luni, 14 ianuarie 2013

Proprietara

SAU CE SE MAI FACE ASTĂZI CU 100 DE LEI


Este una dintre misiunile echipajului Marele Ecran de a descoperi noi izvoare de creativitate în cinema (care nu prea ajung sub lumina reflectoarelor, nici măcar a festivalurilor locale) şi de a le face cunoscute şi vouă. Anul trecut am început seria de proiecţii speciale cu scurtmetrajul The Crossing al lui Cristian Pleş. Începem 2013 cu "lucrarea de licenţă" a altui tînăr regizor în al cărui viitor credem: mediumetrajul Proprietara (de Vlad Dragomirescu). Un film produs în Timişoara cu o sută de lei (!!!) şi o mînă de colaboratori inimoşi. Mîine seară, de la ora 18.00, în cadrul cinematecii din aula BCUT, îi puteţi întîlni pe cîţiva dintre ei. După proiecţie: Q & A. Prezintă Marian Rădulescu şi subsemnatul. Intrare liberă. Mai jos, am desprins cîteva idei din "partea teoretică" a lucrării de licenţă ("Filmul: cîrmă culturală") a timişoreanului Vlad Dragomirescu.



"Cinematografia viitorului este un subiect aprig dezbătut. Într-o parte sunt cei cu 3D-ul, adepţi ai zeului Avatar (2009, regia James Cameron), în alta sunt discipolii lui Greenaway care susţin sus şi tare că filmul narativ e mort şi de o altă parte se găsesc adepţii filmului interactiv, curent proaspăt şi previzibil, sortit mediocrităţii. Pe lângă aceştia sunt cei care cred în continuare în formatul clasic al cinematografiei. Dar până la urmă toate aceste schimbări nu vizează altceva decât forma enunţării, ambalajul, carcasa. Despre ce transmite filmul, despre mesaj, nu se pronunţă mai nimeni. Acest element zburdă nestingherit prin ceaţa gri a liberului-arbitru. 

Este dreptul nostru fundamental să verbalizăm, să scriem sau să ilustrăm tot ce ne trece prin cap. Acest drept nu trebuie încălcat. Nu sugerez asta. Sunt doar uimit de eficienţa cu care acestă independenţă în care ne scăldăm a alterat simţirea noastră. Mă sperie viteza cu care latura întunecată a libertăţii de expresie s-a organizat şi s-a repezit pe muncă. În sfârşit, sunt dezamăgit de abandonul cinematografului de artă, atât pe direcţia public-film, dar mai ales din sensul opus, dinspre autor înspre spectator. Adevăraţii păstori şi-au părăsit turma închizându-se în turnul lor de fildeş, iar bietele oi alergă acum bezmetice de la o adăpătoare la alta.

[...]

Partea practică a proiectului meu de licenţă, Proprietara, nu dă nici un răspuns, în schimb adresează o întrebare pe care o consider esenţială. Pentru ca această întrebare să-şi găsească destinatarul a trebuit să creez un mediu al identificării. În această direcţie am construit personajele, situaţile, structura. Am ales interpreţii (doar Bogdan Untilă are şcoală de actorie) după un criteriu mai neortodox, dar destul de folositor. Personajul „D-na Gloria” mi-a fost inspirat inconştient de către mama mea (Maria Dragomirescu, n.n.). Abia scriind o a patra variantă a scenariului am realizat că ea trebuie să-l şi joace, nu doar să îl determine.

Personajul „Marius”, protagonistul, este interpretat de Tudor Buican, prieten bun din liceu şi studenţie. L-am ales pe el datorită vastei sale experienţe în ceea ce priveşte coabitarea studenţească a unori tineri din provincie. Bogdan Untilă, interpretul lui „Ionuţ”, de asemenea vechi prieten atât cu mine, cât şi cu Tudor. Mai mult decât atât, amândoi îmi cunosc şi îmi respectă mama, care ca formare, este profesor de fizică. Cele două fete sunt în viaţa reală tot eleve de liceu. Primind astfel de ingrediente de-a gata, făurirea acestui exerciţiu final s-a concretizat mai curând într-un proces de selecţie, decât într-unul de creaţie. Doar vrabia nu era de fapt vrabie, ci un pesăruş japonez cumpărat dintr-un magazin de animale, care, după cum se vede în penultima secvenţă, îşi „joacă” libertatea ireproşabil.

[...]

Realizarea nu este punctul forte al acestui exerciţiu. În sprijinul ei pot invoca atmosfera sonoră (nicidecum calitatea sunetului), un oarecare ritm al montajului, precum şi ritmul impus de construţie.[...] Cred că meritul cel mai de seamă al acestui demers practic, se rezumă până acum la buna colaborare şi înţelegere a celor care s-au implicat în realizarea lui. 

Am filmat cu mama în sufrageria de acasă, de la Timişoara, apartamentul băieţilor fiind la doar cinci minute de mers pe jos. Am folosit ca aparatură o cameră foto DSLR împrumutată, din seria Sony Alpha. Sunetul, aşa cum e el, l-am tras cu o cameră Panasonic dotată un cu microfon mai bun decât cel de pe DSLR. Am dat 70 de lei pe pescăruşul japonez, costul întregii producţii oprindu-se în jurul sumei de 100 de lei. Secvenţa de la gară, am filmat-o în Bucureşti o săptămână mai târziu. Mă onorează faptul că cei care au ales să se implice în realizarea acestui proiect au făcut-o crezând în importanţa întrebării din scenariu." (Vlad Dragomirescu)



7 comentarii:

  1. O intrebare usor nesimtita: ce lungime are filmul? Nu de alta dar sa vad cum se impaca, daca, vizionarea cu restul obligatiilor.

    RăspundețiȘtergere
  2. @ily

    e de bun simt intrebarea :)

    juma de ora (asta daca nu vrei sa stai si la Q & A)

    RăspundețiȘtergere
  3. sper sa fie din nou sala plina,ca la The Crossing :) ...

    Lucian,ti-am trimis un mail...scuze de off-topic :).

    RăspundețiȘtergere
  4. @Adi Crainic

    Scuze, Adi, pentru tacerea mea.
    Am fost plecat din tara.

    am inregistrat mesajul tau
    ne vedem maine :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Felicitari! M-am numarat si eu azi in sala Aula Magna, printre alte zeci de studenti! Daca ati reusit sa imi transmiteti atat mie cat si prietenilor mei mesajul, va bcurati de succes!

    RăspundețiȘtergere
  6. multumim anutza!

    ne bucuram ca ati fost acolo
    si ca ati receptionat mesajul

    cinemateca e acolo in fiecare marti :)

    RăspundețiȘtergere
  7. o proiectie reusita a realitatii tineretului din Romania... cred ca morala mai merita o continuare... avand un " pierde-vara ", un " luminat " , si ultimul care munceste pentru toti ;)....... felicitari!

    RăspundețiȘtergere