marți, 2 noiembrie 2010

Agentul zero-saptezeci. De ani.

RED (2010)
rating: Eroare
Din ciclul: VEDEM NOI UN FILM PROST CA SA NU DAI TU BANII PE EL

RED nu e chiar prost, insa rateaza la mustata sansa de a fi o experienta repetabila (cum i s-a parut lui Richie). In primul rand demareaza greoi. Echipa de veterani de pe afis se reuneste in viteza intai (pana catre finalul filmului), ca si cum pelicula ar fi la fel de ramolita ca pensionarii CIA din film.

Actorii (Willis, Freeman, Mirren) nu au nicio tresarire diferita fata de morgile lor obisnuite, in afara de secundarii Brian Cox (in rolul spionului rus) si Richard Dreyfuss (in rolul bad guy-ului). Malkovich, cel mai celebru actor de la Hollywood al carui nume nu imi vine imediat in minte (glumeste si el pe tema asta in Being John Malkovich), parca isi continua rolul de tacanit din Burn after Reading. Cand se "dueleaza" cu o agenta cu fata porcina si trage un glont care despica racheta ce venea spre el, avem o scena amuzanta. Cand superbissima Hellen Mirren -dichisita in rochie de gala- se incalta in bocanci de comando ca sa manevreze o mitraliera de calibru greu, avem alta scena amuzanta. Si cam atat. Epilogul cu misiunea din Moldova a spionilor rablagiti vine deja prea tarziu.

Daca totul ar fi fost dus in zona asta de parodie dupa filmele cu spioni din timpul Razboiului Rece am fi avut probabil mai multe momente savuroase (in genul Machete, Expandebles sau macar Hot Shots, seria cu Lloyd Bridges, inegalabilul tata al lui Jeff Bridges). In ciuda aparentelor autoironice si a omagiilor pentru anii '80, RED urmeaza cu seriozitate logica unui "action" clasic intretesut cu o idila gen Sandra Brown (avem si obligatoriul sacrificiu din loialitate). E ca si cum Cotabita, Daminescu, Moculescu si Angela Similea s-ar apuca sa faca hituri house, pentru a fi din nou la moda.

RED (acronim pentru Retired, Extremely Dangerous) este un 007 cu Bonzi de 70 de ani, ceea ce n-ar fi rau daca n-ar fi plictisitor. Capitolul imagine & efecte speciale e la fel de obosit. Am numarat doua panoramari de 180 de grade: o data ca sa vedem ca Willis are singura casa fara decoratiuni de Craciun de pe strada lui si, a doua oara, ca sa vedem cum este incoltit de politie un agent aflat in mijlocul intersectiei. "Spargerea" sediului CIA de catre fostii agenti (acum vanati), e un capitol reusit si...singurul. In trei sferturi din replici, eroii se refera cu nostalgie la "glory days". Foarte corect: RED e la ani-lumina de glorie.

Cineva merita totusi felicitari. Anonimul care a ales titlul cu care
RED a intrat in cinematografele romanesti: Greu de pensionat. In sfarsit, o adaptare inspirata. De doua ori inspirata. Face o trimitere inteligenta la zilele glorioase ale lui Willis (ceea ce va ademeni publicul in sala, cu gandul la seria Die Hard) si la zilele deloc glorioase pe care le traiesc pensionarii si pensionabilii acum, din Franta si pana in Moldova.

2 comentarii:

  1. Mie mi-a placut. Poate pentru ca nu am asteptat nimic in plus fata de ce mi-a oferit, o evadare din cotidian.

    RăspundețiȘtergere
  2. eu n-am trecut de primele 10-15 minute foarte obosite, plus niste racorduri neglijente, obositoare si ele, titlu intr-adevar inspirat :D

    RăspundețiȘtergere