marți, 30 aprilie 2013
The Making-Of: Show Respect for Cinema
UN FILM DE 5 LEI ŞI 2%
Ideea clipului Asociaţiei Marele Ecran a venit în timp ce îl filmam pe precedentul ("The Artist"). În martie 2012, Boris stătea în scaunul de machiaj şi, pentru încălzire, imita vocea lui Marlon Brando din Godfather. La un moment dat zice: "dacă nu ne dai 2 la sută vezi că ştim unde stai".
Am ştiut pe loc care va fi ideea următorului spot al organizaţiei.
Aşadar, am fixat ziua filmării pe 22 martie, în formula consacrată: Boris şi Carmen Gaza (Atelier 1), Cristian Ilea (Camera 4), Richie şi Lucian (Marele Ecran). Ne-am întîlnit la 10.30 într-o cafenea pe strada Mercy unde am discutat scenariul. Boris a venit cu cîteva sugestii/îmbunătăţiri la text, inclusiv ecranul "cît o pizzolina". La ora 11 eram la studioul Camera 4 (un apartament încăpător, aflat pe o străduţă de lîngă piaţa Unirii).
Cristi Ilea îşi aranja echipamentul şi luminile în timp ce Carmen îl transforma pe Boris în "Padrino". Ca un omagiu pentru felul în care Brando a ştiut să inventeze acest personaj, Boris a ţinut şi el în gură două şomoioage de vată ("deşi Boris are deja prognatism, adică maxilare proeminente" cum zice Carmen). A schimbat două seturi pînă la sfîrşitul filmărilor. În ciuda elementelor de parodie, Boris a tratat cu respect personajul şi era îngrijorat să nu apară grafitti-uri prin oraş gen: "BORIS GAZA NU E MARLON BRANDO".
Familia Gaza a adus costumele şi recuzita (aici intră şi cele două mîţe de jucărie şi o oaie neagră). Boris stătea la machiaj numai în cămaşă şi boxeri, să nu se şifoneze. Atunci am zis, mai mult în joacă, cum ar fi să filmăm fără pantaloni? (ideea nu era în scenariul iniţial). Cristian a venit cu soluţia de a arăta doar la finalul monologului că Naşul e dezbrăcat. Tot Cristian a creat "efectul de jaluzele", ca atmosfera să fie cît mai apropiată de scena originală. Numai pregătirea acestui mic detaliu a durat vreo 20 de minute (am admirat din nou răbdarea şi seriozitatea profesioniştilor cu care am lucrat). Pe la 12.30 am început să filmăm.
În total s-au tras 9 duble, dar oricare dintre ele ar fi fost bună (mai puţin cea în care Boris se încurcă şi zice "platou de pizzoline"). Deci nu prea avem bloopers. În schimb avem înregistrarea live a soundtrack-ului, o adaptare freestyle după temele muzicale create de legendarul Nino Rota.
Mulţumiri: întregii echipe care a lucrat voluntar la producţie, timp de 4 ore cît a durat toat treaba. Mulţumiri duble lui Cristi Ilea care a făcut de data asta şi montajul. Mulţumiri speciale următorilor: Francis Ford Coppola, Mario Puzo, Marlon Brando, Nino Rota care au creat o lume atît de distinctă că produce ecouri vii şi 40 de ani mai tîrziu. Bugetul de filmare a fost 5 lei (un Ice Tea cumpărat de la pizzeria Rustica, de peste drum, ce ne-a servit pe post de "whisky" pentru scena cu paharul; tot cei de la pizzerie ne-au împrumutat paharul).
Filmuleţul acesta nu este făcut doar pentru amuzamentul vostru şi al nostru (am rîs întruna, mai puţin în timp ce se filma efectiv, deşi ne-am abţinut cu greu). Scopul lui este să vă convingă să completaţi acest formular şi să direcţionaţi cei 2 % prevăzuţi de lege către Asociaţia Marele Ecran. Pînă vom putea să-i investim în cinematecă, aceşti bani ne-ar ajuta să continuăm acţiuni precum asta sau asta. Sperăm că vă veţi arăta suportul pentru Cauză. Pentru că, nu uitaţi, ştim unde staţi...
Ideea clipului Asociaţiei Marele Ecran a venit în timp ce îl filmam pe precedentul ("The Artist"). În martie 2012, Boris stătea în scaunul de machiaj şi, pentru încălzire, imita vocea lui Marlon Brando din Godfather. La un moment dat zice: "dacă nu ne dai 2 la sută vezi că ştim unde stai".
Am ştiut pe loc care va fi ideea următorului spot al organizaţiei.
Aşadar, am fixat ziua filmării pe 22 martie, în formula consacrată: Boris şi Carmen Gaza (Atelier 1), Cristian Ilea (Camera 4), Richie şi Lucian (Marele Ecran). Ne-am întîlnit la 10.30 într-o cafenea pe strada Mercy unde am discutat scenariul. Boris a venit cu cîteva sugestii/îmbunătăţiri la text, inclusiv ecranul "cît o pizzolina". La ora 11 eram la studioul Camera 4 (un apartament încăpător, aflat pe o străduţă de lîngă piaţa Unirii).
Cristi Ilea îşi aranja echipamentul şi luminile în timp ce Carmen îl transforma pe Boris în "Padrino". Ca un omagiu pentru felul în care Brando a ştiut să inventeze acest personaj, Boris a ţinut şi el în gură două şomoioage de vată ("deşi Boris are deja prognatism, adică maxilare proeminente" cum zice Carmen). A schimbat două seturi pînă la sfîrşitul filmărilor. În ciuda elementelor de parodie, Boris a tratat cu respect personajul şi era îngrijorat să nu apară grafitti-uri prin oraş gen: "BORIS GAZA NU E MARLON BRANDO".
Ultimele retuşuri by Carmen Gaza
Familia Gaza a adus costumele şi recuzita (aici intră şi cele două mîţe de jucărie şi o oaie neagră). Boris stătea la machiaj numai în cămaşă şi boxeri, să nu se şifoneze. Atunci am zis, mai mult în joacă, cum ar fi să filmăm fără pantaloni? (ideea nu era în scenariul iniţial). Cristian a venit cu soluţia de a arăta doar la finalul monologului că Naşul e dezbrăcat. Tot Cristian a creat "efectul de jaluzele", ca atmosfera să fie cît mai apropiată de scena originală. Numai pregătirea acestui mic detaliu a durat vreo 20 de minute (am admirat din nou răbdarea şi seriozitatea profesioniştilor cu care am lucrat). Pe la 12.30 am început să filmăm.
În total s-au tras 9 duble, dar oricare dintre ele ar fi fost bună (mai puţin cea în care Boris se încurcă şi zice "platou de pizzoline"). Deci nu prea avem bloopers. În schimb avem înregistrarea live a soundtrack-ului, o adaptare freestyle după temele muzicale create de legendarul Nino Rota.
Mulţumiri: întregii echipe care a lucrat voluntar la producţie, timp de 4 ore cît a durat toat treaba. Mulţumiri duble lui Cristi Ilea care a făcut de data asta şi montajul. Mulţumiri speciale următorilor: Francis Ford Coppola, Mario Puzo, Marlon Brando, Nino Rota care au creat o lume atît de distinctă că produce ecouri vii şi 40 de ani mai tîrziu. Bugetul de filmare a fost 5 lei (un Ice Tea cumpărat de la pizzeria Rustica, de peste drum, ce ne-a servit pe post de "whisky" pentru scena cu paharul; tot cei de la pizzerie ne-au împrumutat paharul).
Filmuleţul acesta nu este făcut doar pentru amuzamentul vostru şi al nostru (am rîs întruna, mai puţin în timp ce se filma efectiv, deşi ne-am abţinut cu greu). Scopul lui este să vă convingă să completaţi acest formular şi să direcţionaţi cei 2 % prevăzuţi de lege către Asociaţia Marele Ecran. Pînă vom putea să-i investim în cinematecă, aceşti bani ne-ar ajuta să continuăm acţiuni precum asta sau asta. Sperăm că vă veţi arăta suportul pentru Cauză. Pentru că, nu uitaţi, ştim unde staţi...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.