sâmbătă, 16 iunie 2012

Sound of Noise (2010)

Music for one city and 6 drummers



rating: Colectabil

Castigatoarea premiului criticilor la Cannes 2010 a fost o mica comedie suedeza extrem de inedita si originala, Sound of Noise. Filmul de debut al cuplului regizoral Ola Simonsson - Johannes Nilsson e o poveste (oarecum) politista despre o gasca de 6 percutionisti -teroristi muzicali- si agentul insarcinat cu prinderea lor, Amadeus Warnebring. Umorul e insa unul rezervat, sprijinindu-se pe abordarea procedurala serioasa a unui detectiviv fara ureche muzicala care insista sa ia in serios o amenintare, cel mult, deranjanta pentru ordinea publica. Motivele sale sunt mai mult decat justitiare, Amadeus suferind de o afectiune auditiva care nu-l lasa sa distinga anumite amplitudini in tonurile muzicale. E intr-un fel surd la muzica, o frustrare accentuata si de faptul ca fratele sau e un compozitor de renume international.


Povestea e interesanta in special in partea ei muzicala. Gasca de tobosari anarhisti sunt adunati intr-o echipa de Sanna si Magnus pentru a pune in fapt o opera in 4 acte, Muzica pentru un oras si 6 tobosari. Travestita in 4 concerte de guerilla sustinute la adapostul noptii, in locuri publice, fara autorizatie si folosind ca instrumente muzicale orice producea zgomotul dorit, opera lor provoaca panica, distrugeri si cateva frustrari autoritatilor. Intentiile lor sunt onorabile intrucat considera ca orasul s-a scufundat intr-o muzica de rahat, pseudo-elitista, si vor sa-l scoata din amorteala cu o bomba conceptuala nemaivazuta. Meritul filmului zace aproape exclusiv in cele 4 scene admirabil compuse si executate: una intr-o sala de operatii, a doua intr-o banca, a treia in fata Filarmonicii, disturband un concert cu utilaje de constructii operate in armonie, iar ultima agatati pe stalpi de inalta tensiune. O coregrafie superba ce merita aplauze repetate.



Trailer

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu