintre ei. O patrundere neasteptata in intimitatea familiala si relatia profesionala a celor doi, spuse din punctul de vedere al ei (divortata si mama), cu aplecari asupra filmelor realizate impreuna (12 la numar) si asupra intregului spectru de emotii extreme pe care le-au trait cei doi de-a lungul timpului.


Imaginary Witness: Hollywood and the Holocaust (2004) e o trecere in revista a modului in care realizatorii de film (preponderent americani) si cultura populara au portretizat Holocaustul si nazismul in ultimii 60 de ani. E un documentar pentru cei interesanti de istoria filmului in care descoperi cine, cum si de ce au aratat intr-un fel sau altul acest episod dureros observand totodata impactul pe care il poate avea cinemaul in schimbarea opiniei publice. Filmul este narat de Gene Hackman si se poate viziona integral aici.


Biografii


Salinger (2013), cea mai recenta biografie a scriitorului J.D. Salinger poate fi o buna ocazie pentru cineva de a se familiariza rapid cu viata si opera unuia dintre marii autori ai secolului XX. Insistand asupra perioadei de izolare si a experientei de pe front filmul dezvaluie o serie de fotografii de arhiva in care-l descoperim luand cu asalt plajele din Normandia cu primele capitole “De veghe in lanul de secara” in buzunar, supravietuind carnagiului de la Bulge si ramanand marcat de ororilor de la Dachau. Autorii fac mare caz de retragerea sa din viata publica, de nevoia de intimitate, speculand asupra vietii sale amoroase si dezvaluind in final faptul ca in seiful personal al lui Salinger asteapta sa fie publicate 5 manuscrise (incepand cu 2015).


Supermensch: The Legend of Shep Gordon (2013) e tot un documentar biografic al carui protagonist e o legenda in toata regula, dar una despre care acum aud pentru prima oara. Unul dintre cei mai notorii impresari americani, responsabil pentru succesul de scena al unora ca Alice Cooper, Blondie sau Luther Vandross, a fondat si prima companie de film independent din State (care a produs The Duellists, debutul lui Ridley Scott). Inainte de astea insa a avut parte de o serie de coincidente stranii care l-au bagat in acelasi cerc “vicios” cu Janis Joplin si Jimi Hendrix si l-au orientat spre showbiz. O viata extraordinara (desi pesemne cosmetizata de regizorul-prieten Mike Myers) despre care depun marturie si cateva vedete de la Hollywood intre care Michael Douglas si Sly Stallone. Un documentar mai plin de umor decat multe filme de comedie.


20.000 Days on Earth (2014) e atat un film artistic cat si un exemplu de documentar biografic care vorbeste nu doar despre cel aflat in obiectivul camerei ci, mai ales, despre procesul sau de creatie, implicand in acest sens mijloace artistice dintre cele mai diverse. Nu trebuie sa fii fan Nick Cave ca sa apreciezi 20.000 Days on Earth drept ceea ce se vrea a fi: o examinare inovativa a statutului de vedeta, a posturii de artist, de creator, a pretului talentului si a mostenirii lasate in urma. Pe de o parte il urmarim pe Cave intr-o fictiva a 20.000-a zi a sa pe Pamant, cu “dezarhivarea” copilariei, a anilor de debut, iar pe de alta parte luam act de fazele procesului sau creativ, de la compunerea textului la inregistrarea in studio. La fel de inedite sunt aparitiile din neant ale unor figuri prietene si familiare (Ray Winstone, Kylie Minogue) care-i ofera suport conversational pentru unele marturisiri personale.

Documentare musai de (re)vazut (I), (II)(III) si (IV).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu