luni, 21 septembrie 2009

Reuniunea Seinfeld

WHEN LARRY MET JERRY, AGAIN



Fanii Seinfeld purişti vor fi entuziasmaţi de vestea că eroii lor preferaţi se vor reuni din nou pe micul ecran. Fanii Seinfeld purişti îşi vor mai potoli din entuziasm fiindcă reuniunea se va petrece în cadrul serialului lui Larry David. Ieri (20 septembrie) a început pe HBO al şaptelea sezon din Curb Your Enthusiasm. Entuziasmul meu a ajuns la cota de alarmă.

Cei care au refuzat o sumă record (jdemilioane de dolari) în istoria televiziunii ca să facă un ultim sezon, sunt acum convinşi de bătrînelul cu calviţie şi ochelari, asocial şi antisocial. Larry se reîntîlneşte cu Jerry, Jason Alexander, Julia Louis-Dreyfus şi Michael Richards (da, Kramer), de data asta ca şi colegi de platou. Ca de obicei pentru Curb, vor apărea as themselves. Şi tot într-o mişcare tipică de "serial în serial" sau "serial despre nimic", vom urmări cum eroii din Seinfeld se pregătesc pentru o nouă reuniune Seinfeld. Este, de departe, evenimentul anului pentru lumea televiziunii. Şi totul a izvorît din mintea bolnavă şi prodigioasă a lui Larry David. Pretty good. Pretty-pretty good.

"Comedia americană e bazată pe premisa că cei mai mulţi oameni vor să fie plăcuţi, inclusiv eu" spune Jay Leno, un fan declarat al serialului. "Larry nu vrea, şi asta îl face amuzant".

3 comentarii:

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.